educația în Germania

Învățământul pe glob – #4 educația în Germania

Învățământul pe glob – #4 educația în Germania

După episodul trecut când ”am vizitat” Japonia, astăzi urmează un nou salt în Europa pentru a discuta despre educația în Germania. De această dată vom vedea un sistem cu totul diferit față de ceea ce știm noi în materie de organizare a educației.

Germania este un stat federal, adică alcătuit din mai multe entități care ar fi ca niște state mai mici și care la ei se numesc Land-uri. Land înseamnă „pământ”, dar la cele din Germania am putea să le zicem și „regiuni”. Landurile germane au o mare autonomie, au și Parlament propriu și au până și… propriile sisteme de educație.

educația în germania

Cu alte cuvinte, Guvernul Federal se implică puțin în organizarea școlilor, asta fiind treaba fiecărui land în parte. Însă școlile absolvite sunt echivalente pe tot teritoriul Germaniei, politicile educaționale fiind comune, deși există și diferențe între landuri.

Grădinița în Germania începe la un an (!) și se termină la șase ani, dar nu este obligatorie. Școala ce urmează însă este obligatorie pentru toți copiii, școala primară adică, de la șase ani la unsprezece. Urmează școala secundară împărțită în două, inferioară și superioară.

Am putea asemăna prima treaptă a școlii secundare cu gimnaziul de la noi iar treapta a doua (cea superioară) cu liceul. Numai că în timp ce primul nivel din școala secundară pregătește elevii cu noțiuni generale, al doilea nivel este foarte diversificat și cu multe variante vocaționale.

Astfel fiecare elev care termină școala secundară superioară va avea aptitudinile cerute într-o anume meserie, va fi deci calificat să facă ceva. Pe vremuri erau și la noi licee de acest tip, există și acum licee tehnologice, dar diferențele sunt uriașe. În timp ce la noi elevii mai slabi, care au cele mai mici note se îndreaptă de voie de nevoie către liceele tehnologice, în Germania elevii le fac pentru că își doresc asta.

Mai există multe alte școli de meserii (cum erau la noi școlile profesionale) către care elevii care nu țintesc către facultăți se îndreaptă bucuroși să primească o înaltă calificare. Iarăși există din păcate o diferență între ceea ce este la ei față de ceea ce este la noi. Cei care urmează școli de meserii în Germania sunt foarte apreciați în societate, fiind practic primii tineri care vor intra în câmpul muncii. După absolvirea școlii ei sunt căutați de mari companii, iar dacă doresc să-și continue studiile o pot face prin multitudinea de variante pe care le au la dispoziție.

Nu de multe ori buni tineri școliți în școli de meserii decid să continue studiile și să devină ingineri și devin ingineri foarte buni, având și multe cunoștințe practice. De altfel, deprinderi practice au majoritatea tinerilor germani, pentru că acest aspect este deosebit de important.

Chiar dacă și germanii au devenit mai toleranți, încă se mai păstrează la ei rigoarea prusacă, în școlile lor fiind multă seriozitate și disciplină. Ce materii se studiază preponderent, adică punându-se pe ele mare accent? Germana, engleza, matematica, fizica și chimia. Înainte de anii 1900 germanii au ajuns foarte buni în domeniul tehnic tocmai pentru că au avut programe școlare serioase care să îi deprindă pe tineri cu tainele științelor exacte.

Școala de acasă (homeschooling) nu este acceptată de lege în Germania, considerându-se că se încalcă dreptul copilului de a „ieși în societate”, ca să intre în contact cu alți copii care nu-i sunt frați sau cu alți adulți care nu-i sunt părinți. Practic dreptul copilului este deasupra dreptului părintelui de a decide pentru el.

După școala secundară vine și școala terțiară, universitatea adică. Universitățile germane sunt printre cele mai bune din lume. Heidelberg (1386), Köln (1388), Leipzig (1409), Rostock (1419), Greifswald (1456), Freiburg (1457), Munchen (1472) și Tübingen (1477) sunt printre cele mai vechi universități nu doar din Europa, ci și din lume. Pe lângă universități există foarte puternice institute de cercetare și nu este deloc de mirare că produsele industriei germane sunt printre cele mai bune de pe tot globul. Majoritatea universităților sunt de stat.

Există și taxe în universități, dar acestea sunt ridicol de mici (între 60 și 200 de euro pe semestru!), doar pentru acoperirea unor cheltuieli legate de întreținerea spațiilor comune sau pentru transportul local. Există și foarte mulți studenți străini care vin să studieze în Germania, atrași de calitatea învățământului și de condițiile de studiu.

Admiterea nu este grea, dar cursurile și examenele ce urmează da. Este cam după regula „intră cine vrea, iese cine poate”. Există și foarte multe burse acordate de statul german sau de mari companii, pentru studenții merituoși care „se țin de carte”. Practic în Germania, dacă vrei să faci o facultate și ești pasionat și serios, o poți face, pentru că banii nu sunt o problemă.

Chiar și copiii din cele mai sărace pături sociale, ai imigranților, au toate șansele. În acest caz cele mai mari dificultăți le au părinții copiilor, pentru că și ei trebuie să urmeze cursuri obligatorii de limbă germană și trebuie să învețe serios pentru a se integra. Copiii însă fiind mai flexibili, merg la școli fără probleme și au toate porțile deschise.

Profesorii sunt foarte bine plătiți iar cei din universități sau institute de cercetare au pur și simplu salarii fabuloase. În plus, pe ei „se bat” și mari companii care au cercetare proprie și care le oferă salarii astronomice. Salarii de sute de mii de euro pe an pentru cercetătorii de top nu sunt o raritate, dar economia Germaniei într-adevăr produce și produce bine!

Un fapt pe care l-am aflat și care m-a șocat a fost că în Germania există multe școli pe lângă biserici, cea catolică și cea protestantă, dar nu la școlile religioase mă refer. Există școli la care se învață materiile normale, dar care sunt administrate de biserică și asta de sute de ani. Adică mergi la o școală de pe lângă cutare mănăstire și înveți o meserie sau altceva, fără a fi îndoctrinat religios. Ei bine, niște rugăciuni în plus și multă disciplină nu dăunează nimănui, iar tinerii pot termina cu mare folos pentru societate o școală de acest tip.

Pentru tinerii români care decid să învețe bine limba germană, a face o universitate în Germania nu este un vis îndepărtat, ci unul perfect realizabil, mai ales că până acolo nu este o distanță care să creeze probleme în anii pe care-i trăim.

 

2 comentarii publicate

  1. Lasa ca nemtilor le pasa sa aiba si cine sa munceasca. La noi toti viseaza facultate si stat degeaba. Si sistemul ii cam incurajeaza. Ce auzeam ieri pe la TV, ca fac invatamantul obligatoriu de 14 clase? N-am prins detaliile, dar sa-l faca de 30 de ani mai bine si sa se pensioneze oamenii imediat cum termina studiile.

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: