lunetistul american

Lunetistul american (recenzie film Netflix)

Lunetistul american (recenzie film)

Pe platforma de video-streaming Netflix am văzut Lunetistul american. Eram cumva fascinat de filmele despre lunetiști pentru că văzusem înainte Enemy at the Gates și toată seria Sniper.  O întrebare pusă pe un renumit site de acest fel, unde oamenii pun tot felul de întrebări, era despre avantajele de a fi lunetist într-un conflict armat.

Răspunsul era foarte bun, obiectiv, documentat. Chiar dacă tu ești lunetist și stai undeva ascuns, departe de linia frontului, vei fi la rândul tău vânat de alți lunetiști inamici, la fel cum și tu îi vânezi pe ei. Nu e chiar o mare fericire să fii lunetist, că nu știi când îți va trece și ție un glonț prin cap.lunetistul american

Ei bine, Lunetistul american, ca de altfel și Enemy at the Gates, surprind foarte bine realitățile de acest fel, realități dure, care te conduc la ideea că cel mai bine este să nu existe nici un fel de conflict armat la care să iei parte ca și combatant. De altfel e bine să nu fie război deloc.

În filmul despre care vă spun se prezintă povestea reală a lui Chris Kyle, lunetist american celebru și deținător al unor recorduri greu de egalat, atât în ceea ce privește numărul de ținte doborâte, cât și distanța uriașă de la care a tras cu succes.

Dotat cu un talent înnăscut, dublat de o tenacitate deosebită, Chris s-a înrolat în armată și a participat la operațiunile din Irak. Doar că nu toate pot fi roz în confruntările de pe câmpul de luptă. Stresul este pur și simplu insuportabil, fiind și tu cel vânat mereu. La revenirea în țară vei constata că îți este foarte greu să te (re)adaptezi, iar sindromul post-traumatic face ravagii printre toți soldații combatanți.

Realizatorii filmului au surprins foarte bine mai ales această latură cu mare încărcătură psihologică a vieții lunetiștilor și pentru că se bazează pe o poveste reală, filmul are și mai multă tensiune și realism foarte dur. Este un film foarte apreciat și premiat, dar este unul greu. Nu este un film de văzut cu întreaga familie, sau mai ales nu de către copii. Iar doamnele poate că vor și plânge la un moment dat, dacă obișnuiesc să o facă la filmele emoționante.

Bradley Cooper și Siena Miller sunt protagoniștii, adică lunetistul și soția sa care trebuie să îndure și ea tensiunea, iar Clint Eastwood semnează regia. Aproape că nici nu se putea un regizor mai potrivit pentru așa ceva… Vizionar plăcută, chiar dacă o să vă răscolească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.