sacouri bărbătești la modă

3 tipuri de sacouri bărbătești mereu la modă

3 tipuri de sacouri bărbătești mereu la modă

Aproape că nu putem concepe lumea modei actuale fără costumul sau sacoul bărbătesc. Peste tot vedem bărbați îmbrăcați în costume elegante sau practice, la ghișeele diferitelor instituții, în magazine, în școlile de toate gradele, în hoteluri, în birouri și lista ar putea continua destul de mult.

Un bărbat îmbrăcat într-un costum, fie „cu totul” (adică sacou, pantaloni și jachetă eventual), sau fie „compus” dintr-un sacou și pantaloni de alt tip, parcă impune mai mult respect și sugerează mai multă încredere. De aceea în multe activități și la multe locuri de muncă, costumul reprezintă o ținută obligatorie.

sacouri bărbătești la modă

Deși pare că aceste haine există „de când lumea”, am aflat cu surprindere că primele costume bărbătești care seamănă cu cele actuale au apărut către 1800, în Anglia, în timpul celebrei „epoci victoriene”. Ideea de bază a fost de a renunța la complicatele și deloc comodele haine pe care le purtau până atunci persoanele din înalta societate.

Brooks Brothers, o companie americană mică, de familie inițial, din New York, ce producea haine, a fost prima care, în 1818, a lansat pe piață un costum gata croit, gata făcut adică. Acum cea mai mare parte a costumelor sunt fabricate, puțini fiind cei care mai apelează la un croitor.

3 tipuri de sacouri bărbătești mereu la modă

Dar să vedem trei tipuri de sacouri bărbătești care sunt la modă și se pare că vor fi mereu.

1.Slim fit, adică cambrat, este un tip de sacou pe care-l poartă tinerii mai ales, dar pe care oricine și-ar dori (poate) să-l poarte la orice vârstă. Se înțelege însă că nu toți bărbații ar putea să poarte un sacou cambrat, pentru că nu tuturor le-ar sta bine. Pentru asta trebuie și un corp slim (subțire adică, cu forme), din care să lipsească cu desăvârșire… burtica…

2.Sacoul sport sau blazer este preferat pentru a fi purtat asociat cu blugii, dar și cu alte tipuri de pantaloni. Deși blazer în engleză înseamnă jachetă sport, termenul mai este folosit și pentru sacouri, cum ar fi cele de aici. Pentru că asocierea cu blugii înseamnă și o anumită doză de nonconformism, și sacourile sunt la fel de… nonconformiste. Multe sunt foarte frumoase, dar mare atenție totuși la asocierile de culori, pentru a nu fi în cele din urmă ridicoli.sacouri bărbătești

3.Sacourile elegante sunt cele clasice, cele care nu se demodează odată cu trecerea anilor, astfel încât o investiție în astfel de haine nu este doar pentru un sezon-două. Puteți găsi pe Dresslily de exemplu o mulțime de produse sau de idei despre cum arată hainele elegante și sacourile elegante de asemenea.

Un astfel de sacou este potrivit pentru întâlniri oficiale, dar foarte mulți bărbați îl preferă și ca ținută zilnică, pentru că eleganța nu se demodează niciodată și în plus înseamnă nu doar imagine, dar și comoditate. Iar o haină bună trebuie să fie și comodă.

Știu că majoritatea cititorilor blogului sunt femei dar, cum articolul de azi se adresează în mod special bărbaților, întrebarea de final, evident că e pentru ei: obișnuiți să purtați sacouri? Ce gen vă place?

Evident că discuția este deschisă și femeilor care pot spune într-un comentariu ce fel de sacouri poartă soții/prietenii/iubiții sau ce le-ar plăcea lor ca aceștia să poarte.

2 comentarii publicate

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: