Ce oferă un patron și ce dorește un angajat?

Ce oferă un patron și ce dorește un angajat?

Din ultimele articole cred că ați înțeles deja că noi am trecut prin multe etape în viață, de la angajat la director regional (soțul meu) și apoi la patron (suntem parteneri egali în firma noastră). Astăzi am decis să vă spun cum se vede situația din ambele perspective, inclusiv despre traininguri precum training-uri oferite de Dynamichr la care apelează multe firme. Sunt curioasă cum priviți voi și din ce perspectivă vă veți identifica cu ceea ce voi scrie mai jos.

Angajatul

Perspectivele noastre sunt diferite. Eu am lucrat doar la stat ca analist militar așa că experiența mea este doar în această direcție, deși nu aș minimaliza totul pentru că….2 ani acolo înseamnă 10 ani în altă parte, din multe puncte de vedere. Soțul meu are o experiență mult mai largă…de la cercetare (la stat, la Institutul de cercetare Fundulea) la reprezentant de vânzări și apoi la director zonal/regional de vânzări, director responsabil cu cercetarea și dezvoltarea…totul la diverse multinaționale.

Dincolo de diferențele dintre experiențele noastre, există totuși lucruri comune la care mă voi referi mai jos.

1.mediu provocator de muncă – orice tânăr își dorește să aibă parte de un mediu de lucru care să îl provoace din punct de vedere intelectual, să învețe cât mai mult, să se specializeze pe ceva anume

2.colegi de treabă – nu cred că este cineva care să nu fi întâlnit oameni care să fie prietenoși, dar să dea și peste câțiva care au vrut doar să le uzurpe locul, să îi umilească, să le facă rău.

3.șefi de treabă care să le ofere șansa de a învăța, de a ieși în evidență pentru munca lor, de a îi respecta

4.salariu decent potrivit muncii depus – este greu să lucrezi undeva, să stai peste program, să fii conectat la munca tot 24/24 și totuși să nu fii remunerat cum trebuie

5.traininguri și team buildinguri provocatoare – este nevoie de acel training companii/training angajați oferit de firme și organizat de cei de la resurse umane (mai multe aici) , așa cum este nevoie de acel team building unde mulți își fac de cap, dar care are menirea de îi apropia pe membrii unei echipe.

6.prime și bonusuri – este imposibil să îmi spuneți că nu vă bucurați când aflați că șeful v-a propus pentru o primă fiind mulțumit de prestația voastra profesională.

Angajatorul

Din perspectiva de angajator, vă spun că stresul este mult mai mare, nopțile nedormite enorm de multe la număr, părul alb la ordinea zilei. De când soțul meu a decis că vrea să fie pe cont propriu, lucrurile s-au schimbat. Am înțeles ce înseamnă cu adevărat stresul, ce înseamnă să cauți soluții pentru situații variate, să te specializezi într-un domeniu. Soțul meu este unul dintre acei oameni perfecționiști care, atunci când demarează un proiect, merge până la capăt pentru a se documenta și a transforma totul în ceva de succes.

Însă drumul este greu mai ales dacă sunt probleme cu găsirea unor angajați…normali! Vă redau mai jos câteva cerințe și oferte pe care le avem mereu pentru angajații noștri.

1.profesionalism – în ultimii 8-9 ani, am avut de-a face cu mulți oameni care au pretins că știu meserie, dar habar nu aveau ce trebuie să facă. De multe ori s-a întâmplat ca soțul meu să repare ceea ce au stricat angajații.

2.remunerație – dincolo de salariul propriu-zis, întotdeauna angajații noștri au primit bonusuri consistente, fără legătură cu sărbătorile legale. Problema? Nevoia lor acută de a fura! Nu am întâlnit până acum decât 2 persoane capabile să fie cinstite. În rest…furt! De la motorină până la produse din hala firmei! Și dacă îi dai afară, ce se întâmplă? Te vorbesc de rău și nu recunosc deloc că au primit bonusuri, salarii, prime…ca li s-a pus la dispoziție o mașină pentru a se deplasa la petreceri, la medic, la orice au dorit ei să facă alături de familiile lor. Și aici intervine punctul 3.

3.loialitate – dacă e ceva ce am apreciat la puținele persoane care au meritat respectul nostru a fost tocmai acest lucru. Din moment ce s-a întâmplat ca un membru al familiilor lor să aibă probleme de sănătate, iar angajatul să ne sune la ora 23 ori la ora 4 dimineață disperat că nu are mașină/că are nevoie de bani pentru medic/că nu are relații nu știu unde…aș zice că asta arată că nu au patroni duri, ci unii maleabili care au făcut tot posibilul să îi ajute dincolo de relația profesională.

4.training angajați/training companii – de fiecare dată, soțul meu a fost în postura de îi învăța ceva pe angajați de la condusul utilajelor / tirurilor până repararea lor și completarea actelor în mod corect. Dacă a fost nevoie de un training specializat, atunci s-a făcut tot posibilul să aibă parte de așa ceva.

5.mese asigurate – nu a existat vreun angajat care să nu primească mâncare, apă și sucuri. De fiecare dată s-au făcut comenzi la firme specializate în funcție de dorințele lor.

6.carte de muncă și asigurări plătite la timp – nu a existat cineva care să nu beneficieze de acest lucru.  Și ca un făcut, la maxim 2 săptămâni de la angajare, cam toți aveau nevoie brusc de adeverință medicală pentru că vroiau să facă diverse investigații. Ce bine, nu?

7.team building – de fiecare dată au existat evenimente la care au participat angajații noștri de la petreceri până la mers la pescuit, de la orice tip de activitate propusă de specialiști precum cei de la resurse umane.

Și totuși…am avut parte de mulți hoți, oameni neloiali, neprofesioniști. De ce? Poate ar trebui să schimbăm direcția și să oferim alt mediu de lucru, unul mai dur care să nu le permită să facă ce vor. Poate au nevoie de patroni ai dracului cărora să nu le pese de nimic dincolo de birou / firmă.

 

 

Despre Antoaneta 2218 articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

13 comentarii publicate

  1. Eu lucrez in comert, mai exact in cel alimentar. Am munca de birou desi fac multe pe langa fisa postului. In luna martie firma la care lucram de 6 ani a fost vanduta (patronul ne a pus in fata faptului). Ce vroiam sa spun este ca in acesti 6 ani (la birou am ramas singura preluand si din responsabilitatile fostului coleg) am vazut cum vanzatoarele fura clientii de te crucesti, una dintre ele tipa si urla la clienti etc . Mereu am deschis gura si le certam sau le raportam sefilor. Rezultatul? Eu eram problema: nu stiu sa ma cobor la nivelul lor, toata lumea fura (pe bune???cand te am furat eu, care semnam in numele tau si OP urile???) Xetc. Noii patroni sunt la fel. Sunt multe Antoaneta si chiar mi-ar placea sa port o discutie cu cineva care are o experienta mai mare decat in mine pentru ca am ajuns sa cred ca proasta sunt eu: pun pasiune, suflet, imi asum ce spun, cand gresesc, incerc sa ajut, nu lingusesc iar la final eu sunt de vina 😀 …..poate problema e la mine!!!
    Nu stiu cum este in restul tarii dar chiar toti patronii inchid ochii la cei care fura (dovedit 😀 ) si pun greul tot pe cei care chiar muncesc??? Nimeni nu este perfect, toti gresim. Eu chiar cred ca este ok atata timp cat inveti ceva dar….

    • Poate sunt patroni care inchid ochii la furt, desi nu e normal pentru ca ceea ce se fura este tot din firma, iar acel patron trebuie sa acopere lipsurile.
      Noi avem camere peste tot si ei tot reusesc sa fure. Acum cativa ani, unul dintre paznici a urmarit camerele si a observat un unghi din care putea fura fara sa se vada…ce nu s-a gandit el era ca ora la care a facut acel gest a fost gresit aleasa. De ce? Soare, umbra…etc…se vedea tot!
      Ce nu inteleg eu e altceva. Daca isi primesc salariul la timp, iar bonusarile sunt mult peste ce li s-a spus (cand era porumb pe camp, spre exemplu, tractoristii primeau 4-10 tone!! de marfa! iti dai seama cat inseamna?) si tot simt nevoia sa fure.
      Eu cred ca furtul e patologic. Au in sange chestia asta. Pana nu fura un „capat de ata”, nu se simt bine.
      Momentan, avem doar 2 angajati loiali care nu fura si isi vad de ale lor, restul…daca ar putea sa dea in cap si sa fure tot, ce bine ar fi. Ce nu stiu ei ori nu se gandesc este ca totul se termina la un moment dat, ca dovezile se aduna si ca politia e pe fir.
      Cat sa iti fie mila de ei…ca ii iei de la ajutorul social, de la somaj, ca le oferi masina si ajutor de cate ori au cerut, iar ei tot fura, tot te mananca de fund (scuze expresia)!?? Cat sa le tot acorzi circumstante atenuante?

      • Sunt de acord cu tine. Fostilor patroni le spuneam ca se duc prea multi bani pe pungi iar incasarile nu sunt atat de mari incat sa se justifice. Raspuns: „nu am ce sa le fac, astia sunt oamenii, nu se pot abtine”. Partea proasta este ca atunci cand au scazut drastic vanzarile (in apropiere de noi s-au deschis Cora, Profi, Kaufland) au inceput sa tipe si m-au pus sa tin evidenta pungilor. Ceee??!!! Ce este si mai grav, daca iti poti inchipui, este ca anul trecut dupa o cearta cu patronul si dat demisia mi-a recunoscut ca le lasa sa fure pt ca au avut o intelegere: nu imi ceri 21 de zile concediu, nu imi ceri bani pe restul de zile dar tragi cat poti, ai si tu, am si eu . Am ramas fara replica. Atunci am realizat ca in acesti ani eu am fost proasta proastelor!!!
        Sunt vanzatoare carora le spui sa puna un sac de gunoi in cos si iti raspund: nu este treaba mea; ii spui muta cutia aceea din drum, se duce cu strambaturi dar da cu piciorulo in alta, ii faci observatie si iti raspunde ca nu i-am spus sa le mute pe amandoua. O faza tare cand am crezut ca le injur la propriu si eu si sotul: intr-un an erau sefii in concediu si cum eu le tinema locul sunt sunata la 10 noaptea sa imi spuna ca nu merge casa de marcat si ce face ea a doua zi??? dupa discutii la telefon, intrebari daca sunt la locul lor firele, etc merg la magazin cu sotul si stupoare: era scos din priza cablul. Ceeeeeee???!!! Am inceput sa urlu la propriu: tot vanzatoarea furioasa, ca de ce vina are ea pt ca mai devreme era bagat in priza cablu etc etc

        Sunt atat de multe lucruri pe care le-am vazut!!!
        Avem o angajata care bea de stinge si fura in draci, prinsa si de fostii sefi si de actualii…..nu ai ce sa ii faca si nu gasesc oameni, lumea nu vrea sa munceasca!!!

        • Ei, sa vezi cum e sa te sune angajatul la 4 dimineata sa iti spuna ca afara ploua, iar el a lasat marfa in tir, in loc sa o descarce la client. De ce? Simplu: clientul a zis sa lase marfa in tir. Stii ce a insemnat? Pernele de aer de la tir nu trebuie sa fie sub presiune constanta atat de multe ori (lasase marfa doua zile ca sa intelegi) pentru ca pocnesc…si nu costa decat cateva milioane fiecare…sunt 8 in total! Plus ca nu acoperisera tirul pentru ca asa a zis clientul.
          Sotul meu a plecat imediat la locul respectiv si a pus lucrurile la punct si cu soferul (care era beat la 4 dimineata), si cu acel client care luase decizii referitoare la masina firmei noastre.
          Deci…ora 22 e nimic fata de ora 4 sau ora 1 cand te suna soferii.
          Saptamana trecuta, unul dintre soferi era aproape de Caras Severin si l-a sunat pe sotul meu la 1 noaptea. De ce? Nu mai avea motorina. Cum asa? Doar alimentase de 2200 de ron, calculul era facut la 38%, nu la 34% cat consuma in mod normal. Prostul ala (ca nu il pot numi altfel) furase motorina inainte sa plece la drum fara sa se gandeasca ca nu mai are cum sa ajunga la destinatie (unde urma sa faca din nou alimentarea). Pentru ca, nu-i asa, trebuie sa fii si prost, nu doar hot.
          Eu cred ca multi vor doar sa munceasca cateva saptamani/luni, suficient cat sa isi plateasca asigurarile ori sa aiba bani pentru facturi urgente/plecari in vacanta, apoi iar intra in somaj pentru ca statul le da bani pentru lene.

          • Clar, nu vreau sa fiu in locul sotului tau….sau al tau 🙁 . Iti trebuie nervi de otel. Daca reusiti atunci bravo voua!!!

          • Sotul meu a implinit 40 de ani de cateva zile si are parul aproape alb de la suparari si stres.
            Cand am renuntat la joburile noastre bine platite, nu am banuit cat de greu va fi.
            Dar asta e…am intrat in hora, mergem mai departe. Asa e viata. Trag nadejde ca oamenii loiali si muncitori sa tot apara pentru ca e nevoie de ei, ca peste tot de altfel.

          • Nu stiu ce sa iti zic Antoaneta 🙁 . Nu vreau sa fiu ipocrita sa zic ca o sa fie bine. Nu stiu pentru mine ce va fi in viitor daramite pentru altcineva!!!!
            Mie sotul si fratele imi reproseaza ca m-am schimbat: dintr-o optimista am devenit pesimista in toate. Poate ca asa e sau poate nu. Cum ai zis si tu: viata merge inainte, cu bune si rele. Poate se compenseaza pe partea personala. In ceea ce ma priveste, asta imi spun mereu: personal sunt fericita, chiar daca nu am copii, am un sot care ma adora, am prieteni adevarati, putini si nu langa noi in Bacau, dar sunt. Reusesc sa ma distrez putin, sa ma plimb putin sa ma bucur de lucruri marunte. Dupa unii nu am ambitii, dupa mine imi cunosc limitele si stiu ce vreau, ce pot. Da, vreau mai mult, visez, personal si profesional, dar asta e. Poate reusim sa ne mutam in alt oras, poate nu. Nu stiu. Sanatate sa fie.
            Bafta si putere, tie, sotului si voua ca familie!

  2. Da, din pacate problema resursei umane e o reala provocare, cei buni fie sunt deja angajati sau sunt pe cont propriu, mediocrii „fac cariera in afara” iar din cei ramasi… investesti timp, munca, bani cursuri si pleaca la concurenta un an sau doi pentru 200-300 lei in plus. Asta e o adevarata provocare in orice business in Romania! Dar nu ne lasam! 😉

  3. Dupa 14 ani pe cont propriu am invatat sa nu mai avem asteptari! Si un alt lucru, defapt o greseala pe care o face fiecare manager: daca un angajat da randament si face totul cu drag ai tendinta de a -l incarca/”exploata” mai devreme sau mai tarziu si pe alte domenii, crezand ca dc va fi si platit pe masura, va da mereu randament! Nu! Foloseste fiecare aptitudine exact acolo unde da randament! 😉 in rest, se stie ca mediul privat din Romania iti ofera cite o provocare in fiecare zi! Eu am lucrat 10 ani la un organism de media local, acum, de mai bine de cinci ani colaborez cu o multinationala si in paralel imi aduc aportul pe domeniul meu de specialitate, in cadrul firmei noastre! Am invatat sa vedem partea buna din fiecare angajat si sa o „slefuim” cat mai mult posibil, dar pt asta ne-au trebuit multe lectii! A se intelege ani de stress si griji si nici noi nu puteam depasi „bariera” ca daca nu facem noi, nu iese bine! Ba iese! Cu incredere si perseverenta! 😉 Odata ce am depasit acest” impediment”, lucrurile au mers si mai spre bine! 😉 odata cu varsta si experienta de business se schimba si atitudinea! 😉 succes si rabdare!

    • Nu prea avem cum sa ii incarcam cu prea multe treburi pentru ca sotul meu e mereu prezent si cele mai multe lucruri le face el. Cam ce spui tu la final e adevarat..e sentimentul ala ca daca nu faci tu, nu merge. Si nu e doar un sentiment, ci e pura realitate. De cateva zile avem doua tiruri care sunt in service pentru ca soferii au distrus turbina (la un tir) care costa undeva la 3000 ron cel putin si supapele cu buteliile de aer (la al doilea tir – soferul avand si aptitudini de mecanic).
      Succes si voua! Rabdarea….se cam duce cand ajungi sa bagi bani in utilaje sa le repari in urma angajatilor!

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,878 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: