jurnalul unui câine poznaș

Jurnalul unui câine poznaș – James Patterson, Steven Butler (recenzie)

Jurnalul unui câine poznaș (recenzie).
Autor James Patterson și cu Steven Butler, Editura Corint Books, București 2019,
ilustrații de Richard Watson, traducere din limba engleză de Bianca Stănescu.

Dragii mei, pentru ca această carte, Jurnalul unui câine poznaș să poată să fie publicată au fost făcute unele mici-mari compromisuri. James Patterson, autor și al cărții de mare succes Max Einstein, a acceptat să-i fie pus numele pe copertă, dar realitatea este cu totul alta, după cum aflăm tot de pe coperta cărții: aceasta este prima carte pentru copii scrisă de un câine!

De asemenea, în interior am aflat că traducerea cărții aparține Biancăi Stănescu, dar și aici trebuie făcută precizarea că traducătoarea nu a tradus din limba engleză (i-ar fi fost mult mai ușor), ci din engleza-câinească, ceea ce a reprezentat un mare efort suplimentar din partea ei.jurnalul unui câine poznaș

Așadar, cititorii, fie ei copii sau adulți, se află în fața unei cărți-eveniment, o carte unică, ce-i va face să vadă altfel lumea! Vor și vom vedea lumea prin ochii unui câine, care va avea parte de tot felul de peripeții, că altfel nu ar fi vorba despre un câine poznaș.

Junior se numește cățelul nostru și ca orice potaie respectabilă, are și el omul lui de companie. Jurnalul începe tocmai din ziua în care Junior își descoperă omul de companie și familia acestuia, cea mai fericită zi din viața lui de până atunci! Bunicuța (Saint-Bunica) omului de companie l-a adoptat de la un adăpost pentru câini (cel mai îngrozitor loc din întregul univers!) și l-a adus în dar nepotului Mariham.

Junior și Mariham (de fapt Marian, dar un câine așa pronunță, Mariham) se plac din prima clipă: „Cât ai zice ham, se și așezase pe podea, iar eu am început să-i dau pe obraji cât mai multe limbuțe băloase. Mirosea a fast-food și a reguli încălcate, iar fața lui avea gust de bucluc. Mi-a plăcut totul la el.” Așa descrie cățelul Junior prima lui întâlnire cu omul lui de companie, un puști la fel de poznaș și pus pe șotii.

Noua casă în care va locui cățelul (cotețul oamenilor) este descrisă amuzant, cu toate încăperile și cotloanele ei, dar și cu cel mai mare pericol existent acolo. I-am dat dreptate lui Junior, după ce am văzut cum a reacționat și motanul meu Foxy la vederea și mai ales la auzul acelui imens pericol: aspiratorul. Pentru un animăluț nu cred că există într-o casă o groază mai mare decât acest aparat electrocasnic ce face zgomot.

Ca să citești această carte îți trebuie simțul umorului, acela omenesc. Ar fi bun și umorul câinesc, că și acela tot umor este. Dacă nu ai încă un dezvoltat simț al umorului, ți-l vei dezvolta citind cu mare atenție această carte.  Dacă ești copil cu atât mai bine, te vei amuza și îți vei dezvolta de mic simțul umorului. Dacă ești adult, e tot bine, că și adulții trebuie să citească, uneori și cărți de acest gen, ca să mai scape de stres.

Și apropos de stres, credeți cumva că viața unui câine e lipsită de așa ceva? Păi când e dus la cursuri de dresaj, ce stres poate fi mai mare. Sau când trebuie să-și protejeze omul de companie de tot felul de pericole, nu este stres? Sau când trebuie să păzească curtea de ratoni și alți nepoftiți, ușor lucru este?

Așadar v-am prezentat o carte care m-a fascinat pe mine, tăticul, dar și pe puștiul meu de 8 ani, care făcea ce făcea și îmi mai citea câte un fragment amuzant… De fapt el a citit-o primul și stârnit de interesul lui, am decis să o citesc și eu. V-o recomand  cu căldură, sigur o să vă placă!

 

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: