Free image form pexels

Jurnal despre o săptămână agitată

Da, a trecut prima săptămână agitată de școală, dar eu cred că abia acum vine greul cu adevărat.

Astăzi

Este duminică, 17 septembrie.

Afară

Este frumos, liniște, cald…prea cald pentru luna septembrie: 32 de grade C. Nu adie nici vântul…parcă ar fi liniștea dinaintea furtunii.

Copiii

Se relaxează. Mâine începe o nouă săptămână. De mâine ar trebui să înceapă testele predictive (de evaluare/recapitulare). Daria a dat deja test la română, restul săptămâna care vine. Andrei va da în decursul zilelor următoare.

Școala

Am povestit ieri cum e la Daria, dar revin azi cu câteva precizări. Daria este în continuare încântată de noutatea gimnaziului. Sper să fie așa de entuziasmată și mai departe. Andrei nu e foarte fericit că a început școala, dar e încântat că și-a revăzut colegii. Trezitul de dimineață e cum obositor doar pentru că trebuie să plece la școală pentru că el oricum e primul din casă care e în picioare când afară e întuneric. Daria nu reușește să facă temele seara. E clar că va trebui să se mobilizeze să le facă pe toate dis de dimineață. Să vedem cum vor evolua lucrurile când va începe să primească teme în adevăratul sens al cuvântului.

Noi

Pf…noi adulții alergăm mai mult ca oricând. Luasem în calcul să îl înscriem pe Andrei la afterschool, dar ne-am dat seama că nu are rost din moment ce ajungem la școală la prânz să o ducem pe Daria. E de alergat (practic 1-2 drumuri în plus pentru că Daria nu intră la aceeași oră la care iese Andrei ca să facem schimbul 😀 ), dar am reușit să ne descurcăm în prima săptămână. Sper să reușim în continuare.

Cursuri

Anul acesta vreau să lucrez cu Andrei pentru testarea Cambridge. El a refuzat anul trecut să dea testarea, iar anul acesta a fost de acord când a aflat că Daria a luat punctaj mare ultima testare ceea ce o scutește de examenul pentru clasa a IX-a dacă va dori să meargă la engleză intensiv ori la bilingv. Detalii aici. Cu Daria voi continua să lucrez la engleză, dar pe partea de gramatică. Noroc cu materialele cumpărate pe vremea când eram eu în liceu.

În plus, anul acesta Daria învață limba franceză la școală. Andrei e la fel de entuziasmat ca ea pentru că are înclinație spre franceză. Eu nu am învățat franceza, dar știu câte ceva și momentan îi pot ajuta. Săptămâna aceasta voi începe să caut materiale ca să lucrez cu ei. Cu ocazia aceasta voi învăța și eu 😉 Dacă totul merge bine, sper ca anul viitor Daria să dea testare Delf. Vedem cum facem!

Știți deja părerea mea. Nu contează ce vor deveni în viață, o limbă străina e bine de știut. Dacă vorbești fluent două limbi străine ai un avantaj net. Nu neapărat la serviciu, cât și în orice fel de discuție cu oricine.

Blog

Nu am avut mare timp de blog, de net, de citit. Sper să reușesc să mă organizez mai bine săptămâna care vine. Pentru cei care lasă mesaje cu amenințări pe blog, vă anunț că ip-urile, adresele de mail și numele voastre se blochează. Aviz amatorilor! Dovezile se adună și pot ajunge la poliție extrem de ușor! Am avut parte de o „surpriză” neplăcută și am luat măsuri.

Trebuie să știți că la mine totul se termină în momentul în care vă luați de copiii mei. Altădată gândiți înainte să lăsați un comentariu. Nu știți cine sunt, cine e în anturajul meu, ce se poate întâmpla dacă emiteți anumite ….fraze! Nimeni nu scapă nepedepsit!

Poza zilei sau a săptămânii (cum vreți voi)

Free image form pexels
Despre Antoaneta 2264 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

9 comentarii publicate

  1. Saptamana trecuta a fost mai mult decat agitata. Prima saptamana de gradi, primele probleme… si cu asta am spus tot! Si am fost avertizata ca nu va fi usor, dar nu am crezut pana nu m-am lovit cu capul de prag.

  2. se simte si la voi agitatia de inceput de an. ma tot framant si eu cum sa il mobilizez pe dante la invatarea englezei mai structurat, nu doar din lălăiala cantecelor care i plac. musai sa ma mobilizez si sa structurez informatiile de la tine :).
    multa rabdare si putere va doresc!

  3. Toate bune și firești până la capitolul Blog. Cuvintele de acolo mi-au zbârlit părul, atât de aspre au fost. E trist că nu rămâne nici o bucățică din existența noastră nealterată de gesturi ori cuvinte dăunătoare. Iar uneori ești foarte obosit să mai lupți, după care e nevoie să te scuturi pentru a merge mai departe.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,647 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: