Familia Willoughby – recenzie film Netflix
De multe ori se întâmplă să fiu impresionată de sentimentele celorlalți și să empatizez puternic cu ei, atunci când îi văd că suferă pentru ceva anume. Când însă persoana cu care empatizez este propriul meu băiețel, trăirile sunt parcă infinit mai intense.
Așa am pățit urmărind împreună cu fiul meu filmul de pe platforma de video-streaming Netflix, Familia Willoughby, film de desene animate pe care el începuse să-l vadă cu colegii de clasă la școală. M-a convins apoi să-l vedem acasă împreună, până la capăt.
Timothy (Tim adică), Jane, Barnaby și Barnaby (doi gemeni purtând același nume!?) sunt cei patru nefericiți copii ai familiei, pentru că, spre deosebire de multe alte filme, în acest film nu avem de a face cu o familie iubitoare, cu părinți care-și îngrijesc copiii cât pot de bine. În acest film avem de a face cu o familie complet disfuncțională, cu doi părinți foarte egoiști, care se iubesc doar pe ei și în consecință cu niște bieți copii uitați și ei pe acolo.
Micuții suferă tot timpul de foame, pentru că nici de mâncare nu primesc și de aceea sunt nevoiți să o fure de la părinții cei răi. Dar suferințele micuților nu se rezumă doar la lipsa mâncării, că tot ar mai fi ceva, ci ei au de îndurat enorm de multe din partea părinților lor și care nu pot fi descrise prea ușor în cele câteva cuvinte de prezentare a filmului. Ei practic sunt tot timpul pedepsiți pe nedrept, doar pentru vina că au venit pe lume.
Nu este un desen animat frumos, cu personaje frumos desenate și colorate, ci mai degrabă unul grotesc, dar care nu face astfel decât să te captiveze cu totul. Pentru că da, filmul ajunge încet-încet să te captiveze și să te facă să suferi odată cu cei mici, asta și prin umorul negru pe care-l conțin multe dintre replicile sale.
Nu o să vă povestesc toate grozăviile din film, căci nu vreau să dezvălui prea multe, ci o să vă povestesc doar partea finală, când suferința băiețelului meu ajunsese la maximum. Copiii cei buni pleacă să își salveze părinții cei răi care într-o călătorie primejdioasă ajunseseră într-o situație disperată. Dar după ce-i salvează și te-ai fi așteptat ca părinții să revină la sentimente umane pentru copiii lor, aceștia dimpotrivă, încearcă să se salveze doar pe ei înșiși și își abandonează copiii într-un frig și viscol cumplite.
Acela a fost momentul când fiului meu i-a venit să plângă. Mi-a spus că a crezut că acei copii nevinovați vor îngheța. Desigur, el este destul de mare ca să știe că un desen animat e totuși un desen animat, unde un elefant dacă dă din urechi poate și să zboare. Un elefant poate zbura lejer într-un desen animat chiar și dacă nu dă din urechi, ci doar dacă desenatorul l-a făcut să plutească peste toate, asta știm și noi adulții. Dar știind toate astea, băiețelul meu a fost profund mișcat și eu o dată cu el.
În cele din urmă și copiii vor fi salvați, iar părinții cei răi își vor primi de la soartă pedeapsa binemeritată. Ba mai mult, copiii își vor găsi o nouă familie cu niște părinți adoptivi cam ciudați, dar ce mai contează când este totuși o familie cu oameni care se iubesc, se susțin între ei și au grijă unii de alții…
Filmul m-a impresionat prin puternicul mesaj pe care-l transmite și prin felul în care o face. Efectiv te face să îți pui multe probleme și cred că ar trebui văzut și de cei care intenționează să-și întemeieze o familie și să devină părinți. Vă recomand, deci să-l vedeți și voi împreună cu ceilalți membri ai familiei.
Lasă un răspuns