Ce este logica?

Ce este logica?

Ce este logica? Câteva noțiuni generale despre logică. Astăzi o scurtă introducere.

Am decis să încep pe blog o serie care să cuprindă mai multe articole despre logică. Am constatat din ceea ce am trăit până acum că oamenii au mari probleme când vine vorba să gândească logic, rațional.

Elevii de liceu au mari probleme la disciplina Logică, deși toate computerele și toate gadget-urile pe care ei le folosesc, de multe ori exagerat, au la baza funcționării lor logica liniară.

Ce este logica?

Dar nu numai elevii au dificultăți la logică, ci și adulții și persoanele în vârstă. Referitor la această ultimă categorie, se pare că lucrurile nu sunt doar grave, ci dezastruoase pur și simplu. Foarte mulți oameni gândesc fără nici un fel de logică, total irațional.

Ce este logica?

Așadar să începem cu începutul. Adică cu definiția conceptului, noțiunii de logica? Ce este, deci, logica? După dicționar, este o știință a demonstrației și a stabilirii corectitudinii gândirii, a legilor raționării corecte. În zilele noastre logica este folosită în toate științele exacte.

Nu se poate concepe o știință care să nu își bazeze rezultatele pe fundamentele logicii: matematică, fizică, chimie, informatică, inginerie, filozofie. Ba mai mult, dacă nu există logică în demonstrații, nu putem vorbi despre o știință.

Oamenii au conceput fundamentele logicii încă din antichitate. Studii despre logică au fost făcute în India, China, Persia și Grecia. Această din urmă civilizație (în ordinea enumerării), Grecia Antică, a fost de altfel cea care a lăsat adevărate capodopere ale gândirii, iar în domeniul logicii Aristotel a fost titanul.

Și în zilele noastre logica aristotelică este aplicată în toate procesele de studiu științific. După Grecia, au fost arabii cei care au continuat studiul logicii (Al-Farabi fiind cel mai mare). De fapt arabilor le datorăm faptul că avem scrise acum operele marilor filozofi greci, pentru că altfel ar fi fost pierdute pe vecie: arabii le-au tradus și păstrat, în vreme ce operele originale s-au pierdut. Mai târziu noi europenii de la arabi le-am moștenit.

În următorul episod/articol vom vedea pe scurt cum a evoluat logica în Evul Mediu și apoi în Epoca Modernă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *