educația în Japonia

Învățământul pe glob – #3 educația în Japonia

Învățământul pe glob – #3 educația în Japonia

Am ales să vă prezint o dată la două săptămâni câteva dintre cele mai avansate sisteme de educație din lume, pentru ca să înțelegem cum anume au ajuns unele țări să-și valorifice atât de bine potențialul uman. După ce am „călătorit” prima oară în Coreea de Sud, apoi am „sărit” în Finlanda, astăzi facem un nou „salt” în Asia pentru a discuta despre educația în Japonia.

Creșterea economică spectaculoasă a Japoniei după înfrângerea din cel de-al doilea război mondial este rezultatul educației în primul rând. Japonia nu are resurse naturale deosebite, în afară de mările care o înconjoară și care îi oferă posibilitatea să pescuiască și să facă comerț. De aceea toată bogăția țării se bazează pe priceperea și pe hărnicia oamenilor. Dar oamenii devin pricepuți în orice meserie sau profesie, în tot ceea ce fac, datorită educației.

educația în Japonia

Studiul a ceea ce s-a întâmplat în Japonia poate util fiecărei țări care chiar dorește să aibă cetățeni educați. Este o evoluție continuă, dar în decursul căreia au fost efectuate și reforme radicale. Educația în Japonia a început în secolul VI prin adoptarea modelului chinezesc, odată cu pătrunderea în arhipelag a budismului și confucianismului.

Se învățau cu precădere științele, caligrafia, divinația și literatura. Mai târziu, ascensiunea militarilor a transformat și sistemul educațional, iar accentul a fost pus pe dezvoltarea la copii și tineri a abilităților de luptători. Pașnicul budism a mai rămas influent doar în mănăstiri.

Conducătorii militari au impus o izolare de sute de ani a Japoniei, izolare care s-a simțit și în ceea ce privește educația. 1868 este anul care în Japonia a însemnat restaurația Meiji, adică începutul unei perioade de deschidere și de reforme radicale. Sistemul educațional japonez a fost influențat de cel prusac, bazat pe o disciplină deosebită, tipică de altfel și spiritului militarist al japonezilor. În perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, elita militară a stabilit și pentru educație o direcție ultranaționalistă și de cultivare a aptitudinilor militar-războinice.

După cel de-al doilea război mondial administrația americană este cea care are meritul de a fi reușit să schimbe radical mentalitatea unei întregi generații pervertită de clica militară. Reformele au fost foarte dure, de tipul „tăierii în carne vie”. Copiii și tinerii japonezi au învățat și au făcut-o foarte repede, ce însemnă democrația și toleranța față de alți oameni din alte popoare. De altfel, a fost șocant ca în acei ani, sondajele de opinie să constate că japonezii îi admirau foarte mult pe americanii care le fuseseră dușmani în război.

Japonezii au avut tăria să tacă și să învețe. Au adoptat un sistem bazat pe deschidere, pe învățarea matematicii și a științelor exacte, iar rezultatele s-au văzut în câțiva ani, japonezii ajungând una dintre cele mai avansate țări din lume. Acum se fac în Japonia șase ani de școală primară, trei ani de școală gimnazială și trei de liceu, dacă ar fi să descriem totul printr-o analogie cu sistemul nostru. După aceea urmează universitatea, masteratul și doctoratul, care au durate diferite în funcție de profil.

Dar nu durata școlii, care este cam aceeași peste tot, e ceea ce face diferențele între un sistem și altul, ci modul în care societatea și toți cei implicați văd școala. În Japonia a face școală este văzut ca cel mai important lucru pentru orice copil sau tânăr, iar părinții își doresc ce e mai bun pentru urmașii lor. În alte părți (cred că și pe la noi) copiii vor să „scape” de școală, în Japonia ei vor să învețe. Acum cele patru materii văzute ca cele mai importante în sistemul lor de educație sunt limba japoneză (logic), limba engleză (logic de asemenea), matematica și științele (iarăși foarte logic, dacă vrei să construiești o societate modernă).

În ceea ce-i privește pe profesori, ei sunt în Japonia foarte respectați și apreciați, de când lumea. A fi profesor este considerat ca un lucru deosebit de important. De altfel cei din Extremul Orient au respectat dintotdeauna pe cei care-i învață pe alți oameni. Profesorii au salarii foarte mari, pentru că această profesie implică să fii foarte bun în orice domeniu și atunci în această breaslă trebuie atrași cei mai buni oameni.

În afară de sistemul de educație „clasic” (adică școlile) în Japonia există multe alte forme de învățământ. Adulții, persoanele cu dizabilități, pensionarii chiar, cu toții au posibilitatea să învețe mereu câte ceva, dacă vor. Companiile obișnuiesc să plătească pentru angajații lor tot felul de cursuri pe care le consideră utile. Profesori din toată lumea sunt invitați în Japonia să susțină cursuri și conferințe, iar participanții sunt deosebit de disciplinați: mai întâi ascultă totul foarte atenți, după aceea pun întrebări și întotdeauna consideră că au ceva nou de aflat.

Un cunoscut care a fost profesor invitat în Japonia mi-a mărturisit că acolo chiar s-a simțit excelent, a fost mereu ascultat și respectat și așa cum am mai spus, foarte bine plătit. A fost de fapt o stare de normalitate, pentru că orice copil, tânăr sau om care vrea să învețe, trebuie să fie disciplinat, atent și cu respect față de cel care vine să-l învețe.

Iar pentru că japonezii au o adevărată obsesie pentru educație, faptul că la unele teste din 2007 a fost semnalată o ușoară scădere a rezultatelor la matematică și științe, au trecut imediat la unele reforme, deși au fost și sunt mereu printre cei mai buni din lume. Dar ei repară imediat ceea ce nu este perfect!

2 comentarii publicate

  1. daca noi am avea un sistem de invatamant mai bine pus la punct, am ajunge departe. Bine, poate ma si insel, ca uite oamenii pleaca in afara. Poate chiar nu mai avem nicio sansa. Japonezii oricum sunt bine acolo unde sunt si tot respectul pentru ei.

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: