Tag: psiholog

Carte de psihologie pentru copii – De ce plangem? – Andreea Constantin

Editura Cartea Copiilor aduce pe piata romaneasca o noua carte din categoria psihologie pentru copii, intitulata „De ce plangem?„, scrisa de Andreea Constantin, cu ilustratii realizate de Maria Constantinescu.

„Cartea este o bijuterie pentru parinti si copii! Am multa incredere ca explicatiile autoarei si ilustratiile Mariei Constantinescu vor convinge multi parinti de puterea vindecatoare a lacrimilor si le vor da copiilor sentimentul ca sunt buni si minunati” – Otilia Mantelers, expert in parenting

Cateva cuvinte despre carte

Autoarea a pus in tema intrebari si raspunsuri care ii framanta pe cei mici si la care uneori le este greu si adultilor sa raspunda ori sa explice:

Ce este plansul?

Ce sunt lacrimile?

Ce se intampla in corpul meu cand plang?

Ce sunt sentimentele?

Plang si oamenii mari?

Ce sa fac atunci cand plange un prieten?

Andreea Constantin a decis sa scrie aceasta carte tocmai pentru ca in societatea romaneasca copiilor li se spune ca e rusine sa planga, ca trebuie sa se abtina etc. si acest lucru nu este natural.

Psihologii considera ca plansul are efect terapeutic si este nevoie de el pentru ca cei mici si cei mari sa se descarce de emotiile pe care le simt.

 

Emotiile sunt darurile vietii, iar dezvoltarea inteligentei emotionale este o prioritate pentru noi toti. Cartea de fata face insa mai mult decat atat: ii apropie pe parinti de copii si le ofera celor mici posibilitatea cultivarii unei relatii sanatoase cu ei insisi”, completeaza Gáspár György, psihoterapeut relational.

Comanda cartea

Puteti comanda aceasta carte pe site-ul Editurii Cartea Copiilor la pretul de 33 ron. Pentru fiecare comanda, primiti cadou inca o carte.

Cartea este dedicata copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 8 ani.

 

Fii bine cu tine! – conferinta in Bucuresti

Cred ca sunt 3 ani de cand imi doresc sa ajung la conferintele organizate de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, dar nu reusesc deloc (de obicei, este vorba despre doua motive: nu am cu cine sa ii las pe copii, respectiv nu imi permite timpul).

Sa va spun despre ce este vorba!

Duminica 4 octombrie de la ora 10.00 incepe o conferinta interesanta „Fii bine cu tine!” sustinuta de mai multi psihologi care vor incerca sa ii ajute pe adultii prezenti sa isi inteleaga problemele. Pornind de la sursa, vor incerca sa ajunga la o solutie. Este un lucru important pentru ca, daca noi adultii avem probleme, suntem stresati si nervosi, aceste lucruri au urmari si in familie, nu doar in mediul de lucru.

De multe ori copiii au de suferit si de aici incep problemele si pentru ei.

Cred ca ati vazut ca, in ultima perioada, apar tot mai multe articole in mass-media despre stresul la copii si urmarile acestuia.

Daca doriti sa participati la conferinta, sa ascultati ce spun psihologii, sa puneti intrebari ca sa cautati solutii, va dau cateva informatii de baza.

Conferinta va avea loc la sediul Facultatii de Psihologie din sos. Panduri nr. 90, incepand cu ora 10.00. Programul Conferintei il puteti urmari aici. Taxa de inscriere este de 100 ron/persoana si, din cate am observat eu, maine este ultima zi de inscrieri.

Cine merge? Cine a mai fost?

 

 

De ce vor copiii sa stie? Despre dezvoltarea lor neuro-cognitiva

Cand am primit invitatia Anei de a participa la discutia cu psihologii SECOM si Salvati copiii despre dezvoltarea neuro-cognitiva a copiilor, am zis: clar ajung!

Cand am aflat ca se desfasoara in timpul saptamanii, in plus dimineata, am zis….sa vad daca ii invoiesc pe Daria si Andrei sa mearga la Oraselul Cunoasterii unde se va tine conferinta respectiva.

Pana la urma, am hotarat sa ii invoiesc, sa participam toti trei, ei sa se joace, eu sa asist la discutii.

Tema discutiilor a fost tare interesanta, pacat ca timpul nu a permis desfasurarea mai pe larg. De ce spun acest lucru? Pentru ca dezvoltarea emotionala aflata in corelatie directa cu dezvoltarea cognitiva reprezinta un subiect ce trebuie discutat din multe puncte de vedere.

Sa zicem ca, in decurs de 1 ora si jumatate cat a tinut totul, s-a trecut prin ideile principale si s-au reiterat principiile deja cunoscute de societate si de cei mai multi parinti.

S-a facut o prezentare pe scurt a unor carti interesante (una din ele o am si eu de multa vreme si am scris despre ea la acea vreme – Inteligenta emotionala), am primit cadou si o carte despre care voi scrie zilele urmatoare – „Cum sa cresti un copil fericit” de Elizabeth Hartley-Brewer. Dintre cartile prezentate, cea care mi-a atras atentia a fost „Creierul copilului tau” de Daniel Siegel si Tina Payne Bryson, pe care intentionez sa o cumpar in curand. Am lasat linkurile catre carti pentru a va fi usor sa cititi prezentarile lor.

In esenta, ce s-a discutat astazi in timp ce se jucau copiii (e drept ca doar 4 copii se jucau cu personajul Pixi – il stiti din carticelele publicate de editura All, restul erau prea mici ca sa deplaseze fara ajutorul/asistenta/supravegherea mamei) ?

Au fost 3 invitate (dr. neurolog Raluca Ioana Teleanu, psihoterapeutul Diana Stanculeanu din partea organizatiei Salvati copiii, doamna Ana Costea, coordonatorul Centrului de Medicina Integrativa SECOM) care au sustinut cu argumente necesitatea acordarii de afectiune din partea unui parinte pentru ca acest lucru/gest se afla in corelatie directa cu dezvoltarea cognitiva a copilului.

Ce inseamna acest lucru?

Copiii care se simt iubiti, care nu sunt bruscati/certati atunci cand se afla in faza de explorare, carora li se acorda atentie, se dezvolta nu doar din punct de vedere emotional – asa numita EQ – cat si din punct de vedere cognitiv – cunoscut drerpt IQ.

Potrivit doamnei dr. Raluca Ioana Teleanu, factorii externi influenteaza in mod direct dezvoltarea inteligentei la copii.

Diana Stanculeanu a sustinut ca exista o matrice relationala intre copii si parinti, ca dezvoltarea copiilor depinde in mod direct de raspunsul parintilor la reactia emotiva a copiilor. Cu alte cuvinte, in lipsa acestor actiuni din partea parintilor/adultilor care se ocupa de copil, s-a constatat un IQ scazut la cei mici. De ce? Pentru ca nu exista stimuli externi care sa determine in copil dorinta de a explora, de a descoperi, de a invata, ceea ce se traduce prin crearea unui numar mai mic de conexiuni la nivelul creierului.

Acelasi lucru se intampla si in cazul in care copilul este traumatizat pentru ca va asocia invatarea cu durerea, frica, stresul si agresiunea. Aviz parintilor care isi cearta/bat/tipa la copii din cauza temelor/lectiilor de la scoala.

Cei de la SECOM ne-au prezentat rapid-rapid niste sondaje de opinie realizate pe un grup de 812 parinti din care rezulta ca doar 30% parinti considera ca alimentatia sanatoasa este in legatura directa cu dezvoltarea cognitiva, ca 81% dintre parintii intervievati apreciaza ca informatiile acumultate sunt intr-un procent mai mare in primii 7 ani de viata ai copilului. De aici, s-a ajuns la prezentarea produselor SECOM de catre doamna Ana Costea care a incercat sa sublinieze importanta suplimentelor alimentare, dar mai ales a celor care contin Omega 3 (EPA si DHA) destinate stimularii neuro-cognitive la copii.

Recunosc sincer ca nu stiam de campania „Vrem sa stim” demarata de SECOM (cred ca am inteles corect din discutiile de final) asa ca, daca voi stiti mai multe, lasati un comentariu aici. Se pare ca au si niste promotii si concursuri pentru cei care pun intrebari neobisnuite, dar nu stiu sa va spun prea multe pentru ca nu cunosc nici eu detaliile.

Dincolo de aceste discutii, vreau sa va spun si cateva cuvinte despre Oraselul Cunoasterii unde s-a desfasurat acest eveniment.

Sincer, ma asteptam sa fie mai mare. Cumva, din imaginile de pe site, aveam impresia ca e o cladire imensa. Daca la partea asta am fost dezamagita, in schimb, in ceea ce priveste propunerile de jocuri si experimente de acolo……aici nu am fost dezamagita. Mi-a parut rau ca nu am putut sa vedem toate experimentele, dar vom reveni mai ales ca am aflat exact unde este localizat si nu e greu deloc de ajuns acolo (o problema ar fi parcarea, dar si asta se rezolva daca mergi dimineata).

Sa vedem……intrarea este cumva in spatele unui bloc, dar se gaseste usor. In interior gasiti experimente de fizica, puzzle imens cu judetele Romaniei, explicatii despre degradarea deseurilor, despre folosirea condimentelor…..Nu am ajuns afara pentru ca ploua de rupea 🙁

Dez neurocognitiva

Am postat fotografii de la eveniment pe pagina fb daca sunteti interesati.

Ce rol are mama….(I)

Nu intentionez sa reiau discutiile arhicunoscute de toti: cat de importanta este mama.

Nu intentionez sa dezbat importanta altor membri ai familiei.

Dar…..vreau sa va povestesc despre doua mame pe care le cunosc si care mi-au castigat respectul pentru ceea ce au reusit sa faca.

In primul rand, va voi povesti despre o mamica care a luptat din greu pentru baietelul ei diagnosticat ca este in spectrul autist. Este genul de mamica ….. cum as putea sa o descriu astfel incat voi sa intelegeti mai bine? Sigur stiti toti povestea Mesterului Manole si a sotiei lui Ana care s-a incapatanat sa ajunga la sotul ei in ciuda vremii potrivnice doar pentru ca se gandea ca ii e foame, sete, frig…O persoana loiala, incapatanata…genul care tace si face…si reuseste!

Copilasul mamicii de care va vorbesc era mic atunci cand medicii au  pus acel diagnostic crud. Nu pot decat sa banuiesc ce a fost in sufletul ei de mama si cum a cautat solutii. Eu i-am cunoscut cand copilul era integrat in colectivitate de mult timp si am ramas uimita de vointa puternica a acestei mamici. A reusit cu ajutorul a doi logopezi, doi psihologi si a multor materiale educative (si multe credite) sa isi ajute copilul si sa il recupereze total.

Anul trecut a fost cu el (cam pe vremea aceasta) la spital pentru evaluare, iar medicii au fost impresionati de faptul ca mamica a reusit sa-l recupereze total.

Cum? Doar ea stie! A muncit din greu cu el, asta e clar.

Nu a facut cine stie de cursuri de specialitate. Nu are un venit mare, dimpotriva as putea zice.

A facut cateva credite pentru a putea sustine toate cheltuielile. Dar nu s-a plans niciodata.

Traieste intr-o societate in care ceilalti ar refuza sa se joace cu copilul ei daca ar banui doar ceva. Nu prea avem cum sa schimbam mentalitatea oamenilor, insa putem schimba…mai bine zis ne putem invata copiii sa fie toleranti.

Copiii mei nu cunosc povestea acestui copilas, nici nu e nevoie pentru ca nu ar intelege mare lucru. Pentru ei, acest copil este prietenul lor (ba inca Andrei tine foarte mult la acest copil si este primul cu care se joaca cand il vede).

Pentru mine, este un copil absolut normal cu o mamica super-tare!

Ea este cea care are tot respectul meu pentru munca depusa, pentru documentarea realizata de una singura si pentru ca are un suflet mare….este mereu gata sa-i ajute pe ceilalti.

Pentru asta eu ii spun: JOS PALARIA!!!!!!!

Inteligenta emotionala in educatia copiilor

Cand era Daria mica, imi luasem obiceiul sa citesc multe-multe carti despre psihologia copilului, despre dezvoltarea fizica a copiilor, despre meniuri pentru diversificare, despre interpretarea desenelor…..in fine, citeam mult si aveam impresia ca nu stiam nimic! Adica…simteam ca trebuie sa citesc si mai mult 😀

O data cu nastere lui Andrei, am decis sa iau o pauza…nu a durat mult pentru ca gasisem o alta mamica si mai innebunita sa citeasca astfel de carti (Nicoleta, mama lui Razvan – prietenul copiilor mei). Asa ca faceam schimb de informatii, ea imi povestea despre exercitii de logopedie, ce discutase cu psihologul (da, ea a discutat si cu un psiholog….eu eram la doar la stadiu de teorie aplicata pe proprii copii 😀 )

Citeam Super-nanny ca si cum descoperam minunea lumii 😀

Ei bine, sa ajungem acolo unde vrea sa ajung:

Dupa ce am dus-o pe Daria la cursul de inteligenta emotionala organizat de Mirela, am gasit din pura intamplare o carte la libraria de langa scoala unde invata fetita mea.

( In paranteza fie spus, nu mai intrasem intr-o librarie de 6 ani, timp in care am comandat doar de pe internet carti! A fost o mare bucurie sa „reintalnesc” acel sentiment placut pe care ti-l dau cartile:  un amestec de liniste si curiozitate enorma!)

Am cumparat aceasta carte editata de Curtea Veche si am inceput sa citesc….

intel emot

In primul rand, trebuie sa spun ca nu e o carte obisnuita…Autorii au preluat ideile lui Daniel Goldman si au incercat sa exprime intr-un mod cat mai succint aceste principii, cu scurte argumente ori exemple. Cartea este simpla, in esenta, nu e plina de termeni complicati.

Este mai simplu sa priviti cu atentie cuprinsul cartii si sa alegeti ceea ce va intereseaza.

Cred ca cel mai mult imi place parte in care te „invata” cum sa dezvolti inteligenta copilului.

Eu cred cu tarie ca un parinte ar trebui sa-si cunoasca bine copilul si sa se cunoasca bine pe sine insusi. Daca te cunosti pe tine, daca esti sincer cu tine, daca te eliberezi de anumite prejudecati (a se intelege „preconceptii”)…cred ca esti pe drumul cel bun sa-ti ajuti copilul sa fie el insusi.

Sunt increzatoare ca o discutie libera cu cel mic, o expunere a argumentelor pro si contra, participarea la discutii/luare a deciziilor….ii ajuta pe copii sa invete sa se comporte, sa empatizeze cu ceilalti, sa stie sa isi recunoasca propriile reactii (in carte sunt date sfaturi cum sa-i inveti sa recunoasca primele semne ale schimbarii de atitudine)…..

Eu nu va voi spune mare lucru despre carte decat ca e o lectura usoara, cu sfaturi practice, usor de indeplinit si de adaptat la viata de zi cu zi.

Va dau doar o idee preluata de pe site unde este descrisa cartea

Vrei să afli secretele prin care să-ţi creşti copilul inteligent şi echilibrat? Vrei să te foloseşti de înclinaţia lui naturală spre ludic şi experimentare, cu scopul de a-l învăţa lucruri noi? Îţi doreşti să-i insufli şi să-i cultivi diverse valori şi să-l faci să înţeleagă că eşti în permanenţă lângă el, sprijinindu-l? Te interesează să valorifici fiecare moment petrecut în compania lui şi să-l faci să dobândească aptitudini de viaţă esenţiale, pentru a ajunge un adult puternic şi independent?

Tudor si Antonia – viata cu doi copii autisti

Pe Camelia am cunoscut-o intamplator in mediul virtual.
De fapt, cred ca ea m-a descoperit! 😉
Am fost uimita cat de franca este si cat de optimista este! Cand am citit povestea copilasilor ei, am ramas fara aer! Mi-au dat lacrimile si am ramas mult timp pe ganduri…..
Mi-am facut curaj sa o rog sa ne acorde putin timp si sa raspunda la cateva intrebari. Multumesc mult ca ai acceptat sa iti deschizi inima si sa ne impartasesti gandurile tale, Camelia!
fam david1
„1. Cum ti-ai dat seama ca e o problema cu Tudor? Dar cu Antonia?
Totul a inceput la finele anului 2004 cand vestea ca vom fi parinti, ne-a adus mie si sotului meu o bucurie mult asteptata.
In urma unei sarcini fara probleme si a unei nasteri normale, s-a nascut la data de 06.05.2005 Tudor, un copil dorit, un bebelus perfect cu un scor Apgar de 9/10. Dezvoltarea lui fizica din primul an a fost potrivit graficelor, chiar “sarind” cateva luni peste medie in ceea ce privea acele caracteristici ce se urmaresc la cateva luni de catre medicul de familie.
Deja la 10 luni  umbla singur, deborda de energie, mereu  zambitor si dornic de companie si joaca. De la 1 luna jumatate au inceput problemele medicale, in sensul unor “raceli” cu forme grave, prelungite, care necesitau tratament medicamentos de fiecare data indelungat.
Aveam impresia ca abia se vindeca si peste 2-3 zile o luam de la capat. In demersurile noastre din acea vreme, din cauza vesnicei tuse, la un moment dat s-a pus problema unui reflux gastroesofagian, am facut doua endoscopii aproape “pe viu”, caci nu a reactionat adecvat la sedative. Pe fondul acestor vizite dese la medicul de familie, la spital, analize, cate 5 tipuri de medicamente concomitent, a starii de boala constanta, noi ne-am explicat multe din caracteristicele aparte ale comportamentului lui si am tot asteptat sa treaca.
In primul an de viata deja avusese 21 de raceli. Am reusit in al doilea an sa-i crestem mult imunitatea si nu a mai avut acele probleme de sanatate, dar acum, in lipsa problemelor curente de sanatate, devenea tot mai evidenta lipsa unui progres comportamental asteptat de noi.
Privind in urma cred ca in jurul varstei de 1 an si 3 luni s-a produs “declicul”, dar atunci nu ne-am dat seama. La 2 ani deja devenea ingrijorator ca nu vorbeste. Cunoscutii ne-au linistit cu vesnica poveste ca baietii sunt mai lenesi, ca o sa-si dea drumul si atunci nu o sa se mai opreasca etc. Tentatia era sa-i credem, dar in continuare noi stiam ca nu e totul in regula. Nu era vorba doar de lipsa limbajului.
Timp de 2 ani nu a dormit o noapte intreaga. Erau nopti cand nu dormea deloc sau saptamani in sir cand dormea doar 4 ore pe noapte in franturi. Tot timpul trebuia sa-l legan in balansoar si la un moment dat cu zgomotul uscatorului de par in fundal, altfel urla infiorator si trezea tot blocul.
De mancat pana la 1 an manca foarte variat, urmasem toate regulile de introducere a alimentelor noi si sanatoase in meniul lui, apoi a ajuns sa manance doar 5 alimente.
In parc dorea nespus de mult sa fie in preajma copiilor, dar nu stia sa se joace adecvat cu ei.
Imi amintesc cum ma invinovateam si cautam unde gresesc in educatia lui, caci stiam ca imi dedic tot timpul lui si vedeam alti copii ai caror parinti nu le acordau nici pe jumatate atentia si grija de care beneficia el si care totusi stiau sa faca atatea si nu aveau mereu probleme.
Mi se spunea deseori in parc sa stau linisitita pe o banca, sa ma relaxez, sa nu fiu tot dupa copil, sa-i dau libertate! Ceilalti parinti asa faceau, dar copiii lor se jucau frumos la nisip, veneau la parinti sa bea suc ori sa-si manince cornul, iar Tudor era mereu in miscare, mereu in pericol sa cada de undeva unde se catara, sa fuga la sosea ca vedea un camion, nu stia sa se fereasca de leagane cand erau copiii mai mari pe ele etc. Cum sa stau pe banca sa ma relaxez cand eu tot la un sfert de ora il salvam dintr-o situatie ce-i punea in pericol de multe ori chiar viata.
Mi-am dat seama ca nu e pregatit pentru a merge la cresa la 2 ani cand voi termina eu concediul de ingrijirea copilului si pentru ca oricum ne doream doi copii, am hotarat sa-i facem unul dupa altul, ca sa pot sa raman in concediu pentru al doilea copil si astfel implicit si cu Tudor pana il stabilizez si-l pregatesc pentru colectivitate.
Asa a ajuns sa se nasca Antonia, frumosul meu cadou de 8 martie in anul 2007. Din nou o sarcina fara probleme, nastere normala, copil sanatos, scor Apgar 9/10.
Am precizat mai sus cum ne-am hotarat sa facem al doilea copil, caci foarte tare m-au durut reactiile la povestea mamei celor doi copii cu autism din Barlad, Antonia si Rares, cand unii o judecau de ce a mai facut al doilea copil cand stia ce probleme are cu primul si o acuzau de inconstienta.
La fel ca si in cazul lor, cand am hotarat sa avem al doilea copil nu stiam de diagnosticul lui Tudor, erau mici banuieli ca nu e ceva in regula, dar nici pe departe nu ne gandeam la autism. Nu caut sa ma justific in fata nimanui. Chiar de as fi stiut de diagnosticul primului copil, nu poate nimeni sa ma judece ca mi-am dorit si al doilea copil. Poate tocmai cand ai un copil necajit, vrei un al doilea sanatos, care in timp sa-si ajute fratele prin prezenta lui si prin legaturile ce se creeaza, prin implicarea lui in jocurile comune , iar  cand tu nu-l vei mai putea ajuta pe cel necajit, sa stii ca nu ramane singur in lume, ca are un frate sau o sora sanatoasa de sprijin. Daca ma intrebati daca as fi avut curaj sa o aduc in lume pe Antonia stiind de problemele reale ale lui Tudor, nu stiu sincer ce sa va raspund. A fost sansa ei la viata ca nu am stiut atunci ce grea incercare ni se pregateste.
2.La ce varsta a fost diagnosticat cu autism? Dar Antonia?
La 2 ani jumatate am inceput cu Tudor terapia ocupationala, cate 2 sedinte pe saptamana, in vederea obisnuirii copilului sa stea la masa de lucru, sa asculte de terapeut, sa lucreze la comanda etc.urmand ca apoi sa inceapa logopedia.
Inca cautam si citeam orice legat de manifestarile lui Tudor. Doar pe forumul de autism nu intram. Negarea isi spunea cuvantul. Intre timp, cu ajutorul tratamentului homeopat, era mai linistit, rezolvasem problemele  de somn si imunitate.
În anul 2008 la inceputul verii am privit realitatea in fata. Propriu zis din ceea ce am citit pe forumul de autism, mi-am dat seama că la Tudor regăseam unul sau altul dintre simptomele descrise la alţi copii diagnosticaţi cu autism şi am realizat că acesta este verdictul şi în cazul lui.
Am mers la medic si la psiholog doar ca să îmi pună o ştampilă pe hârtie, căci ştiam deja ce este. Intr-o luna aveam toate actele oficiale necesare pentru certificatul de handicap, am fost la Timisoara la Casa Faenza pentru o evaluare facuta de o echipa multidisciplinara, l-am inscris la o gradinita intr-o grupa doar cu copii autisti.
Pentru noi vara aceea a fost o perioada foarte grea, caci fetita, din copilul adorabil, cuminte, pofticios care era inainte, a devenit un copil speriat, retras in lumea lui, isi pierduse contactul vizual, ajunsese sa manance si ea doar 5-6 alimente si foarte putin din fiecare. La ea a fost si mai evident “declicul”, tocmai fiindca ea nu a fost un copil chinuit, vesnic bolnavior, iar noi fiind deja patiti cu Tudor, am observat-o cu mult mai multa atentie si acum stiam ce semne sa cautam.. .
Am dus-o la cresa tocmai sa aiba ocazia sa socializeze cu alti copii si sa inlatur posibilitatea ca-l imita pe Tudor fiind mereu cu el in preajma. Au existat imbunatatiri datorita faptului ca am integrat-o intr-o colectivitate. Treptat si-a redobandit contactul vizual, s-a invatat sa stea si cu altcineva decat cu mine si intr-o mica masura a inceput sa interactioneze cu alti copii. De mancat la cresa manca o singura felie de paine goala. Chiar in gluma ziceam ca ea mananca cea mai scumpa paine din Romania caci plateam zilnic 6 ron/ zi pentru mancare si ea consuma doar o felie de paine pe banii acestia.
Dar, din pacate, comportamentul ei de acolo si de acasa a confirmat ca temerile mele nu au fost exagerate. Am mers la psiholog cu foaia unde notasem observaţiile personale pe fiecare arie de dezvoltare şi în mai puţin de 10 minute a primit şi ea acelasi diagnostic oficial cu al fratelui ei.
Desi aveau acelasi diagnostic, manifestarile si reactiile erau total diferite.
3.Cum e viata cu doi copii autisti?
Viaţa cu doi copii cu autism este într-un ritm alert. Fără pauze, fără concedii de odihnă sau de boală. Nici în cazul nostru al părinţilor, nici în cazul lor al copiilor. Simţim mereu că suntem contracronometru şi fiecare secundă este preţioasă, fiecare sesiune de terapie este privită cu maximă importanţă, căci poate să-i ducă cu un pas înainte sau înapoi.
În acelaşi timp, am încercat să nu îi privez de bucuriile unei copilarii normale, iar mai ales după ce am rezolvat problemele majore de comportament şi pe aria senzorială, am mers peste tot unde am fost invitaţi, la toate evenimentele locale despre care aflam din diverse surse de informare (concerte, spectacole, călărie, carnavaluri etc.), ne-am înscris în asociaţia locală a părinţilor copiilor cu autism din Bihor şi am mers împreună cu ei în excursii şi tabere. Poate ne-am străduit să le asigurăm zilnic bucurii şi să ne dedicăm tot timpul lor mai mult decât dacă ar fi fost copii tipici, atât pentru că ei aveau nevoie de noi permanent, cât şi ca o recompensă pentru eforturile lor supraomeneşti din fiecare zi.
4.Ce inseamna terapia ABA?
“ABA nu implică nimic magic. Înseamnă muncă, perseverență și consecvență.”
(Alina Bobârnac, BCBA – membru fondator New Odyssey – CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ANALIZA COMPORTAMENTALĂ APLICATĂ)
Pe acest link puteţi viziona secvenţe de terapie individuală, fotografii de la jocurile de grup cu copii tipici din vecini, fotografii de la generalizările exterioare, filme şi fotografii de la sala de sport etc.
http://david.gamara.ro/newsnoutati/
5. Sunt costisitoare terapiile ?
La un ultim calcul, pentru amândoi copiii, într-o lună costurile erau de minim 6000 RON. Bineînţeles ca orice familie avem lunar, în plus faţă de această suma, cheltuieli de hrană, „cheltuielile apartamentului”, benzină şi întreţinerea maşinii pentru 3-4 drumuri pe zi în diferite locaţii pentru activităţile copiilor, îmbrăcăminte, încălţăminte, „cheltuieli pentru şcoală-grădiniţă” etc.
6. Cum se desfasoara o zi alaturi de copii? Cate persoane sunt implicate?
Fiecare copil are o echipă proprie. Numărul terapeuţilor din fiecare echipă a oscilat între 2 şi 4 persoane în funcţie de obiectivele de la un moment dat, de activităţile în care erau antrenaţi şi de disponibilitatea terapeuţilor, în funcţie de ce alte responsabilităţi aveau fiecare în altă parte.
Săptămânal fiecare copil are câte două sesiuni de logopedie cu un alt specialist. Lunar câte o zi la fiecare copil  de dimineaţa până seara, coordonatoarea echipei împreună cu întreaga echipă a unuia dintre copii este în instructaj.
În acest an, de două ori pe săptămână mergem şi la curs de înot. Implicate sunt şi învăţătoarea lui Tudor, respectiv cele două educatoare ale Antoniei, care îi ajută din acest an să se integreze în clase de masă la şcoală, respectiv la grădiniţă.
Până anul trecut amândoi au fost în aceeaşi clasă la grupă specială unde erau implicate alte 6 persoane şi zilnic făceau integrare la grupe de masă din grădiniţă ( in plus erau alte 4 educatoare implicate).
După cum vedeţi o armată de oameni. Şi important nu este doar să fie mulţi, ci să fie specialişti în terapia de recuperare a copiilor cu autism, dar mai presus de toate sa fie oameni; oameni cărora le pasă de aceşti copii şi de progresele lor.
O zi în prezent la Tudor are următorul orar: şcoală 8-12, o sesiune de terapie ABA 13-16, a doua sesiune de terapie ABA 16.30-20. Sau în altă zi: şcoală 8-12, generalizare în spaţii exterioare 12.45-14.15, logopedie 14.15-15.30, sesiune ABA 16.30-18, curs înot 18.30-19.30. Micile pauze între activităţi sunt de fapt timpii necesari deplasării dintr-o locaţie în alta. Antonia are acelaşi orar ca şi Tudor, cu diferenţa că ea merge la grădiniţă, nu la şcoală.
De luni până sâmbătă, zilnic, de la 8 la 20 ei sunt în terapie, în diferite forme şi locaţii.
7. Cum este situatia la scoala? Cum se comporta invatatoarea/educatoarele? Dar copiii? Parintii inteleg despre ce e vorba ori reactioneaza negativ?
Deşi în vară am avut mari emoţii, căci Tudor era în prag de şcoală şi  ajunsese la un nivel în care puteam încerca integrarea într-o şcoală de masă, iar Antonia era şi ea la un punct de răscruce cu grădiniţa, în toamnă totul s-a aranjat mai bine decât puteam spera.
Tudor a început clasa pregătitoare, oficial aparţine de Şcoala Generală Sânmartin, iar efectiv ca locaţie clasa lui este la Şcoala Generală Cihei.
Din fotografii vedeţi clasa cum arată, merge cu microbuzul şcolar. Sunt doar 13 elevi  în clasă, ceea ce pentru noi este un avantaj. Merge însoţit de shadow (două dintre terapeutele lui, alternativ). Doamna învăţătoare este cu experienţă, iar privind situaţia noastră specială am avut tot sprijinul şi înţelegerea. La prima şedinţa cu părinţii, i-am informat şi pe aceştia despre Tudor încât să fie totul transparent.
Copiii îl tratează ca pe un coleg, fără favoritisme, dar şi fără discriminări. Fetiţele îl iubesc toate şi îl implică în toate activităţile lor, băieţii sunt mai agitaţi, dar îl acceptă şi ei în jocul lor. Doamna invatatoare pana acum s-a dovedit mai mult decat deschisa si de la zi la zi l-a implicat tot mai mult si pe el in toate activitatile.
Cand au fost mici replici de la cativa colegi de-ai lui in primele zile, a stiut cum sa trateze cu tact situatia si sa-i explice fiecaruia, fara a-l pune pe Tudor in inferioritate fata de ei.
Intr-adevar dansa il trateaza la fel ca pe oricare alt elev din clasa, incercand totodata sa gaseasca cea mai buna cale de comunicare cu el (in acest sens dorind chiar sa-i punem la dispozitie monitorizarile shadowului, pentru a vedea care au fost neajunsurile unei activitati si a incerca o abordare diferita astfel incat sa decurga totul cat mai bine).
Chiar am simtit ca dansa intelege si apreciaza eforturile noastre si vede cum disecam fiecare situatie, incercand sa eliminam aspectele negative si sa le intarim pe cele pozitive.
Antonia fiind încă fără un limbaj funcţional nu este la nivelul colegilor ei, dar ei o percep ca pe un copil normal, care doar nu vorbeşte. Ea fiind de 4 ani în grădiniţă uneori este mai cooperantă şi mai răbdătoare decât unii dintre colegii ei.
Şi ea este într-o grupă cu copii puţini, în jur de 15 copii, dintre care 5 copii au prins drag de ea şi se joacă cu ea în pauze, o ajută, îi caută compania.
Merge şi Antonia însoţită de shadow, una dintre terapeutele ei, până acum a mers zilnic la grădiniţă şi a participat la toate activităţile. Doamnele educatoare au cunoscut-o treptat şi acum ştiu ce răspunsuri să-i ceară căci ştie acele cuvinte, iar unde nu ştie să spună o pun să arate răspunsul, încât şi ea să participe la toate activităţile clasei.
8.Cum reusesti sa faci fata presiunii?
Prin muncă, speranţă şi încredere în copiii mei.
Prin muncă, căci nu am niciodată timp „liber” încât să apuc să-mi plâng de milă. Ştiu că nu îmi permit să fiu bolnavă nici măcar o zi, nici fizic, nici deprimată psihic, căci ei au nevoie de mine.
Atunci când au progrese, îmi dau speranţă să merg înainte, iar când au regrese, lupt şi mai îndârjit să-i readuc la punctul de unde au regresat, iar apoi să urcăm din nou.
Totodată organizez totul până la cel mai mic detaliu previzibil, atât ca spaţiu, cât şi ca timp. Pe acest link puteţi vedea cum ne-am transformat apartamentul pentru a face faţă nevoilor copiilor.
9. Ai un blog unde ne tii la curent cu evolutia copiilor. Cum reactioneaza oamenii? In ce fel te pot ajuta cei din jur?
Blogul unde am postat despre copii încă din 2008, de când au început terapia este:
http://david.gamara.ro/
Au fost şi reacţii nepotrivite ale celor din jur, dar în majoritatea cazurilor am avut parte de ajutor.
Căci un mare ajutor este din partea vecinilor mei că au acceptat ca săptămânal sau chiar mai des să îşi lase copiii să vină la noi, la jocurile de grup.
De ajutor sunt ideile de artă, joc pe care alte persoane cunoscute sau pe care le-am cunoscut în timp (măcar virtual) le împărtăşesc pe net şi astfel le putem şi noi folosi în activităţile noastre.
De ajutor sunt sfaturile sau poveştile de viaţă din partea altor părinţi cu copiii cu autism cu care ţinem legătura în toată ţara.
De ajutor sunt cadrele didactice unde sunt copiii pentru că i-au acceptat şi-i tratează ca pe orice alt copil, încercând să-i ajute să evolueze puţin, câte puţin.
Ajutor este din partea terapeutelor, logopedei, coordonatoarei, căci în momentul în care există implicare reală şi responsabilitate,atunci  şi rezultatele apar mult mai repede şi mai clare.
10.Cum te putem ajuta noi? Sustinere morala, materiala….Te rugam sa ne dai un nr de cont pentru cei care doresc sa va ajute.
Susţinerea morală şi informaţională sper să rămână ca până acum, căci încet ne-am format o comunitate în care ne sprijinim reciproc în acest sens.
Mulţi aplicăm vorba veche „ajutorul trebuie dat mai departe„….şi ,aşa cum eu primesc ajutor, dau şi eu mai departe la familii, care sunt la început de drum, care abia au aflat diagnosticul copilului lor şi simt că nu ştiu de unde să înceapă.
Cheltuielile pentru tot ceea ce am descris anterior că au nevoie copiii în vederea recuperării ne depăşesc de mult timp posibilităţile noastre ca familie. Am apelat la ajutor după ce am epuizat toate economiile şi am valorificat tot ce se putea vinde. Susţinerea materială poate fi oferită prin donaţii personale, dar şi prin completarea formularelor pentru virarea de 2% din impozitul pe venit, iar în cazul persoanelor juridice prin virarea până la 20% din impozitul pe profit datorat statului.
Donatiile se pot face in conturile :
RO11 BTRL 0050 1201 A230 65XX- RON
RO83 BTRL 0050 4201 A230 65XX- EURO
RO35 BTRL 0050 2201 A230 65XX -USD
deschise la Banca Transilvania- Sucursala Oradea

titularul contului David Camelia Ioana

Despre 2% din impozitul pe venitul realizat in 2012

Anul la care se face referire în declaraţie este 2012, deoarece ne referim la impozitulpe venit din 2012.Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi suma corespunzătoare a 2% din impozit, va fi calculată de către organele fiscale. Puteti lasa casuţa necompletată.
se bifeaza la sectiunea III la punctul 2  Sustinerea unei entitati nonprofit/unitati de cult
La Denumire entitate nonprofit: ASOCIATIA PASI IMPREUNA
La Cod de identificare fiscală: 29318640
La Cont bancar (IBAN): RO79BTRL00501205390631XX
Orice agent economic care are profit poate alege ca o parte din impozitul pe profit datorat statului să fie direcţionat către un ONG, în cazul de faţă ASOCIATIA PASI IMPREUNA.

Încheiaţi un contract de sponsorizare  şi vă deduceţi 20% din impozitul pe profit datorat statului, în limita a 3% din cifra de afaceri a companiei.”

*****

***

Viata alaturi de Mihaita

Cati dintre voi stiu ce inseamna sa fii pierdut in lumea ta, sa nu auzi nimic, sa nu intelegi nimic….?Cati  dintre voi stiu cum e sa ai un copil autist?

Eu una recunosc ca nu stiu decat partea teoretica, insa am inceput sa citesc mult si sa cunosc oameni extraordinari care traiesc o astfel de viata!

Am rugat-o pe mama lui Mihai sa ne povesteasca despre ei si viata lor asa ca va rog sa cititi si sa nu judecati!!!

„1. Cum ti-ai dat seama ca e o problema cu Mihai?

 In jurul varstei de 1 an, trecand intamplator prin dreptul camerei lui si strigandu-l am constatat ca nu raspunde. In aceeasi zi am mers la medicul pediatru care i-a facut un test pentru auz, a constatat ca e in regula. Mi-a spus sa am rabdare ca nu are nimic.
De la 1 an la 1 an si jumatate am tot facut drumuri la medicul pediatru care imi spunea ca exagerez.

2.La ce varsta a fost diagnosticat ca fiind autist?

 La 1 an si 6 luni , de gura mea, m-a trimis la Sanador la dna doctor Sanda Magureanu, care mi-a spus clar ca are note autiste (pentru mine nu a fost un soc, eram pregatita, citisem mult), dar sotul meu a fost devastat. Dupa 1 luna si evaluari la Spitalul Obredjia i s-a pus diagnosticul de tulburare de spectru autist.

3.Cum e viata cu un copil autist?

 Mihai este un copil foarte sensibil si afectuos, ma iubeste si simt asta, nu este usor, insa, sa ai un copil cu autism. Mihai sta foarte bine la partea cognitiva, socializarea este cea care il da inapoi, ma sperie frustrarile lui, tipetele atunci cand nu poate sa-mi spuna ce vrea.

4.Cum priveste situatia sora lui?

 Maria este si ea afectata de situatie. Este un copil de 6 ani caruia brusc i s-au luat multe din libertati. Nu mai poate colora decat atunci cand Mihai doarme pentru ca el este foarte atras de creioane si le priveste la nesfarsit, nu se poate juca cu ceva ca el vrea aceleasi jucarii, nu mai poate dormi cu mine, pentru ca el e dependent de mine.

5. Ce inseamna terapia ABA?

 În limba engleză, prescurtarea vine de la „Applied Behaviur Analysis „, adică în traducere – Analiza Comportamentală Aplicată. Terapia ABA este o abordare ştiinţifică a înţelegerii comportamentului şi a modului în care poate fi afectat de către mediul înconjurător.
Terapia ABA este recunoscută pe plan mondial ca tratament sigur pentru copiii autişti. Cercetătorii susţin că cca 47% dintre copii pot scăpa de diagnosticul de autism, devenind la fel ca şi ceilalţi copii de vârsta lor, dacă terapia ABA este începută înainte de vârsta de 4 ani şi se fac 30-40 de ore de terapie săptămânal, timp de 2 ani. Copiii autişti cu vârste cuprinse între 2 ani şi jumătate – 5 ani au mari şanse de recuperare dacă fac terapia ABA.
Analiza comportamentală aplicată (ABA) reprezintă folosirea tehnicilor şi principiilor necesare în vederea abordării problemelor importante din punct de vedere social care determină schimbări majore în comportament.
Este un model de terapie pentru copiii cu autism creat de dr. Ivar Lovaas în anii 70, centrat pe ideea că anumite comportamente ale copiilor apar sau nu în funcţie de mediu. Bazată pe teoriile comportamentale, ABA demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, comportamentele copiilor se schimbă în consecinţă. Este un sistem de învăţare, un program care îşi propune să modifice comportamentul copilului în mod sistematic şi intensiv. Sistemul are obiective clar formulate, împărţite în sarcini mici astfel încât evoluţia copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcţionând pe baza acestor întăritori, fie materiali, fie sociali. Mihai a inceput terapie de la 1 an si 7 luni cu cineva care zicea ca stie ABA, din pacate nu era asa. La 2 ani, acea terapeuta imi spunea ca Mihai are retard, ca nu poate arata un cal. La 2 ani a inceput ABA cu un psiholog bine pregatit si in cateva luni a acumulat foarte multe cunostinte si a inceput sa vorbeasca.

6. Sunt costisitoare terapiile ?

 Costul unei ore de terapie este 20 ron, Mihai face 4 ore de terapie/zi. Coordonarea ne costa 700 ron/luna, cu intalniri de 3 ore facute la un interval de 2 saptamani. As vrea sa mai fac hidroterapie, am facut 10 sedinte, la un cost de 600 ron, fiind sponsorizati de Asociatia Neurocare. De kineto nu ne-am apucat din aceleasi motive. Merge la gradinita 2 ore/zi, costul psihilogului insotitor fiind de 12,5 ron/ora.

7. Cum se desfasoara o zi alaturi de Mihai?

 Ziua incepe dimineata foarte devreme. La 7 il trezesc, mananca si, la 7.30-8, incepe primele 2 ore de terapie ABA. Merge la gradinita urmatoarele 2 ore. Servim masa de pranz, doarme cateodata 1-2 ore si dupa-amiaza la ora 3-4 incepe alte 2 ore de terapie. La 5-6 termina si se joaca cu sora lui, mai mergem afara. La 9 este deja la somn.

8.Cum este situatia la gradinita? Cum se comporta educatoarea? Dar copiii? Parintii inteleg despre ce e vorba ori reactioneaza negativ?

 Gradinita, hmm, o lupta continua cu un sistem. La 15 septembrie ne-am prezentat la gradinita unde ni s-a spus sa asteptam pana la 1 octombrie sa se obisnuiasca ceilalti copii de grupa mica cu sistemul. Initial ni s-a spus ca nu au avut copii cu autism la grupa mica si tot asa. La 1 octombrie cand am revenit, ni s-a spus sa vina la 1 noiembrie. Eu am refuzat si mi-am dus copilul la gradinita zi de zi, nu va spun ce figuri, 2 ore/zi de la 10, desi clar ele vroiau doar o jumatate de ora . Am participat la o sedinta cu parintii care au inteles situatia, ca Mihaita vine insotit, desi dna educatoare tot spunea sa plece mai devreme ca parintii nu sunt de acord.

9.Cum reusesti sa faci fata presiunii?

 Progresele lui Mihai ma ajuta foarte mult chiar daca presiunea este foarte  mare. Daca terapiile nu ar fi atat de costisitoare, daca nu am primi de la stat un ajutor atat de mic respectiv 450 ron indemnizatie crestere copil cu handicap de la 3 la 7 ani (dupa 20 de ani de munca) si 570 ron  indemnizatia de insotitor, probabil ca ne-ar fi mult mai usor. Stresul de a nu mai putea face fata costurilor terapiilor este foarte mare.

10.Am aflat ca incerci sa pui bazele unei asociatii. Ne poti spune mai multe? Eventual un link si persoane de contact pentru cei interesati

 Am hotarat sa pun bazele unei asociatii „CURCUBEUL AUTISMULUI PRAHOVA” impreuna cu o domnisoara psiholog Mihaela Gheorlan (ce lucreaza la un Centru din Campina) si o domnisoara profesoara de engleza Dumitrescu Denisa (care are o scoala de limbi straine in Ploiesti „Prichindelul Poliglot”; ea  iubeste foarte  mult copiii si a participat la multe evenimente organizate in Ploiesti in calitate de voluntar). Scopul asociatiei este de a incerca sa luptam pentru ca drepturile copiilor cu autism sa nu mai fie incalcate, ei sunt copii ca oricare alti copii, doar ca au o problema de sanatate.

11. Ai un blog unde ne tii la curent cu evolutia lui Mihaita. Cum reactioneaza oamenii? In ce mod pot ajuta cei din jur?

 Da, inca de la inceput am hotarat sa fac acest blog, www.mihailioan.info, am fost ajutata f mult de un prieten. E ca un jurnal unde incerc sa scriu despre evolutia lui Mihaita cat mai des posibil. Blogul m-a ajutat destul de mult, m-au contactat diferite persoane care ne-au ajutat de-a lungul timpului, altfel nu puteam sa facem fata costurilor terapiilor.

12.Cum te putem ajuta noi? Sustinere morala, materiala….Te rugam sa ne dai un numar de cont pentru cei care doresc sa va ajute

Am gasit sustinere morala pe pagina mea de facebook, sunt foarte multi oameni care ma incurajeaza, am fost si sustinuta financiar, dar lupta noastra nu stiu cand si daca se va sfarsi vreodata, de aceea apelez la cei care vor sa ne ajute. Avem conturi deschise la Banca Transilvania pe numele meu Oncioiu Isabel Diana;
swift BTRLRO22PHA:
RO91 BTRL 0300 1201 W894 18XX – lei
RO66 BTRL 0300 4201 W894 18XX – euro
sau prin Paypal, activ pe pagina noastra. Multumim inca odata celor care ne-au sprijinit.”

mihaita

Pentru cei care doresc sa afle mai multe lucruri, va rog sa accesati linkul acesta sau acesta unde gasiti si materiale educationale (plus o harta cu retele regionale).Am gasit acest site care ar putea fi de folos celor interesati.De asemenea, gasiti un alt site de ajutor aici.

Ganditi-va bine inainte sa aruncati cuvinte grele ori sa-i invatati pe copilasii vostri sa nu se joace cu copiii cu probleme.Informati-va inainte!!!

KinderEQ

Cand Mirela Dragnea ne-a invitat la un curs pentru copii dedicat inteligentei emotionale, am inceput sa-mi imaginez fel de fel de lucruri ….un psiholog demodat cu ochelari pe nas care priveste de sus copiii si ii interogheaza, un grup de copii stresati care nu ar dori altceva decat sa se joace si ar deveni frustrati de faptul ca un nene(=bau-bau) ii tot intreaba si nu-i lasa in pace…..eh, va dati singuri seama cam ce idei aveam cand am pornit sambata la drum 😀

Ei bine….am ajuns la locatie, adica la sediul unei gradinite din apropierea stadionului Olimpia…..am ajuns primele 😀 asa ca am stat pe canapea in biroul directoarei cateva minute pana sa vina toti ceilalti! Au inceput sa apara copii, parinti…

Am coborat in camera de joaca (imensa) sa vedem unde se va desfasura totul si am avut prima surpriza! Aveau multe jucarii de exterior combinate cu cele de interior probabil pentru zilele friguroase 😉

Am avut a doua surpriza! Parintii au fost poftiti delicat si elegant sa se intoarca in sala (unde am fost serviti cu suc/apa si prajituri, biscuiti) – cine vroia putea sa plece si sa se intoarca dupa 2 ore.
A treia surpriza! Un baiat relativ tanar cu ochelari pe nas (!) era trainerul  programului 😀 Ma intrebam ce va fi in stare sa faca…..hmmmm! Asta da surpriza!

Intre timp am stat de vorba cu mamicile prezente despre copii (evident :))) , despre site-ul Cristinei – doua dintre mamici sunt directoarea, respectiva educatoare la o gradinita de stat din apropiere si le-am povestit despre jocurile, concursurile de pe Talente de Nazdravani…..le-am vorbit despre edituri si produsele pe care le-am incercat sau pe care as vrea sa le testam….

La un moment dat, am auzit niste tipete! Cand zic tipete, erau TIPETE!!! Cineva a venit si a luat un cos de gunoi si s-a dus cu el in camera unde erau copiii….Dupa cateva minute bune, i-am auzit pe toti razand 🙂

Dupa alte cateva minute bune se auzeau sunete de animale…

Ce sa va zic! MISTER!!! Eram gata-gata sa sar de pe scaun sa ma duc pe acolo, abia m-am abtinut…cine ma cunoaste, stie ca nu am stare cand e vorba de cei mici si sunetele pe care le auzeam erau……

Nu stiu cand a trecut timpul in compania placuta a mamicilor 🙂

La un moment dat a venit si trainerul ca sa ne explice ce s-a auzit si sa ne povesteasca cum a decurs totul. Intai de toate a incercat sa le castige increderea ceea ce s-a tradus prin joaca alaturi de ei 😀 si atragera lor, din cand in cand, spre pernute/mese ca sa discute si sa se joace…altfel!

Au mimat animale care se trezesc dimineata, fiecare ce a vrut ! Cine ghiceste ce a fost Daria??? PONEI! Evident, nu? :))

Tipetele care s-au auzit au reprezentat apogeul furiei! Le-a „indus” furia prin discutii despre ceea ce ii frustreaza, ce ii supara! I-a facut sa tipe cat au putut de tare, pe rand! Au aruncat cu cosul de gunoi in perete 😀 . Da, asa am reactionat si eu! AU ARUNCAT CU COSUL DE GUNOI IN PERETE!!! Au desenat furia, au mototolit hartia si au aruncat-o la gunoi! Au desenat butonul bucuriei pe manute si toti au apasat pe el ca sa fie iar bucurosi! 😉

In rest, s-au jucat, au discutat, au colorat…..lucruri confirmate si de copii care au venit razand, cu baloane colorate in manute…..

Daca doriti sa stiti mai multe, intrati aici si aici pentru detalii pentru ca oricat as incerca eu, nu ma descurc cu explicatii si termeni….asa ca va las sa va faceti singuri o impresie urmarind pozele urmatoare 😉

© 2017 Drumul vietii

Theme by Anders NorenUp ↑

Page generated in 0,853 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
%d blogeri au apreciat: