Pre-adolescenta sau „ameteala acuta” ?!?

Sincer, pana acum cateva luni nu m-as fi gandit ca exista termenul de „pre-adolescenta”.

De ceva vreme, Daria (care se apropie de frumoasa varsta de 10 ani) e din ce in ce mai cu capul…in nori!

Personalitate puternica aka incapatanare maxima, independenta si  acel „stiu eu mai bine” insotit de ridicat din umeri, dat ochii peste cap, tipat la fratele mai mic…..si visatul cu ochii deschisi, uitatul de lucruri la scoala….

Cam asa as „defini” eu asa numita „pre-adolescenta”!

Nu e nimic concret….doar fapte, vorbe, actiuni si chiar inactiuni….

Sa vedem….

…prin septembrie a venit la mine plangand ca are momente cand uita cate ceva, ca nu stie ce a vrut sa zica ori sa faca, ca se trezeste ca sta cu ochii pe pereti in zare si nu stie de ce

Recunosc ca imi venea sa rad (mama rea ce sunt!), dar m-am abtinut cu greu cand am vazut ca avea lacrimi de crocodil in barba.

I-am explicat cat am putut de frumos ca e normal, ca e in crestere, ca toti am trecut prin asta si sa stea linistita….pentru ca e abia inceputul 😀

Apoi, pentru ca vorbele mele nu aveau mare succes (ma privea de parca imi crescusera cateva capete de balaur!), i-am zis ca voi lua de la farmacie niste pastile pentru imbunatatirea memoriei.

Brusc s-a linistit de parca nu se intamplase nimic!

….refuza sa iasa din scoala cu caciula pe cap….indiferent de vremea de afara

Asta pana cand si-a uitat caciula noua, iar a doua zi pleca in excursie cu clasa.

De afurisita i-am dat o caciula pe care si-o alesese singura in septembrie, dar nu o purtase nici macar o data pe motiv ca e pentru copii mai mici 😛

Norocul ei ca a doua zi dupa excursie doamna de serviciu a venit la clasa cu ditamai gramada de lucruri uitate de colegii Dariei, printre care si caciula devenita brusc motiv de adorare maxima!

Da, nu era singura ametita!

Altii isi uitasera penare, fulare etc.

….refuza in continuare sa se schimbe din adidasi in ghete dupa ora de sport

Asta inseamna ca, la pranz, iese in frig/zapada in adidasi!

Luni a ajuns acasa (sotul a luat-o de la scoala) cu capul descoperit, geaca deschisa, in adidasi…..mergea ca o floare, vesela nevoie mare.

Ca un vultur ce sunt am observat imediat ca nu avea sacul de sport cu….cizmele in el!

Unde e?

A…..LA SCOALA! L-a luat val vartej pe tati si dusi au fost spre scoala unde…..nu au gasit nimic!

Cei care invata dupa-amiaza nu au vazut nimic!

Doamna de serviciu nu a gasit nimic!

Sotul a „linistit-o” complet: asta e! acum esti la un liceu care e un fel de scoala de cartier! daca esti cu capul in traista (expresie care pe mine una ma infurie la maxim, dar nu reusesc sa i-o scot din vocabular!)! i-ati adio de la sacul ala frumos pe care ma’ta (asa ii spune cand e nervos! 😛 ) l-a cumparat din Ungaria si de la cizmele de care erai „indragostita!” si bla-bla-bla!

Va dati seama si singuri ca asa a tinut-o tot drumul inspre si dinspre scoala!

La faze de acest gen, el face mult mai rau decat as putea face eu….ceea ce ma pune in situatia de a incerca sa aplanez mereu lucrurile ca sa nu o stresez si mai rau pe micuta noastra „pre-adolescenta” 😛

Revenind….

Era clar ca cizmele si saculetul lor au disparut si nu era nimic de facut, corect?

Gresit!

A doua zi, Bianca, colega Dariei, a adus saculetul!

Ce se intamplase?

Simplu!

Daria a iesit din clasa cu capul in nori, iar Bianca a vazut sacul de sport uitat langa banca.

S-a gandit ca cineva ar fi putut sa il ia si Daria nu si-ar fi recuperat lucrurile asa ca l-a luat si l-a adus a doua zi.

Nu avea numarul de telefon al Dariei ca sa o anunte asa ca ….na! asta e!

Important e ca a facut un gest frumos care ne-a mers la inima!

Nu erau lucruri de valoare, va dati seama!

Dar era o chestiune de principiu daca vreti!

Bianca ne-a mai impresionat o data, chiar in prima zi de scoala.

Asa cum stiu unii dintre voi, din toamna, copiii mei au inceput anul la o scoala mai aproape de casa (ideea a fost sa se ajunga mai repede la scoala; sa putem folosi si mijloacele de transport in comun etc).

In prima zi, dimineata, la careu, m-am prezentat celorlalti parinti de la clasa Dariei si am intermediat primele minute pana cand s-au adunat copiii in jurul ei.

Bianca si Daria s-au imprietenit imediat. De fapt, cealalta fetita a si intrebat-o daca vrea sa stea impreuna la careu.

Ce ne-a impresionat nu a fost partea aceasta, ci alta!

Fiind clasa a IV-a, copiii trebuiau sa faca un pod de flori pentru cei de la clasa pregatitoare.

Daria daruise un ghiveci (uitasem complet de faza cu podul de flori, desi este o traditie in toate scolile romanesti) asa ca nu avea flori/buchet.

Bianca i-a oferit flori din buchetul ei ca sa tina impreuna podul pentru cei mici.

Frumos, nu?

Important e ca si-a facut un grup de prietene la clasa si ca are cu cine sa se joace, sa vorbeasca etc.

….are chef de cearta mult mai des, sentimentul e ca are o stare de nemultumire continua

Sincer, nu cred ca a fost vreodata ca anul acesta.

Parca nimic nu o multumeste.

Tipa la Andrei aproape zilnic.

Incearca sa imi raspunda obraznic, dar nu prea ii merge pentru ca nu o las.

Se infurie daca ma apuca rasul cand ea da vreo „replica isteata”.

Ce sa fac daca imi vine sa rad cand o aud ca „daca ea ar fi mama lui Andrei, nu l-ar lasa de capul  lui si l-ar pune sa lucreze non stop de cand vine acasa pana seara la culcare ca sa nu aiba timp de boacane”?!?

Are „idei clare” despre cum va fi ea ca mama: va avea bona, sofer si copiii vor trebui sa asculte ca la armata, iar daca sotul ei nu o va asculta smirna…..va fi vai de el! il da afara de nu se vede!

🙂 )))))))

….ia decizii fara sa ne consulte

Nu pot zice ca una dintre decizii a fost gresita, dar nici bine nu a picat cand ne-a anuntat ca „l-a oferit voluntar” pe tati ca sa se ocupe de transportul pachetelor cu daruri pentru copiii orfani.

In mine se ducea o lupta: eram mandra ca s-a oferit sa ajute, ca a indrumat mai multe colege sa adune lucruri pentru copiii orfani, dar ma gandeam cu groaza cum sa ne ocupam de transport.

Pe urma s-au lamurit lucrurile: nu era vorba de coletele adunate de la tot liceul, ci doar de la clasa lor. Nu era vorba de toti colegii Dariei, ci doar de doua fetite care urmau sa ii insoteasca in masina.

Sambata dimineata vor pleca cu masinile pline de daruri, din curtea scolii catre casa de copii din Ferentari care adaposteste 36 de suflete.

Desi in vara spunea ca nu mai daruieste nicio jucarie pentru ca vrea sa le pastreze pentru copiii ei, acum s-a razgandit si alege cu grija jucarii pentru copiii orfani.

 

Dupa cum vedeti….nu e rost de plictiseala ! 😀

In rest, viata e frumoasa daca o privim cu inima 😉

 

Despre Antoaneta 2257 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

4 comentarii publicate

    • Nop! Nu sunt asa calma…dar fac eforturi 🙂 ))))
      Nu pot sa uit ca am trecut prin asta pentru ca vad in Daria multe reactii pe care le aveam si eu la varsta ei 😛

  1. Deci asta se intampla si cu baiatul meu de 12 ani! Am zile cand nu ma inteleg cu el, are zile cand plange din timir ce.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,733 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: