Free image from pixabay

Despre loialitate până în pânzele albe

Cred că anul acesta veți citi destul de des despre Daria, despre clasa a V-a și schimbările din viețile noastre. Dincolo de faptul că vreau să vă povestesc cum a învățat fiica-mea ce înseamnă loialitate până în pânzele albe, vă mai spun cum nu reușesc eu să găsesc un echilibru între toate cele.

Scurt istoric al boacănelor

La un moment dat am povestit despre boacăna de săptămâna trecută când au făcut o glumă unui coleg. În esență, au aflat cifrul de la bicicletă, au desfăcut lanțul, au mutat bicicleta cu 5 m mai încolo, au pus un băiat să o păzească, iar fetele s-au dus la puști și i-au arătat lanțul spunându-i că a dispărut bicicleta din curtea școlii. Au fost niște urmări, am povestit. Nu revin pentru că nu e cazul să reiau firul poveștii.

Ideea e că am impresia că nu trece săptămâna și se mai întâmplă ceva. Ieri am avut marea bucurie de a afla de la două mame că fiica-mea a ieșit din curtea școlii pentru a merge…se presupune că în parcul de lângă școală, dar alte variante ar fi că toată gașca s-a deplasat la librărie ori la unul dintre blocurile din apropiere unde au așteptat-o pe o fetiță ca să meargă împreună înapoi spre școală.

Despre loialitate până în pânzele albe

Acum vă povestesc cum a descoperit Daria ce înseamnă loialitatea. De anul trecut, ea era prietenă cu două fetițe din clasă. Când a pus la cale pozna de săptămâna trecută nu au participat cele două (de altfel, ele nu ies din bancă decât dacă se duc la dirigintă să îi pârască pe colegi, în curte nu ies sub nicio formă). Ideea e că, atunci când diriginta i-a ridicat în picioare pe “inculpați”, au ridicat mâna fetele din alt grup ca să o sprijine pe Daria. Cele două fetițe nu au zis nimic. Dimpotrivă, una dintre ele s-a dus la Daria, după aceea, și i-a spus că nu ar fi putut să zică ceva pentru că (1) nu știa dacă era adevărat ori ba, (2) nu vroia să se supere diriginta și pe ea.

Deci…recapitulare…copii cu care Daria vorbește de o lună mai mult decât a vorbit tot anul trecut s-au ridicat și au fost de partea ei, fără să ia în calcul dacă a făcut sau nu pozna. Nu mai spun că s-au ridicat în picioare și și-au asumat parțial vina.

Ajungem la boacăna numărul 2. Ieri seară era ședință la Daria la clasă. Am profitat de ocazie să îi întreb pe colegii Dariei despre plecatul din curte. Credeți că a recunoscut vreunul? NU! O fetiță s-a jurat că Daria a fost cu ea! (Evident, doar pe ea o așteptaseră să iasă din bloc!). Un puști a fost haios rău…a adoptat poziția de gânditor (știți voi celebra statuie a lui Brâncuși!) întrebându-ma filosofic la ce oră s-a întâmplat și în ce zi pentru că el nu își aducea aminte foarte clar când și unde se întâlnise cu colegii 😀 Niciunul nu a recunoscut. Toți se făceau că plouă!

Nu știu de ce….dar poznele lor și modul în care își iau apărarea îmi aduc aminte de Iarna pe uliță a lui George Coșbuc!

Free image from pixabay

Echilibru părintesc

Dincolo de aceste aspecte, vă jur că nu mai știu cum să reacționez. La noi pe grup, părinții au considerat că e vorba de:

1.altă generație cu altă mentalitate decât noi –> trebuie să ne adaptăm și să îi înțelegem

2.sunt amețiți la această vârstă și e firesc –> așa sunt toți

3.simt nevoia să se relaxeze pe net după 6-7 ore de școală –>e normal din moment ce e ca și cum ar merge la serviciu; măcar la serviciu mai ai pauză, dar la școală stai concentrat la ceea ce spune fiecare profesor în parte

4.important e că se concentrează la școală și nu uită de învățat

5.boacăne vor face tot mai multe începând cu această vârstă

6.încep să își dorească să devină tot mai independenți

Cineva comenta pe grup ce bine e că are băiat. E drept că a uitat un lucru esențial, acum o săptămâna băiatul (de vârsta lui Andrei) plecase la un coleg de clasă, anunțând că doarme acolo. Mama a aflat de acest lucru când a primit telefon de la mama colegului. Memoria ne joacă feste uneori și ne grăbim să tragem concluzii ori să afirmăm că e bine așa sau pe dincolo. Nu cred că e mai ușor sau mai dificil dacă ai fată ori băiat. Fiecare situație lansează propriile provocări. Ca răspuns la acel comentariu mai amplu, mai afirm un lucru. Nu văd rostul să îi dau Dariei de lucru cu mult peste ceea ce face în ideea că are prea mult timp liber. Care timp, frate? Pleacă uneori la 11 ori 11.40 de acasă, o dată cu mine, revine pe la ora 19 (în 3 zile din 5 de școală). Ce timp liber vi se pare că are? Ce activități extrașcolare să facă? Ajungem și noi ca în povestea Domnul Sconcs (cine nu a citit-o, o recomand din inimă!).

Personal, țin să le mulțumesc mamelor și cadrelor didactice de la noi din grup. E nemaipomenit că sunteți așa de deschiși. Eu una nu mă așteptam la o comunicare atât de deschisă și argumentativă. Discuțiile cu acești oameni minunați mă țin pe mine pe linia de plutire și mă ajută să încerc să îmi înțeleg copilul preadolescent.

Despre Antoaneta 590 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

4 comentarii publicate

  1. De cand era Andrei al meu micut daca era prea cuminte, prea linistit, sigur era bolnav. Toti copii fac boacane. Daca nu le fac acum cand sa le faca? Mai bine acum.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,757 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: