parfumuri nou apărute

3 parfumuri nou apărute la Notino

3 parfumuri nou apărute la Notino

Marile firme care produc parfumuri obișnuiesc să-și îmbogățească din când în când colecția cu noi sortimente, chiar dacă unele mai vechi devenite clasice ale genului continuă să se vândă foarte bine. Este un trend absolut normal, deoarece clienții sunt foarte pretențioși și vor noutăți și acest lucru este valabil nu doar la parfumuri, ci și la majoritatea produselor, indiferent  de categoria din care fac parte.

Marile firme care distribuie produse cosmetice sunt și ele „pe fază” și imediat ce un produs nou apare, se și grăbesc să-l supună atenției clienților și desigur să-l pună în vânzare. Așa am descoperit și eu trei parfumuri noi pentru femei pe care Notino deja le are pe stoc, parfumuri apărute foarte recent, adică anul acesta.parfumuri nou apărute

Am să vă povestesc astăzi, pe scurt, despre doar 3 dintre ele, care mi-au atras mine atenția prin faptul că sunt noutăți de la brandurile de la care eu am încercat deja alte parfumuri și mi-au plăcut.

1.Armani My Way este noul parfum de la casa Armani despre care se spune că invită femeile să descopere lumea, să își lărgească orizonturile. Ideea nu este doar o figură de stil, ci are acoperire în realitate, deoarece creatorii au îmbinat arome și note din întreaga lume, rezultând un fel de parfum „universal” dacă putem să-i spunem așa, un parfum de folosit cam în orice situație.

Este un parfum din categoria celor floral lemnoase, care are ca note de vârf floare de portocal african și bergamotă calabriana. Acestea se dezvăluie imediat după aplicarea parfumului și vin să incite, dar și să încânte simțurile.

armani my wayLa mijloc (sau notele de inimă) regăsim iasomie de India și tuberoză, pentru ca baza, formată din aromele care se mențin cel mai mult timp pe piele să ne provoace cu vanilie de Madagascar, cedru Virginia și mosc alb.

Trebuie să recunosc faptul că această alăturare de arome m-a făcut curioasă și chiar m-a dus cu gândul la călătoriile pe care aș vrea să le fac în lumea întreagă. Și flaconul este absolut deosebit, dar vă las să-l descoperiți.

2.Al doilea parfum nou pe care l-am remarcat este Chloé Nomade Absolu de Parfum. Noul parfum al brandului Chloé face parte din categoria parfumurilor chypre lemnoase. Prin combiația sa de arome, acesta își propune să scoată în evidență feminitatea celei care-l utilizează, feminitate accentuată și de spiritul de aventură.

Chloé Nomade Absolu de Parfum este o variantă mai intensă a unui alt parfum foarte bine vândut de la Chloé și anume Chloé Nomade. Ca și cel descris mai sus, a fost lansat în acest an, adică în 2020. Ca note de vârf avem davana, urmată la mijloc de corcodușe, pentru ca baza să fie cu aromă de mușchi de stejar.

Chloé Nomade Absolu de Parfum

Este după compoziție un parfum destul de simplu, dar de multe ori tocmai în simplitate stă rafinamentul. Flaconul a rămas identic cu cel al variantei clasice a parfumului.

3.În fine Lancôme Idôle L’Intense este cel de-al treilea parfum, pe care celebra casă franceză îl propune atenției femeilor ce adoră luxul. Este un parfum din categoria floral chypre, o reinterpretare a clasicului deja Lancôme Idôle, lansat și el foarte recent (în 2019).

La vârf avem arome de portocală amară și mandarină sălbatică, inima (sau mijlocul) este din aromele delicate ale trandafirului, pentru ca baza să vină cu Akigalawood și lemn de santal. Lancôme Idôle este parfumul femeilor care nu doar că au vise, dar au și puterea de a le realiza. Este al femeilor care vor să cucerească lumea, fără doar și poate. Flaconul este și el o bijuterie din sticlă care va fi apreciată de toată lumea cu siguranță.idole

Ultimul vi-l recomand în mod deosebit deoarece am și eu varianta clasică, cea lansată anul trecut și mie personal mi se pare un parfum mai mult decât încântător.

Dragele mele, rămâne să alegeți voi ce credeți că vi se potrivește din cele 3 parfumuri pe care le-am recomandt astăzi, sau, dacă răsfoiți oferta de pe Notino poate descoperiți alt parfum cu care rezonați. Vă mai dau și un tips de care să vă folosiți.

Unele parfumuri de pe Notino au opțiune de ”Try it first” adică o dată cu parfumul comandat vine și o mostra pe care o puteți testa și, dacă nu vă place cum miroase puteți returna sticluța de parfum comandată. Spor la cumparaturi și alegeri parfumate 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.