Competitie amicala de taekwondo romano-bulgara

Sambata am fost invitati la o competitie amicala intre mai multe cluburi de taekwondo din Romania si Bulgaria.

Am avut parte de surprize de mai multe feluri:

Va povestesc asta ca sa va ganditi bine ce asteptari sa aveti sau nu.

Fiica-mea merge din vara la antrenamente, ii place mult. V-am mai povestit cum il invata si pe fratele ei sa faca miscari si sa numere in coreana 🙂 Bine-nteles ca nu puteam lipsi de la competitia unde participau cadetii de la ea de la club si trebuia sa ii sustinem,nu?

Avusesem o zi incarcata,dimineata am fost cu piticii la Teatrul de Papusi de la Clubul Taranului Roman (in spatele Muzeului Taranului Roman), apoi la cumparaturi, am ajuns acasa la masa de pranz si am mai stat un pic. Aveam si o invitata,pe Andreea, prietena Dariei :), asa ca am fost sa o luam si pe ea (vedea pentru prima data o astfel de competitie, Andreea merge la cursuri de dans si fetele fac uneori „schimb de experienta”: Daria ii arata miscari de la taekwondo, Andreea diverse dansuri 🙂 ).

Sa ma vedeti cu 3 copii cum eram :). Noroc ca este parcare la club asa ca au intrat repede in cladire, Daria ne conducea mandra nevoie mare,dar si cu cateva emotii pentru ca lipsise o saptamana (are amigdalita si este sub tratament cu antibiotice). Colegii ei deja se incalzeau, parintii/rudele, prietenii incepeau sa ocupe locurile in sala.

Eu incepeam sa ma tem pentru ca Andrei daca nu doarme la pranz (ceea ce s-a intamplat sambata pentru ca nu avusesem timp suficient pentru asta) nu  prea te intelegi cu el 🙁 . Ii tot spuneam: sa fii cuminte cand incep copiii sa se lupte, sa nu strigi (el se juca cu o masinuta si radea in hohote de cate ori masina facea accident cu ….piciorul meu!)…..etc.

Antrenorul copiilor ne-a prezentat echipele

Insa, surprize abia incepeau: Andrei mi-a adormit in brate! Hmmm, ce bine m-am gandit! Acum nu va fi nici o problema :)!!! Dar…..nu! Acum aveam o alta problema: nu reuseam sa fac pozele cu o singura mana, aparatul meu cu senzor de miscare nu mai vroia sa „foloseasca” senzorul de miscare, daca foloseam blitzul,pozele ieseau intunecate,fara blitz erau bune….Pot sa spun ca timp de o ora si ceva cat a dormit Andrei am facut circa 100 de fotografii din care doar cateva au fost bunicele! Sunt dezamagita de aparat! Stiu ce sa-i cer Mosului sa-mi aduca de Craciun :D: aparat foto profesional:))) (stai sa vezi ce mutra va face „Mosul” de acasa cand va auzi 🙂 )

In sfarsit, sa revin la ceea ce ne interesa,motivul pentru care venisem acolo: competitia!

Se vede diferenta intre copii: miscarile le poti invata cat vrei, poti sa faci cate antrenamente vrei,daca iti este teama de adversar…..nici un antrenor din lume nu te poate ajuta! Au fost cativa copii care parca asteptau sa faca bulgarii o miscare ca sa se apere, dar nici atunci parca nu….nu ma pricep,nu vreau sa afirm lucruri asupra unor lucruri unde nu detin suficiente informatii/experienta, dar cred ca acei cativa au nevoie de mai multe competitii ca sa prinda curaj, de un pic de instinct de luptatori!

Insa, au fost alti copii (le zic copii comparativ cu mine,dar erau si adolescenti 😀  si mai mari ) care au fost foarte buni, ne-au surprins in mod placut. Bulgarii,insa,cu exceptia unuia singur, aveau „instinct de criminal” (nu vreau sa ofensez pe nimeni,dar de asta ai nevoie ca sa lupti,sa nu te gandesti ca-l doare pe adversar, sa nu-ti fie teama de durere….) asta e doar parerea mea vis-a-vis de ceea ce am vazut!

Cei care au avut emotii initial,au avut ocazia sa lupte iar spre final si s-a vazut ca prinsesera curaj,au fost mai atenti la miscarile adversarului, au atacat nu au mai stat in defensiva….

Ma tot uitam la Daria intre timp (ii explica Andreei ceea ce vedeau! ma bucur pentru ele 🙂 ). In sala se aflau si alti copii care merg la antrenamente si m-am bucurat sa vad ca-si sustineau colegii. La inceput, antrenorul ne-a spus ca este o competitie amicala, nu este un castigator anume,toti vor fi castigatori prin experienta capatata :)…dar cine sa reziste si sa nu strige numele favoritului,cine sa stea sa vada cum cadeau in fund ori in afara saltelei de lupta?!?!? Cine sa reziste si sa nu strige URAAAA,BRAVOOOOO cand vedeai un copil bine antrenat si motivat!!??!??!

Arbitrii erau chiar antrenorii (romani/bulgari si erau foarte atenti la fiecare miscare, indiferent a cui era lovitura, erau atenti daca competitorii foloseau lovituri interzise,aveau si asistenta medicala in caz de accident, luptau timp de 3 runde (foloseau un cronometru). La un moment dat,unul din baietii nostri (romanii erau cu veste albastre) l-a lovit asa tare pe bulgar ca …..toata sala a zis „Oau” apoi „aoleu”..culmea e ca toti eram preocupati daca e descalificat al nostru, ne parea rau pentru celalalt,dar pentru prima data de la inceputul competitiei vedeam unul de-al nostru pe masura celorlalti (trebuia,insa, sa se mai tempereze si al nostru). Oricum, au fost doar cativa de-ai nostri care s-au pierdut cu firea si asta mai mult la inceput,cred ca au fost emotiile debutului :D.

A, o chestie un pic amuzanta (fara suparare fata de nimeni): cand au concurat cei mai mari, sunetele pe care le scotea bulgarul erau altfel : aoo,aia (ceva de genul asta se auzea) astfel incat Andrei care tocmai se trezise m-a intrebat daca era vreo maimuta in apropiere, iar un tatic a zis tare „BAU”….moment in care toata sala a inceput sa rada! 🙂

Una peste alta…..Pot zice urmatoarele: bravo,domnule R.R. pentru ca aveti atata rabdare,experienta si dorinta de a-i invata pe copii ceva frumos,un sport tocmai bun pentru trup si suflet!!! Copii sa fiti mai motivati si sa intelegeti necesitatea de a avea astfel de competitii ca sa capatati incredere in voi!

Din pacate,nu am mai putut ramane pana la sfarsit (am plecat cam cu 15 minute inainte sa se termine competitia) pentru ca baietelului meu i se facuse foame, Andreea, prietena Dariei) se plictisise si vroia acasa….i-am tot dus cu vorba un timp dar pana la urma nu am mai reusit si i-am anuntat pe pitici ca mergem acasa. Doar fiica-mea vroia sa ramana, dar nu aveam ce sa-i fac! Nu puteam sa o las pe ea acolo si sa plec cu ceilalti doi! Am mai stat de dragul ei un timp,apoi am discutat cu ea si a inteles 🙂

A fost o experienta interesanta pentru mine. Inteleg ca e nevoie de antrenament, ca totul pare usor,dar chiar iti trebuie forta in picioare, atentie marita, reflexe foarte bune…..DORINTA de a invata! Nu voi mai comenta cand Daria se antreneaza acasa, e bine ca vrea sa faca si acasa…pe mine ma innebunea cand face jocuri de picioare si ma gandeamc a aluneca si cade; ii tot spuneam „lasa ca faci destul la antrenamente, acasa parca….e altceva”. NU! De acum nu voi mai spune nimic! Pentru o mamica cu o atitudine atat de deschisa,am dat dovada de …..adica am fost cam „incuiata” la faza asta,spre rusinea mea!

Ma bucur ca-i place, ma bucur ca a avut noroc sa intalneasca un astfel de antrenor…..ma bucur ca are colegi de la care sa invete multe!!!

About Antoaneta 2243 Articles
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

Parerea ta/Your opinion

Translate »
Page generated in 0,634 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: