Materiale pentru clasa a V-a
Free image from pixabay

Materiale pentru clasa a V-a – caiete, atlase, culegeri și manuale

Pentru că am tot fost întrebată despre materiale pentru clasa a V-a pe care am ales să le cumpăr pentru Daria, am decis să scriu acest articol. Nu, nu mă plătește nimeni. Totul este cumpărat din banii mei. Am ales pur și simplu după intuiție (există două excepții despre care voi vorbi la acel moment).

Materiale pentru clasa a V-a
Free image from pixabay

De ce am cumpărat materiale pentru clasa a V-a ?

Of…vă spun sincer că am așteptat mult (și bine) până să mă decid să cumpăr ceva. În primul rând, nu aveam habar de unde să încep și mai ales ce materiale pentru clasa a V-a sunt potrivite. În al doilea rând, am vrut să aștept să aflu ce se întâmplă la nivelul școlii românești, ce manuale se vor alege etc. Dar cel mai important lucru a fost lipsa de timp a Dariei. Sincer…învățând după-amiaza este foarte greu să aibă timp și energie să se mai uite pe materiale pentru clasa a V-a. Pleacă de acasă înainte de prânz, se întoarce seara după 6 ore de școală. E obosită frântă. Sâmbăta și duminica mai degrabă zace pentru că nu mai are forța și chef de nimic. De multe ori refuză să mai meargă afară pentru că nu mai poate.

Așa că vă dați seama…am decis să cumpăr acele materiale pentru clasa a V-a, dar nu eram deloc sigură că e decizia potrivită. Momentul în care a fost aleasă pentru a participa la olimpiada de lectură a determinat decizia de a mă mobiliza. Am vorbit cu ea și am ajuns la un fel de acord….Să încerce să facă temele seara, iar dimineața, timp de o oră, să lucrăm împreună după materialele pentru clasa a V-a pe care urma să le comand. Cam așa a demarat aventura căutării pe net. Că am avut mare noroc și am ales ce trebuia, asta e altceva! Sper să vă fie și vouă de folos lecțiile învățate de mine! În primul rând, comandați strict materialele publicate în acel an! Am cumpărat ceva pentru clasa a III-a și nu am fost atentă că era din 2013. Ei bine, nu se încadrează la nimic din ceea ce lucrează anul acesta. Voi povesti în alt articol despre materialele pentru clasa a III-a.

Limba și literatura română + gramatică

Caietul de română a fost ales după ce am insistat pe lângă profesoara de română și am confirmat că nu va merge la școală cu acest material. Acest caiet este exact cel după care ar lucra dacă ar avea voie să îl ducă la școală. A costat 10 ron pe emag.

Materiale pentru clasa a V-a

Gramatica. Fise de lucru clasa a V-a 2017-2018 – a fost o alegere înțeleaptă. Conține teste recapitulative de la clasa a IV-a, apoi test predictiv și continuă cu fișe de lucru. Este specific acestui an școlar așa că e perfect pentru nevoile copiilor din clasa a V-a. A costat 13.30 ron pe emag.

Am comandat încă două materiale la română, dar nu au ajuns de la librărie.net (a trecut deja o săptămână de atunci! mâine cred că ajung). Așa că nu știu dacă am ales ce trebuia. Vi le arăt pentru orice eventualitate. Costă 11,86 ron pe librarie.net (dar vedeți bine că a trecut aproape o săptămână de când am comandat), respectiv 16,15 ron pe emag (pe elefant nu se găsește).

Și acest material

Matematică

Aici am avut un mic ajutor. Doi copii din gașca Dariei și a lui Andrei sunt deja în clasa a VI-a, iar diriga lor e profesoară de mate. Ei învață la altă școală, dar m-am gândit că este mai important materialul după care au studiat anul trecut decât locația 😀 Este vorba despre Matematica. Aritmetica, algebra, geometrie. Caiet de lucru clasa a V-a semestrul I. Consolidare 2017-2018. A costat 15,20 ron de pe emag. Are teste pe grade de dificultate de la ușor la mediu până la avansat.

Am ales după propria intuiție încă două materiale: Matematica. Aritmetica, algebra, geometrie clasa a V-a semestrul I. Initiere 2017-2018. A costat 13,27 ron de pe emag.

Și Sa invatam matematica fara profesor clasa a V-aA costat 13 ron de pe librarie.net

Biologie

Am ales un Atlas de Biologie scolar pentru clasa a V-a. Vietuitoarele in mediul lor de viata despre care Daria a afirmat că este exact ce studiază la clasă. Costă 13,5 ron pe libris.

Geografie

Și aici am ales un Atlas geografic scolar clasa a V-aCostă 13,47 ron pe libris.

Franceză

Am vorbit zilele acestea despre materialele alese pentru Daria (și Andrei). Mai am de prezentat un singur material.

Caietul de lucru pentru clasa a V-a L1 și L2 mi se pare cel mai bun pentru că este adresat atât copiilor avansați, cât și începătorilor. Am scris aici despre el. Costă 18 ron.

Prima mea carte în limba franceză este mult mai simplă și se axează pe învățare de cuvinte prin repetiție. Să zicem că e în stil Montessori. Am scris aici despre ea. Costă 18,21 ron.

Comunicare în limba franceză mi se pare un manual nemaipomenit pentru ambii copii pentru că include și cd (varianta digitală a manualului de franceză). Am scris aici despre manual. Costă 12 ron.

Mai am de scris un articol despre Le Francais avec Nino Cahier de l eleve . Costă 12 ron.

 

Concluzii

Momentan aceste materiale pentru clasa a V-a le utilizăm. Timp să fie ca să le lucrăm. Energie să aibă Daria și mai ales voință. Noi nu lucrăm zilnic, ci pe măsură ce are ea timp și motivație. Nu intenționez să o forțez să lucreze, ci să facă acest pas când va simți nevoia și dorința. Nu susțin că aceste materiale pentru clasa a V-a sunt ideale, ci că pe acestea le vom folosi pe parcursul acestui an școlar.

Voi reveni zilele următoare cu un articol despre materiale pentru clasa a III-a. Acolo am găsit ceva extraordinar de bun la română și la mate. Vă povestesc altădată.

Despre Antoaneta 583 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

8 comentarii publicate

  1. E o porcarie decizia ministrului de a interzice culegerile in scoli. Ma costa mai mult copiile xerox decat daca as cumpara auxiliare.

  2. Noi avem caietul de romana de la Paralela 45 si inca unul tot de acolo ambele pentru acasa , la scoala inca nu au manuale. Mie mi-a tras cu ochiul 642 de exercitii de scriere creativa, mi-a placut mult descrierea si s-ar putea sa il iau (mai mult pt mine cred). Multumim pentru recomandari.

    • La scoala nu au nimic in afara de compendiul lui peste! Pe cel cu exercitii de scriere creativa nu l-am luat. Avem alt caiet pe care l-a utilizat, plus ce am comandat acum. Sa vedem cum le combinam ca sa lucreze din ele periodic.
      Cu drag! Sa va fie de folos!

    • Este buna pentru ca explica inainte de efectuarea exercitiilor. De unele am uitat si eu, dar uite cum mai fac o data scoala…plus ca fac scoala si cu Andrei asa ca se poate spune ca peste ani buni am fost la scoala de 3 ori 🙂 ))))

  3. Multumesc pentru articol, par foarte interesante aceste materiale. Fiind un volum asa de mare de materie, dupa cum bine ai zis, ramane prea putin timp pentru a lucra extra, desi la unele materii cum este matematica ar fi necesar. Astept sa vina odata toate manualele noi ca sa vad cum se prezinta. Vom lucra si noi la mate dupa o culegere de la Art, dar inca nu a venit. Ceva de engleza ai putea sa imi recomanzi? Ei in mod normal ar trebui sa fie L1 dar au avut o groaza de profesori in clasele mici si o mare debandada a ramas in mintea lor. As dori ceva nu chiar elementar, dar nici la nivel L1 sau prea complicat. In special cu exercitii de gramatica (present simple/continuous, simple past tense etc.)

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,670 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: