Cum aș vrea să arate parcul dendrologic al orașului natal

Cum aș vrea să arate parcul dendrologic al orașului natal

Să locuiești într-un mic oraș de provincie prezintă și avantaje, dar și dezavantaje în același timp. Într-un oraș mic se zice că viața este mai ieftină. Au apărut și aici supermarketuri de unde poți cumpăra orice, iar piața țărănească este convenabilă, pentru că micii producători din satele din jur trebuie să își vândă și ei marfa undeva.

Chiriile sunt mai mici, asta dacă nu ai unde să locuiești. Într-un oraș mic poți cunoaște multă lume, dacă nu chiar pe toți, atunci măcar pe toți cei care contează în urbe. Într-un oraș mic nu pierzi timp în trafic iar în multe locuri poți merge pur și simplu pe jos, pentru că distanțele nu sunt mari.

Există desigur și unele dezavantaje ale traiului în orașele mici. Locurile de muncă sunt mai puține și unii oameni trebuie să facă naveta zilnic către orașele mai mari din regiune, unde activitatea economică este mai intensă și unde se găsesc prin urmare și locuri de muncă.

Școlile sunt destul de bune pentru copiii de gimnaziu, însă odată cu trecerea la liceu, dacă vrei unul mai bun pentru copilul tău, atunci îl vei găsi tot în orașele mai mari. Asta va însemna atunci fie navetă pentru adolescent, fie cazare la gazdă și implicit cheltuieli suplimentare pentru părinți.

Tot pe lista dezavantajelor în cazul în care locuiești într-un oraș mic este viața culturală și cea recreativă. Într-un oraș mare ai unde „ieși”, dar într-unul mic asta poate fi o problemă. Am văzut și orașe mici care arată ca un „boboc de floare”, dar și unele care arată jalnic, fără exagerare. Cel în care locuiesc eu este pe undeva pe la mijloc între aceste două extreme, poate puțin către partea cu „jalnic”.

Noua amenajate Casă de Cultură este un reper important al orașului și de o vreme ai ce vedea/face și pe la noi, pentru că se organizează multe spectacole, expoziții, cursuri și ateliere de tot felul – am scris despre asta aici.

Însă orașul nu are măcar un singur parc mai ”ca lumea”. În centrul orașului este un parc dendrologic mărișor care este lăsat nu în paragină, dar de izbeliște.

Despre acest parc m-am decis să scriu în articolul de față, pentru că problema (re)amenajării lui ar putea fi subiect de studiu nu doar de arhitectură ambientală, ci și de sociologie.

Dacă ar sta în puterea mea să îl pot reamenaj/aduce la viață, aș încerca să contactez un birou de arhitectura pentru că în mod clar este nevoie de un ochi de expert care să vadă ce probleme implică reamenajarea parcului și apoi o minte de arhitect care să ofere soluțiile sub forma unui proiect foarte bine făcut.

Cred că totuși nu am început așa cum trebuie, pentru că până să caut un arhitect mai am de străbătut câteva etape. În primul rând eu nu am bani ca să refac parcul și de aceea trebuie să determin primăria să îi aloce.

Știu, cei de la primărie se plâng tot timpul că nu le ajung banii, dar le spun eu ce să facă: un proiect „ca la carte” prin care să ceară bani de la cei care au. Adică să solicite bani fie de la autoritățile județene, de la cele naționale, fie chiar să acceseze fonduri europene.

Eu pot doar să pornesc un comitet de inițiativă cetățenească, adică să facem un grup de mai mulți oameni care gândim la fel, să ne adunăm mai mulți deci și să „împingem” primăria să facă ceva, să „miște”, că de obicei tare greu (se) mai mișcă.

După ce o să avem măcar banii pentru arhitect, o să-l putem contacta. Sigur o să accepte provocarea, pentru că arhitecții nu fac doar proiecte de case. Un parc poate prezenta pentru ei o adevărată provocare, deoarece cu proiecte pentru case se ocupă toată ziua.

Apoi să nu uităm că un parc poate fi o emblemă pentru un oraș, dar și pentru un arhitect. Ce ar fi fost Barcelona fără Antoni Gaudi și fără Parcul Guell? Sau ce ar fi fost palatele din Franța fără splendoare de grădini/parcuri care le înconjoară?

Ce probleme ar fi totuși cu parcul dendrologic din orașul nostru?

Parcul este situat central și nu este foarte mare, dar nici mic. Are o suprafață de puțin peste un hectar. Deși este un parc dendrologic, unde se găsesc arbori deosebiți, nu este nici proiectat cum trebuie, nici îngrijit.

Nu are „personalitate”. În plus este parcă „ascuns”, deoarece este situat pe o străduță laterală. Are un gard absolut caraghios și două intrări (în față) care-l fac să semene mai mult cu curtea unui gospodar. De altfel pe una dintre porți intră de multe ori căruțe cu cai, care pur și simplu sunt „parcate” acolo, parcul fiind și lângă piața agroalimentară a orașului.

Câteva zile pe an, când este bâlci prilejuit de sărbătoarea orașului, parcul central devine întruchiparea haosului. O mulțime de „jocuri de bâlci” îl invadează și încă o mulțime pestriță de amatori de distracții puerile, astfel încât totul este călcat în picioare. 

Ce s-ar putea face pentru a reamenaja parcul dendrologic ?

După mine, care totuși nu sunt arhitect, parcul dendrologic trebuie scos în evidență. Deși este pe o străduță laterală, vederea către el din zona centrală nu este obturată de clădiri. Ba mai mult, există până la parc și o zonă verde micuță, unde este o fântână arteziană.

Cred că cele două zone s-ar putea „lega” într-un tot unitar, iar parcul ar putea să „sară în ochi” printr-un gard monumental, care să arate privitorului că acolo este ceva. Desigur când am spus gard m-am referit și la o poartă pe măsură, pentru că ceea ce există acum este ceva improvizat.

În interior ar trebui redesenate aleile, pentru a pune în evidență copacii valoroși care există deja și pe care alții ar vrea să-i aibă. Pentru trasarea noilor alei mi-ar plăcea să se folosească materiale naturale, cum ar fi piatra cubică sau pietrişul compactat.

Un chioșc ar putea readuce viața din duminicile de altădată, unde acolo cânta o fanfară. Acum nu există fanfară, dar tinerii artiști talentați, sau chiar adolescenții cu o chitară, ar putea să cânte atunci când le face plăcere.

Nu i-aș uita nici pe cei mici, care acum au la dispoziție doar câteva leagăne rupte și ruginite. Un loc de joacă special pentru ei ar trebui făcut cu maximă responsabilitate, cu material cauciucat pe jos, cum am văzut prin alte părți și cu elemente solide, frumoase și care să-i protejeze de accidentări.

Iar pentru părinții sau bunicii pensionari care vin cu nepoții în parc, sau singuri pur și simplu, aș pune suficiente bănci, pentru că cele care sunt acum, în număr absolut insuficient, sunt acaparate de liceenii care chiulesc de la ore ca să fumeze.

Florile sunt prea puține acum și deloc după bâlci, așa că aș proiecta și ronduri cu flori multicolore unde să poată crește spre încântarea vizitatorilor nu doar paseluțe sau trandafiri ci și multe alte specii de plante în funcție de sezon și plăcute ochiului.

Căci ce e un parc dendrologic fără flori?! Visez chiar și la un colțisor cu bujori, arbori de magnolie sau liliac sălbatic. Ceva, orice ar putea scoate parcul din anonimat și monotonia cromatică de acum.

Dar câte nu s-ar putea face pentru parcul dendrologic al orașului, culmea, situat și în centrul acestuia!

Sper ca totuși articolul meu să nu rămână doar un vis înregistrat în eter de degetele care tastează grăbite viziunea-mi proprie asupra reamenajarii acestuia.

Sper ca într-o zi parcul dendrologic al orașului Buhuși să-și capete locul bine meritat în peisagistica urbană buhușeană.

*** articol scris pentru Superblog 2018 ediția de toamnă – proba 5 ***