Recenzie: Acest cântec neîmblânzit de Victoria Schwab

Acest cântec neîmblânzit de Victoria Schwab

Astăzi vreau să vă prezint primul volum din duologia Monsters of VerityAcest cântec neîmblânzit – scris de Victoria Schwab. Am ales această carte pentru că descrierea mi s-a părut super interesantă, pentru că este vorba despre dark urban fantasy, un stil literar care capătă greutate din ce în ce mai mult, dar mai ales pentru că speram să descopăr ceva ieșit din tiparele cu care m-am obișnuit deja.

Parțial a fost o revelație această carte pentru că ea cuprinde elemente interesante despre care voi povesti un pic mai jos. Pe de altă parte, există destule clișee în această carte încât să te simți cumva confortabil pentru că reușești să intuiești mare parte din acțiune, deci nu te vei „speria” că s-ar întâmpla ceva ieșit din comun. Pe de altă parte tocmai acele clișee „comode” deranjează pentru că na…sunt clișee! Detalii mai jos!

(Despre tiparele din cărțile sf & fantasy am scris aici)

Despre cartea Acest cântec neîmblânzit de Victoria Schwab

Rezumat

Kate Harker și August Flynn sunt doi adolescenți proveniți din familii aflate în plin război. Par asemănători, dar sunt complet diferiți. Kate este om, dar dorește să devină puternică, nemiloasă și crudă asemeni tatălui ei care percepe o taxă de protecție de la cetățenii care locuiesc în partea orașului stăpânită de el. August este o ființă născută din violența oamenilor, dar își dorește să devină om, să aibă o inimă bună și blândă asemeni tatălui său adoptiv. August acceptă să o supravegheze pe Kate, fiica dușmanului tatălui său, sperând să găsească o modalitate de a își împlini dorința de a nu mai fi un monstru care fură sufletele cu ajutorul muzicii, ci o ființă care oferă inocenților o șansă la o altfel de viață.

Despre personaje

Ca să înțelegeți cine sunt August, fratele și sora lui, de ce se tot vorbește în carte despre monștri, voi scrie câteva versuri din carte referitoare la ființele care apar / se nasc în urmă violențelor atroce săvârșite de oameni:

Monștri, monștri mici și mari

Vor veni și vă vor mânca.

Corsai, Corsai, dinți și gheare,

Umbre și os, vă vor roade cruzi.

Malchai, Malchai isteți și vicleni,

Zâmbind și mușcând și sugând din voi tot.

Sunai, Sunai, ochii ca tăciunele,

Îți vor cânta și-ți vor lua sufletul.

Monștri, monștri mici și mari,

Vor veni și vă vor mânca! (pag.23-24)

Monsters, monster, big and small

The’re gonna come and eat you all.

Corsai, Corsai, tooth and claw,

Shadow and bone will eat you raw.

Malchai, Malchai, sharp and sly,

Smile and bite and drink you dry.

Sunai, Sunai, eyes like coal,

Sing you a song and steal your soul. (pag.32)

Monștrii care se nasc în urma actelor violente au un anumit rol. Vă explic cum apar ei ca să înțelegeți mai clar idea acestei cărți. Corsai sunt creați de acte de violența neletale, Malchai – de crime, iar Sunai de crime în masă. August, fratele și sora lui sunt Sunai. E drept că nu sunt cu adevărat frați, ci doar adoptați și crescuți de familia Flynn. Ei încearcă să elimine Corsai și Malchai folosind talentele mortale ale celor 3 Sunai.

Despre această carte trebuie spuse câteva lucruri extrem de importante. În primul rând, reia o discuție teologică referitoare la bine și rău, puterea luminii de a distruge întunericul, violența naște violență. Dacă ați citit vreodată texte vechi biblice, cărți despre îngeri și demoni, despre lupta dintre lumină și întuneric, atunci această carte sigur este pe gustul vostru. Doar imaginați-vă cum ar fi să puteți vedea aura unei ființe și să descoperiți rapid dacă acea ființă a omorât, rănit, anihilat pe cineva.

Dar…nu trebuie să priviți cartea ca pe o revelație teologică. Mai degrabă, ar trebui să vă întrebați cine sunt monștri? Cei care sunt etichetați așa pentru că toată lumea îi numește în acest mod? Cei care se nasc în anumite circumstanțe, în anumite familii? Sau cei care par a reprezenta lumina, dar, de fapt, au sufletul absorbit de întuneric? Ce contează? Aparențele? Sufletul? Acțiunile? Inima? Da, ați început să înțelegeți că această carte este scrisă pe mai multe planuri: cel real, teluric să îl numim, respectiv planul celest, cel al sufletelor în cazul de față. Cel puțin așa am privit eu această carte.  Să vedem dacă am dreptate, nu?

Kate reprezintă tiparul unei categorii de personaje. Fata care dorește să fie iubită, acceptată și respectată de tatăl ei. Ea face orice (ori încearcă să facă orice) pentru a-și atinge scopul. Încearcă să devină crudă, nemiloasă, periculoasă. Începeți să intuiți ce urmează, nu? Exact! În ea se va duce o luptă între lumină și întuneric, între bine și rău. În permanență, Kate încearcă să aplice în mintea ei teoria paralelelor infinite. Ideea este ca drumul urmat de o persoană nu e chiar linear, ci ca un copac. Fiecare decizie reprezintă o ramură diferită, deci o linie diferită a vieții unui om. Ei îi plăcea idea de a exista 100 de Kate diferite sperând ca măcar într-una din ele să nu existe monștri, trecutul familiei ei să fie complet diferit astfel încât prezentul să fie complet opus celui pe care îl trăiește ea.

August este alt tipar: monstrul care își dorește o inimă, care se ascunde de ceilalți dorind să facă bine, neștiind că este folosit. Naivitatea și inocența lui sunt copleșitoare de multe ori comparativ cu acțiunile și gândurile lui Kate. Exact el este la polul opus.

Dacă privim alt aspect cumva deja întâlnit ar fi cel al prieteniei dintre doi adolescenți proveniți din familii aflate în război. Da, Romeo și Julieta sună cunoscut? Acesta este alt plan al duologiei care trebuie urmărit de către cititori, dar nu ca o iubire adolescentină. Totuși, dincolo de anumite asemănări cu personajele shakespeariene, există și diferențe (din fericire). Evoluția celor două personaje face ca relația lor de parteneri, amici, prieteni să fie diferită și, deși previzibilă, destul de intensă prin schimbările bruște de situație. Nu este vorba despre iubire, ci de o prietenie puternică care este pusă la încercare tocmai prin prisma diferențelor (și implicit asemănărilor) dintre personalitățile și viețile personajelor.

Acțiunea

Ceea ce mi-a plăcut la această carte a fost tocmai faptul că nu ai timp să te plictisești. Schimbările de situație sunt întoarse din condei într-un mod măiestru, iar intensitatea acțiunii duce cu gândul la un thriller mai…blând. E ciudat să afirm că e un thriller mai blând, dar adevărul este că nu găsesc un termen potrivit. Dacă mă gândesc că această carte este emoționantă, atunci da, pot spune că acțiunea este intensă și creează o anumită stare de spirit. De asemenea, schimbările de situație, de acțiune mențin captivă atenția cititorului care nu poate lăsa cartea până nu află ce se întâmplă cu personajele. Dacă m-aș gândi că e o poveste de groază, nu aș putea să mai susțin că e un thriller pentru că pe mine nu m-a speriat ce s-a întâmplat în carte.

Primele pagini sunt mai degrabă menite să introducă cititorul în atmosferă, dar și să prezinte anumite sugestii, idei… să zicem că sunt prezentate premizele a ceea ce urmează să se desfășoare. Intuiești că anumite personaje vor trăda pe ceilalți din dorința de a deveni puternici, de a domina, de a obține ceva. Cumva ai o idee referitor la faptul că personajul feminin e cel puternic din cauza vieții pe care a dus-o, dar vulnerabil prin excelență tocmai din cauza acelor factori. Personajul masculin reprezentat de August este cel vulnerabil prin construcția lui inițială. El se teme de puterea pe care o are, dorește să facă bine, nu rău, iar deciziile și acțiunile lui sunt slabe, ușor de atacat/demascat.

Cumva această carte m-a făcut să mă gândesc la un al treilea plan, cel al unei călătorii inițiatice. Drumul parcurs de personajele pe care cititorii le îndrăgesc în ciuda greșelilor și acțiunilor pe care le fac te determină să te gândești că este vorba mai degrabă de o evoluție spirituală, de o luptă interioară dusă la maxim de către fiecare dintre ei.

Fiecare personaj are de luat niște decizii, dar cel mai important mi se pare faptul că ajung să înțeleagă că ceea ce avem în interior nu poate fi schimbat oricât am lupta împotriva propriei ființe. Ce e și mai important? Ca lumina să reușească să doboare întunericul.

Finalul cărții? Evident că te pune pe gânduri și abia aștepți să descoperi ce se întâmplă în al doilea volum, să afli ce rol are micuța Malchai și ce se va întâmpla mai departe cu personajele preferate. Și așa ajungi să înțelegi că nu s-a terminat călătoria lor, că a fost doar o bătălie, nu războiul final. Oh! Abia aștept să descopăr ce se întâmplă mai departe!

Concluzii și recomandări

Mulțumesc, Editura Herg Benet, pentru exemplarul oferit.

Dacă doriți să comandați această carte, click aici. Este la reducere în această perioadă așa că puteți profita 😉

Vă mai spun un mic secret: dacă comandați această carte în luna octombrie, veți primi cadou cartea Noumenoir” de Flavius Ardelean

La final, vă las în compania unui interviu acordat de tânăra autoare, Victoria Schwab:

 

Despre Antoaneta 538 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

11 comentarii publicate

  1. Mmm, o carte grea, dificila, clar nu este pentru oricine. Si cred ca nu poti citi, daramite sa mai si intelegi ceva, intr-un context gen: invarti in oala, iti faci manichiura, mai citesti 2 pagini :-))

  2. O prezentare de calitate, in stilul cu care ne-ai obisnuit. Imi palce maxim. Ai zis calatorie initiatica? Acesta este un aspect pe care il apreciez mai mereu in carti.

    • Geo, musai sa apara si volumul doi daca nu il citesti in engleza. Eu deja l-am luat in engleza pentru ca nu mai aveam rabdare 🙂 )))
      Multumesc pentru gandul frumos!

  3. Super recenzia! Foarte complexa 🙂 Ai analizat in amanunt cartea si asta imi place.
    Am scris si eu despre ea pe blog dar ceva mai superficial comparativ cu tine :p
    Pe mine m-a dus cu gandul la ”Frumoasa si bestia” :))) Ca sa vezi cat de diferit se pot percepe lucrurile in functie de fiecare cum gandeste.
    Referitor la clisee, tipare… daca stai bine si te gandesti unele sunt necesare pentru ca deh, asa e normal sa fie. Adica fiecare gen are o structura a lui anume. Banuiesc 🙂
    Adica una e sa citesti ceva avand doar scheletul ca si cliseu/tipar si alta sa fie clonat ca sa zic asa. Intelegi tu :)))
    Una peste alta, da, mie mi-a placut desi nu e genul meu.

    • Da, asa e. Depinde mult de cel care o citeste, de momentul in care citeste acea carte.
      Da, referitor la clisee. De asta am si pus link spre articolul in care explic de ce exista tipare si de ce nimeni nu reinventeaza roata. 😉

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,696 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: