5 motive ca să alegi un hamac pentru amenajarea grădinii
Trecem acum printr-o primăvară extrem de capricioasă, cu zile calde și cu altele foarte reci, dar căldura va veni cu siguranță. Vara ne va îmbia să petrecem cât mai mult timp afară, iar cei care locuiesc la casă vor avem cu siguranță și o terasă sau un petic de grădină unde să iasă pentru relaxare. Și cei care stau la bloc vor avea unde să iasă, dacă vor să o facă, deoarece fiecare oraș are și împrejurimi.
Am mai abordat subiecte legate de mobilierul de grădină, dar în articolul de azi vă voi spune câte cava despre hamace, despre care încă nu am scris. De ce tocmai despre hamace? Vom vedea în cele ce urmează câteva motive pentru care ne-am putea gândi să ne cumpărăm un hamac, dacă nu avem deja cumpărat unul.
În orice caz, îmi amintesc cum vara trecută când am fost la mare, hamacul din curtea pensiunii unde ne-a cazat, era mereu în centrul atenției copiilor, care se jucau cât se jucau, apoi se retrăgeau la hamac. Bucuria era maximă pentru vreunul dintre pici în momentele în care hamacul era liber și nu exista „concurență” la ocuparea lui. Să vedem așadar câteva motive/idei pentru care un hamac ar fi o investiție excelentă pentru terasă/grădină.
1.Hamacul în sine este un obiect spectaculos, care atrage atenția imediat asupra lui. Există o gamă variată de hamace, după cum puteți vedea pe FAVI de exemplu, site care este un agregator de oferte felurite pentru mobilă și decorațiuni de tot felul.
2.Un hamac este un obiect mai ieftin comparativ cu un balansoar sau un șezlong, produsele având funcții similare. Așa că dacă încă nu ai banii pentru un balansoar, sigur îi vei găsi pentru un hamac frumos.
3.Spre deosebire de produsele similare pomenite mai sus, un hamac este foarte portabil, fiind ușor de luat în excursii sau drumeții în natură. De exemplu, atunci când familia și prietenii se decid pentru o ieșire la iarbă verde, pe lângă ustensile de picnic se poate lua și un hamac. Acesta poate fi ușor montat între doi copaci, pentru o oferi un spațiu excelent pentru relaxare și de ce nu, un somn scurt și odihnitor, în mijlocul naturii.
4.Un hamac se poate monta atât între doi copaci sau doi stâlpi, cât și pe un suport special, ca acesta de aici destinat acestui scop. Această din urmă variantă de montaj este foarte potrivită pentru o terasă, care poate deveni astfel și un loc pentru somn, în zilele călduroase de vară și de ce nu, pentru nopțile tropicale, când temperatura nu coboară sub 20 de grade Celsius.
5.Hamacele există și în alte forme decât cele clasice, de exemplu există scaune sau fotolii de tip hamac, de asemenea ușor de luat oriunde și foarte potrivite pentru relaxare. Acestea pot fi prinse fie în două puncte, ca hamacele obișnuite, fie pur și simplu „agățate” într-un singur punct, o creangă solidă de copac fiind ideală pentru așa ceva.
Vouă vă plac hamacele? V-ați odihnit vreodată într-un hamac? Vă asigur că este o experiență deosebită, relaxantă.
Foarte dragute 😉
Multumesc pentru recomandare!
Mi-a placut articolul, multumesc pentru recomandari!
Mi se pare interesantă ideea unui hamac. Nu am stat niciodată într-unul, aș fi curioasă dacă mi-ar plăcea.
Eu mi-as dori unul pentru ca am si probat asa ceva cand am fost la mare si e super fain si relaxant 🙂