Discuții despre viață și moarte
Free image from pixabay

Cum îi pregătim pe copii – discuții despre viață și moarte?

Ieri am scris despre faptul că mama unei colege de-a Dariei a murit de cancer la creier. Era însărcinată în 6 luni din ce mi-a spus Daria. De două săptămâni avem discuții despre viață și moarte, cancer, simptome, tratament, posibile cazuri la noi în familie. Referitor la mama colegei ei, știa de câteva luni pentru că fetița a povestit la școală, iar psihologul școlii se ocupa îndeaproape de ea.

Azi Daria m-a întrebat mai mult ca oricând despre această boală necruțătoare. Am discutat deschis cu ea referitor la bunica mea, despre nașa mea și chiar despre nodulii pe care îi am la sâni de câțiva ani, dar care nu sunt cancerigeni din ce mi-au spus medicii.

Seara a aflat și Andrei. Au început alte întrebări, discuții, nedumeriri, dar de altă natură. El dorea să afle cine e cel mai tânăr, respectiv cine e cel mai bătrân din familie.

În urmă cu câțiva ani, Daria a avut un șoc când a murit cățelul nostru, Iris. Atât de tare a fost îndurerată încât a durat luni bune ca să îți revină mai ales pentru că se închisese în ea foarte mult. Prin ceva similar a trecut când era mică și se gândea la Cassie.

Acum chiar nu știu cum să mă mai adun și să le explic, să “susțin” discuții despre viață și moarte.

Dacă cineva are recomandări de cărți care să ajute copiii să înțeleagă acest “subiect”, vă rog să lăsați comentariu (aici ori pe fb). Discuții despre viață și moarte nu aș fi vrut să am acum când sunt mici, dar uite că viața nu te lasă să faci cum vrei tu…cel puțin nu mereu.

Discuții despre viață și moarte
Free image from pixabay

 

 

Despre Antoaneta 584 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

2 comentarii publicate

  1. Dureros. Nimic nu poate pregati copiii atunci cand le moare cineva apropiat, nu mai spun atunci cand pleaca pentru totdeauna mama lor.

  2. E greu e foarte greu. Nu intelegem noi, ca adulti, de ce se intampla lucrurile astea, dar ei, că sunt niste copii. Ma opresc aici pentru ca e un subiect mai mult decat dureros si nu vreau sa imi fac rau singura.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,922 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: