Cum se schimbă moda? Astăzi despre nunți și mirese!

Cum se schimbă moda?

Când nenea Zuchi a inventat facebook, mă întreb dacă a intuit că oamenii vor duce bârfa și prostia la cote înalte folosindu-se de rețelele de socializare. Bine, o fi avut el un plan de bătaie pe termen lung care, evident, implica mai ales obținerea de bani frumoși. Asta nu e de contestat. Eu îmi aduc aminte că, pe vremea când s-a născut Daria, existau 2 forumuri pentru viitoare mirese și viitoare mămici. Acolo se discuta, se dădeau sfaturi, fiecare își povestea durerea ori bucuria. Dar nu era neapărat în timp real. Adică nu era ca la un chat. Și oamenii asta îți doresc: să poată discuta în timp real cu o persoana aflată la sute de kilometri distanță. Evident, nu discutăm doar despre familii despărțite de granițe, ci și de prieteni.

Sfaturi

Dacă e ceva ce a făcut bun o astfel de rețea de socializare a fost tocmai acest lucru. Ai o problemă? Scrii pe rețea și oamenii te ajută cu un sfat referitor la orice subiect, cu o recomandare de orice tip (de la magazin online de cadouri până la hrană pentru animale), astfel ai ocazia să găsești prețuri bune, să alegi în funcție de buget. Corect? Eu una am învățat să apelez la ajutorul necunoscuților când nu știu soluția la o problemă. Vă aduceți aminte când Andrei răsucise ecranul laptopului? Am rezolvat mulțumită sfaturilor primite acolo.

Comoditate

Personal, nu mă omor după astfel de rețele unde se spală rufele în public cum s-ar spune, dar apreciez comoditatea de a te informa și de a primi sfaturi la ceea ce ai nevoie. Și acest lucru mă aduce la subiectul acestui articol. Din întâmplare (a se înțelege că habar nu am cum) am ajuns pe niște grupuri de mame care discuta MULT și DESPRE ORICE. Habar nu am ce le frământa, nici nu am studiat subiectul. Doar că primesc notificări de la nenea Zuchi și uneori intru de curiozitate. Chiar se discută despre orice!

Amintiri

Unul dintre subiecte mi-a adus aminte de nunta noastră și de faptul că, la acea vreme, nu ne permiteam să plătim pe cineva să se ocupe de pregătiri. De fapt, nici nu prea existau firme de acest gen. Personal, mi-ar fi prins bine la acea vreme unele discuții pentru că aș fi luat (poate) alte decizii referitor la organizarea nunții cu tot ce implică ea.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar am mai scris eu de-a lungul timpului că ne-am ocupat singuri de tot ce a însemnat nuntă: de la hainele noastre până la cumpărături, inclusiv lumânările și buchetele le-am plătit noi pentru că nașii au bătut în retragere chiar în ultima săptămână pe motiv că sunt prea ocupați ca să cumpere ceva. În fine…a trecut, nici nu vreau să mă mai enervez acum.

Planurile de acasă

Aș prefera să vă povestesc cum am plecat noi doi de nebuni într-o zi ca să căutăm haine 😀 Studiasem cele 2 site-uri pe care le găsisem la acea vreme ca să îmi dau seama ce fel de rochie mi-aș dori, dacă aș purta tiară, să văd ce prețuri există în București etc. Găsisem niște modele frumoase de tiare mireasa cu adevărat deosebite. Dar știți cum…socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea de la târg! Să vedeți de ce!

Socoteala de la târg

Am plecat hotărâtă să îmi iau o rochie din dantelă, pe corp, ușor în A …. Am ajuns la un magazin…nu mi-a plăcut ce era acolo, plus atitudinea vânzătoarei. Na, eram impulsivă și atunci așa că vă dați seama că am ieșit din magazin dupa 30 de secunde când m-au tratat de sus. A…aveam 24 de ani! Nu eram așa mică. La al doilea magazin, a fost altceva. Vânzătoarea era atentă, mi-a prezentat mai multe modele și a insistat să probez o rochie largă (acel model numit de prințesă) pe care eu nu aș fi remarcat-o în veci. Și da, a fost dragoste la prima vedere cu acea rochie. Mă învârteam în magazin precum un copil la bâlci 🙂 )) . După ce am reușit să mă desprind de comoara mea și să mă întorc în haine normale, mi-a prezentat accesoriile.

Schimbare de direcție

Evident că am schimbat iar direcția (ce mult înseamnă un sfat venit la momentul potrivit, nu?). Pornisem cu ideea de a căuta tiare mireasa simple, mă rog o tiara par care să stea frumos…am ajuns la altceva. Într-un final am cumpărat o tiară pe care am folosit-o complet diferit față de ceea ce a fost ea concepută. Din păcate, nu am poze cu partea din spate a coafurii de mireasă așa că o să mă strădui să vă explic (nu e punctul meu forte, dar asta e!). Ideea e că tiara se pune pe cap ca un fel de …bentiță. Corect? Sfatul vânzătoarei a fost să întorc tiara la ceafă (un pic mai sus, de fapt) și coafeza să răsucească părul acolo, tot de la tiară să pornească și voalul (nu am vrut unul mare, lung, ci unul mai scurt). În fine, am căutat ceva pe net, dar nu am găsit ceva care să arate exact ca la mine…dar veți înțelege ideea imediat:

În prezent

Acum am văzut că moda e un pic diferită…sau depinde mult de gusturile miresei. Unele preferă stilul tradițional, altele stilul clasic…dar există și mirese care preferă un stil aparte de la cel specific anilor ’20 până la culori puternice.

 

Sincer, mie mi se pare nemaipomenit că există posibilitatea de a cumpăra orice îți dorești, că există oferte / reduceri, că oricine are posibilitatea de a se exprima cum dorește, dar mai ales să îți permită să cumpere ce vrea. Am amintiri plăcute de la nunta noastră, dar tare mi-aș dori să fi avut și noi posibilitatea (și curajul) de a da frâu liber imaginației și dorințelor.

La voi cum a fost ori cum vă doriți să fie nunta?

Despre Antoaneta 2288 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

2 comentarii publicate

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,983 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: