paco rabanne invictus

Cadouri de Valentines’ Day pentru el

Cadouri de Valentines’ Day pentru el

Cine spune că numai doamnele și domnișoarele trebuie să primească daruri frumoase cu orice ocazie, trăiește în trecut, într-o epocă arhaică. Acum dacă femeile au dorit să fie emancipate și s-au emancipat, au și ele „îndatoriri” ca și bărbații, nu doar drepturi nelimitate.

Femeile trebuie să știe și să primească, desigur, că doar e ceva „natural” cu care au fost învățate dintotdeauna, dar totodată ele trebuie să știe și să ofere cadouri. Dacă soții, cel puțin unii dintre ei, și-au luat rolul în serios și se implică în treburile casnice, ba la spălat o rufă, un vas, ba la curățenie sau la gătit (unde unii sunt chiar experți), de ce nu ar fi și ei răsfățați la rândul lor?cadouri valentine's day paco rabanne invictus

Pentru o „Evă” un moment prielnic, de care trebuie să profite ca să-și răsfețe soțul sau iubitul, este ziua îndrăgostiților, adică Valentines’ Day. Și bărbații trebuie să se simtă iubiți și apreciați, așa că dragi femei, spor și inspirație la cumpărături de cadouri! Și ce i-ar produce unui bărbat mai multă plăcere decât un produs cosmetic necesar sau pe care și-l dorește?

Dacă am face o listă de cadouri Valentines day pentru el ne-ar trebui mult, foarte mult spațiu și acest articol ar fi inutil de lung. Cel mai bine ar fi ca tu, femeie din viața unui bărbat, să știi care-i sunt gusturile, preferințele, dorințele și atunci vei putea alege ușor, că ai de unde, acel cadou care „să-i meargă la inimă”, să-l facă să se simtă răsfățat.

Ce pot eu să fac este doar să-ți sugerez niște idei, niște posibile opțiuni, pe care tu să le particularizezi. De exemplu știi prea bine, de când erai încă fetiță, că bărbații se bărbieresc. Fie că au barbă și doar și-o aranjează, fie că preferă bărbieritul clasic, cu tăierea până la piele a firului de păr facial cu un aparat cu lame, într-un fel sau altul toți bărbații au nevoie de produse cosmetice pentru bărbierit.

Poți observa foarte ușor ce folosește iubitul tău ca să se bărbierească și îi poți cumpăra ceea ce are nevoie, ca să-i mai ajungă o lună-două rezervele sau spumele, cremele, loțiunile etc. Absolut orice bărbat va aprecia cadoul dacă primește ceva pentru bărbierit, deoarece pentru el aceasta este o cheltuială obligatorie.

 

Astfel el se va bucura să facă o mică economie în propriul buget, iar tu vei face de asemenea economie în bugetul tău, deoarece un cadou din această categorie nu costă mult. Dacă îi cumperi ceva scump și nu-i place cadoul, sau nu-l folosește, cu ce te-ai ales?

Sau poate că ai un buget mult mai mare și îți permiți pentru iubitul tău un parfum deosebit? Ce-ai zice în acest caz de un cadou personalizat? Cum ar fi ca el să primească o sticlă de parfum pe care este scris cu laser un mesaj foarte frumos? Te asigur că ar fi încântat și s-ar convinge încă o dată de iubirea pe care i-o porți. Dar din câte am citit, se pot personaliza cu mesaje și alte produse cosmetice, nu doar sticluțele cu parfum, asta în cazul în care ai totuși un buget limitat.

Ai emoții, te gândești la ce vei primi de la iubitul tău de ziua îndrăgostiților? Te frămânți cu privire la surpriza pe care are să ți-o facă? Ei bine să fii sigură că și el are emoții ca și tine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.