Free image from pixabay

Excursii școlare – experiențe directe și indirecte

Am tot stat pe gânduri dacă să scriu acest articol sau nu, dar până la urmă am decis să scriu. Nu voi face comparație între tipurile de excursii școlare, între stilurile cadrelor didactice, între clase, ci voi povesti câte ceva. Voi veți trage concluziile, ca de obicei.

Free image from pixabay

Excursie clasa a V-a

Am povestit deja că s-a organizat o excursie de două zile la clasa Dariei. De altfel, a fost prima de acest gen așa că vă dați seama ce emoții aveau copiii, părinții și mai mult ca sigur și diriginta. După diverse discuții, stabilirea unor reguli și limitări, au plecat aproape toți copiii din clasă plus câțiva adulți.

Copiii aceștia au tendința să își spună punctul de vedere destul de direct, fără menajamente. De cele mai multe ori această atitudine deranjează enorm și adulții nu apreciază să li se se răspundă. Este perfect adevărat faptul că multe replici nu sunt tocmai politicoase, ci mai degrabă sunt menite să provoace iritare. Este o generație care e duală…unii copii sunt precum roboțeii acceptă ușor comenzile și regulile, alți copii se opun indiferent ce li se spune. Nu prea am văzut cale de mijloc…acei copii reprezintă excepția.

Din ce am aflat, prima zi a fost relativ liniștită. Copiii au făcut puține boacăne comparativ cu ceea ce se anticipase. Nu știu cum au fost acele farse pe care le-au pus la cale copiii. Din perspectiva adulților, excursia a fost …așa și așa…Ca o paranteză, când am întrebat-o pe dirigă dacă a albit după excursie mi-a răspuns că se vopsește și nu se vede 😉

Din perspectiva copiilor a fost o excursie amuzantă. Vă relatez două faze pe care le știu de la Daria, deci vă dați seama că totul e subiectiv povestit.

În excursie a participat și o prietenă de-a dirigintei, o doamnă psiholog. Aceasta a venit cu fetița ei de 9 ani. Din neatenție, fetița a scos din funcțiune două uși de la cameră (ușa de la baie și ușa de la dulap). Ce au făcut copiii? În primul rând au interzis accesul unui băiat care îi pârăște. În al doilea rând, băieții au încercat să repare ușile astfel încât fetița să nu intre în bucluc. Până la urmă, mama a aflat și a întrebat ce s-a întâmplat. Totul a părut să fie lămurit…cumva.

A doua fază este petrecută a doua zi. Au mers la castelul Bran în vizită. Cum-necum, au reușit să se “piardă” de dirigă. Adică…diriga și două fetițe au terminat traseul de vizitat și erau în curte, restul clasei (împreună cu mamele) prin vârful castelului 😉

Sunt curioasă dacă se mai organizează tabără așa cum se discutase înainte de excursie. Inutil să vă spun cât își dorește Daria să meargă, nu?

Excursie clasa a III-a

Inițial se discutase despre organizarea unei excursii de două zile. Pentru cei care nu știu, în clasa a III-a încep să se desfășoare excursii de două zile. Nu cunosc motivele, dar bănuiesc că au fost părinți care au refuzat să îi lase pe copii în excursie de două zile. Cert e că s-a organizat o excursie de o zi, am impresia că era vorba de Fabiola Turism.

Deși inițial am vrut să îl las pe Andrei să plece singur, cu două zile înainte de plecare am aflat că ar mai fi locuri și m-am gândit să o înscriu și pe Daria mai ales că era vorba despre activități care ei îi plac: tiroliană, ATV, atelier de ciocolată. După ce m-am mai gândit un pic, am decis să merg și eu așa că pot să vă spun mai multe lucruri din perspectiva adultului.

Dacă e ceva ce îmi place mult la învățătoarea lui Andrei (uite că am zis că nu voi scrie așa ceva, dar nu mă pot abține) este faptul că nu țipă la ei, nu îi stresează în continuu cu reguli. Copiii se simt liberi să meargă unde doresc, știu că trebuie să anunțe, dar sunt suficient de independenți încât să își asume propriile acțiuni. Cred că mai stresate erau mamele decât învățătoarea. La un moment dat și eu simțeam nevoia să le zic să se potolească cu țipetele (mă refer la întoarcere când surescitarea și-a spus cuvântul), dar am realizat brusc un lucru: nu se băteau, ci râdeau. De ce i-aș certa pentru așa ceva? De ce aș interveni din moment ce se distrau? Râdeau, cântau, se filmau, se jucau.

Activitățile incluse în program au fost taman pe gustul copiilor, fix la nivelul lor de înțelegere. A inclus și o discuție despre istoria ciocolatei, o vizită la micro-ferma de animale de curte, respectiv joacă cât cuprinde.

Final

Nu știu cât de curând voi mai scrie despre aceste tipuri de activități, dar vă spun un lucru. Chiar dacă la clasa Dariei nu se va organiza o tabără (din nou), sigur îi voi înscrie pe amândoi să plece în tabără cu doamna lui Andrei. Vara trecută au fost și le-a plăcut enorm. Atât de mult încât Andrei care e de obicei anti-plecat de acasă își dorește să plece din nou. 😉

p.s.: aici aveți detalii despre tabere și bagajul de tabără

Despre Antoaneta 584 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

3 comentarii publicate

  1. Pãi când se întâlnesc mai multi copii, e clar cã nu va fi liniste. :)) Ce tare mai vorbeam eu si colegii de liceu în Ratb, nici nu vreau sã mã gândesc…

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,954 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: