Cum am petrecut 1 iunie

Sincer, nu aveam un plan prestabilit. Stiti deja ca Andrei e racit asa ca am renuntat la tot ce planificasem.

Cum la noi tot ce e bun se intampla din impuls am lasat pe seama inspiratiei si chefului….sa vedem ce facem.

Asa ne-am hotarat de dimineata sa plecam in parc. Am discutat cu cei mici si am ales parcul Herastrau. Ideea fusese ca joaca sa se faca undeva la umbra de teama ca Andrei sa nu faca febra. Plimbandu-ne pe aleile parcului (ce bine e acolo! muzica in surdina, umbra data de copacii cu coroana atat de deasa….), am descoperit Aventura Parc Herastrau si, evident, Daria a sarit ca arsa ca ea vrea sa faca traseele de catarare.

Pretul nu este mare – 35 ron/2 ore (nu mai stiu daca erau cumva 2h30′ ) si sunt mai multe trasee de dificultate.

Andrei a zis ca ar incerca si el.

Li s-a facut instructajul (mai mult la Daria pentru ca ea era la o categorie de varsta unde trebuia sa mute sigurantele de pe o franghie pe alta) si au pornit fiecare pe traseul lui. Andrei a pornit primul pentru ca la el nu a fost nevoie de prea mare instructaj. Trebuia doar sa aiba grija unde pune mainile si picioarele si sa se concentreze, siguranta hamului trecand singura peste cabluri, avea si casca pe cap….

A fost totul bine si frumos, mergea incet si cu grija, se concentra. Am stat pe langa el (pe jos, nu sus! traseul urmat de el era pentru copii cu varste cuprinse intre 4-7 ani, greutatea maxima fiind de 30-35 kg admisa de organizatori) si l-am incurajat.

Intre timp, Daria se pregatea sa urce si m-a chemat sa o vad.

De aici incepe „aventura” si implicit parul meu alb care a iesit peste noapte.

Andrei este genul de copil care striga „mama” cand se simte nesigur (si la serbari se uita fix in ochii mei cat recita) asa ca…..va dati seama ce s-a intamplat cand a ajuns la tiroliana si el s-a speriat. Era deja obosit (traseul nu e greu, dar necesita un minim de concentrare, iar la el raceala isi spune cuvantul rapid) si s-a panicat cand a vazut ca trebuie sa isi dea drumul de pe platforma (culmea e ca nu era prima data cand se dadea pe tiroliana; imi aduc aminte ca anul trecut nu ii mai luai de la tiroliana).

A urcat pe platforma langa el unul dintre instructori si i-a aratat ca il tine cablul (ii facuse proba si la instructaj, dar era mai bine sa ii aduca aminte). Andrei a hotarat sa isi dea drumul pana la urma, doar ca nu a mai dat drumul la cablu si a ratat sa prinda franghia de la salteaua din zona de sosire ceea ce a insemnat ca s-a intors si a ramas suspendat. A venit un alt instructor si a folosit un bat cu capat in V ca sa il duca pana la salteaua de protectie (se pare ca se intampla frecvent ca cei mici sa rateze franghia).

Ce sa va spun?!?

In momentul acela imi venea sa urlu la sotul meu pentru ca el fusese cel care ii incurajase pe copii sa urce cu toate ca eu nu eram sigura ca Andrei ar trebui sa faca traseul.

Pe de alta parte, pentru ca eram singura cu el in acele clipe (sotul nu a fost cu noi in parc, ci a plecat unde avea treaba) am inteles ca suntem la o raspantie de drum ca sa zic asa. Daca il lasam sa coboare cand s-a panicat insemna ca ar fi prins frica de ceva de genul acesta si ar fi durat mai mult pana sa il conving sa mai urce vreodata. Asa ca l-am incurajat, l-am „impins” de la spate cum s-ar zice sa continue stiind deja ca totul e sigur si ca nu risca sa se accidenteze.

A urmat traseul si a ajuns la a doua tiroliana. De data aceasta, a hotarat sa se aseze in fund si sa isi dea drumul de acolo. Asa e el….vrea sa se simta in siguranta (asta imi aduce aminte ca, atunci cand a invatat sa mearga, nu s-a intamplat decat o data sa cada pentru ca era extrem de atent la pasii pe care ii facea si parea ca masoara mereu distanta pe care urma sa mearga! ­čÖé ).

Au terminat amandoi cam in acelasi timp. Am reusit sa fiu si alaturi de Daria si sa o incurajez pe parcursul traseului.

La final…..Andrei era marele expert si spunea in gura mare cum trebuie sa te dai cu tiroliana : ))))

Ne-am mai plimbat un pic, am avut grija sa ne hidratam permanent, s-au mai jucat si pe urma am plecat spre casa…..

Nu a fost o zi obisnuita, dar nici nu am vrut sa se oboseasca prea mult dat fiind ca inca e racit.

Cam asa a fost la noi….cu jocuri acasa (ne-am adus aminte de x & 0, i-am invatat sa joace avioanele pe hartie, s-au jucat „Nu te supara, frate”….catelul nu i-a lasat pana nu l-au bagat in seama cand au iesit pe seara in curte).

1 iunie 2016

1 Comment

  1. ce fain de voi ­čśÇ ­čśÇ

Parerea ta

© 2017 Drumul vietii

Theme by Anders NorenUp ↑

Page generated in 1,093 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
%d blogeri au apreciat: