Free image from Pixabay

Dorință aprigă în prag de seară

Dacă tot v-am povestit și mai ales m-am descărcat în seara asta referitor la impotența unora, măcar să vă spun cum a fost ziua de azi și ce dorință aprigă în prag de seară mă macină acum: masaj, scaun de masaj, relaxare, somn și vise line.

De multă vreme, zilele mele sunt extrem de aglomerate. Nu aș fi crezut că pot alerga atât de mult, că pot să mă împart între atât de multe direcții, dar iată că nu mai e nevoie de somn, odihnă, pace interioară. E nevoie doar de nervi e oțel (uneori!), mașină și combustibil. De la 5 dimineața nu mai am somn și ore bune alerg între copii, comisioane, treburi personale ori profesionale până noaptea târziu. Vă spun sincer că, la ora asta, de obicei dorm buștean! Acum sunt un pic surescitată de nervii produși mai devreme (detalii aici) așa că mă descarc în modul caracteristic mie: scriu articole!

Azi

Să vă dau un exemplu cum a fost ziua de azi, deși pot spune că am avut o oră (cu totul) pe care mi-am dedicat-o pur și simplu….mie! Trezit pe la 5. De fapt, nu am dormit cam toată noaptea pentru că fiica mea mult prea deșteaptă a descărcat telefonul ieri la 12, nu a pus la încărcat (varianta oficială e că nu avea semnal!) și abia azi pe la 10 am reușit să vorbesc cu ea. Așadar și prin urmare, am dormit iepurește, stresată întrebându-mă dacă e bine pentru că așa sunt eu…chiar dacă văd poze pe grupul de what’s up, postate de două mame drăguțe, eu nu mă pot liniști dacă nu aud vocea plodului, pardon a preadolescentei mele iubite!

Să revenim….nu am dormit prea mult/prea bine azi noapte. M-am trezit pe la 5. Deși nu am mai băut cafea de circa două luni, azi mi-am făcut o cafea cu lapte, la filtru. Am preparat rapid niște gustari calde la cuptor. Știți voi… un fel de bruschete. Apoi am băgat o tavă cu pește la cuptor…pentru prânz. V-am zis că nu aveam stare, nu? I-am dat lui Andrei micul dejun, am aerisit casa, am plecat spre școală pentru că, la clasa piticului roșcat, era organizată o mică expediție la un salon auto din București.

L-am lăsat la școală, am fugit la poștă să ridic un colet. Greșit! După ce am căutat un loc de parcare de am înnebunit, am descoperit că era o coadă imensă de parcă se dădea carne pe vremea comuniștilor. Am renunțat. Am plecat să îmi caut o geacă mai groasă. După ce m-am învârtit aiurea prin magazin (adică maxim 10 minute!), constat că mă sună plodul cel mare aka Daria.

Vorbesc cu ea timp de 10 minute și aflu faza cu semnalul! Bun! Mă lămuresc că au plecat spre nu știu ce destinație (ca să pricepeți ce bine știa cophilul pe unde plecau!). Apoi mă sună curierul să îmi spună că vine coletul de la Avon. Eram la distanță de casă așa că am propus să ne întâlnim în parcarea unui supermarket. Stau eu bine mersi în parcare și mă uit pe facebook, din plictiseală. Răspund la o postare, apoi sună telefonul. Surpriză maximă! Am trecut testul și am fost selectată pentru o colaborare! Să fie într-un ceas bun!

Apare și curierul taman când încheiam eu convorbirea! Nu vrea să îmi dea coletul până nu prezint buletinul. Bravo, Mișu! Dacă așa ar proceda toată lumea, ar fi mai puține infracțiuni pe Terra! 😛

Alte drumuri

Decid să nu mai trec pe acasă și să mă duc la alt magazin ca să îmi caut geacă. Între timp vorbesc cu alte două bloggerițe pe chat și la telefon. Ca să vedeți ce înseamnă multitasking, am reușit să probez o geacă și o pereche de ghete în timp ce scriam mesaj pe chat, vorbeam la telefon și răspundeam pe what’s up.

Când îmi încheiam eu toate aceste treburi, mă sună mama. Mă roagă să îl aștept pe tata ca să cumpere varza și să lase totul la mine în mașină până ajung eu la țară! După vreo 10 minute apare și tata care părea ca ieșit din oala clocotită de agitat ce era!

Nu ne înțelegem cum să aleagă varza așa că decid să stau lângă căruciorul lui de cumpărături și încerc să vorbesc cu mama. Inutil! Era prea ocupată să folosească mixerul ca să facă nu știu ce maioneză! Între timp, sunt anunțată de la școală că Andrei și colegii lui ajung mai devreme…adică în 15 minute ar fi trebuit să fiu acolo!

OK! Îl grăbesc pe taică-miu cât pot…a se înțelege că îl iau pe departe ca să aflu dacă mai cumpără varză ori rămâne cu ce a luat. Aflu că vrea și pâine. Norocul meu că pâinea era fix la raionul de lângă varză. Ajungem la casă, ne plătim fiecare propriile cumpărături. Preiau controlul căruciorului lui ca să fac slalom printre clienții hipermarketului și să ajung la parcarea subterană unde era mașina.

Nu arunc cumpărăturile în portbagaj, deși tentația e mare! Reușesc să îl grăbesc ca să plecăm O DATĂ!

Ies din parcare, moment în care sună soțul meu. Evident! Taman în acea clipă avea nevoie de ajutorul tatălui meu care se afla la fix 15 km distanță. Se supără enorm când află mai întârzie! Asta e viața! Încerc să mă deplasez peste tot, dar…de la punctul C trebuie să ajung la A și abia pe urmă la B.

Planuri schimbate…din nou

Ajung la școală…era 12…stau…stau…stau! La 12.09 apare și Andrei. Îl iau de o aripă, fugim practic prin curtea școlii ca să ajungem la mașină. După 15 minute ajungem la destinație. Nu stăm. Debarcăm cumpărăturile făcute de tata, îl debarcăm pe tata 😀 , o salutăm pe mama…apare și soțul meu! Se descurcase singur! Bravo! Ce băiat mare!

Plec cu Andrei. Ne oprim la poștă! Bun! Doar 3 persoane! Ce fericire! NOT! Doamna de la ghișeu se mișca precum ochii mortului cum zice Andrei. Am stat 45 minute ca să ajungem și noi la ghișeu! Am preluat coletul, am plecat spre casă.

Evident, Andrei nu vrea să mănânce de prânz! Nu am timp să mă cert cu el. O zi nu e foc! A mâncat doar pește, fără ciorbă. Deschid laptopul și încep să scriu, să mă documentez, să răspund la mesaje. În paralel, răspundeam și la mesaje pe what’s up de pe grupurile claselor sau la sms de la prietene care doreau să comande produse Avon.

Timp pierdut degeaba

Pe la 18 mă uit și eu la ceas și mă întreb dacă am timp să scriu al 6-lea articol până să plec după Daria. Aflu că sunt la 80 km de București. Mai stau vreo 30-45 minute, timp în care îl poftesc pe răzgâiat să mănânce ceva. Se îndură să îmi facă pe plac. Rapid mănânc și eu ceva, între timp vorbesc la telefon cu una dintre mamele care i-au însoțit în excursie, îi răspund Dariei la sms-uri pentru că, nu e așa, brusc și-a dat seama că are nevoie de mami și îi e dor de ea (cu alte cuvinte, are vreun interes și își pregătește terenul!).

Pornesc spre școală! Ca niciodată la ora aceea, traficul e lejer….Constat că am uitat geaca! Mai stau în mașină, mai ies să mă uit după autocar…Începe să mă doară coloana din cauza frigului. Toată ziua m-a tentat și m-a durut, dar acum e mai rău. Pornesc mașina și dau drumul la maxim la căldură.

După vreo 45 minute aflu că abia intrau în București! Bravo, mami, că ai gonit să ajungi la timp să nu stea bietul copil singur, pe stradă, în frig!

Apar câțiva părinți. Deși încerc să evit discuțiile despre profesori, mă trezesc întrebată de ce Daria a respins o fetiță și i-a zis că nu vrea să fie prietene! Explic ceva, afirm ceva…bine că apare autocarul! Pe partea ceealaltă a străzii, dar măcar a apărut!

Dorință aprigă în prag de seară

Nu mai povestesc cum am dârdâit, cum m-am învinețit de frig, cum am scos aproape toate bagajele copiilor în timp ce tații așteptau. Vreau doar să vă spun că…

1.vreau un scaun de masaj

Mă doare coloana de înnebunesc. E cea mai aprigă dorință pe care o am în clipa de față, nu baie fierbinte, nu masaj…ci scaun de masaj! Poate să fie un scaun masaj profesional, un scaun cu masaj…nu contează! Doar să fie ceva care să mă ajute să mă relaxez după ziua asta infernală! Nu contează culoarea, prețul, mărimea, capacitatea. Vreau doar să am parte de un masaj…eventual să adorm în acel scaun de masaj! Acum sincer…ce poate fi mai frumos decât să visezi la…scaune de masaj!?!

M-aș scufunda ca un copil și m-aș simți răsfățată!

Free image from wikimedia commons

2.vreau să dorm

Nu pot să adorm. E aproape ora 23. Mâine ne trezim devreme pentru că urmează excursia de la clasa lui Andrei, iar eu nu am somn. Ah…am uitat să precizez că, printre picături, azi am făcut bagajul nostru pentru excursie, dar și bagajul soțului care ar trebui să plece mâine.

3. vreau să nu visez

Având în vedere cât sunt de obosită, aș prefera să nu visez. Sincer! De câte ori sunt obosită și visez ceva, ajung să mă trezesc mai obosită de parcă aș fi avut cele mai aprige coșmaruri!

Lung articol! Știu! Dar cam așa a fost ziua mea. Și încă nu s-a încheiat….urmează somnul! Brrr….Poate am noroc și visez cum primesc un masaj inteligent de la un scaun profesionist. De ceva luni tot visez să primesc un asemenea scaun de masaj care combină medicina tradițională chineză cu tehnologia occidentală.

Free image from Pixabay
Despre Antoaneta 583 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

7 comentarii publicate

  1. Deci nu sunt singura care simte că nu mai are timp de nimic, încep să cred că totuși sunt normală 🙂 Sper să reușești să mai cumperi niște timp între timp și poate un scaun de masaj <3

    • Oana, chiar nu stiu cand sa mai cumpar timp.
      Azi am cazut pur si simplu. Am dormit doua ore (un somn agitat, plin de cosmaruri), dar macar m-am trezit cumva mai…odihnita si am putut sa mai termin din treaba ramasa de ieri.
      Tare vreau scaunul acela de masaj. Cred ca o sa mi-l fac singura cadou pana la urma 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.