educația costă

Educația costă, dar este cea mai valoroasă investiție

Educația costă, dar este cea mai valoroasă investiție

Să presupunem că ești o țară și vrei să investești banii pe care-i ai la un moment dat, ca să lași ceva și generațiilor viitoare. În ce să-i investești, ca să obții profitul maxim? Să presupunem acum că ești un părinte și vrei să lași copiilor tăi ceva. Ești pus în aceeași situație, în ce să investești banii ca să le rămână urmașilor cât mai mult? Și cum poți fi sigur că urmașii tăi nu vor risipi foarte repede ceea ce le-ai lăsat trudind din greu?

Dacă faci un depozit bancar, presupunând că banca respectivă este foarte serioasă și nu va da niciodată faliment, vei avea după un număr de ani tot aceeași sumă de bani, deoarece dobânzile ridicol de mici și comisioanele băncii nu vor face ca suma să crească. Poți să mai investești într-o multitudine de lucruri, de la imobiliare la aur și/sau pietre prețioase și vei avea desigur și câștig.

educația

Dar toate studiile serioase, bazate pe calcule concrete au demonstrat ceva ce se știa din vremuri străvechi: cea mai bună investiție este în educație, pentru că efectiv aduce cele mai mari profituri. În plus, urmașii tăi educați vor continua să producă și să înmulțească ceea ce le-ai lăsat, iar nu să risipească lesne și degrabă.

Statul român, dincolo de informațiile sforăitoare, nu se „omoară” să investească în educație, așa că oamenii trebuie să o facă singuri. Pentru copilul tău, sau chiar pentru tine, ai putea să încerci pur și simplu cursuri de engleza Bucuresti, dacă ești din capitală și vei descoperi că pentru banii dați vei primi înapoi însutit.

Te întrebi de ce să faci cursuri de limba engleză? Iată câteva motive:

-Poate ai de gând să mergi să lucrezi în Anglia și atunci cunoașterea din start a limbii îți va fi de un imens ajutor.

-Nu vrei să pleci la muncă în străinătate, pentru că locul tău de muncă într-o mare companie îți place și îți aduce câștiguri bune. Cunoscând în plus o limbă străină, cu siguranță vei avansa și vei fi și mai bine plătit. Apoi vei putea călători în interes de serviciu pe banii firmei și vei cunoaște țări noi și oameni noi.

-Ești tânăr/tânără frumos/frumoasă, dar ești singur/singură. Pur și simplu nu poți să găsești pe nimeni cu care să formezi un cuplu sau o familie. Asta pentru că nu știi unde să cauți. Știi cât de multe persoane frumoase și inteligente, asemenea ție, care gândesc ca și tine și au aceleași aspirații ca și tine, poți găsi la niște cursuri de limbi străine?

Fără nici un dubiu, să faci niște meditații la engleză, va fi o investiție utilă care îți va aduce profit uriaș în viitor. Poți să îți trimiți și copilul să facă ore de limba engleză, ca să se perfecționeze și să poată studia mai departe singur, indiferent dacă o va face în țară sau în străinătate.

Dar nu uita pentru copilul tău și de meditatii matematica, deoarece va avea de dat examene la această disciplină dificilă, indiferent dacă acum este în gimnaziu sau este deja la liceu. Iar bucuria cea mai mare pentru un părinte este atunci când își vede copilul pe lista cu cei care au reușit la examen. Am dreptate?

Documentează-te și singur, de exemplu de la centrul de meditatii CAPRI, ca să afli despre ce este vorba. În plus vei descoperi că nici măcar nu vei plăti mult. Eu fac mereu o comparație, legată de prețul unui pachet de țigări. De exemplu, cu prețul unui pachet de țigări poți cumpăra un pui frumos din care să mănânce bine toată familia. Sau cu prețul câtorva zeci de pachete de țigări poți plăti niște lecții care îți vor schimba viața și îți vor aduce și profit însutit.

Educația costă, dar a fost, este și va fi cea mai valoroasă investiție! Eu așa cred. Tu ce părere ai?

2 comentarii publicate

  1. Educatia costa inclusiv la stat. Daca mai aud pe cineva spunand ca in Romania educatia este gratuita, il impusc. Si nu doar ca e pe bani, dar nici nu prea ofera ce ar trebui sa ofere. Profesori prost pregatiti si care nu isi dau interesul – de-asta e nevoie ca parintii sa isi trimita copiii la cursuri in alta parte ca sa invete ceva/.

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: