Free image from Public Domain Pictures

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Mai știți că am povestit despre faptul că unele clase sunt aplaudate, lăudate și “protejate” de învățătoare creându-se practic ideea că acei copii sunt super faini, că sunt cuminți, că învață și nu ies din cuvântul cadrelor didactice? Cred că anul acesta veți mai avea parte de astfel de articole pentru că nu mă pot abține să nu scriu câte ceva. Vorba aceea “la pomul lăudat să nu te duci cu sacul” mi se pare perfect valabilă de multe ori. Doar am văzut de săptămâna trecută cum se comportă cei scăpați …

Sunt zile când mai cad și eu într-o mică stare de tristețe, furie etc….Apoi se întâmplă ceva care mă binedispune oarecum. Mă cunoașteți deja și știți că sunt un om optimist, dar am multe accese de realism 🙂 ))) Ce ciudat sună, nu?

Ei bine…stăteam azi de vorbă cu Daria (eram în curtea școlii) și am realizat că sunt și multe aspecte pozitive la care trebuie să ne gândim referitor la clasa a V-a.

1.orarul

Săptămâna trecută  mi s-a părut greu de alergat între copii și am fost cumva stresată din cauza aceasta. După ce m-am liniștit, după ce au primit orarul definitiv, am ajuns la concluzia că nu e rău deloc.

Este diferență de 1-2 ore între programele lor de la școală ceea ce îmi permite să îl iau pe Andrei și să îl duc acasă, apoi să o duc pe Daria la școală. Tocmai bine că reușește și fiica mea să mănânce prânzul la o oră cât de cât normală.

În plus, am realizat că acest orar îmi permite să petrec timp cu fiecare copil în parte, acordându-i atenție în funcție de necesitățile lui de la discuții variate până la verificarea temelor.

Dacă mai iau în calcul că cealaltă clasă (mult lăudată) are un orar diferit (intră la 13.30 și ies la 19.30), aș zice că e cu noroc orarul acesta. Să sperăm că așa rămâne!

2.colegii

Teoretic, în clasă au venit 6 copii noi. În mod real, sunt doar 4 copii noi. Și sunt fete! Asta înseamnă că se echilibrează cumva situația și orele ar trebui să fie mai calme! Vom vedea!

3.profesorii

În afară de câteva persoane frustrate care îi țin în tensiune (și sper să se termine o dată cu problema manualelor că poate așa se mai relaxează! plus că ar trebui să înțeleagă că sunt copii buni și să nu le mai pună etichete!), profesorii de la clasă par chiar ok. S-au schimbat profesoarele la două materii (nu am idee dacă au cerut ele de teama zvonurilor sau a fost alt motiv), dar profesorii anunțați pentru clasa aceasta au rămas și se pare că vor preda anul acesta.

Săptămâna trecută au fost niște discuții cu câțiva părinți și începusem oleacă să mă panichez când am auzit că unii vor să pună meditatori de pe acum la matematică. Am stat, m-am gândit și am ajuns la concluzia că încă ne duce capul (și pe mine, și pe ta’su) așa că putem ajuta la nevoie cophilu’. Dacă va fi nevoie în clasa a VII-a ori a VIII-a, vom decide la acel moment. Cum zice soacra mea…să stăm strâmb și să judecăm drept!

Eu am ajuns la concluzia că e posibil ca această clasă să aibă noroc tocmai pentru că unii profesori au fugit și nu au vrut să predea. Sper să am dreptate!

Referitor la auxiliare, fise xeroxate/printate, aș zice că îi înțeleg pe profesori pentru că materia este stufoasă și nu este timp efectiv să lucrezi aprofundat cu așa de mulți copii la clasă. De ani buni se tot discută că se scoate din materie, dar mai degrabă au “compactat” informațiile, au scos definiții tot mai greoaie pentru orice.

4.temele

De obicei, există temeri…Dacă au prea multe teme, părintele se supără că nu are timp copilul de altceva. Daca nu sunt teme, tot părintele se supără că nu învață suficient copilul. Eu sunt de părere că temele sunt utile (1) dacă sunt date într-o anumită limită, (2) dacă sunt pentru a înțelege mai bine discuția de la clasă, (3) dacă au logică și nu prezintă greșeli.

Inițial, mă miram că Daria nu are prea multe teme (am scris deja cam ce a avut de scris în prima zi de școală). Apoi am considerat că e bine să se relaxeze acum, să intre ușor în noua etapă din viața ei decât să îi sperie din primele zile. La cât de entuziasmată era ea în primele zile, sper să fie măcar pe jumătate la finalul clasei a V-a.

Anul acesta voi încerca să îi ajut să se simtă bine cu ei înșiși, să nu se teamă de școală (chiar dacă sunt unele chestii care mă sperie și pe mine 🙂 ))) ) și să se relaxeze. Sunt conștientă că amândoi au în fața lor un an dificil, cu materii grele, informații ce trebuie aprofundate. De aceea acest an voi încerca să le fiu aproape cât pot de mult.

În week-end am descoperit că mai avem un aliat. Nepoata mea de 24 de ani a ajutat-o pe Daria la o problemă de matematică și mi-am dat seama că, în limita timpului ei disponibil, va putea să ne fie alături dacă nu vom reuși să dovedim ceva 😉

Concluzii

Ar mai fi câte ceva de spus, dar m-am uitat rapid peste ce am scris și am observat că am tot repetat ceva…am realizat că optimismul meu e născut de data asta din teamă și dorința de a fi bine…SPER! Asta am tot repetat pe parcursul articolului și am realizat că așa este: SPER să fie bine pentru acești copii destul de încercați din multe puncte de vedere!

Free image from Public Domain Pictures
Despre Antoaneta 584 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

4 comentarii publicate

  1. Am auzit si eu ca sunt parinti care isi dau copii la meditatii inca de la gradinita. Ceea ce mie una mi se pare absurd! Dar, ma rog, nu comentez 🙂
    Eu sunt sigura ca inca ii mai poti ajuta tu pe copii. Mai incolo meditator 🙂

    • De ce de la gradinita?
      Nici nu mi-a trecut prin cap asa ceva 😀
      Meditator vroiam sa ii pun Dariei anul trecut cand nu aveam curaj sa o pregatesc pentru testarea Cambridge. Acum am alta parere. M-am descurcat tare bine si a luat un punctaj foarte bun asa ca sunt mandra si de ea, dar si de mine.
      Din punctul meu de vedere, in ceea ce ne priveste pe noi, cred ca inca mai facem fata la lectiile de la scoala. Nu iau in calcul meditatiile. Poate in clasa a VIII-a pentru capacitate, dar vom vedea la acel moment daca e cazul.

  2. Baiatul meu e in clasa a VII si nu m-am gandit la un meditator. In semestru II voi vorbi cu profesoarele de matematica si romana sa vad daca e cazul sa-i pun. Apropo, la matematica in fiecare an a avut alta profesoara.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,759 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: