Tag: scoala (page 1 of 13)

Primavara cu noutati

Nu prea am mereu timp sa scriu, dar aceste randuri vreau sa ramana pe blog ca o amintire pentru copiii mei pentru ca aceasta primavara chiar a venit cu noutati.

Este primul an cand Daria primeste flori de la un baiat care o place.

In toamna i-a scris un bilet in care ii spunea ca o place.

Ea nu il place, ci, ca in cartile proaste cunoscute, prefera genul de baiat obraznic.

Dar el nu a cedat…initial, i-a spus ca s-a suparat pe ea…dupa un timp, a revenit si i-a spus ca o iubeste pentru ca este foarte inteligenta ­čÖé )))))

Pe 1 martie i-a daruit o zambila ­čśë

 (imagine din gradina mea)

Si un martisor!

Sunt curioasa ce va primi astazi…inca nu a venit de la scoala…

A doua noutate este ca Andrei a decis sa ii cumpere flori unei fetite si sa i le daruiasca pe 8 martie!

Da!

A crescut!

Este prima data cand decide ca vrea sa daruiasca flori unei fete.

Nu am gasit zambile cum vroia el, dar a fost incantat sa ii duca irisi mov ­čśÇ

Dupa ziua 1 martie a venit foarte incantat pentru ca martisorul curcubeu pe care i-l daruise i-a placut asa de mult incat si l-a pus imediat in piept.

Imediat ce a intrat in casa, s-a aruncat pe spate si a spus pe un ton sfarsit…SUNT INDRAGOSTIT! ­čÖé )))))))

Uite cum cresc si nici nu imi vine sa cred ca discutam despre un asemenea subiect pentru ca mi se pare ca sunt inca prea mici…dar ei ma contrazic si sustin ca sunt mari ­čśŤ

 

Despre orele de religie din scoli si profesorii care predau

De-a lungul acestor ani, recunosc faptul ca tot vrut sa ii scot pe copii de la orele de religie.

Erau saptamani in care nu se intampla nimic, copiii invatau diverse lucruri referitoare la religia noastra.

Erau ore de religie care le dadeau….idei care mai de care ce erau greu de combatut acasa.

Stiu!

Am tot citit parerile parintilor care sunt impotriva orelor de religie.

Dar nu am inteles ce anume ii deranjeaza la acele ore?

Ca fac religie ori ca invata ceva ce nu le convine parintilor?

Per ansamblu, am impresia ca multi au scos copiii de la ora de religie strict pe ideea ca nu vor sa devina prea….religiosi!

Hmmm…..am avut si eu probleme cu Daria care a inteles ca Iris (catelusa noastra care a fost otravita anul trecut) poate reinvia daca se roaga cu credinta.

Dar problema a fost nu doar ca a intrebat-o pe profesoara de religie daca e posibila reinvierea, ci si pe soacra mea (nu, ea nu e ortodoxa din cate stiu eu)

Culmea e ca fiica-mea nu a considerat ca ar putea discuta cu mine si a tras concluzia ca, daca doua persoane in varsta ii spun acelasi lucru, inseamna ca e adevarat.

A urmat o perioada in care o vedeam trista si suparata si abia am reusit sa aflu de ce.

Era in punctul in care considera ca Dumnezeu nu exista din moment ce ea s-a rugat intens, cu credinta, dar nu s-a intamplat nimic.

Nu va imaginati cat mi se rupea sufletul.

Pe de o parte imi venea sa dau de pamant cu ambele „batrane”, pe de alta parte incercam sa o ajut pe Daria sa inteleaga unele lucruri referitoare la reinviere.

Anul acesta invata la o alta scoala.

Preocupata de multe probleme, am uitat complet de ora de religie.

Mi-am adus aminte dupa prima saptamana de scoala cand a venit Daria acasa.

Era entuziasmata.

Are o profesoara tanara, volubila, care i-a cucerit pe toti copiii cu povesti despre proprii ei copilasi.

Si uite asa am decis sa o las in continuare la ora de religie.

Totul a culminat acum doua saptamani cand Daria s-a oferit sa participe la actiunea caritabila organizata de doamna de religie.

Azi a fost la o casa de copii impreuna cu alti colegi, parinti, profesori, directorul adjunct al liceului….

Au dus pachete cu haine, jucarii, alimente etc.

Au fost momente sfasietoare.

Nu am cuvinte sa va spun ce inseamna pentru sufletelele acelea sa traiasca doar cu cartofi si mere pentru ca li s-au terminat fondurile, iar mancare inca nu au.

Licitatia a fost contestata asa ca totul e blocat; se bazeaza strict pe donatii in clipa de fata.

Camerele sunt mici ….asa cum vedeti voi la tv ca sunt ale detinutilor….inguste, aglomerate….paturi supraetajate….

Portiile le sunt cantarite ca sa se faca un calcul exact al mancarii.

Daca este ziua de nastere a unui copil, are tort identic cu al celorlalti copii pe parcursul intregului an in incercarea de a nu exista diferentiere.

Sunt copii luati de Protectia copilului de langa parintii decazuti din drepturi.

Sunt copii care invata la o scoala din apropiere.

Sunt copii care locuiesc acolo, invata sa supravietuiasca.

Unii dintre ei muncesc la centru chiar si dupa ce au crescut.

Altii s-au mutat…directoarea le cauta slujbe si apartamente/garsoniere unde sa locuiasca cu chirie.

Unii au ajuns bine dupa ce au muncit si au fost sprijiniti sa isi dezvolte talentul….chef la Marriot…..pictor de biserici…si multi altii….

Doamna de religie organizeaza astfel de „drumuri” periodic, nu doar de Craciun.

Si face acest lucru de cand era adolescenta si o insotea pe mama ei la acest centru pentru copii numit Ciresarii 2.

Sunt copii cu traume.

Sunt copii care se bucura pentru orice.

Si uite ca asa am descoperit nu doar cat de important este omul potrivit la locul potrivit in momentul potrivit, ci si un loc cu suflete nevinovate unde sper sa reusim sa revenim curand cu adevarate daruri : hrana si obiecte igienico-sanitare.

Nu am scris acest articol ca sa incepeti sa lasati comentarii pro/contra profesorilor de religie ori pro/contra donatiilor.

Am scris acest articol ca sa va pun un pic pe ganduri.

Data viitoare….

…..cand postati pe fb imagini cu copiii vostri plini de daruri, mofturosi si rasfatati….

…..cand aruncati mancarea pentru ca nu va place la gust ori v-ati plictisit de ea…..

…..cand comentati ca ati cumparat 10-15 cadouri si mai vroiati nu stiu ce….iar copilul era nemultumit ca nu era ultimul model de …..

Ganditi-va!

Acolo, undeva, exista niste suflete nevinovate care nu au cerut sa se nasca, dar care duc pe umerii lor fragili toata lumea!

Pre-adolescenta sau „ameteala acuta” ?!?

Sincer, pana acum cateva luni nu m-as fi gandit ca exista termenul de „pre-adolescenta”.

De ceva vreme, Daria (care se apropie de frumoasa varsta de 10 ani) e din ce in ce mai cu capul…in nori!

Personalitate puternica aka incapatanare maxima, independenta si ┬áacel „stiu eu mai bine” insotit de ridicat din umeri, dat ochii peste cap, tipat la fratele mai mic…..si visatul cu ochii deschisi, uitatul de lucruri la scoala….

Cam asa as „defini” eu asa numita „pre-adolescenta”!

Nu e nimic concret….doar fapte, vorbe, actiuni si chiar inactiuni….

Sa vedem….

…prin septembrie a venit la mine plangand ca are momente cand uita cate ceva, ca nu stie ce a vrut sa zica ori sa faca, ca se trezeste ca sta cu ochii pe pereti in zare si nu stie de ce

Recunosc ca imi venea sa rad (mama rea ce sunt!), dar m-am abtinut cu greu cand am vazut ca avea lacrimi de crocodil in barba.

I-am explicat cat am putut de frumos ca e normal, ca e in crestere, ca toti am trecut prin asta si sa stea linistita….pentru ca e abia inceputul ­čśÇ

Apoi, pentru ca vorbele mele nu aveau mare succes (ma privea de parca imi crescusera cateva capete de balaur!), i-am zis ca voi lua de la farmacie niste pastile pentru imbunatatirea memoriei.

Brusc s-a linistit de parca nu se intamplase nimic!

….refuza sa iasa din scoala cu caciula pe cap….indiferent de vremea de afara

Asta pana cand si-a uitat caciula noua, iar a doua zi pleca in excursie cu clasa.

De afurisita i-am dat o caciula pe care si-o alesese singura in septembrie, dar nu o purtase nici macar o data pe motiv ca e pentru copii mai mici ­čśŤ

Norocul ei ca a doua zi dupa excursie doamna de serviciu a venit la clasa cu ditamai gramada de lucruri uitate de colegii Dariei, printre care si caciula devenita brusc motiv de adorare maxima!

Da, nu era singura ametita!

Altii isi uitasera penare, fulare etc.

….refuza in continuare sa se schimbe din adidasi in ghete dupa ora de sport

Asta inseamna ca, la pranz, iese in frig/zapada in adidasi!

Luni a ajuns acasa (sotul a luat-o de la scoala) cu capul descoperit, geaca deschisa, in adidasi…..mergea ca o floare, vesela nevoie mare.

Ca un vultur ce sunt am observat imediat ca nu avea sacul de sport cu….cizmele in el!

Unde e?

A…..LA SCOALA! L-a luat val vartej pe tati si dusi au fost spre scoala unde…..nu au gasit nimic!

Cei care invata dupa-amiaza nu au vazut nimic!

Doamna de serviciu nu a gasit nimic!

Sotul a „linistit-o” complet: asta e! acum esti la un liceu care e un fel de scoala de cartier! daca esti cu capul in traista (expresie care pe mine una ma infurie la maxim, dar nu reusesc sa i-o scot din vocabular!)! i-ati adio de la sacul ala frumos pe care ma’ta (asa ii spune cand e nervos! ­čśŤ ) l-a cumparat din Ungaria si de la cizmele de care erai „indragostita!” si bla-bla-bla!

Va dati seama si singuri ca asa a tinut-o tot drumul inspre si dinspre scoala!

La faze de acest gen, el face mult mai rau decat as putea face eu….ceea ce ma pune in situatia de a incerca sa aplanez mereu lucrurile ca sa nu o stresez si mai rau pe micuta noastra „pre-adolescenta” ­čśŤ

Revenind….

Era clar ca cizmele si saculetul lor au disparut si nu era nimic de facut, corect?

Gresit!

A doua zi, Bianca, colega Dariei, a adus saculetul!

Ce se intamplase?

Simplu!

Daria a iesit din clasa cu capul in nori, iar Bianca a vazut sacul de sport uitat langa banca.

S-a gandit ca cineva ar fi putut sa il ia si Daria nu si-ar fi recuperat lucrurile asa ca l-a luat si l-a adus a doua zi.

Nu avea numarul de telefon al Dariei ca sa o anunte asa ca ….na! asta e!

Important e ca a facut un gest frumos care ne-a mers la inima!

Nu erau lucruri de valoare, va dati seama!

Dar era o chestiune de principiu daca vreti!

Bianca ne-a mai impresionat o data, chiar in prima zi de scoala.

Asa cum stiu unii dintre voi, din toamna, copiii mei au inceput anul la o scoala mai aproape de casa (ideea a fost sa se ajunga mai repede la scoala; sa putem folosi si mijloacele de transport in comun etc).

In prima zi, dimineata, la careu, m-am prezentat celorlalti parinti de la clasa Dariei si am intermediat primele minute pana cand s-au adunat copiii in jurul ei.

Bianca si Daria s-au imprietenit imediat. De fapt, cealalta fetita a si intrebat-o daca vrea sa stea impreuna la careu.

Ce ne-a impresionat nu a fost partea aceasta, ci alta!

Fiind clasa a IV-a, copiii trebuiau sa faca un pod de flori pentru cei de la clasa pregatitoare.

Daria daruise un ghiveci (uitasem complet de faza cu podul de flori, desi este o traditie in toate scolile romanesti) asa ca nu avea flori/buchet.

Bianca i-a oferit flori din buchetul ei ca sa tina impreuna podul pentru cei mici.

Frumos, nu?

Important e ca si-a facut un grup de prietene la clasa si ca are cu cine sa se joace, sa vorbeasca etc.

….are chef de cearta mult mai des, sentimentul e ca are o stare de nemultumire continua

Sincer, nu cred ca a fost vreodata ca anul acesta.

Parca nimic nu o multumeste.

Tipa la Andrei aproape zilnic.

Incearca sa imi raspunda obraznic, dar nu prea ii merge pentru ca nu o las.

Se infurie daca ma apuca rasul cand ea da vreo „replica isteata”.

Ce sa fac daca imi vine sa rad cand o aud ca „daca ea ar fi mama lui Andrei, nu l-ar lasa de capul ┬álui si l-ar pune sa lucreze non stop de cand vine acasa pana seara la culcare ca sa nu aiba timp de boacane”?!?

Are „idei clare” despre cum va fi ea ca mama: va avea bona, sofer si copiii vor trebui sa asculte ca la armata, iar daca sotul ei nu o va asculta smirna…..va fi vai de el! il da afara de nu se vede!

­čÖé )))))))

….ia decizii fara sa ne consulte

Nu pot zice ca una dintre decizii a fost gresita, dar nici bine nu a picat cand ne-a anuntat ca „l-a oferit voluntar” pe tati ca sa se ocupe de transportul pachetelor cu daruri pentru copiii orfani.

In mine se ducea o lupta: eram mandra ca s-a oferit sa ajute, ca a indrumat mai multe colege sa adune lucruri pentru copiii orfani, dar ma gandeam cu groaza cum sa ne ocupam de transport.

Pe urma s-au lamurit lucrurile: nu era vorba de coletele adunate de la tot liceul, ci doar de la clasa lor. Nu era vorba de toti colegii Dariei, ci doar de doua fetite care urmau sa ii insoteasca in masina.

Sambata dimineata vor pleca cu masinile pline de daruri, din curtea scolii catre casa de copii din Ferentari care adaposteste 36 de suflete.

Desi in vara spunea ca nu mai daruieste nicio jucarie pentru ca vrea sa le pastreze pentru copiii ei, acum s-a razgandit si alege cu grija jucarii pentru copiii orfani.

 

Dupa cum vedeti….nu e rost de plictiseala ! ­čśÇ

In rest, viata e frumoasa daca o privim cu inima ­čśë

 

Preocupari legate de educatie, scoala etc

Asa cum stiu unii dintre voi, din motive personale am decis sa ii aducem pe copii la o scoala mai aproape de casa, nu a fost o mutare legata de educatie, scoala etc.

In principiu, a fost vorba strict de drumul pana la scoala: pe de o parte se trezeau devreme ca sa traversam orasul, pe de alta parte ne-am gandit ca vor fi momente tot mai dese cand nu vor mai merge cu masina, ci vor invata sa mearga cu mijloace de transport in comun.

Nu va imaginati ca vreau sa fac acum o comparatie intre scoli ori cadre didactice pentru ca nu intentionez sa fac acest lucru.

Nu voi arunca cu pietre in ceea ce a fost in trecut, nu voi ridica osanale celor din prezent.

Eu traiesc dupa urmatorul principiu simplu: incerc sa invat cate ceva din lectiile date de viata!

Cu bune si rele, asta e soarta pe care o am si trebuie sa invat sa accept, sa schimb unde se poate, sa merg mai departe. Daca lucrurile oferite de viata se dovedesc a fi exact ce trebuie, la momentul care trebuie, cu oamenii potriviti, de ce nu?

Sa zicem asa….am experimentat in acesti ani (nu pot sa consider altfel decat „experimen”) ce inseamna gradinita de stat de cartier si gradinita de stat centrala, scoala din centru, scoala privata, liceu de stat ultra central (considerat de fite), liceu de stat asa zis de cartier.

Cu bune, cu rele, am descoperit oameni de toate tipurile, stiluri diferite de invatat, parinti din toate categoriile (indiferent din ce punct de vedere).

Am considerat de fiecare data ca este o experienta de viata si am luat-o ca atare.

Ce vreau sa zic e altceva:

OMUL SFINTESTE LOCUL!

Nu conteaza ca vorbim de privat/de stat, de fite/de cartier, familii cu multi bani/familii la limita, este vorba pur si simplu de oameni!

Ei schimba tot in viata, sunt factorii cel mai greu de stapanit/identificat si de aceea este greu de anticipat ce urmeaza sa se intample : pentru ca oamenii ca factori sunt variabile!

Ce am observat ca este comun la institutiile de invatamant de stat:

1.mobilier scolar de genul celor de la Eduvolt cam peste tot (indiferent ca discutam de gradinite, scoli ori licee)

  1. la licee nu stiu de unde este diferenta intre banci, dar am observat ca unele clase au banci cu placa interioara (ca sa isi poata aseza rechizite), altele nu.

Spre exemplu, la fosta scoala, aveau banci de acest gen

La actuala scoala au banci de acest gen

  1. Tablele scolare sunt la fel peste tot. Nu conteaza ca vorbim despre o scoala din centru ori de cartier. Nu am idee daca s-au achizitionat prin intermediul ministerului ori au urmat anumite indicatii. Poate ca difera culoarea: la unele scoli sunt verzi, la altele sunt albe, dar cele mai multe cu 3 table, nu una! Cum este cea de mai jos:

Si iata ca ajungem la ceea ce spuneam mai sus: daca mobilierul este identic sau pe aproape, ce ramane?

Ramane omul!

Am avut parte de multe experiente in acest sens!

Nu conteaza ca x este cadru didactic apreciat de A ori B, conteaza cum se comporta cu elevii, cum preda, cum intelege sa se apropie si de parinti.

Am cunoscut oameni si oameni.

Am cunoscut cadre didactice dedicate, dar si cadre didactice mai atente la cine merge la after school ori cine e maleabil dintre parinti.

Am cunoscut parinti impatimiti de sportul national numit „barfa acuta” si de boala numita „bagat in seama”, dar si parinti calmi care isi vedeau de treaba lor, nu intrau in bisericute si dispute pentru „os”.

Am cunoscut copii agresivi, egoisti si nesimtiti, dar si copii care aveau atat de mult bun simt in ei incat le dadeau clasa celorlalti. Nu conteaza nivelul de pregatire al parintilor, statusul social si financiar.

Cum ziceam?

OMUL SFINTESTE LOCUL!

Tot ce sper este ca viata sa nu ne faca surprize prea mari pentru ca, oricat am incerca sa acceptam si sa mergem mai departe, uneori ce e mult, e prea mult!

Va doresc si voua ca lectiile oferite de viata sa nu fie dure, ci doar….experimente!

Despre teme – sunt bune sau nu ?!? (2)

Ieri scriam „Despre teme – sunt bune sau nu ?!? ” din perspectiva celor comentate, auzite, discutate etc la noi in tara.

La finalul articolului scriam ca voi povesti despre copiii mei si cum e la clasele lor.

Nu imi place sa fac nicio comparatie intre trecut si prezent pentru ca nu mi se pare corect.

Banuiesc ca la asta va asteptati: sa scriu despre ce a fost si ce este, despre ce imi place si ce nu imi place MIE.

Ei bine, nu!

Voi scrie despre ce le place ori nu le place copiilor!

Chestiunea e asa….in urma cu ceva vreme citeam un articol in care se vorbea despre faptul ca si copiii sunt stresati.

Nu e vorba ca sunt ‘stresati’ din cauza unei jucarii ori a unei probleme cu nu stiu ce haina, joc etc.

Este vorba despre faptul ca adultii pun multa presiune pe copii:

  • sa se comporte intr-un anume mod in public!
  • sa vorbeasca ori sa nu vorbeasca intr-un anume mod in public!
  • sa se joace ori sa nu se joace
  • sa lucreze suplimentar
  • sa ia numai note mari
  • sa nu iasa din cuvantul adultilor
  • sa gandeasca inainte sa vorbeasca
  • sa deschida gura cand au ceva inteligent de spus
  • sa dovedeasca tuturor ce copil bine crescut, inteligent, modern imbracat este …..

Ce observati mai sus?

Eu observ ca celor mici li se cere sa fie niste marionete!

Niste marionete care sa accepte un fel de spalare de creier si sa devina ceea ce vor adultii.

Nu observ sa li se dea voie sa se comporte natural, sa invete singuri din propriile experiente, sa greaseasca…..sa arate ca niste oameni!

Eu observ ca li se cere sa fie ca niste roboti: sa execute ce li se spune!

Si eu am gresit!

Dupa atatia ani de cand au intrat copiii la scoala (nu iau in considerare gradinita pentru ca acolo mi s-a parut ca era cea mai frumoasa perioada : calm, liniste, relaxare, veselie!), am constatat ca am gresit!

Eram convinsa ca modul in care discut cu copiii, modul in care ma apropiasem de ei, modul in care eram „prieteni” dincolo de nivelul mama-copii, era mai mult decat ok!

Acum doua sau trei saptamani am aflat ceva care a declansat un fel de avalansa…..

Nu conteaza ca minciuna are picioare scurte si ca am aflat eu!

Conteaza motivul din spatele minciunii!

Niciodata nu am considerat ca sunt perfecta, dar nici nu am luat in calcul ca vorbele mele sunt intelese gresit de catre copii.

Va spun imediat la ce ma refer:

  1. inca de la inceput am evitat sa discutam de fata cu copiii despre invatatoarele lor tocmai ca sa nu fie influentati intr-un mod ori altul
  2. stabilisem un fel de …joc….ca sa aflu care era starea lor de spirit dupa fiecare zi de scoala: daca ai fi o culoare….daca ziua asta ar fi un animal….daca ziua ar avea un gust….ce ti-a placut azi….ce nu ti-a placut azi….etc
  3. fiecare copil putea cere sa vina singur, daca dorea, sa discute, sa povesteasca ceva ce il supara/bucura : am mers pe ideea ca apar situatii cand unul nu vrea sa stie celalalt frate ce si cum etc
  4. am spus mereu ca, daca nu inteleg ceva, sa vina sa imi spuna ca sa le explic si sa discutam (indiferent ca era vorba despre scoala sau nu)

Pare ideal, nu?

Nu e chiar asa!

Am realizat ca cei mici (nu doar ai mei!) nu inteleg diferentele de nuanta si de vina suntem noi parintii ca nu le explicam! Sau poate asa e doar cazul meu!

O sa incerc sa va explic cateva lucruri, strict din perspectiva mea! Nu inseamna ca asa e la voi ori ca si voi aveti aceleasi idei/conceptii!

Exemplu

*Cand veneau cu B ori -FB, eu ii intrebam unde sunt testele. Comentam ca putea fi mai bine daca erau mai atenti.

Ei intelegeau ca ma interesau notele! Se straduiau sa vina cu FB!

Eu vroiam sa inteleaga materia si acea nota (care mi se parea uneori cam mare!) consideram ca reflecta faptul ca nu au inteles ceva ori ca nu au fost atenti.

Credeam ca am fost clara, ca am spus ce vroiam, dar am inteles recent ca nu e asa!

 

La scoala unde invata acum, testele sunt diferite.

Cum asa?

  1. La finalul testului exista un tabel cu notarea fiecarui exercitiu (punct, subpunct etc). Astfel este imposibil ca un copil sa ia o nota mai mare ori mai mica decat merita.
  2. Copiii au ocazia sa vada singuri daca/cum s-au descurcat
  3. Testele nu reflecta neaparat inteligenta copilului, ci o stare de moment.

Ultimul punct cred ca necesita cateva explicatii.

Le-am explicat si copiilor acelasi lucru: conteaza ce informatii ai in cap, nu ce scrie in test. Se poate intampla sa vii cu B sau -FB si acest lucru sa nu reflecte decat cateva lucruri: nu ai fost atent, nu ai inteles materia, nu te-ai incadrat in timp.

Surprinzator pentru mine, a fost dificil sa ii fac sa inteleaga ca nu nota era ceea ce ma interesa. A fost dificil sa ii fac sa inteleaga asa ca am incercat un exercitiu de imaginatie:

In fiecare an, cu fiecare materie, la fiecare ora, se aseaza cate o caramida de informatii…..in timp, se formeaza un rand de caramizi…..dupa alt timp se formeaza un perete…..Pana termina scoala …teoretic….acele caramizi de informatii ar trebui sa formeze o camera sau o casa, in functie de capacitatea fiecaruia de a absorbi cunostintele.

Dar….nu conteaza doar sa absorbi informatiile, ci sa le treci prin capsorul tau si sa le intelegi din perspectiva ta. Nu e vorba sa inveti ca un papagal acele informatii, ci sa le intelegi, sa stii sa le explici cu propriile cuvinte!

La catva timp dupa aceste discutii

De la acea discutie (si inca cateva, dar mai mici), am constatat ca amandoi s-au relaxat un pic…

…in septembrie, Andrei a crezut ca a uitat acasa un caiet (era in ghiozdan, dar nu il vazuse) si a inceput sa planga ca ii da doamna calificativul I ….surprinzator, dar nu! doamna de anul acesta nu le da I daca uita ceva (inclusiv tema), ci le explica si discuta cu ei

…zilele trecute, dupa vacanta de o saptamana, la micul dejun, Andrei si-a amintit ca ar fi trebuit sa se duca la scoala cu o poveste (nu o aveam in format fizic, ci pe calculator); eram in criza de timp si nu aveam timp sa o printez; nu a plans, s-a dus la scoala calm stiind ca nu e certat, nu primeste I (nu cred ca primea I la fosta scoala pentru asa ceva, dar el era stresat la maxim anul trecut sa aiba totul in ghiozdan!)

 

…Andrei are la clasa multe materiale dupa care se lucreaza; mai multe decat la fosta scoala….in plus fata de manual si caietul tiparit, lucreaza la CLR (aka romana) dupa inca doua carti care au lectii de analiza literara si gramatica (nu e nimic complicat, nu sariti! sunt pasi introductivi), iar la mate are tot 4 materiale dupa care se lucreaza

….ideea e ca nu lucreaza de pe toate in acelasi timp, nici teme de pe toate nu primesc in aceeasi zi…

…daca nu lucreaza de pe o carte, invatatoarea le opreste la scoala ca sa nu duca cei mici greutate prea mare

 

…la ambii copii la clasa se dau teme obligatorii si teme optionale (ai mei au ales sa scrie si acele teme optionale! ei, nu eu!)

…la Daria nu se dau multe teme….initial, recunosc, m-am panicat rau de tot! eram obisnuita sa aiba zilnic teme la materiile principale….pe urma am vazut ca lucreaza totusi….ramane de vazut daca metoda invatatoarei e buna….eu nu ii mai dau nimic suplimentar….au intrat intr-un ritm cu temele, cu lucrul la clasa care pare relativ ok…..ramane sa vad cum mai departe

Concluzii

Nu am ce sa zic in plus…concluziile le trageti singuri daca doriti.

Pot sa comentez doar cateva aspecte:

  1. stabiliti-va clar in minte daca va intereseaza scoala, notele, invatatoarea
  2. explicati concret copiilor ce asteptari aveti de la ei
  3. fiti sinceri cu voi insiva altfel e imposibil sa fiti si cu cei mici
  4. a fi parinte e ceva in continuare schimbare, miscare, evolutie etc
  5. acei copii depind de voi, nu le distrugeti copilaria punand niste „tinte” de lucru, aduceti-va aminte ca au nevoie de scoala, relaxare, veselie

Mi-as dori ca, peste ani si ani, copiii mei sa isi aduca aminte de aceasta perioada a vietii lor ca fiind una vesela, fara griji.

Nu stiu daca asa va fi.

E doar o dorinta!

Dar voi face tot posibilul sa nu mai par in ochii lor drept un parinte care are „pretentii”.

Am inceput aceste schimbari in mine pentru ei.

Sper doar ca ei sa simta aceste schimbari in mine.

Pace!

 

 

Despre teme – sunt bune sau nu ?!? (1)

O prietena virtuala (tot bloggerita, tot mama, dar, in plus, profesoara!) intreba ieri ce parere avem despre teme .

Fiecare mama s-a grabit sa scrie propria experienta (da, si eu ca sunt om si roman, in plus, ceea ce inseamna ca imi place sa scriu cand cunosc persoana si o simpatizez).

Acea discutie m-a determinat sa scriu acest articol.

Spun de la inceput ca nu stiu care e raspunsul corect, varianta potrivita ori solutia!

Nu imi plac generalizarile asa ca voi spune intai care sunt situatiile despre care am auzit ori le-am trait.

Ordinea e aleatorie, nu o luati ca atare:

  • copii de clasa pregatitoare care nu primesc teme
  • copii de clasa pregatitoare care primesc ceva ca tema
  • copii de clasa pregatitoare care primesc teme

 

  • copii de clase primare care primesc teme
  • copii de clase primare care primesc teme multe
  • copii de clase primare care primesc teme obligatorii si teme optionale

 

  • copii de gimnaziu care au probleme la materii aparent simple: muzica, pictura, sport
  • copii de gimnaziu care au probleme cu note mici pentru ca: nu au caietul la ei, nu au terminat tema, nu au stilou/pix etc
  • copii de gimnaziu care nu au probleme, se adapteaza, merg mai departe si iau lucrurile asa cum sunt
  • copii de gimnaziu care vor sa castige bursa de merit si plang pentru un 9 sau 8 ca le strica media

 

Observati ca nu am zis nimic despre profesori….deocamdata!

  1. invatatoare blanda, prea blanda
  2. invatatoare care lucreaza intens la clasa, dar nu prea da teme
  3. invatatoare care lucreaza intens la clasa, da multe teme
  4. invatatoare care nu prea lucreaza, dar da multe teme
  5. invatatoare care lucreaza la clasa, copiii nu inteleg, lucreaza acasa in plus
  6. profesori cu cerinte suplimentare care nu explica suficient la clasa, dar sunt aspri la notare
  7. profesori care incearca sa fie prieteni cu copiii ce le sunt elevi

Ajungem la parinti 

  • parinti care tac de teama ca ar putea fi urmari pentru copiii lor
  • parinti care barfesc la coltul scolii, dar nu au curaj sa spuna in fata ce gandesc
  • parinti care nu tac, tipa, fac scandal si incearca sa faca schimbari
  • parinti care sunt multumiti de invatatoare, scoala etc
  • parinti care nu sunt multumiti de nimic
  • parinti care le dau copiilor teme suplimentare (indiferent cat primesc de la scoala)
  • parinti care urasc temele mai mult decat copiii
  • parinti care lucreaza si supravegheaza copiii la teme (obligatorii/optionale)
  • parinti care nu se implica nici la scoala, nici acasa, dar sustin public cat sunt de dedicati !

Concluzii?

Trageti-le fiecare!

Parerea mea?

Fiecare situatie e aparte, factorii care o determina sunt unici.

Copiii se tem de multe ori de adulti, indiferent ca vorbim despre parinti ori cadre didactice.

Indiferent care e situatia, copiii sunt cei care trag ponoasele!

 

[Maine va povestesc despre experienta copiilor mei cu temele, scoala etc.]

Schimbarea de colectiv – scoala, copii

Mi-am dat seama ca acest subiect este important pentru multi parinti.

Nu as fi scris articolul, dar am citit ce a povestit Cristina aici si, dupa niste discutii pe fb, am hotarat sa scriu cateva idei.

Integrarea in colectivul nou

Pe scurt, Iris (fetita Cristinei) este in clasa a V-a si a intrat intr-un colectiv nou.

Sunt doi „lideri” care se comporta precum bullies si nu ii lasa pe ceilalti copii sa se joace cu Iris/ceilalti copii noi.

Despre bully am scris si eu aici

Despre transfer la alta scoala am scris aici.

Dincolo de propunerile si incercarile Cristinei si ale lui Iris, ar mai fi cateva variante.

Prin prisma faptului ca Daria a trecut deja de acest pas o data cand am mutat-o de la clasa I (scoala privata) in clasa a II-a (scoala de stat) si  a doua oara in aceasta toamna, am intrebat-o cum ar proceda

Nu zic nimic despre Andrei pentru ca la el e alta situatie. La el a fost primul transfer si el aplica doar prima varianta propusa de Daria.

1) Daria a zis ca ar duce la scoala ceva care ar atrage atentia celorlalti copii noi ca sa se imprietenesca cu ei…ceva legat de un animalut, un joc, o carte etc ceva ce nu au ceilalti (Andrei le-a povestit despre un joc pe calculator care ii place mult)

2) dezbina si cucereste
Sa gaseasca veriga slaba din grupul respectiv si sa se imprieteneasca. Treptat, o va integra in acel grup

3) sa creeze un grup nou formati numai din copiii noi din clasa

4) sa povesteasca despre animalutele ei (avem caine si pisici) si e imposibil sa nu existe copii care iubesc animalele asa ca isi va face prieteni

Ce pot zice in plus?

Este greu sa intri intr-un colectiv nou, dar nu imposibil.

Andrei s-a schimbat enorm in aceste saptamani.

Daca cititi articolul despre bullies veti vedea ca nu se comporta mereu frumos.

In acest colectiv, lucrurile sunt complet diferite.

Baietelul meu era mai timid. La vechea scoala nu parea sa se integreze asa bine.

Era un baiat mai mare in clasa (varsta, greutate etc) care practic decidea ce si cum.

La noua clasa, toti copiii sunt de aceeasi varsta, se duce singur la ei sa discute, sa se joace.

S-a schimbat mult. E mult mai relaxat. Deja au intrebat de el copiii cand a lipsit pentru ca era bolnav.

Cred ca depinde mult si de invatatoare,  dar si de educatia celor mici.

Conteaza enorm de tot anturajul.

Baietelul meu incepea sa devina agresiv, desi nu e asa.

Incepuse sa se comporte altfel pentru ca dorea sa atraga atentia, dorea sa copieze comportamentul celor din grupul „de baza”.

Aici nu !

La noua scoala, colectiv e diferit.

Se joaca, alearga, discuta…dar se bat, nu agreseaza pe nimeni.

Desi nu a fost planuita mutarea (a fost o chestie de moment), am ajuns la concluzia ca e cel mai bun lucru pe care puteam sa il fac pentru amandoi.

La Daria la clasa sunt 4 baieti considerati agresivi.

Invatatoarea este noua la clasa, dar cu vechime in scoala de 15 ani, este tanara si vrea sa ii ajute sa fie un colectiv unit.

Ce pot spune?

Daria a descoperit ca nu sunt agresivi, ci ca au multa energie. In principiu, se cearta si se lovesc intre ei, nu pe ceilalti.

Ea s-a integrat, are prietene si prieteni in clasa. Discuta si la telefon zilnic cu fetele.

Andrei se bucura pentru ca invatatoarea le acorda atentie tuturor, pentru ca si-a facut prieteni.

Asa cum am zis, s-a integrat bine.

Se comporta asa cum face si acasa: rade, glumeste, povesteste cu prietenii. Incepusem sa ma ingrijorez la fosta scoala cand aflam ca avea momente de agresiune.

Probabil ca nu ma credea invatatoarea cand ii spuneam ca imi e greu sa inteleg motivele pentru ca el e bun la suflet si nu ar rani pe nimeni.

Acum abia am inteles cat de mult conteaza anturajul.

Degeaba mergi la o scoala centrala daca nu te simti bine alaturi de colegi, daca nu esti integrat complet.

La noua scoala este relaxat (stiu ca ma repet, dar e surprinzator si pentru mine sa vad schimbarile !) si calm. Dupa 2 saptamani s-a adaptat la stilul noii invatatoare. Abia acum incepe sa prinda curaj sa ridice mana si sa raspunda.

A devenit un pic independent.

Aici nu mai avem voie sa intram in scoala.

Merge singur la clasa, iese impreuna cu invatatoarea si colegii in curte.

Este prima data cand sustine ca ar merge in tabara (fara mine! ­čśÇ ) si sper sa fie asa pana la vara.

Prietenii pe care si i-a facut sunt ca el: cuminti, prefera sa vorbeasca, sa discute despre jocurile de Lego, calculator etc.

Daria si-a facut prietene inca din prima zi, la careu. A fost deja invitata la zilele de nastere ale colegelor.

Ea este mai mare si povesteste in detaliu interactiunea cu ceilalti si ceea ce a observat referitor la comportamentul lor.

Mi-a spus din prima zi ca „grupul vesel” nu e asa „periculos” si ca sunt doar teribilisti.

Parintii par dispusi sa se implice si sa o sprijine pe noua invatatoare. Pana in prezent au schimbat 3 invatatoare si au fost grupuri si grupulete.

La clasa lui Andrei, exista un grup pe yahoo unde invatatoarea ne transmite mesaje, dar si un grup pe what’s up unde discuta exclusiv parintii. Sunt foarte bine organizati si uniti.

La clasa Dariei nu sunt uniti parintii, dar se sprijina copiii intre ei.

Educatie

Cand i-am mutat de la o scoala centrala, considerata elitista, la o scoala considerata de cartier, motivele au fost strict personale.

Multi m-au intrebat daca ai mei au luat bataie venind de la o scoala al carei nume apare in presa periodic si nu neaparat pentru premii, ci pentru „averile” parintilor.

NU!

Copiii din aceasta scoala nu fac discriminari.

Nici nu cred ca stiu ei ce scoala era aceea!

Dimpotriva, sunt copii buni care i-au acceptat pe ai mei fara rezerve.

La Daria se intreceau fetitele sa se imprieteneasca cu ea.

La Andrei, cativa baieti s-au imprietenit cu el, apoi fetitele au inceput sa intrebe cand vine la scoala cand a fost bolnav ­čśë

Nici parintii nu ma privesc ciudat cand ne intalnim in curtea scolii.

Suntem oameni normali, copiii sunt cuminti, invata ca si in partea cealalta, va as zice ca au mai multe manuale si caiete decat acolo.

Spre exemplu, Andrei are cartea+caietul tiparite la romana, plus inca doua carti de gramatica! Si caietul mic. La matematica are carte+ caiet tiparite, caiet mic, plus 2 culegeri!

Culmea e ca nu lucreaza incat sa se oboseasca. Periodic, ce nu folosesc la clasa, ramane la dulapul invatatoarei, deci nu duc un ghiozdan greu.

Ei lucreaza sistematic. La fiecare lectie, se lucreaza din fiecare carte/manual pe acel subiect: literatura, analiza de text, gramatica (baza).

La fel si la matematica.

Nu au mai multe teme decat la vechea scoala, dar aprofundeaza altfel ….

La Daria sunt curioasa cum va fi. Era alt stil la vechea scoala si multa vreme imi era teama ca nu va intelege din clasa cum intelegea de la fosta ei invatatoare care explica foarte clar notiunile.

Pentru ca este galagie la clasa, sunt zile cand Daria imi cere ajutorul la teme, la unele exercitii, lucru care nu s-a mai intamplat de cand era in clasa a II-a.

Una peste alta, pare de bun augur mutarea.
Sper sa fie asa in continuare!

Transfer la alta scoala

De ceva timp imi propun sa scriu ce inseamna transfer la alta scoala si nu am timp.

Azi voi incerca sa va arat ca nu e asa greu cum pare la prima vedere.

Nu e asa greu

Se poate intampla sa trebuiasca sa va mutati, sa schimbati jobul, sa aveti n motive personale pentru care doriti sa mutati copilul la alta scoala.

Sunt momente cand trebuie sa iei o decizie: cum e mai bine pentru copil? cum e mai bine pentru familie?

Pasul 1

Mergeti la scoala care va intereseaza si solicitati o audienta la director/directoare.

Eu am mers intai la secretariat si am intrebat daca sunt locuri libere.
Am fost si cu cei mici pentru ca nu aveam cu cine sa ii las.

Secretara mi-a spus ca e mai bine sa intru la domnul director sa intreb si sa ii explic motivele pentru care doresc sa ii inscriu la scoala respectiva.

In cazul nostru, la parter se afla biroul directorului adjunct. Cu dansul am discutat.

I-a intrebat pe copii daca vor sa se mute, cum le place sau nu la scoala, ce note au (aveam la noi carnetele de note – luate din impuls de acasa).

M-a intrebat care sunt motivele mutarii.

Pentru ca nu locuim aproape de scoala, m-a intrebat cu ce ii aduc. I-am raspuns ca ne deplasam exclusiv cu masina personala, dar in caz extrem exista 3 mijloace de transport la care putem apela (care vine primul!).

A intrebat-o pe secretara daca sunt locuri la clase.

Secretara a studiat listele, a intrebat invatatoarele. Ni le-a prezentat pe invatatoare.

Toti au fost de acord.

Atentie: fara daruri! 

Daca e ceva ce simt ca trebuie precizat este taman acest lucru: nu am dat nimic. Nu am indraznit, nu am vrut sa para ca dau mita.

Am dus un buchet de flori doamnei secretare in prima zi de scoala drept multumire ca a dat dansa telefon la vechea scoala ca sa le spuna sa ne scoata de pe liste inainte sa ajung eu acolo sa depun actele.

Pasul 2

Am depus cerere de transfer la secretariat.

Am primit de la secretariat doua cereri de transfer (pentru ambii copii), in dublu exemplar.

Am adaugat actele cerute acolo si le-am depus la secretariat.

Pasul 3

Mi s-a cerut duc la secretariatul vechii scoli cererile de transfer aprobate de conducerea actualei scoli.

Am depus actele, am asteptat sa aiba consiliu profesoral si sa se aprobe transferul.

[Cand Daria a terminat clasa I, am transferat-o de la scoala privata care ne-a dezamagit crunt la o scoala de stat. A fost alt sistem/au fost alte reguli la acea vreme. Am depus actele la secretariatul scolii de stat si ei s-au ocupat de absolut tot. Eu nu am dus;/depus nimic la scoala de unde plecam.]

Dupa aproximativ o saptamana, am ridicat cererile aprobate, dar au intarziat sa ne dea fisele matricole.

Am mers la cabinetul medical sa ridic fisele copiilor. La biblioteca nu aveau abonament asa ca acolo nu a fost cazul sa merg.

Pasul 4

Am dus actele la secretariatul scolii unde i-am mutat, inclusiv la cabinetul medical.

La final

1) Cand am decis mutarea copiilor, am avut motive personale.

2) Am sunat la invatatoarele copiilor si le-am anuntat personal ca ii transfer pentru ca mi s-a parut un lucru de bun simt.

3) Eu i-am transferat inainte sa inceapa scoala.

4) In principiu, transferurile se efectueaza numai in vacante.

5) Din cate stiu, mai repede se accepta transferul la o alta scoala decat de la o clasa la alta. Nu stiu motivul! E doar o constatare, in urma multor discutii cu parinti de la scoli diferite.

6) Daca pornesti cu ideea ca secretarele te „mananca”, e gresit. Din punctul meu de vedere, daca sunteti sinceri si le explicati de ce ii mutati, daca le vorbiti frumos, aveti mai mult de castigat decat daca mergeti cu tipete si cu amenintari ca le reclamati daca nu va raspund la intrebari.

update: (1) despre bully am scris aici

(2)  despre integrarea intr-un colectiv nou am scris aici

 

De ce e bun sistemul american de invatamant?!?

Nu ma refer la ore, nici la modul de predare cand ma refer la sistemul american de invatamant.

Ma refer strict la gestionarea salilor din scoli.

Ideea acestui articol a pornit de aici.

Despre ce este vorba?

O scoala din Timisoara a schimbat un pic sistemul de invatat.

Mai exact, directoarea scolii a adus dulapuri pentru toti elevii si a gestionat altfel lucrurile.

Concret:

  1. elevii invata doar la program de dimineata
  2. lasa in dulapuri ghiozdanul, haina si rechizitele
  3. la ore se duc strict cu penarul si caietul necesar
  4. nu mai exista clase, ci laboratoare
  5. in loc sa se blocheze o sala timp de 4-6 ore cat sta la scoala o clasa de elevi, s-a gestionat astfel incat elevii sa se mute din laborator in laborator in functie de ora avuta (spre exemplu: laborator de romana, laborator de matematica etc)
  6. in acest mod simplu s-au obtinut mai multe lucruri: se invata doar la program de dimineata; salile de clasa sunt incuiate si descuiate de profesorii care raspund de acele laboratoare ceea ce inseamna ca s-a minimalizat posibilitatea de a distruge, de a lasa mizerie etc

De ce sustin ca este bun un astfel de sistem?

Creierul este capabil sa memoreze si sa inteleaga informatiile primite dimineata, cand copilul este odihnit.

Invatatul dimineata este recomandat tocmai pentru acest motiv.

Dupa-amiaza scade capacitatea de absorbtie a informatiilor, scade glicemia, atentia este limitata si corpul simte nevoia de repaus, creierul de odihna.

Da, copiii se duc de la un laborator la altul.

Tocmai acolo este cheia sistemului!

Dar nu e mai bine asa?

Invata sa fie disciplinati, sa respecte orele, sa faca putina miscare.

Cititi articolul la care m-am referit si veti intelege singuri de ce e bun un astfel de sistem si de ce consider ca ar trebui adoptat de toate scolile din tara.

Da, este nevoie de un director vizionar si, mai ales, curajos, capabil sa infrunte sistemul.

Dar sunt convinsa ca se poate!

Lectura in scoli

Daca e ceva ce imi place mult la scolile romanesti este faptul ca ai ocazia sa cumperi carti de lectura pentru copii la un pret redus.

Nu este un articol platit, este ceva scris din experienta.

Stiu ca sunt multi parinti care nu vor sa auda de bani dati la scoala.

Dar stiu ca sunt multi parinti care apreciaza de fiecare data cand vine copilul acasa si cere bani pentru carti, nu pentru manuale, nu pentru diverse gadgets.

Eu asa sunt!

Iubesc enorm cartile si ma bucur cand o aud pe Daria ca imi cere „carti, carti, carti”.

La fosta scoala era un parteneriat cu editura Arthur si puteam cumpara carti in cadrul Clubului de Lectura.

Nu va mai spun ca aveam preturi mai mici decat pe site ori ca nu plateam transportul ca poate nu ma credeti.

Va spun ca azi am primit newsletter de la Corint Junior si am descoperit ca mai exista o editura interesata sa lege parteneriate cu scolile din Romania.

Aici aveti link ca sa puteti citi singuri oferta lor. As zice ca 35 % reducere la carti si transport gratuit, atrage atentia oricui, nu?

Daca nu doriti sa deschideti link (stiu cat de disperati sunt multi cititori care isi imagineaza ca bloggerii traiesc din aceste linkuri), am dat print screen si puteti observa imaginile care alcatuiesc newsletter-ul!

corint1 corint2 corint3 corint4

Older posts

© 2017 Drumul vietii

Theme by Anders NorenUp ↑

Page generated in 1,008 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
%d blogeri au apreciat: