Free image from pixabay

Despre cum sa pierzi cu grație

Nu am pretenția că știu răspunsurile la toate întrebările Universului, dar am avut parte de atâtea lovituri de la viață (și e clar că nu se opresc aici!) încât încerc din răsputeri să văd altfel viața. Ideea e că uneori pierdem și e important să învățăm cum e să pierzi cu grație.

Free image from pixabay

Dau două exemple și mă voi abține de la comentarii (prea multe!)

Andrei

În martie, Andrei a vrut neapărat să ducă flori unei fetițe din clasa lui. Inițial, am vrut să îl determin să renunțe la idee pentru că mi se părea prea mic pentru astfel de gesturi. Era atât de hotărât încât soțul meu a zis că e o experiență pentru el (și pentru noi) așa că e momentul să ne obișnuim cu ideea că băiatul nostru vrea să fie cavaler.

În fine, ideea e că nu a vrut orice tip de floare așa că am umblat cu el pe la 3 florării ca să găsim ce vroia el. Avea emoții, dar nu prea le arăta. De fapt, Andrei nu arată mereu emoțiile așa că e greu uneori să îți dai seama ce simte de fiecare dată. Cert e că fata respectivă nu a vrut florile și (din ce a zis el) a avut și niște comentarii deloc plăcute.

Era destul de trist și aproape că îi venea să plângă când am ajuns la școală să îl iau. Am discutat cu el și i-am explicat că fiecare e liber să simtă și să gândească într-un anume fel. În viață, chiar dacă nu ne place, se poate ca un om să nu știe cum să reacționeze (sau poate noi nu știm cum să reacționăm) și primele cuvinte sunt mai aspre decât ar fi normal. A trecut destul de repede peste situație…în aparență cel puțin.

Daria

Anul trecut era un băiat care o plăcea pe Daria. Sentimentele nu erau reciproce, dar nici băiatul nu zicea ceva concret, nici Daria nu știa cum să îi dea de înțeles că nu poate fi ceva între ei. Din nou, mi se părea cam devreme, dar am încercat să mă abțin de la comentarii cu ea de față.

Anul acesta, alt băiat a apărut la orizont ca să zic așa. Din nou, el o place, ea nu. Ideea e că puștiul s-a cumințit mult (anul trecut a fost unul dintre copii agresivi, devenise practic un copil problemă) și pare a își vedea de drumul lui. Spre deosebire de puștiul de anul trecut, acesta a avut ideea să îi aducă Dariei un trandafir. A luat-o pe nepregătite și l-a lăsat pe ghiozdan. În paralel, mama lui a vorbit cu mine și îmi spusese de sentimentele băiatului. A fost bine că mi-a spus pentru că nu m-a luat prin surprindere. Am încercat să explic (1) eu nu intervin pentru că Daria e mare și știe cum să gestioneze situațiile, (2) Daria nu place niciun băiat din clasă. Cert e că am încercat să las impresia clară că nu e rost de discuții între părinți, pe acest subiect. Cred că am fost înțeleasă pe deplin. Mama pare o persoană echilibrată și cu capul pe umeri.

Faza e că…a doua zi după ce a primit trandafirul, Daria i-a scris un bilet (nu putea vorbi direct cu el pentru că toți colegii se învârteau în jurul „bârfei” și ei nu îi place genul acesta de presiune! de fapt, ideea de a îi duce o floare și a o lăsa pe ghiozdan e una dintre cele mai proaste pentru că se simte presată). În bilet i-a explicat că a primit floarea ca să nu îl facă să se simtă prost de față cu colegii și să nu îl pună într-o postură proastă, dar că preferă să fie doar prieteni. Puștiul i-a răspuns imediat: ” Am văzut eu că stai de vorbă cu alți băieți! Mă gândeam că îl placi pe I. sau pe H.!” Daria i-a răspuns clar că nu place pe nimeni și că vorbește la fel cu toată lumea.

Azi a aflat de la doi colegi că puștiul a făcut-o „libertină” pentru că vorbește în pauză cu colegii de clasă!

Nu voi comenta acest aspect, vă las pe voi să vă spuneți părerea. Ca părinte m-am înfuriat rău, ca prietenă a copilului meu pot recunoaște că o prevenisem de aseară că e posibil să existe reacții izvorâte din durere care nu vor fi tocmai frumoase și că depinde de fiecare cum știe să gestioneze situația.

Momentan, băieții din clasă sunt supărați pe acel puști pentru că lor li s-a părut decentă reacția Dariei. La fel și fetele, ele consideră că așa e o modalitate ușoară și clară de a explica dacă îți place ori nu de un băiat!

Despre Antoaneta 583 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

23 de comentarii publicate

  1. Wow! Stiind prin cate am trecut eu de la gradinita incoace si citind ce ai scris tu, mi-e teama cum le voi explica eu unele lucruri viitorilor mei copii. :)) Sau mai degraba cum sa ii fac sa inteleaga ca peste N ani nici nu o sa-si mai aduca aminte, darmite sa le pese. Sau poate o sa le pese prea mult si o sa-i traumatizeze. Ah, nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi in capusorul lor…

  2. Copiii de azi se maturizeaza prea repede si nu-mi place de loc. Vreau sa-si traiasca copilaria sisa nu se gandeasca la indragosteala.

  3. Ooooo vai. Pe vremea aceea inca ma jucam cu papusile. Iar cand mai apareau situatii la colegi (rare) radeam toti de ei. Stiu ca nu era ok, dar eram copii si nu intelegeam asta. Si nici cu parintii nu comunicam de rusine. Ce e drept, copiii din ziua de azi au evoluat mult. Copiii sunt cruzi, imprevizibili. Nu stiu inca ce vor. Se joaca de-a „indragosteala” si le trece foarte repede. Si mie mi se pare prea devreme. Pe o parte e bine sa ii respecti sentimentele, pe alta dezamagirile dor si asta poate lasa urme adanci in timp care poate duce la pierderea increderii in sine. Aici intra in rol parintele care sa explice ca si asta face parte din viata si ca nu se limiteaza totul la un refuz. Asa cum i-ai explicat tu lui Andrei. Fetele oricum la varsta asta sunt mai capricioase. Ma ingrozesc la gandul ca asta ma asteapta…. sper sa stiu cum si ce sa ii explic lui Horia cand va veni momentul sa treaca prin astfel de experiente.

  4. Mi am amintit de perioada cand eram mică, la scoala… si la grădinița il plăcepe unul dintre colegii mei, iar el nici nu ma baga in seama. Tin minte ca am suferit tare mult ca nu vorbea cu mine. Tot la grădinița, am fost colega cu un băiat care imi vorbea mereu, insa eu nu ii răspundeam. Si iată ca acum suntem împreuna de noua ani. Hihi.

  5. Povestioara ta îmi aduce aminte de multe întâmplări legate de acest subiect. Am nenumărate povestire cu băieți care ma plăceau sau care eu îi plăceam. Dar totul s-a terminat cu o relație care duce cat de curând la căsătorie.

  6. Pff, copii ca ai tai sa tot ai! Imi aduc aminte ca in copilarie ma placea un baiat din scoala si ma tachina tot timpul pana cand mi-a cerut prietenia. L-am refuzat politicos dar a iesit urat. S-a dus in clasa si a incepit sa planga si sa spuna cat de naspa sunt.

  7. Mie chiar mi se pare penibil sa vina mama unui baiat sa vorbeasca mamei fetei despre sentimentele fiului ei. Really? Oi fi eu baba, dar da-o incolo de treaba, plecam la petit la varsta asta? iarta-ma, dar asta e parerea mea.

    • Natalia, al meu va implini 9 ani, iar fata va implini 11 ani. Nici eu nu ma asteptam sa inceapa astfel de…dileme de pe acum, dar uite ca viata ma ia prin surprindere, din nou!

  8. De multe ori baietii respinsi o „fac de oaie” ca sa zic asa si ajung la un moment dat sa inventeze te miri ce. Sunt chiar si fete razbunatoare care baga intrigi daca un baiat nu le acorda atentia dorita. De fapt sunt multi adulti care nu stiu sa accepte un refuz, despre ce vorbim? Fiecare trebuie sa inteleaga ca are balta peste si uneori e mai bine sa fii respins la inceput decat sa suferi prosteste intr-o relatie aiurea. Ce cuvinte academice am folosit aici, dar ma iertati, am o migrena! 😀

  9. Intr-adevar, un subiect putin diferit fata de ce am citit pana acum. La fel de fascinant mi se pare cu cata repeziciune avanseaza aceste generatii noi…cred ca in generatia mea aceste mici situatii au inceput pe la 15-16 ani. Apropo, imi place foarte mult cum o lasi pe Daria sa actioneze si increderea pe care i-o oferi. 🙂

  10. Ce situatii in ziua de azi! Eu am 23 de ani si l varsta lor ma jucam cu papusele sau in curtea scolii, nici nu percepeam noi cuvantul relatie.😂

  11. Eu nu pot pricepe un lucru: cum poate un copil, fie el băiat ori fată să se gândească la vârsta asta la a avea o altă relație decât de prietenie? Merg cu gândul mai departe pentru a-mi imagina cum ar arăta o relație la vârsta de 10 – 12 ani, alta decât de prietenie. Ce pot face: Să se plimbe? Să meargă la film ori spectacole singuri? (nici nu cred că sunt primiți decât la cele adecvate vârstei) Să se sărute? Să se pipăie? Mai departe nici nu pot scrie și asta nu din pudibonderie ci din alte considerente. Oare nu e firesc ca toate aceste lucruri să se petreacă atunci când copilul este mai mare, nu mă refer la 20 de ani dar măcar la 16 – 17 ani? Eu nu am fete dar din experiența căpătată cu fiul meu cel mare văd lucrurile diferit. Consider chiar nocive aceste relații, altele decât de prietenie, la început de gimnaziu. Viața îți oferă atât de multe momente în care să poții pricepe cu adevărat, fără a rămâne cu cine știe ce sechele, experiențe de genul acesta.

    • Exact, Ioana! Fiica mea nici macar nu s-a tinut de mana cu vreun baiat, dar are colege care deja s-au sarutat!
      Nu stiu ce lume e asta, pot doar sa iti spun ca, la fosta scoala, era un baiat care ii ducea cadouri peste cadouri unei fete pe care o placea (si aveau, la acea vreme, 8-9 ani!!!).
      Ideea e ca…Daria nu merge singura la film. Daca a mers cu prietenele, am fost si eu cu Andrei. Mi se pare mult prea devreme sa foloseasca astfel de termeni (de genul iubita!) De altfel, Daria m-a intrebat de ce e folosit acest termen pentru ca nu ii intelege sensul.
      Ioana, nu stiu daca de vina e societatea, presa, discutiile cu cei din jur…cert e ca, din ce in ce mai mult, vad ca pustii din ziua de azi au tendinta (cel putin unii din ei) sa mearga pe o directie la care noi nu ne-am gandit.
      La noi in familie, nu sunt aplaudati ori impinsi de la spate sa faca ceva, dimpotriva…discutam cu ei foarte mult si foarte des. Ma bucur doar ca Andrei isi vede de ale lui (i-am explicat ca mi se pare totusi prea mic pentru faza cu florile; dupa reactia fetitei, am profitat si am explicat cu argumente si se pare ca discutia e incheiata pentru moment), iar Daria pare cu capul pe umeri si, desi e aeriana, isi vede de scoala si nu de prostii. Nu ii vine nici ei sa creada ca se interpreteaza aiurea daca zice Buna ori cum te imbraci la petrecerea din excursie. E ceva care a surprins-o pentru ca acel cuvant e destul de greu si parca, pentru un pusti de 10-11 ani, e cam greu!

  12. Stai ca eu m-am lovit de o situatie ca asta acum, la 6 ani jumate :))
    A venit fiu-meu acasa suparat pentru ca una dintre colegele lui, pe care el o place… nu vrea sa se joace cu el. Nu vrea sa fie prietena cu el. A nu se intelege altceva desi se poate intelege :))) Dar totusi sunt cam mici :p

    • 🙂 )))) Eu zic ca sunt chiar mici pentru asa ceva, dar vad ca tot mai des apar situatii in care copiii vorbesc despre flori si cadouri pentru cei/cele pe care le plac.
      Nu vreau sa zic…pe vremea mea…dar sunt tentata sa o fac tot mai des in ultima perioada!

  13. Nu stiu ce sa zic, cert e ca tot vor trece si vom trece si noi impreuna cu ei prin astfel de situatii. Chestia e ca la Daria situatia a fost gestionata frumos, cu manusi albe cum s-a spune.

    • Da, sunt chiar mandra de ea cum a reactionat. Imi pare rau ca i-a fost aruncat acel cuvant, dar vad ca e constienta ca ceilalti nu gandesc asa. Sper sa treaca acest moment urat.
      I-am explicat ca in viata se va lovi de tot felul de reactii si ca e bine sa fie pregatita, dar i-am spus ca sunt mandra de ea ca a explicat clar si concis ce parere are. Alte fete ii dadeau idei sa ii ceara bomboane, acadele etc. Copilarii! Daria a refuzat sa profite de baiat si a preferat sa trateze totul clar si la obiect!

  14. Pfff…cand ma gandesc ca in cativa ani o sa ma lovesc si eu de genul asta de experiente cu fiica mea…Daria a avut o reactie exemplara insa nu toti copiii stiu sa reactioneze frumos…

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Jurnal despre mine...jurnal un pic altfel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.