Ce bine e cand cresc putin, nu-i asa?

In urma cu aproximativ o saptamana, am plecat intr-o excursie rapida la Vulcanii Noroiosi (muntii Buzaului).

Nu am mai fost acolo de cand erau mici-mici si am dorit sa le facem o surpriza.

Dar surpriza a fost de partea noastra.

Probabil ca cei care ne vedeau isi imaginau ca am „scapat” copiii de sub control sau mai stiu eu ce alte idei le veneau.

Pentru cei care nu au fost niciodata acolo, trebuie precizat ca sunt doua locuri relativ aproape unul de celalalt (sa zicem ca este vorba de doua varfuri de munte) – Pâclele mari si Pâclele mici. In ambele zone, se pot vedea vulcani activi. Sunt micuti, nu sunt uriasi, e drept ca, pentru a vedea unele varfulete, trebuie sa urci cativa pasi. Insa…..exista crevase pe acolo pe unde a curs „lava” noroioasa de-a lungul anilor, unele chiar adanci….

Peste unele crevase poti sari cu piciorul, peste altfele nu prea…mai degraba este nevoie sa cobori si sa urci, sa le traversezi efectiv.

AI nostri copii au alergat si au descoperit aproape fiecare crevasa la care s-au putut gandi si erau atat de fericiti incat nici prin cap nu ne-a trecut sa ii certam ca ne strigau si ne indemnau sa ii urmam PESTE TOT (o singura data l-am certat pe Andrei care era grabit si i-a taiat calea unei doamne, in rest….nu pot spune ca au deranjat pe cineva ori ca m-am suparat ca s-au umplut de praf si,la final, erau albi din cap pana in picioare!).

Ce bine e ca au crescut si putem sa facem atatea lucruri pe care nu le puteam face inainte!

Problema e ca Daria vrea sa sara cu parasuta, iar mie imi e frica de inaltime! Doua lucruri sunt bune, totusi…..1) inca nu are varsta legala pentru a sari, 2) tati e la fel de nebun ca ea si probabil ca vor sari impreuna.

cats

2 Comments

  1. Pe la 12 ani imi doream si eu sa sar cu parasuta dar tati al meu nu m-a lasat pentru ca sarise el de suficiente ori si pentru mine. A ramas un vis neimplinit dar nu se stie niciodata. Deci curaj mami pentru ca se intrevede o gagalice amatoare de sporturi extreme !

    • Ohoho, Daria este amatoare de tot felul de senzatii tari. Tocmai asta ma sperie! Cand o vezi, ai impresia ca e cel mai cuminte copil, dar in realitate…..are idei si idei! Si tati e acolo gata sa ii faca pe plac.
      Sa vedem cum facem de Ziua Copilului pentru ca e posibil sa aduca iarasi un balon la aeroport cand va fi demonstratia aviatica si poate ne luam zborul un pic (daca mami prinde curaj!)

Parerea ta

© 2017 Drumul vietii

Theme by Anders NorenUp ↑

Page generated in 0,727 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
%d blogeri au apreciat: