Cum sa cresti un copil fericit (Elizabeth Hartley-Brewer)

Translate

Din septembrie tot incerc sa imi fac timp sa scriu despre aceasta carte pe care am primit-o cadou la Conferinta despre dezvoltare neuro-cognitiva.

Pentru ca incerc sa imi organizez timpul cat mai mult si sa combin noile mele activitati cu vechile pasiuni, am decis ca cel mai sanatos lucru ar fi sa scriu articolele atunci cand am inspiratie si stau noaptea pe la calculator, apoi sa le programez sa apara pe blog.

Cam aceasta este metoda pe care am gasit-o si sper sa functioneze ca sa reusesc sa ma tin de cuvant cu tot ce am promis ca voi realiza in aceasta perioada.

Sa revenim…..toti afirmam ca ne dorim sa auzim rasetele copiilor, ca ne place sa ii auzim si vedem jucandu-se. Multi se streseaza la maxim cu rezultatele scolare ale copiilor (recunosc, sincer, ca am facut si eu parte din aceasta categorie; momentan imi trag sufletul si imi refac ideile despre noi, despre ei, despre viata).

Lucrul de care doar unii parinti sunt constienti este acela ca si copiii au nevoie de energie pozitiva in vietile lor. Daca noi adultii suntem stresati si simtim ca emanam energie negativa, incercam sa refacem cumva balanta si sa restabilim un echilibru interior ca sa putem sa mergem mai departe.

Daca copiii sunt stresati…..stiu! acum veti spune …..”ce stres pot avea copiii?”

Multe lucruri ii streseaza! La nivelul lor! Noi adultii trebuie sa ne aducem aminte cum era cand aveam acea varsta si cat de stresati eram (desi poate nu cunosteam acest termen la acea vreme) din cauza unui profesor nervos care tipa si punea note mici, din cauza unor comentarii facute de o colega sau un coleg, din cauza faptului ca aparea teama de esec la vreo materie, vreun proiect etc.

Mi se pare esential sa ii invatam sa aiba incredere in propriile forte. De multe ori, am impresia ca duc o batalie cu morile de vant pentru ca pe de o parte eu incerc sa le insuflu incredere si siguranta, pe de alta parte vine un cadru didactic nervos la clasa si mai ca nu ii calca in picioare. Pe acei adulti i-as pune sa treaca pe la psiholog. Daca nu au curaj sa le spuna altor adulti (ca e vorba de colegii de catedra, ca e vorba de parinti etc), de ce sa rabufneasca la clasa si sa ii umileasca ori jigneasca pe copii.

Ca o paranteza, ne multe ori ne distram pe internet/facebook atunci cand se da share la un material in care un elev/o eleva face niste comentarii sarcastice, dar mature in legatura cu o materie, un prof’……dar ce s-ar intampla daca acest lucru l-ati vedea la clasa copiilor vostri? Ati mai rade? Ati mai zambi? Ati mai spune ca acel copil da dovada de inteligenta peste medie? Ori ati afirma ca e obraznic, prost crescut, ca are ADHD ori mai stiu eu ce (am auzit atatea in ultimele saptamani pe holurile scolii incat imi e lehamite de multe lucruri).

Revenind….nu e normal nici ca un copil sa isi ia nasul la purtare (cum s-ar spune) si sa ii vorbeasca de sus unui cadru didactic, sa il jigneasca ori sa il ignore cand acesta incearca sa isi desfasoare orele. Aici este vorba, totusi, despre obraznicie. Voi scrie un articol, in curand, despre diverse situatii despre care am aflat in ultimele situatii.

Problema este alta….cand un copil este stresat la maxim, indiferent de varsta, este bine ca parintele sa fie atent la el, sa incerce sa discute si sa il ajute sa se descarce de energia acumulata. Util ar fi ca ceilalti adulti cu care interactioneaza (aici ma refer la cadrele didactice) sa observe daca e ceva in neregula in comportamentul acelui copil.

Spre ex., in urma cu cateva saptamani, am ajuns mai devreme la scoala. Am ramas in masina ca sa incerc sa mai rezolv din probleme prin telefon. Pe strada, erau doi baieti (sa zicem …clasa a VII-a, poate a IX-a, dar erau mai mici de statura) si o fata. Sa nu zic ca erau surescitati (imi e teama sa folosesc termenul de drog ori energizant pentru ca nu am dreptul sa judec;, doar un test medical poate confirma o presupunere), dar erau destul de agresivi. Sareau printre masinile parcate, loveau cu palmele /pumnii capotele, au sarit in fata unei masini care tocmai parca (din intamplare, o cunosc pe mamica respectiva si am apreciat prezenta de spirit pe care a avut-o) si au inceput sa tipe si sa se strambe. La toate astea…nu am vazut un singur zambet pe fetele acelor copii. Doar stres, nervi si energie maxima!

Referitor la copii stresati, frustrati, la nevoile lor, cred ca este foarte importanta relatia parinte-copil. Stiu ca niciun copil nu se aseamana cu altul. Vad asta la cei doi copii ai mei. Fiecare are personalitatea lui. Fiecare traieste situatiile in propriul mod. Unul e mai stresat de o chestie, iar celalalt nu….

Stiu ca in aceasta era parintii incearca din rasputeri sa isi creasca copiii si sa le ofere tot ce nu au avut ei. Traim intr-o societate in care performanta scolara se masoara in numarul de optionale, in notele maxime. Dupa primele saptamani de scoala, am realizat ca prefer sa ii vad zambind, sa ii ajut sa se relaxeze.

NU zic in niciun caz ca ii las de capul lor, ca nu isi fac temele ori ca sunt obraznici cu adultii. Acest lucru nu!

Ceea ce sustin este ca am stabilit cu ei niste lucruri.

In primul rand, momentele de dimineata, in drum spre scoala, le folosesc doar pentru a le ridica starea de bine….Uite ce frumos e cerul, uite ce culoare interesanta are masina din fata, uite ce de frunze sunt pe jos….Discutii aparent banale care ii ajuta sa se relaxeze.

La pranz, daca sunt eu cea care ii ia, povestim cum a fost ziua pana in acel moment…daca as fi o culoare, daca as fi un animal…..

Daca s-a intamplat ceva care ii streseaza, ii supara…..imi cer sa discutam „in privat”.Cu alte cuvinte, au inceput sa simta nevoia sa imi faca diverse confidente si nu vor sa auda celalalt frate. Daria mi-a spus ca simte cum s-a descarcat si cum i s-a luat de pe umeri o greutate de fiecare data dupa ce vorbeste cu mine.Andrei se descarca si imi spune ce l-a suparat ori l-a bucurat in cursul zilei de scoala ori acasa.

De asemenea, in fiecare zi au libertatea de a alerga, de a juca fotbal (am povestit despre acest lucru zilele trecute). Endorfinele eliberate ii ajuta sa se relaxeze si sa se bucure de momentele frumoase petrecute impreuna.

Am inceput sa vorbesc despre carte, dar am preferat sa va spun despre experientele noastre pentru ca am vrut sa intelegeti cam in ce fel ajuta lecturarea acelor randuri scrise de Elizabeth Hartley-Brewer (aici gasiti cateva pagini din carte postate de Editura All , inclusiv cuprinsul cartii, astfel veti putea sa intelegeti mai bine anumite anumite lucruri si sa decideti daca doriti sa cumparati cartea).

Elizabeth Hartley-Brewer - Cum sa cresti un copil fericit. Strategii pozitive de educatie parentala -

 

Parerea ta/Your opinion