Recenzie : trilogia Culorile dragostei de Kerstin Gier

Translate

Cred ca ati observat deja ca saptamana aceasta am rezervat-o prezentarilor de trilogii ori serii, de data aceasta fiind vorba despre trilogia Culorile dragostei de Kerstin Gier. De data aceasta va prezint ceva diferit pentru ca este vorba despre calatorii in timp.

Unii dintre voi ma urmaresc si pe celalalt blog asa ca probabil ca ati citit deja despre fiecare volum in parte ceea ce am avut de spus. De aceea am decis sa scriu despre trilogie, per ansamblu, sa va spun totul, din perspectiva ei, nu a fiecarei carti.

Titlu: Rosu de rubin (am scris pe scurt aici despre carte), Albastru de safir (am povestit pe scurt aici), Verde de smarald (am scris pe scurt aici)

Autoare: Kerstin Gier

An de aparitie: 2009

Nota: 9/10

Rezumat

Seria de 3 volume scrisa de Kerstin Gier face parte din categoria fantasy, dedicata adolescentilor si tinerilor. Cele trei carti prezinta un mod inedit de a calatori in timp folosind un cronograf care functioneaza pe baza de sange si pietre pretioase. Captivant, nu-i asa?

Gwendolyn si Gideon sunt personajele care trebuie sa invete sa lupte impreuna impotriva Aliantei Florentine, sa asculte de ordinele contelui de Saint German si sa descopere motivele din spatele actiunilor ce li se cer.

Exista doua familii care transmit gena calatorului in timp. Una dintre familii transmite gena pe linie materna, cealalta pe linie paterna. Aceasta gena nu se transmite din generatie in generatie, ci o data la cateva generatii. Specialistii acestor doua familii cu traditie au calculat ziua in care se va naste persoana care va purta gena calatorului in timp. Doar cand implinesc 16 ani se afla exact daca acea persoana poarta gena respectiva.

Gwendolyn nu este cea aleasa. Din motive pe care le veti descoperi citind trilogia, data nasterii ei a fost ascunsa de mama ei naturala. Acest lucru a insemnat ca verisoara ei a fost cea antrenata pentru a face fata provocarilor lansate de calatoriile in timp. De asemenea, aceasta schimbare de directie presupune ca ea trebuie sa invete tot ce altii au invatat in 16 ani de existenta.

Gideon este al 11-lea calator in timp si se trage din linia directa a contelui de Saint German care trage itele din trecut, controland si manipuland actiunile din prezent. El este gentleman-ul perfect care respecta regulile si rigorile impuse de cei din jur, exasperat de naivitatea si impulsivitatea partenerei lui de calatorie.

Cei doi adolescenti invata sa se increada unul in celalalt, sa se ajute in situatii de criza, descoperind secrete bine ascunse de generatii intregi, salvand oameni dragi lor, din trecut.

 

Parerea mea

Stilul autoarei Kerstin Gier este foarte interesant. Usor de citit, cartile se incadreaza perfect in genul fantasy dedicat adolescentilor. Nu exista scene violente ceea ce inseamna ca pot recomanda cartile incepand cu 12-13 ani chiar atata vreme cat se inteleg termenii folositi in carti.

Naratiunea este interesanta. Ritmul este alert, cititorul neavand timp sa se plictiseasca. Stilul amuzant al autoarei determina practic cititorul sa rada chiar si in situatii un pic mai dificile, iar informatiile care explica anumite mistere si secrete apar treptat, in mod firesc, completand actiunea cartii.

Personajele sunt construite potrivit firii adolescentilor. Pe de o parte impulsivi, fara temeri, pe de alta invatand sa isi inteleaga propriile trairi si motivatii. Gwendolyn si Gideon sunt doua personaje construite antagonic. Acolo unde ea este naiva si impulsiva, plina de defecte si rebela, el este puternic, antrenat, disciplinat si rigid. Ceea ce se dovedeste a fi calitate se transforma in defect si invers pentru ca nu intotdeauna ceea ce e aparent inseamna ca este si real.

Autoarea a inserat si doua povesti de iubire, una din trecut, cealalta in prezent care se combina si se dovedesc a fi mai mult decat apar la inceput. Acest lucru este interesant, insa determina faptul ca trebuie sa cititi cartile in ordine ca sa intelegeti ce se intampla.

Lupta dintre bine si rau reprezinta cheia acestei trilogii. In esenta, personajele dovedesc ca loialitatea, increderea in partener, prietenia si iubirea pot invinge intrigile si manipularile unei fiinte care controleaza destinele a generatii de oameni.

 

 

Official movie trailer

Pentru ca aceasta serie a inceput sa fie apreciata dincolo de granitele Germaniei, au inceput sa apara si filmele realizate pe baza cartilor.

Eu am vazut primele doua parti si mi-au placut mult. In mare se respecta linia cartilor, dar mai sunt si mici schimbari. Trebuie sa le vizionati ca sa intelegeti la ce ma refer.

Rubinrot

Saphirblau

Smaragdgrun

 

Recomandare

Daca va intereseaza seria, va dau cateva linkuri interesante. Despre Gwendolyn si familia ei puteti citi aici, iar despre Gideon si arborele genealogic al familiei Saint German puteti citi aici.

Cartile pot fi cumparate

  • de pe amazon in limba engleza, in limba germana
  • de pe elefant
  • de pe emag
  • de pe Carturesti (momentan sunt singurii care aduc pe comanda cartile!)

11 thoughts on “Recenzie : trilogia Culorile dragostei de Kerstin Gier

  1. Irina Sima

    Wow, ma bucur sa descopar cat mai multe carti interesante. Mi se pare geniala chesta asta cu „gena calatorului in timp” care se pare ca desi pare a fi de domeniul fantasticului, exista si anumite dovezi stiintifice care atesta asta. Bine eu vorbesc de anumite „mosteniri” genetice… poate si asta sta pe undeva pe la baza dezvoltarii nostre emotionale. Undeva ceva poate se transmite si in subconstient.

    Reply
  2. loredanamanciu

    Wow..cate carti ai citit lately! 🙂
    Nu am auzit de aceste povesti, nici de aceste filme! 😀 E pentru prima data, dar cred ca as prefera sa vad filmele, in locul cartilor.

    Reply
    1. Antoaneta Post author

      Am citit cartile mai demult, dar am scris despre ele separat. Acum am decis sa scriu despre trilogii/serii per ansamblu astfel incat cititorii sa isi faca o parere generala despre ele, sa decida daca vor sa le citeasca.

      Reply
  3. Bianca Ionel

    E bine de știut că filmele păstrează linia cărților, nu prea se întâmplă asta în general și chiar m-ai făcut curioasă să le urmăresc. Nu sunt tocmai pe tipul meu de cărți de citit, dar nu se știe niciodată.

    Reply
  4. Cristina Dragomir

    parca ai citit si Ce sa fac cu Mostenirea de la aceasta autoare, nu? Facand o comparatie intre trilogie si acel roman, care primeste nota mai mare de la tine? Intreb ca sa imi dau seama daca trilogia ar fi pe placul meu sau nu.

    Reply
  5. Carmen Mocanu

    Imi doresc foarte mult si eu aceasta trilogie.Urmeaza sa mi-o achizitionez dar mai am cateva „restante” pe care trebuie sa le trec.O descriere atragatoare.Ma uit la filmari dupa ce citesc cartile.

    Reply
  6. Ada Sirbu

    Mi se pare esential pentru adolescenti/tineri sa invete sa-si numeasca emotiile, sa le observe cand apar si sa fie capabili sa le lase sa curga. Literatura este un instrument minunat pentru a-i purta in aceasta calatorie subtil, aratandu-le si modele si consecinte.

    Reply
    1. Antoaneta Post author

      Da, in ultimii ani cartile care au prins la public (si filmele realizate dupa acele carti) sunt cele dedicate adolescentilor.
      Este o categorie de varsta in deriva care are nevoie de astfel de carti care sa ii ajute sa isi centreze emotiile, sa le identifice si sa le inteleaga.

      Reply

Parerea ta/Your opinion