Cum asortam culoarea mov în ținutele noastre

Cum asortam culoarea mov în ținutele noastre

Cum asortam culoarea mov în ținutele noastre

Culoarea mov este una destul de pretențioasă, care nu poate fi purtată oricum, de oricine sau cu orice ocazie. Specialiștii în modă spun că este culoare regalității, asociată cu bogăția și luxul, dar este totodată și o culoare ce exprimă protestul la o anumită ordine prestabilită a lucrurilor.

Fiind o culoare „dificilă” pentru haine, felul în care este folosită și asortată poate produce efecte deosebite asupra privitorilor, dar poate genera și situații pur și simplu ridicole atunci când nu se potrivește cu celelalte obiecte vestimentare sau cu ocazia.Cum asortam culoarea mov

Din punct de vedere al spectrului cromatic, movul este situat între roșu și albastru, fiind deci o combinație a celor două culori. Drept urmare vom putea asorta mai ușor culoarea mov cu piese de culoare roșie sau albastră.

Dacă ești curios poți să vezi aici mai multe idei de ținute în nuanțe de mov.

Ca o regulă generală și în cazul acestei asocieri cu roșu sau albastru, dar și în cazul altor asocieri, trebuie să ai mare grijă și la intensitatea culorilor, care trebuie să fie cât mai apropiate din acest punct de vedere. Variantele foarte intense, țipătoare, nu se potrivesc mereu, ci poate doar la o petrecere mai „exotică”, desfășurată undeva în aer liber.

Albul și negrul nu sunt considerate culori propriu-zise, sau se zice că sunt neutre și de aceea se pot asorta cu movul, pe care-l pun frumos în evidență. De asemenea combinația de alb și negru, care înseamnă gri, se asortează bine cu culoarea mov, păstrând aceleași restricții în privința intensității culorilor.

Și galbenul discret, nu cel intens, se poate asocia cu movul, rezultând combinații de efect.

Verdele și portocaliul sunt culori opuse movului și de aceea se pot asocia numai dacă verdele conține și albastru (nuanța se mai spune turcoaz), iar portocaliul să aibă și roșu (nuanța coral).rochita mov

Pe Zaful am văzut foarte multe modele de îmbrăcăminte (rochițe, bluzițe, costume de baie etc) pe care le poți folosi în crearea de ținute de tot felul, începând de la comode și practice ținute de zi și până la elegante rochii de seară sau de ocazie în care culoarea mov să fie vedetă. Pozele cu cele 2 rochițe pe care le vezi în articol sunt luate de acolo.

Dar în nici un caz nu te grăbi să te decizi atunci când vine vorba de culoarea mov. Mai bine cere o părere a cuiva din domeniu, ascultă sfaturile creatorilor de modă și de ce nu, caută informații pe internet, pentru că movul poate fi de mare efect când este bine ales în ținute.

Și pentru că vine vara, cu curcubeul ei de culori, poți lua în considerare și cumpărarea unei rochițe mov, care o să-ți stea foarte bine!

Ție îți place această culoare? O folosești în alcătuirea ținutelor tale?

2 comentarii publicate

  1. Mie imi place, merge bine combinata cu alb-negru-gri pentru un look mai safe. Cu toate acestea, imi place si combinatia tare, cu orange sau galben, pe un print mai ales. Preferatul meu e combinat cu albastru, mai ales nuatele mai deschise din ambele culori dau fabulos impreuna

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: