cum am pregătit vacanța

Cum am pregătit vacanța de anul acesta

Cum am pregătit vacanța de anul acesta

În sfârșit a venit și vacanța de vară așa să putem în sfârșit pleca cu toții câteva zile la mare. Vreau puțin mai mult soare și ceva mai puține ploi. Vreau să uit pentru o săptămână că am de lucru și să stau relaxată, fără griji, să ascult valurile cum se izbesc de țărm și să fac poze.

Fotografia este una dintre multele mele pasiuni, alături de gătit, citit și scris pe bloguri așa că abia aștept să surprind frumusețile naturii pe ”peliculă”. Doar că, anul ăsta am decis ca aceste frumuseți care se vor lăsa fotografiate să nu fie de la noi din țară.cum am pregătit vacanța

Anul acesta am decis să mergem în concediu la mare dar nu pe litoralul românesc unde am tot fost de câțiva ani încoace ci tocmai în îndepărtata insulă de smarald, adică în Thassos.

Visăm la o vacanță în Grecia de mai bine de 6 ani, cam de când Cris avea 2 anișori și tot de atunci strângem banii pentru a ajunge acolo. Acum ceva ani în urmă bugetul nu prea ne permitea să facem asta și Cris ni s-a părut prea mic pentru un drum lung așa lung cu mașina. Acum lucrurile s-au mai relaxat, Cris a crescut și el și percepe altfel vacanțele și deplasările la drum lung așa că am luat decizia de a merge în Grecia.

Am fi putut alege o altă destinație dar soțul meu ține morțiș să mergem cu mașina, nu cu avionul iar insula Thassos este cea mai apropiata ca distanță de România. Dacă am locui în capitală am putea face drumul chiar într-o jumătate de zi. Din păcate, de la noi drumul e mai lung așa că am decis că cel mai bine este să dormim o noapte în Bulgaria.

Cum ne-am pregătit pentru vacanță

Evident că o să vă povestesc și vouă cum a fost acolo dar până atunci, până ne întoarcem m-am gândit să vă spun cum ne-am pregătit pentru vacanța de anul ăsta din Grecia.

1. În primul rând am stabilit, evident, unde anume în Grecia vrem să mergem. Planul inițial, sau mai bine zis dorința inițială a soțului a fost să mergem în Halkidiki. Își dorește foarte mult să viziteze acea zonă încărcată de istorie, să facă o croazieră în jurul muntelui Athos și să vadă mănăstirile de pe Meteora.

Doar că mie mi-au făcut cu ochiul pe Instagram niște poze din insula de smarald, din Thassos. Am aflat apoi că este una dintre destinațiile foarte căutate și vizitate de români tocmai pentru că este cel mai ușor de ajuns acolo cu mașina.

Despre cum se poate ajunge în Thassos cu mașina poți citi AICI și AICI

Mi-am argumentat pledoaria pentru Thassos pornind de la faptul că e primul drum lung în afara țării pe care îl facem și că cel mai bine este să vedem cum se comportă Cris și dacă rezista la așa un drum. Am avut câștig de cauză și am hotărât ca Thassos să fie prima noastră destinație de vacanță în Grecia.

2. Apoi, evident că urma să găsim o cazare. Aici am avut de ales între a căuta ceva pe cont propriu sau a merge printr-o agenție. Am ales până la urmă agenția. Tot în ideea că e prima dată când mergem  în Grecia și să vedem. Zis și făcut. Am contactat o agenție locală și am făcut rezervarea pentru locația din Thassos.

3. Al treilea pas a fost să ne documentăm despre traseu și mai ales unde am putea dormi o noapte atât la dus cât și la întors. Ne-am apucat amândoi să citim pe diferite site-uri despre acest subiect și am aflat care e cel mai scurt drum spre Thassos apoi am rezervat cazarea pentru o noapte în Veliko Târnovo (la dus) și Ruse (la întors).

Despre Veliko Târnovo poți citi mai multe AICI iar despre Ruse AICI

4. După ce am rezolvat și cu cazarea am trecut la pasul următor adică asigurarea pentru călătorie și obținerea pașaportului pentru Cris. Aceste două lucruri sunt în curs de rezolvare. Despre cum se obține pașaportul pentru copii o să vă povestesc într-un articol separat.

5. Ultimul pas înainte de pregătirea efectivă a bagajului a fost să ne ocupăm puțin și de mașină. Autoturismul trebuie pregătit înainte de a merge la drum, mai ales fiind vorba de un drum așa de lung. Trebuie să aibă verificările făcute la zi și eventualele reparații. Nu poți pleca la atât de departe și când e așa de cald afară dacă ai aerul condiționat defect. Ca să iau doar un exemplu care privește mai mult partea de comoditate și nu cea tehnică, de siguranță rutieră.

Despre pregătirea mașinii pentru drum lung am scris pe larg AICI și AICI.

E prima dată când ieșim din țară cu Cris și la așa un drum de lung. Sinceră să fiu am mari emoții dar sper ca totul să fie bine și abia aștept să vă povestesc cum a fost.

Noi cam așa am pregătit vacanța de anul asta. Voi cum ați procedat? Ați ajuns prin această parte a Greciei? Cum vi s-a părut? Ce sfaturi utile mi-ați mai putea da?

2 comentarii publicate

  1. pai v-ati facut temele, acum nu mai ramane decat sa va urez vacanta placuta! Noi anul asta nu cred ca reusim sa iesim pe nicaieri, asa ca asteptam poze faine din Grecia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.