Am nevoie de sfaturi și idei pentru o vacanță specială

Am nevoie de sfaturi și idei pentru o vacanță specială

Azi dimineață vorbeam cu cei mici și le ceream părerea despre vacanța în familie. Adevărul este că mereu le-am cerut părerea, excepție făcând vacanțele surpriză pe care le-am organizat din când în când. De data aceasta chiar m-am bucurat că i-am întrebat pentru că răspunsurile lor m-au surprins mult.

I-am întrebat ce ar alege între: o vacanță la munte, vacanță la mare, vacanță la munte și la mare, vacanță în Ardeal/Maramureș ori vacanță în Delta Dunării (fie cazare casute în zona Sf. Gheorghe Tulcea, fie camping lac Murghiol).

Vă imaginați răspunsul? Exact! Ultima variantă! Ba Daria a început să îmi înșire tot ce știa despre Delta Dunării de la orele de geografie de la școală 😀 .

(free image wikipedia)

 

Ne-am distrat un pic căutând pe harta mare de pe hol și încercând să ne dăm seama care ar fi drumul ideal cu mașina până acolo, apoi am trecut la treabă…să caut cazare ieftina in Delta Dunarii 😉

(free image wikimedia commons)

Acum…vă spun mai jos ce am citit eu pe net, iar pe voi o să vă rog să veniți cu sfaturi și idei despre locuri, vizite posibile, experiențe inedite etc.

1.Există zone de camping – nu am experimentat până acum, deși tot vorbim despre asta de ceva vreme! Practic, am împușca doi iepuri deodată – descoperim Delta Dunării și descoperim cum e în camping!

2.Prețurile într-un camping nu sunt mari deloc! Poți alege fie cazare casute (de 1-2 persoane – aici e puțin dificil pentru că suntem 4 ceea ce ar însemna să dormim fiecare cu câte un copil în căsuță), fie cort de 2-4-6 persoane. Am înțeles că tarifele includ cazare, acces la grupuri sanitare și dușuri cu apă caldă.

3.Transportul este amuzant din punct de vedere teoretic. Să vedem cum ni se mai pare în mod concret. În zona Sf. Gheorghe Tulcea / camping lac Murghiol nu se poate merge cu mașina, doar pe fluviu 😀 Concret…se merge cu barca timp de 60-70 minute, doar pe timpul zilei (noapte nu se mai operează transporturi). Sperăm să putem vedea cât mai multe locuri interesante despre care doar am auzit ori am văzut imagini la televizor ori pe net.

(free image wikipedia)

4.Free wi-fi – evident asta ne-a atras pe toți. Știu! O vacanță înseamnă să te descarci, să renunți la multe legături externe bla-bla-bla! La noi apare mereu ceva (nu mă refer la rețele de socializare!) și este nevoie de net. În plus, știm din experiență cât de important e să ai conexiune la net când nu știi pe unde să mergi, ce să vizitezi etc.

5.Mâncare tradițională – abia așteptăm să încercăm rețete pe bază de pește. Adevărul este că toți mâncăm pește așa că nu am avea probleme să încercăm meniurile zonale.

6.Am citit că există și cinema în aer liber. Nu am văzut în viața mea așa ceva, doar la televizor în filme vechi americane am văzut. Ar fi o experiență mai mult decât interesantă zic eu!

Acum e rândul vostru: ce recomandări/experiențe aveți??????

 

Despre Antoaneta 2218 articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

16 comentarii publicate

  1. În Delta Dunării nu am ajuns încă, dar îmi doresc foarte mult. Vara această am fost în Maramureș – Lacul Iezer, Mocanița și la Lacul Colibița în Bistrița. E superb și relaxant. Urmează un tur de Transfăgărășan și Transrarău.

  2. Am fost la Maliuc acum cativa ani cu cazare in casute. Am facut excursii pe Dunare. A fost superb. As repeta, dar cu cazare la cort, dar baiatul nu vrea sub nici o forma.

  3. Si noi plecam la mare dar nu in delta. Poate anul viitor. Mi-a placea sa mergem dar deocamdata ne limitamla experiente ”sigure” pe malul marii construind castele de nisip 🙂

  4. Ultima dată am fost în Deltă când nu aveam copil. Mi-a plăcut enorm peisajul dar acum nu știu dacă aș mai merge în aceleași condiții cu cea mică. Nu aveau o mare varietate de mâncare. Iar cea mică este cam pretențioasă. Și nici țânțarii și celelalte insecte nu m-au încântat foarte mult.

  5. Eu am fost La Butoaie in Navodari vara aceasta. Sunt niste butoaie imense in care poti dormi linistita pentru ca ziua este racoare in ele, seara caldut… si unde mai punem ca sunt amplasate la 70 m de plaja? Se aude marea foarte fain noaptea <3

  6. Eu am fost in delta acum ceva ani si mi-a placut foarte mult, prin Sulina daca imi aduc bine aminte. Am stat la niste localnici care ofereau cazare si conditiile ne-au placut. Drumul l-am facut cu un vapor…vreo 4 ore dus si ceva salupa la intors, vreo ora si jumatate. Stiu ca ajungeam la plaja cu un microbuz. Neaparat sa inchiriati o barca, cu vaslitor sau cum ii zice :)) sa va arate imprejurimile. Distractie placuta!

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,670 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: