amintiri de părinte - sistemul școlar privat

Amintirile unui părinte de școlar #2 – sitemul școlar privat

Amintirile unui părinte de școlar #2 – sitemul școlar privat. Experiența noastră de un an

Dragii mei, astăzi continuăm să aflăm povestea începută acum o săptămână de Andreea P., care și-a exprimat dorința de a povesti despre câteva dintre amintirile și dezamăgirile sale legate de experiența ei ca părinte de copil școlar. Prima parte a acestei destăinuiri o puteți citi AICI.

Andreea este o mămică tânără, care locuiește în capitală, urmărește blogul ”Drumul Vieții” și și-a exprimat dorința de a scrie câteva rânduri. Deși lucrurile pe care ni le va povesti nu sunt prea plăcute mi-am dat acordul să public rândurile ei la gândul că poate în ele se vor regăsi mulți dintre voi.

amintiri de părinte - sistemul școlar privat

Menționez că noi, din punctul meu de vedere cel puțin, nu am trecut prin astfel de situații, ca eu una sunt mulțumită de felul în care stau lucrurile la școala în care învață băiețelul meu și chiar mă gândesc de multe ori că a învăța întro școală mică, din provincie este un noroc comparativ cu modul în care stau lucrurile în capitală și/sau orașele mari.

”Crezând că sistemul privat este excepțional comparativ cu cel de stat, am plecat cu toată încrederea spre această direcție. Câtă naivitate aveam în acei ani. Ca un copil, căutam pe cineva care să se ocupe de lucruri, care să ia de pe umerii mei povara acestei grijii. Naivitatea mea era să ne coste scump și nu mă refer la banii aruncați.

Cu toată încrederea, mergând pe baza recomandării unei mămici, am negociat un contract cu școala privată, am semnat precum prefectul fără să verific exprimarea din contract și am plătit taxa integrală pentru un an școlar.

Cu multă bucurie, am explicat copilului că va merge într-un loc unde îi va fi apreciată inteligența, unde copiii sunt luați ca atare, că voi putea vedea totul online și că învățătoarea este absolut minunată.

Dar realitatea a fost alta. Nici nu știu de unde să încep pentru că sunt câteva lucruri importante de spus….  Dar am să încerc să le iau pe rând.

Să zicem totuși cam așa … numai în engleză nu se vorbea la școală, deși tocmai acest lucru ni se promisese. Îmi aduc aminte că ni se spunea în permanență ce copil minunat avem, cum învață excepțional. Numai note maxime! Îmi era greu să cred.

Cu toate că știam perfect că am un copil inteligent, îmi era greu să cred că merita notă maximă la engleză când copilul abia știa câteva cuvinte. În niciun caz nu se compara cu unul dintre colegi care vorbea fluent limba engleză și avea fix aceeași notă.

Am mers la întâlnirea periodică cu învățătoarea și i-am explicat că nu vreau note maxime, ci note care să arate nivelul real al copilului. După multe ”amețeli” (să nu le numesc îmbârligăreli), am realizat că discuția noastră era monitorizată.

Concluzia a fost ceva de gennul … noi eram cei care plăteam așa că era de “așteptat” să ne bucurăm pentru notele mari ale copilului. Un fel de ”clientul nostru, stăpânul nostru”. Am crezut că am înțeles greșit. Am subliniat că vreau să văd nivelul real al copilului. A dat înainte cu explicațiile că fiecare copil este unic și notarea se face pentru acel copil absolut fără comparație. Văzând ce catâr sunt, a rabufnit și-a spus că nu prea înțelege de unde știu ce note au alți copii din moment ce ar trebui să fie totul confidențial! Bingo! Deci asta era problema!

Una din ele. Pentru că acum vă voi povesti despre o alta…

Aveam ședință cu părinții. Am mers acolo și am aflat cu acea ocazie că aproape toți părinții lucrau ori colaborau cu cei care erau patroni sau acționari ai școlii (foarte puțini erau din afara …. sistemului!). A venit chiar directoarea (acționar majoritar prin intermediul soțului) și ne-a spus ce fericită este că am plătit toți taxa (!)

Ne-a povestit despre opționale și cât costă. Era ceva de genul….trebuie să faceți toți aceste opționale, nu aveți încotro. Moment în care am realizat că era ceva în neregulă. Am luat cuvântul și i-am adus aminte că noi negociasem un contract și că plătisem deja toate aceste opționale.

Răspunsul a fost: “ați luat țeapă”. Contractul este general, nu specifică pentru ce ați plătit. Am rămas fără cuvinte! După ce mi-am revenit, i-am spus că vor discuta avocații noștri. Mi-am zis că…asta e! Omul își ia teapă dacă nu e atent ce semnează!

Îmi aduc aminte că era toamnă atunci când am realizat că nu mai aveam ce face. Vina era a mea pentru că nu citisem detaliile și semnasem ca fraiera! Am refuzat să plătesc ceva. Mi s-a propus să facă “gratuit” cursul de germană și cel de matematică. Ca un fel de …favoare!

Discutând cu copilul despre ceea ce mânca la școală, am avut încă o surpriză. Și nu una plăcută, din nefericire. Totul era pe bază de cereale și paste. Cu alte cuvinte, ce era mai ieftin! Nu mai spun nimic legat de sănătate pentru că vă puteți gândi și singuri la acest aspect!

După luni de zile de școală, timp în care am adunat nemulțumiri peste nemulțumiri am ajuns la concluzia că dusesem acolo un copil perfect capabil să scrie cursiv, să efectueze operațiuni matematice e nivel de clasa a II-a, dar am luat un copil care fusese obligat să scrie cu creionul (pentru că fiul unui politician refuza să scrie cu stiloul și era membru important al unuia dintre partidele acționare ale școlii), care nu mai știa nici calcule simple să facă, care nu deslușea nici 3 -4 cuvinte în engleză (cu toate că insistaseră să dea testarea Cambridge – ceea ce eu am refuzat).

Se pare că am fost singurul părinte care a dorit retragerea copilului pentru că ceilalți erau mulțumiți să plătească, să vadă note mari și să stea copiii cât mai târziu acolo până ajungeau părinții de la serviciu.

Sincer, nu am fi reușit să scăpăm de acolo pentru că semnasem ca fraiera un contract care era valabil pentru 4 ani, dacă ei nu făceau o schimbare: din dorința de a transforma totul într-o fundație, au fost nevoiți să ne ceară semnarea altui contract. Și așa am scăpat! Până la urmă pot zice ca un dramd e noroc tot am avut.

NU vreau să mai aud vreodată de școala privată! Experiența aceea a fost execrabilă! Ajunsesem să ne dorim să ne întoarcem la clasa de la stat! Ceea ce am și făcut.

Am decis să ne întoarcem în sistemul de stat (soțul refuză ideea de homeschooling cu toate că eram mai mult decât tentată să fac acel pas!). Am avut parte de o experiență diferită, cumva mult mai bine decât la prima școală. Dar despre asta o să vă povestesc săptămâna viitoare…”

Mulțumim, Andreea și te așteptăm să ne depeni mai departe amintirile tale referitoare la etapa scolară din viața copiilor tăi.

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: