pleci în drumeție în natură

3 lucruri de care ai nevoie atunci când pleci în drumeție

3 lucruri de care ai nevoie atunci când pleci în drumeție. Obiecte necesare practicării sporturilor de vară în natură. Drumeție în natură. Sport de vară în natură.

Dacă tot a venit vara și temerile legate de pandemie au mai scăzut e timpul să ne gândim mai mult la a face mișcare. Există foarte multe moduri prin care putem să facem mai multă mișcare atunci când e cald afară. Sunt foarte multe sporturi de vară care pot fi practicate cu beneficii foarte mari pentru sănătate tocmai pentru că se fac în aer liber.

Fie că mergi la munte, fie că mergi la mare sau pur și simplu stai acasă și ieși în fața blocului sau în parc, sport poți face. De la o simplă alergare sau la un ”dat” cu rolele și până la o drumeție mai lungă pe munte sau înnot în apele mării.drumeție în natură

Sportul meu preferat de vară este cel pe care îl pot face în natură, adică drumețiile. Îmi place să mă conectez cu natura și în același timp să fac și mișcare. Așa că noi am fost deja la Dechatlon și ne-am cumpărat cele de trebuință pentru viitoarele drumeții în natură pe care le vom face imediat ce stau ploile. Avem aici lângă noi niște locații super faine de practicat drumețiile așa că ar fi păcat să nu facem asta.

3 lucruri de care ai nevoie atunci când pleci în drumeție

Din punctul meu de vedere 3 articole sportive din această categorie sunt foarte importante și ar trebui neapărat să le ai dacă vrei să faci și tu acest sport.

1.Încălțămintea adecvată.

Fără o încălțăminte adecvată nu te-aș sfătui să încerci să pleci prea departe în drumeții. Acest tip de încalțăminte are talpa ceva mai tare, concepută special ca tu să nu simți pietrele sau denivelările de pe terenul pe care mergi. În plus ajută piciorul să nu îți alunece, ceea ce contează foarte mult mai ales atunci când dai peste un teren alunecos sau umed.

2.Nu pleca de acasă în drumeție fără un rusac în spate.

Un simplu rucsac, ca acesta de aici, este minimul pe care să-l ai cu tine când pleci la drum. E perfect pentru drumețiile pe teren cu ușoare denivelări și când nu pleci prea departe de casă. În el îți pui sticla de apă fără de care NU pleca la drum. Eventual un sandviș, servețele, dezinfectat. Un minim necesar ca să zic așa.

3.Bățul de drumeție

În afară de acestea ai mai putea să-ți iei niște bețe de drumeție. Acestea sunt pe lista mea de ceva timp. Anul trecut, în vară erau așa de căutate încât nu am mai găsit pe stoc să-mi cumpăr însă am de gând să fac asta cât mai curând, până la finalul lunii ca să fiu sigură că le mai găsesc.

Acest băț este special conceput pentru a oferi siguranță în timpul drumețiilor ocazionale. Are un sistem de reglare foarte simplu și foarte eficient, de tip push-pin. E suficient să apeși butorul și acesta se va strânge. Evident că există și bețe mult mai performante ca să zic așa însă acesta este minimul de care ați avea nevoie. Găsești mai multe modele aici.

Tu ce sporturi ți-ai propus să faci vara asta? Sunt drumețiile în natură pe lista ta de vacanță?

2 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.