Free image from Public Domain Pictures

Leapșa: 10 lucruri “ inedite ” pe care le-am făcut în viața mea

10 lucruri “ inedite ” pe care le-am făcut în viața mea

De ceva vreme mă tot bate gândul să povestesc despre aceste amintiri, inclusiv o experiență cu un grup de adulți din familie care au mers la munte cu 2 corturi , deși eram 10 oameni.

Poate aș fi întârziat cu scrierea acestui articol dacă nu ar fi fost Mili care să mă provoace. Așa că azi vă povestesc despre mine, despre ce înseamnă statul la cort (sau ce îmi aduc eu aminte), despre năzbâtii specifice copilăriei și multe altele.

1.Am mers la munte și aproape că am dormit în cort

Ați citit bine. Vă explic imediat. Eram cam de vârsta Dariei și, pentru prima dată, tatăl meu a acceptat să mergem la munte cu un grup de prieteni de-ai surorii lui. La acea vreme, tata avea un Olcit, iar mătușa mea avea o Dacie. Ea avea o gașcă de prieteni cu care pleca tot timpul și, în acea vară, ne-a invitat și pe noi să mergem la Voineasa. Am ajuns la două zile după ce se instalaseră ceilalți. Nu aveam cort pentru că mătușa mea susținuse că este loc pentru toată lumea. Doar că…surpriză! Invitaseră mai mulți oameni decât ar fi putut intra în 2 corturi. E cam greu să faci loc la 9 adulți și un copil (da, eram singurul copil din grup! bleah!) într-un cort de 2 persoane. Știți la ce tip de corturi ma refer, nu? Acele corturi vechi unde abia încăpeau doi oameni să stea lipiți unul de altul, nu?

Până să ajungem acolo, mărturisesc că fusesem destul de entuziasmată pentru că visam de mult timp să dorm în cort. Trăiam o iluzie, evident. După 5 minute de la sosire, maică-mea a zis tranșant că ea nu doarme în cort. Nu existau la acea vreme (sau poate memoria mă înșeală) saci de dormit așa că ar fi trebuit să dormim pe jos, pe pături. Mama a zis că nici nu intră în discuție. Seara a început să plouă cu găleata așa că nimeni nu a mai putut dormi în cort.

Ca o paranteză, acum există tot felul de corturi speciale, adică cort camping, cort 4 persoane, corturi care au o zonă de gen “terasă” etc.

La acea vreme (sa zicem circa 26 ani în urmă) nu existau așa multe variante, nici culori de unde să alegi. La drept vorbind, rar găseai ceva de unde să alegi. Împătimiții muntelui aveau furnizorii lor, nu mergeau la magazinele mari care ofereau așa zise chilipiruri.

Închei paranteza și vă duc spre a doua situație care e legată de prima.

2.Am dormit în mașină

Mama a refuzat, așa cum am precizat mai sus. Afară a început ploaie torențială și corturile au fost inundate. Ce să vă spun? Am dormit în mașină. Scaunele se lăsau pe spate, canapeaua din spate se trăgea …dar a fost tare incomod. Nu pot spune că am dormit nu știu cât. Mai degrabă îmi doream să fie un coșmar și să mă trezesc acasă, în patul meu!

Free image from wikimedia commons

3. Am văzut un urs

Așa ajungem la al treilea punct. Pentru că au intrat în mașini cu toată viteza, fără să se gândească la consecințe, au lăsat și mâncarea afară. Evident, cum s-a oprit ploaia, cum s-a dus în aer mirosul mâncării…au apărut urși. Să vă spun cât de speriată era mama? Eu eram fascinată. Probabil că nu m-aș fi speriat, dacă mama nu tremura și nu îl boscorodea pe tata că dimineață plecăm acasă!

Free image from Public Domain Pictures

4.L-am fardat pe bunicul meu

Săracul bunicu’! Eram cea mai mică nepoată, cea mai trăznită dintre nepoate și făceam o mulțime de prostii! Până la 9 ani, vacanțele de vară le petreceam la bunici, la țară. Stăteau cu rândul cu mine (nu mă lăsau singură acasă) pentru a se ocupa de animale, câmp etc. Într-o zi, vroiam să mă duc la o vecină care avea o fată cu doi ani mai mare decât mine, dar bunicul era obosit și vroia să se odihnească. A închis ușa cu zăvorul și s-a culcat. Credea că voi dormi și eu. Evident …nu! Nu aveam farduri (mama nu s-a fardat niciodată, e roșcată natural și are tenul de așa natură încât nu are nevoie de nimic), dar aveam….acuarele! Vă dați seama ce obosit era săracu’ bunicul  de nu a simțit ce nebunie făceam eu, nu?

5.La prima întâlnire am stat de vorbă despre politică, rolul femeii în casă și societate și despre educația copiilor pe care i-am avea

Nebunie, nu? Am avut prieteni înainte de Alex, soțul meu, dar nu am putut niciodată să fiu deschisă cu ei, să mă exprim așa cum gândesc. Prima noastră întâlnire? Eram studenți (el e mai mare decât mine cu 3 ani) și a venit să mă ia la finalul cursurilor. Era seară. Era decembrie. Era un ger…și eu eram în fustă! Am mers pe jos 7 km (ca nebunii) de am înghețat, discutând tot ce era posibil. Am ajuns la un McD și am luat ceai cald (nu era fierbinte 🙁 ) …am stat de vorbă de parcă ne cunoșteam de o viață. Nu aveam în intenție să ne căsătorim, habar nu aveam unde va merge totul…doar era prima întâlnire…dar am discutat despre tot ce se poate…A fost prima dată când am simțit că am ce discuta cu cineva! A doua zi, sora lui și o prietenă de-a mea (care era mai degrabă prietena ei) mi-au spus ca sunt foarte plictisitoare pentru că nu știu să râd, să mă relaxez…Am suferit când am auzit…acum…după atâția ani, realizez că niciodată nu am fost ca ele. Am fost mereu un suflet bătrân cum se spune. La mine contează enorm persoana cu care discut. Doar prietenii apropiați știu cât sunt de trăznită și ce nebunii spun ori fac. Pentru ceilalți rămân plictisitoare și fraieră.

Free image from public domain pictures

6.La 14 ani am urcat pe munte cu prietenii

Nu cred că am povestit până acum, dar eram în clasa a IX-a când am plecat la munte, de 1 iunie, cu o gașcă de prieteni (Irina de 14 ani și prietenul ei Costi de 15 ani, Mihnea de 7 ani, fratele Irinei, și Maria de 8 ani, sora lui Costi). Nebunie, nu? Acum mă întreb cum de m-au lăsat părinții?!? Am plecat cu trenul până stațiune, de acolo am urcat pe munte, pe cărare….am înnoptat la o cabană (Doamne, ce am înghețat și ce răni aveam la picioare de la ghete!!!), a doua zi am coborât la Bușteni. Acum…eu nu știu dacă aș fi așa inconștientă să îi las pe copiii mei să facă un asemenea traseu, dar recunosc că am rămas cu amintiri super faine de la acea experiență…cu toate că aveam picioarele praștie. Nu mai găsesc albumul cu pozele făcute pe traseul de pe Jepii Mici, cabana Caraiman…habar nu am unde e și tare rău îmi pare. Acum mă gândesc cum ar fi fost experiența dacă am fi avut cort și saci de dormit la noi…dar cine știe, nu ?!?

Free image from Wikipedia

7. Când am stat prima dată de vorbă, ne-am certat rău…suntem de 19 ani împreună

Am povestit mai sus cum a fost prima întâlnire, dar nu v-am spus cum ne-am certat. El e fratele mai mare al unei colege de liceu. Sora lui era prietenă cu Alina, o fată pe care o consideram prietena mea de când aveam noi 3 ani. Așa am ajuns la ei acasă. Eram studentă de câteva luni. Grupul vesel al acestor fete avea drept preocupare centrală să îi strice lui proiectele de la facultate. Erau imature, nu realizau că muncea zile, săptămâni în șir pentru a realiza proiectele respective. În ziua în care am fost invitată la Dana acasă, ele erau 4 și nu îi făceau față la ceartă (a se înțelege că îl provocau să se certe cu ele!). Eu stăteam pe fotoliu și ascultam. Efectiv nu simțeam că e treaba mea de ce se ceartă. Adevărul e că mi se păreau tare nesimțite, dar na..eram invitata lor, nu puteam comenta, nu? La un moment dat, Alina a simțit că nu mai poate și i-a venit brusc ideea “salvatoare”. Și-a adus aminte că eu (și colegii mei) nu mai aveam acces în facultate pe traseul mai sigur care mergea prin curtea facultății unde învăța el. Evident, frustrarea și supărarea mea erau mari pentru că eram nevoită să merg câțiva kilometri pe jos ca să ocolesc și accesul secundar era destul de….neprietenos să zicem. Literlamente, am sărit de pe fotoliu și m-am dus direct spre el. Eu nu sunt genul care să urle, ci aduc argumente chiar și în momente de acest gen. Asta se întâmpla pe la mijlocului lui noiembrie. În decembrie, am devenit prieteni și mi-a spus că ziua aceea în care ne-am certat a fost cea mai amuzantă. Pentru prima dată a considerat că sora sa avea o prietenă mai inteligentă 🙂 ))))

8.Am distrus tunsoarea soțului meu

Eram studenți și eram destul de trăzniți. Într-o zi, mai în glumă, mai în serios, Alex a propus să îl tund. A zis că e simplu….ca bună ziua! Nu aveam aparat de tuns…doar o foarfecă! Doamne, cum arăta! Am tuns folosind mâna mea ca măsură pentru lungime părului, dar apoi a pus el mâna ca să vadă cum e…una peste alta, nu era așa rău…poate! A decis să meargă la facultate așa. Acum…imaginați-vă că el era șef de grupă, era în cadrul consiliului studenților și unul dintre oamenii de încredere ai profesorilor de la catedră…și uneori preda el lecțiile la cererea profesorilor. Ați prins ideea, nu? Concluzia prietenilor lui? Dragostea e oarbă 😀

9. Am mințit când am luat examenul de traseu auto

Alex este un om care trăiește intens absolut tot! El a insistat să îmi iau permisul, cu toate că și eu îmi doream să fac acel pas. De câte ori mergeam la ora de șofat, era mai stresat ca o mamă cloșcă! În ziua în care am dat traseul, totul a curs ca pe roate. Am făcut un traseu în formă de U, prin zone de lucru, am fost testată legat de parcare etc. Am primit ok de la polițist. Când am coborât din mașină, instructorul meu a propus să îi fac o glumă lui Alex și să îi spun că am picat examenul. El alergase pe lângă mașină, pe trotuar (eu nu știam la acel moment) când am plecat la examen așa că nu îi venea să creadă că picasem pentru că văzuse cum conduceam și era sigur că iau examenul. Era gata să se ducă după polițist să îi spună câteva lucruri dulci…noroc că am izbucnit în râs și am reușit să îi explic că fusese o glumă.

10.Cățelul paralizat s-a mișcat cu ajutorul papagalului

Această parte din viețile noastre e destul de tristă. Nu e ceva ce am făcut noi, cât mai ales două suflețele minunate. Eram căsătoriți de câteva luni când am decis să creștem noi cățelul surorii lui. După câteva luni, cățelul a paralizat. O iubeam enorm pe Cassie și nu știam ce să facem. Era anul 2004. La noi în bloc, era un cuplu din Oradea cu care ne împrietenisem. Aveau și ei un bishon. Alin și Camelia ne-au îndrumat la un profesor doctor de la Facultatea de Medicină Veterinară când au aflat că medicii de pe ambulanța veterinară și cei de la cabinetul de cartier au susținut că singura șansă e să o eutanasiem. După discuții și consultație, medicul Elefterescu ne-a explicat că făcea niște operații experimentale pe coloana vertebrală (Cassie avea ciocuri pe coloană) și că exista o șansă mică să se recupereze parțial. Am discutat cu Dana, sora lui Alex, am decis să o operăm. Nu vă spun cât plângea Cassie de durere și frustrare că nu se putea mișca. După operație, am dus-o acasă. Era deprimată. Avea dureri post-operatorii. O dădeam cu un unguent special, puneam pudră…o scoteam pe brațe afară să îți facă nevoile (refuza să facă pe păturica absorbantă).

Într-un cuvânt, Cassie nu mai vroia să trăiască. Papagalul nostru (numit Țignilă!) era obișnuit să zboare pe lângă ea, să se joace împreună și nu înțelegea de ce prietena lui nu se mișca. La început ne-a fost teamă să îl lăsăm să zboare pe lângă ea. După ce a trecut pericolul și i-au fost scoase firele, am lăsat papagalul să se apropie de Cassie. “Sus, fata! Sus, Cassie!” striga micuțul. Să vă spun că așa a ținut-o timp de 3 zile și se duce cu ciocul pe capul ei, pe botul ei? El a reușit să o facă să se miște. Un picior a rămas paralizat pentru totdeauna. Se mișca în 3 piciorușe. A mai trăit până în 2008, mult peste termenul estimat de toți medicii (ni se spusese că mai mult de 6 luni, maxim 1 an, nu mai trăiește). A fost paznicul de nădejde al Dariei (alături de Sandy Bell). Din păcate, au murit atât cățeii, cât și papagalul înainte să se nască Andrei așa că el nu a apucat să îi cunoască.

(poza din album personal, 2004)

(poză din album personal, 2008)

(poză din album personal, 2008)

Încheiere

Am lăsat azi, în acest articol, părți din inima și din sufletul meu. Este lung articolul, dar nu avea cum să fie altfel dat fiind natura celor povestite de mine.

Nu voi provoca pe nimeni pentru că aș prefera să văd că vreți să faceți voi acest lucru…să ne povestiți singuri/singure ce simțiți, ce trăiți, ce doriți.

Despre Antoaneta 593 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

36 de comentarii publicate

  1. Mi-ai amintit de multe lucruri haioase din viata mea. Si eu i-am stricat tunsoarea sotului. L-am tuns si pe bunicul si nu a fost ea mai reusita tunsoare si am facut multe alte nestrusnicii

  2. Am drmit in cort pentru ca a fost o vreme cand mergeam prin tara cu cortul dar si in masina am dormit o data si m-am lecuit. Eram mai multi cu cortul in zona Lacului Rosu si am vrut sa incerc si dormitul in masina. M-am lecuit pentru ca la un moment dat masina a fost inconjurata de vaci. Cand au plecat am fugit la cort.

  3. Revin cu raspunsurile 😉 :

    Cand aveam vreo 10 ani ( nu mai retin exact varsta ) am vrut sa ii fac bunicii o gluma, cel putin asa credeam, asa ca i-am tras scaunul de sub fund fara sa vada 🙁 ……. bataia care am luat-o si acum o tin minte…
    Tot copil fiind, dar ceva mai mare, in jur de 14 ani, imi placea sa ma uit la meciuri. Eram o stelista infocata asa ca nu pierdeam nici un meci. Intr-o duminica familia mea si cu vecinii de vis-a-vis s-au strans la un joc de carti si o bere iar eu si fiica lor am decis sa ne uitam la meci: Steaua-Dinamo (fata vecinilor era dinamovista) . Tipam si urlam amandoua mai ceva ca adultii cu mentiunea ca, fara sa vada parintii, ne-am luat o sticla de bere……da-i cu meciul, dai cu berea pana ne-am imbatam amandoua….tipam una la cealalta din cauza arbitrajului si asa ne-au gasit parintii 😀 😛

    PS: eu , de fel, am fost un copil cuminte si respectuos, dar 2-3 trasnai tot am facut 🙂

    Culorea mea naturala este saten inchis asa ca acum cativa ani am decis sa ma fac blonda, dar nu la coafor ci singura. Cum nu ma pricepeam (nici acum de altfel) am cumparat blond deschis si am trcut la actiune. Din pacate am pus prea mult decolorant si mi-a iesit blond galben, galben. Am urlat toata ziua ca nebuna, prin casa, diperata ca aratam ca o curca plouata. A doua zi , la servici, am socat pe toata lumea 😉 😉
    Cand am trecut de 30 de ani am decis sa port pantaloni scurti. Da, nu am facut-o pana la 30 de ani pentrru ca ma simteam complexata. De ce? Habar n-am….de toanta poate 🙂 😉 Asa ca o fac si acum la 40 de ani si ma simt foarte bine 🙂

    5.Am o frica imensa de cutremur. Am avut noroc pana acum sa fiu cu cineva acasa sau sa fie prea mic daca eram singura. Toturi, intr-o zi, sambata sau duminica, eu si sotul stateam linistiti in pat si ne uitam la TV, cand deodata, eu sar ca nebuna din pat urland cutremuuurr. Saracu’ sot s-a speriat si a sarit din pat ca ars, dezorientat, speriat de urletele mele…..mentionez ca nu a fost nici un cutremur, s-a miscat doar patul cu noi doi 😛 😛

    Am urcat de la Balea Lac, sus la Lacul Capra….mentionez ca eu am frica de inaltime, dar frica de aia mareeee……Eram cu sotul si prietenii nostri si s-a decis sa facem miscare, ca se merita. Eu, cum sunt fricoasa, am zis ca ii astept jos si ei sa isi vada de drumul lor. Ti-ai gasit….m-au convins intr-un final, mai ales sotul. Tot urcand, si urcand, inima batand puternic, la propriu, gandindu-ma “valeu, aicea mor” am ajuns la mijlocul drumului (urcusului) cand ma pune zbengea sa ma uit in jos si ce sa vezi prapastia cat China (asa vedeam eu lucrurile 😀 ) si…gata…m-am impotmolit. Nu m-am mai putut misca. Degeaba incerca sotul si prietenii cu grija sa ma urneasca din loc ca eu nimic. Acolo raman. Nici sa cobort nu mai vroiam Deodata, sotul imi spune: “iubire, hai ca poti, am incredere in tine, uite un copil mic merge singur, nu ii este frica…” Desi in gandul meu injuram de mama focului, ridic privirea in sus si ce sa vezi: un copil de vreo 5 ani cobora de mana cu mamica lui…. Upss!! Pe bune????? Plodul ala poate si eu nu pot???!!! “Tu-ti c…..Mirelo misca-ti funduletul si nu te mai smiorcai ca o tata” asta mi-am spus……si uimindu-i pe toti am urcat pana la Lacul Capra (vreo 2200 de metri altitudine) si apoi am coborat, inapoi, la Balea Lac 🙂
    M-am dat cu tiroliana…yeee…. Tot pe Transfagarasan , la Balea Lac, dupa ce am coborat de la Lacul Capra. De, cred ca adrenalina isi spunea cuvantul 😉 . baietii au decis sa se dea cu tiroliana, iar eu si prietena mea am spus initial pas, dupa care ne-am razgandit. De fapt eu, ca de la mine a plecat: ce jmai, am facut una o fac si pe asta. Zis si facut. M-a pregatit omul, m-a legat bine dar eu nu taceam: sigur ma tine? nu se rupe franghia? nu se blocheaza? etc. L-am exasperat pe omul de acolo. Cand am pornit la drum si m-am vazut la o inaltime “imensa” am inceput sa urlu si am inchis ochii. Deodata, am o reflectie: “ce puii mei ai inchis ochii Mirelo, daca e sa mori,mori, dar macar sa vezi frumusetile din jur, sa nu mori deeaba” …si -am deschis dar deja ajunsesem la capat 😀 😀
    Eu sunt vobareata, de felul meu. Inclusiv dimineata la trezire. Cum eu am obiceiul sa ma trezesc , de regula, in jur de 5 dimineata, mai stau cu ochii inchisi cam pana la 6 si apoi ma dau jos din pat. ma plictisesc. Pana acum vreo doi ani aveam obiceiul sa imi trezesc sotul: “ia uitat-te la el, eu ma plictisesc de mor si el doarme” si , normal, ca incepeam sa il mangai, sa il pup, sa il trag de urechi si sa ii soptesc vorbe dulci: “iubire, eu nu mai pot sa dorm” Si asta e pe bune!!! Ma para la toata lumea la familie, la prieteni dar eu nimic. Ce era atata de rau??!!! Mentionez ca nu era suficient sa il trezesc ci sa si stam de vorba, despre orice, nu dem alta dar printesa se plictiseste 😛 .

    PS: m-am lecuit de obiceiul acesta. Ferice de sotul meu. Ei na, acum cand scriu mi-a trecut prin cap o idee: daca il trezeam cu pupaturi si dulcegarii dar pentru altceva se mai supara???!!! Acum nu e acasa, este de servici, dar sigur am sa il intreb 😛 😛

    Nu sunt o cititoare inraita. In ultimul timp tot citesc pe retelele de socializare sau pe bloguri, diferite teme, in care se spune ca un cititor adevarat citeste in fiecare macar o pagina. Ei uite ca eu nu….. Si nu ma refer la serile in care sunt prea obosita si adorm imediat. Nu! Pur si simplu renunt cu placere la a citi o carte, oricat de mult mi-ar placea, si prefer sa ma uit cu sotul meu la un serial sau la un film. Momentele petrecute impreuna sunt minunate si profitam la maxim.

    PS pana acum 20.08.2017 am citit doar 3 carti ( si din lipsa timpului dar si pentru ca am renuntat de buna voie) .

    Ei, pe cea mai importanta 😀 si “traznita” am lasat-o la urma…..VORBESC PORCOS!!!!! ooo, daaaa! . Si nu imi e rusine sa o spun. Injur de mama focului, nu imi este rusine, nu ma intereseaza ce cred cei din jurul meu, ce parere au despre mine, daca ma barfesc sau nu. Sincer mi se falfaie. Acum cand am scris aceste “patanii” m-am abtinut sa scriu exact cuvintele/expresiile folosite in realitate, si nu de rusine ci pentru ca nu mi-ai fi apobat comentariul Antoaneta 😀 😛 …. iar tu ce crezi8 ca eu m-am chinuit sa scriu ca sa nu se publice …. Pana la 41 de ani am intalnit oameni si oameni, echilibrati sau nu, culti sau nu, frumosi sufleteste sau nu. Dar tocmai cei care aratau “bine” dadeau bine” in reallitate ascundeau multe lucruri. Mi-e greata de ipocrizie, snobism, fatarnicie. De aceea sunt asa cum simt, cum vreau, nu ma cramponez de cei care nu ma plac asa cum sunt. Iar celor care cred ca o DOAMNA, o FEMEIE SERIOASA nu vorbeste urat ci din contra se poarta elegant le raspuns asa: cine spune ca sunt o femie serioasa???!!! ….si chiar am spus-o si in realitate, unor “babe” care s-au legat de lungimea fustelor/rochiilor mele.

    Ufff, am obosit 😛 . M-ai provocat Antoaneta, este si duminica, sunt si singura asa ca…..uite rezultatul.

    PS: SA NU TE PLANGI!!! 😀 😛

    • 🙂 ))))) Ce imi place cand raspunzi la provocari!!! Am ras de nu pot sa iti spun! Ador modul deschis in care ne povestesti tot felul de patanii si ma bucur enorm ca te-ai deschis fata de noi :*
      p.s.: eu injur cand sunt la volan (daca sunt singura in masina, cu copiii…mai imi scapa cate ceva, dar mai…temperat 😀 )

    • Cassie a fost catelul meu de suflet. Desi nu am crescut-o de pui, a devenit iubita de toata familia si plansa mult. Pe Sandy am crescut-o de pui, am iubit-o mult, am plans cand a murit, cu ea avem alte amintiri…traznite! O sa povestesc la un moment dat si despre ea. Era un caine posesiv, paznic puternic…care i-a salvat viata tatalui meu.

  4. Nu stiu cand ati scris articolele (tu si Mli) dar eu acum le-am citit. M-ati facut sa rad 🙂
    Frumoase amintiri Antoaneta!
    Poate am timp azi si revin cu detalii……chiar imi dai de munca 😉

  5. sa stii ca treaba aia cu fardatul bunicului ti-ai permis-o pentru ca stiai ca nu o sa iasa rau. Eu nu am avut parte de bunici prea intelegatori si predispusi la jocuri, joaca si nazdravanii. atata imi trebuia sa il pictez pe fata ca mi-as fi luat mare bataie. Al tau sa zica mersi ca nu ai avut la dispozitie un marker sau ceva produse waterproof. 😛

    • Crist, bunicul meu a fost un om dur cu proprii copii. Dar cu nepotii nu! Suntem 5 nepoti (3 fete si 2 baieti), dar numai baietii si cu mine am facut multe traznai…dar multe!!! Ceilalti nepoti erau de la rudele celelalte, dar nici aceia nu erau cuminti.
      Ca sa intelegi…eu sunt cea mai mica din familie (mama mea e cea mai mica din familia ei)…diferenta dintre mine si verii mei e destul de mare (15, 8, 5 ani diferenta)…Mama a interzis oricui din familie sa ma atinga daca faceam vreo prostie. Parintii mei erau singurii care aveau dreptul sa ma certe, ceilalti nu. S-a impus bine de tot. (Asa cum fac si eu cum copiii mei, recunosc acest lucru). Dar chiar si asa…eram cea mai mica, cea mai nazdravana si cea care spunea exact ce gandea cu multe argumente. Si eram si singura cu care bunicii stateau de vorba…bunicul imi povestea cum a fost in al doilea razboi mondial, imi scria etichetele la caiete si manuale (avea un scris caligrafic exceptional!), amandoi bunicii imi spuneau povesti cand dormeam cu ei…
      Din multe puncte de vedere, acei ani ai copilariei au fost exceptionali. Regret doar ca am crescut si pe urma nu am stiut sa mai apreciez ce aveam. Sunt in stare sa imi recunosc greselile si sa regret anii adolescentei. Sper doar sa nu fie la fel si copiii mei. Vom vedea…incerc sa ii indrum din umbra cat pot ca sa nu greseasca ca mine.

    • Sigur aduni, daca stai sa te gandesti la ele.
      La prima noastra intalnire numai la romantism nu ne gandeam, ci combateam argumentele aduse de celalalt 🙂 ))))))
      Noi am avut mereu discutii aprinse, fiecare se situa (aproape de fiecare data) de partea cealalta intr-o discutie…nu pentru ca nu ne-am intelege, ci pentru ca ni se pare distractiv sa aducem argumente si contra-argumente. E drept ca, in situatiile serioase, suntem de aceeasi parte a baricadei ca sa zic asa.

  6. Multe am facut eu in viata mea dar nu vreau sa vorbesc despre aceste lucruri,am facut cate ceva ce doar Dumnezeu a vazut,doar ca el nu spune nimanui,el nu ma tradeaza.Am glumit dar cam asa vad eu lucrurile,sa vorbim doar despre bine,despre frumos,despre ce da bine si despre cum si-a miscat catelul labuta <3

    • Nu cred ca e bine sa vorbim doar despre ce e frumos.
      Eu consider ca, pentru a avea o perspectiva corecta si completa asupra unei situatii, e important sa vedem ambele fete ale unui adevar…sau mai bine spus cat mai multe fete ale unui adevar.
      Daca nu stii cum e raul, cum poti sa apreciezi binele?

  7. Mi-ai dat idee cum sa-l cheme pe unul din cateii care vor veni pe lume in cateva zile, sigur o sa-i zicem Tignila. Sigur se va potrivi deoarece maica-sa nu-i cu toate tiglele pe casa si macar unul, daca nu toti ii vor semana.

    • 🙂 ))) Numele i se potrivea pentru ca era tare traznit….dupa cateva luni, am cumparat o papagalita mai nebuna decat el si am numit-o Demențica 🙂 ))))))))

  8. Eu nu am dormit niciodata in cort, desi chiar mi-as dori sa experimentez si acest lucru. Pare foarte fain si in acelasi timp chiar economisesti cativa banuti, mai ales cand mergi la munte. Eu mi-as dori sa merg in camping undeva pe Ceahlau si sa vad rasaritul 🙂

  9. Wow ce multe lucruri inedite ai facut. Eu cred ca nu gasesc atatea si nici macar pe jumatate interesante ca ale tale. Imi place poza cu batraneii 😉

  10. Anto stiam ca ai ceva arsenal care merita povestit. Mi-au placut nebuniile tale, dar nu stiam ca ai putut sa faci atatea la prima intalnire.
    Ce bine ca Alex a avut rabdare si a mers mai departe.
    Intamplarea cu catelul sa stii ca este trista, dar uite ca impulsul a venit de la cine te asteptai mai putin.

    • Mili, el e la fel de (chiar mai) trăznit ca mine. Cine crezi că a provocat acele discuții de la prima întâlnire? Nu eu!
      Referitor la amintiri….acestea sunt doar 10…mai am multe…am făcut multe nebunii când eram copil/adolescentă. Așa cum spuneam…doar cei care mă cunosc, știu cum sunt eu. 😉

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,041 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: