Siobhán Parkinson Miracolele Mirandei

Eveniment literar – Siobhán Parkinson vine în România

Siobhán Parkinson vine în România

În contextul aniversării a treizeci de ani de relații diplomatice între România și Irlanda cea mai cunoscută scriitoare irlandeză pentru copii, Siobhán Parkinson, ne va vizita țara în perioada 4–8 martie.

Aceasta va ține o conferință pe tema literaturii pentru copii dar și va participa la lansarea ediției în limba română a cărții sale, Miracolele Mirandei, recent publicate la editura Corint Junior.

Siobhán Parkinson Miracolele Mirandei

Siobhán Parkinson, una dintre cele mai autorizate voci ale literaturii pentru copii din Irlanda, dar și din spațiul anglo-saxon, va conferenția, pe 5 martie, la Universitatea Ovidius din Constanța și, pe 6 martie, la Universitatea din București.

Prezența doamnei Parkinson la București și la Constanța în perioada  4–8 martie 2020 este posibilă datorită Ambasadei Irlandei în România, care, pe 18 aprilie 2020, sărbătorește treizeci de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu țara noastră.

Autoarea irlandeză a publicat peste douăzeci de cărți, premiate și traduse în numeroase limbi. În prezent lucrează, ca editor, pentru Little Island, o editură care publică literatură pentru copii, editează o revistă dedicată cărților pentru copii, traduce din germană și ține cursuri de creație literară.

Este și prima scriitoare care a primit titlul Laureate na nÓg, care se acordă o dată la doi ani celor mai buni scriitori de literatură pentru copii din Irlanda.

„Copiii sunt cei mai buni cititori din lume“, crede Siobhán Parkinson, care vede în lectura practicată la vârste fragede o experiență cu mult mai puternică decât cea a unui adult. Siobhán Parkinson scrie cu precădere pentru copiii de 10-12 ani, iar cărțile sale apar într-o perioadă pe care toată lumea o consideră o epocă de aur a literaturii pentru copii în Irlanda.

În prezent, autorii irlandezi de literatură pentru copii precum Darren Shan, Eoin Colfer, Derek Landy, Shane Hegarty, Dave Rudden și Celine Kiernan sunt căutați și publicați cu succes în întreaga lume.

Romanul Miracolele Mirandei, cu titlul original Miraculous Miranda, a fost publicat prima dată, în 2016, de editura britanică Hodder Children’s Books, aceeași editură care a publicat seria How to Train Your Dragon și care este membră a imensului grup editorial din Marea Britanie Hachette UK, a fost republicată în 2019 de divizia de carte pentru copii Hachette Children’s. Corint Junior a publicat Miracolele Mirandei la sfârșitul anului 2019.

Sunt puțini, în prezent, autorii irlandezi publicați în România, și cu atât mai puțini cei care scriu pentru copii, dar Miracolele Mirandei poate fi un bun început pentru explorarea unui spațiu cultural extraordinar care, în trecut, i-a dat literaturii universale, printre alții, pe Jonathan Swift, Oscar Wilde, James Joyce, W.B. Yeats și pe Samuel Becket.

Miracolele Mirandeieste o poveste amuzantă și emoționantă despre descoperirea Mirandei Maguire, și anume că fantezia, scrisul și literatura au puterea magică de a ne însănătoși. O fetiță cu multă personalitate, „o eroină cu totul extraordinară“ (Irish Times Weekend Review), Miranda iubește cuvintele, ale căror sensuri le explică în felul ei, plin de imaginație.

Pasiunea pentru scris, curiozitatea și viziunea proaspătă asupra lumii, neîngrădită de păreri de-a gata, o transformă într-un personaj de o imensă candoare. Iar poveștile ei de pe tărâmul imaginar al insulei Mărinimie ajung să producă miracole în propria familie.

„Parkinson știe exact cum să-i captiveze pe copii cu această poveste emoționantă.“— The Times

„Cartea este ca o gură de aer proaspăt irlandez.“— The Times Review

„Adorabilă, o bijuterie.“— The Bookbag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.