lindbergh povestea unui șoricel

Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător – Torben Kuhlmann (recenzie)

Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător. Autor: Torben Kuhlmann. Editura Corint Junior
București, traducere din limba engleză de Luminița Turcu

Dacă știați până acum că un pilot american pe nume Charles Lindberg a fost primul om din lume care a traversat Atlanticul într-un avion, știați bine. Da, el a fost primul om, dar nu și primul. Din cartea lui Torben Kuhlmann, autor despre a cărui altă carte care am mai scris aici, veți afla că de fapt un șoricel curajos a fost prima ființă care a reușit să-și construiască un avion și să zboare peste Atlantic.

Kuhmann a scris o întreagă serie pentru copii, din care am aflat și despre alte invenții grozave făcute inițial de șoricei și apoi „copiate” de oameni. Din punct de vedere cronologic, această carte este prima, dar eu abia recent am primit-o de la editura Corin Junior unde este publicată în limba română, așa că în recenziile mele este a doua.

lindbergh povestea unui șoricel zburător

Dar cum de ajung unii șoricei așa de deștepți de reușesc să realizeze mari invenții? Păi este foarte simplu de explicat: neamul șoricesc este foarte numeros, așa că din cei foarte mulți pot să mai apară din când în când și genii șoricești.

Unde mai pui că mulți dintre șoareci ajung șoareci de bibliotecă, așa că au de unde să citească și să învețe. Iar dacă la asta mai adaugi și nevoia…, găsești ingredientele necesare pentru apariția marilor inventatori.

În cartea lui Kuhlmann, traversarea Atlanticului se face invers de cum a făcut-o (mult) mai târziu Charles Lindberg. Șoricelul reușește să zboare dinspre Europa către America, ca să scape de „teroarea” din Europa (Hamburg, Germania). Ce se întâmplase acolo, de toți șoarecii căutau scăparea pe tărâmul făgăduinței și libertății numit America? Se inventase capcana de șoareci mecanică…

Îmbarcarea pe vasele de pasageri transatlantice devenise și ea foarte primejdioasă, acestea fiind păzite cu strășnicie de pisici flămânde. Găsirea hranei în țara natală devenise de asemenea o problemă fără rezolvare, capcanele fiind peste tot. Cum să scape atunci un biet șoricel, mic slab, dar genial? Prin zbor desigur.

Aventura este palpitantă. Eroul nostru șoarece-aviator, inițial șoarece de bibliotecă, trece prin primejdii de moarte, fiind vânat nu doar de pisici, ci și de bufnițe. De altfel în momentul evadării abia a reușit să scape, gheare unei bufnițe zgâriindu-i coada avionului. Mai ceva ca-n filme…

Așadar după multă documentare prin biblioteca în care trăia și după câteva încercări eșuate, din care scapă totuși nevătămat, șoricelul reușește să construiască un avion destul de ușor, dar și destul de puternic, ca să poată zbura pe o distanță atât de mare.

Ajunge în cele din urmă în America, unde este apreciat la adevărata lui valoare și tratat ca un erou, că doar americanii știu să-și respecte eroii… Iar Linbergh, copil pe vremea aceea, a avut de unde să se inspire pentru aventura lui de mai târziu.

Torben Kuhlmann, autorul cărții Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător a restabilit adevărul, deoarece până nu demult se credea că pilotul american s-a inspirat de la un alt pilot francez, care a eșuat în traversarea Oceanului Atlantic, când de fapt șoarecul german a fost sursa. Dar așa e firea omului, cu greu acceptă că de multe ori șoarecii au fost primii inventatori…

Mie mi-a lăsat o impresie foarte bună și băiețelului meu la fel. Cartea are niște poze superbe, textul nu prea mult și o poveste fascinantă pornind de la un fapt istoric. Zic eu că e perfectă pentru cei mici, în special pentru băieți.

Voi ați avut ocazia s-o citiți? Știați de ea dar și de această întreagă serie scrisă de Torben Khulmann?

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: