Guest post: Animatoare în tabere pentru copii (Claudia Groza)

Animatoare în tabere pentru copii

În 2014, într-o perioadă agitată pentru mine, cu multe schimbări, am primit de la Agenția de Turism Fabiola propunerea de a fi animatoare pentru taberele școlare. Nu știam ce presupune această activitate, dar aveam experiența de la atelierele de creativitate realizate în diverse locuri, cu diferite teme.

Pregătirea

Primul pas a fost să mergem într-o excursie de o zi, în care am fost instruite. Erau colege care mai participaseră și ne-au arătat ce au lucrat ele cu elevii. Fiecare tabără avea o anumită temă. Așadar am învățat și cum se montează un cort (cel mai simplu model), cum ne orientăm cu ajutorul busolei, dar și după diferite semne (mușchiul de pe copaci). După această instruire, fiecare animator a făcut o listă cu activități și materiale necesare. Cu câteva zile înainte de plecarea în tabără primeam traseul cu obiectivele pe care aveam să le vizităm, dar și materialele cerute pentru desfășurarea atelierelor. Aveam de învățat date despre obiective, astfel încât să știm să informăm elevii înainte de a coborî din autocar.

(free image from  wikimedia commons)

Aplicarea concretă

Obligația noastră era să mergem în ziua plecării la școala care organiza tabăra. Să facem cunoștință cu elevii și să le povestim cum va decurge prima zi, dar și regulile pentru drumul cu autocarul (să nu se mănânce în autocar, să nu se arunce hârtii, etc.), pentru vizitele în obiectivele turistice. După ce ajungeam la destinație, noi ne ocupam de repartiția copiilor pe camere, dar ținând cont de preferințele lor și de indicațiile cadrelor didactice însoțitoare. Apoi urma să ne împărțim pe grupe/echipe și fiecare echipă își acorda un nume, își compunea un slogan și un logo/desen de echipă, precum și conceperea unui jurnal.

Începând de a doua zi, dimineața aveam înviorare, mic dejun, pauză (dacă vremea era mohorâtă sau ploua) și apoi ateliere. Fiecare echipă lucra prin rotație cu cei trei/patru animatori. Atelierele erau foarte variate: desen, teatru, creare de diverse obiecte: brățări, semne de carte, pictură pe pietre adunate de copii din râu, confecționare de haine ecologice, etc. După somnul de prânz sau pauza în care își completau în jurnal, desfășuram jocuri de echipă în aer liber. Acestea erau preferate! După cină urmau exerciții amuzante de echipă. Se organiza și seara de dans, miss și mister, decernarea diplomelor pentru diverse activități. Drumețiile erau dimineața sau după amiaza, în funcție de condițiile meteorologice.

Feedback

La final dădeam și un test de feedback, ca să știm ce a plăcut, cum să îmbunătățim activitățile, etc.

A fost o experiență plăcută, cu bune și cu rele cum era firesc.

Despre Antoaneta 2222 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

16 comentarii publicate

  1. O experienta placuta, dar tind sa cred ca si putin stresanta. Nici nu vreau sa ma gandesc cand va merge piticul meu in prima lui tabara, o sa mor de grija 🙂

  2. Foarte frumos. Al meu inca nu a mers in nici o tabara, doar intr-o excursie cu mine… haha, nu am inca curaj sa il las singur asa departe. Felicitari pentru rabdare, in excursie eu am imbatranit 1 an… si am avut grija doar de al meu .

  3. A avea grija de totii copiii si sa le captezi atentia pe toata perioada taberei, este destul de greu. Felicitari celor care aleg sa si dedice timpul celor mici si care, prin dedicarea lor, fac aceasta excursie memorabila.

  4. Ce experienta draguta! Pare interactiv si totodata distractiv. Insa cu siguranta trebuie sa ai multa energie spre a tine pasul cu micutii. Si pe mine m-ar tenta un asemenea job insa cateodata nu fac fata cand e vorba de copii pentru ca nu prea am rabdare.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,735 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: