„MISTERUL ADUS DE TOAMNA” (poveste scrisa de mine)

„Chu-chu!!! Trenuletul Dodo porni la drum. Chu-chuuuuu!!!

            Vesel nevoie mare, trenuletul portocaliu incepu sa pufaie, luandu-si avant….rotile scartaiau..chu-chuuu…..porni, porni spre oras! Incepu sa fredoneze “Toamna se numara bobocii, la-la-la…”, nu stia exact ce inseamna, dar ii auzea pe oameni spunand asta imediat ce frunzele copacilor capatau culoarea aceea superba aramie si se asterneau pe alei si carari asemeni unui covor ce te invita sa-l strabati. Ii placea foarte mult sa treaca in viteza prin frunzele asternute pe calea ferata si sa suiere fericit….

            In fiecare toamna, oamenii incepeau sa misune incolo si incoace, de la sat la oras, de la oras la sat….veneau cu bagaje multe, plecau cu altele si mai mari….era o forfota placuta pentru trenulet. Ii facea placere sa fie o locomotiva utila, sa ii ajute pe oameni sa ajunga dintr-un loc in altul LA TIMP!

            – Hei, Dodo! Ce faci?

           Era micuta Daria, fetita fermierului. Pleca la oras impreuna cu Mama. Da, nu mai era “micuta”, crescuse….mergea la Scoala! Ce o fi asta? Dodo nu stia, dar sigur era ceva important din moment ce Daria era entuziasmata, sigur se intampla ceva la Scoala din moment ce mergeau toti copiii. Dar unde mergeau cu atatea flori? Dodo se minuna cum se face ca in fiecare toamna copiii tineau buchetele frumoase de crizanteme, tufanele, trandafiri si le duceau la…..Scoala!

            – Buna, Daria! striga el vesel. Esti gata?

            – Da, merg la Scoala!

            Dodo ar fi vrut sa intrebe mai multe, dar nu indraznea. Nu vroia sa creada fetita ca el nu stie ce e aceea o Scoala! Dar ardea de nerabdare sa vada si el Scoala! Tot drumul se framanta, cum sa faca, ce sa zica, ce sa faca doar – doar Scoala o veni la gara!!! Asta era singura posibilitate sa o cunoasca! Doar nu era sa iasa el de pe sine!!!

            – Ne vedem la pranz! strigara copiii veseli nevoie mare. Dodo sa ne astepti. Iti vom povesti cum a fost! Si iesira din gara tinand emotionati buchetele frumos colorate si inmiresmate.

            Orele trecura foarte greu pentru Dodo…..dar cum nu stia exact cat este ceasul, fu nevoit sa ia o decizie: ramase in gara de la oras!

            Sarind cand pe un picior cand pe celalalt, Daria se apropia de gara tinand-o pe MAMA de mana. Dar constatara brusc ca era greu sa intre in sala de asteptare. Era o harmalaie de nedescris, multi oameni nervosi, copii agitati… trenuri care suierau….Deodata se auzi un fluier! Era Seful de Gara!        

            – Liniste! Toata lumea sa asculte aici! zise el cu o voce groasa, puternica.

            Era un om inalt, solid a carui prezenta impunea liniste si respect celorlalti atunci cand intra intr-o incapere. Toti il cunoasteau si tacura.

            – Am descoperit ce s-a intamplat si va PROMIT ca remediem problema in cateva minute.

            Cu o precizie extraordinara incepu sa imparta oamenii in functie de biletele cumparate: Ploiesti, Targoviste, Pitesti, Constanta…..si ii indruma spre liniile de cale ferata unde ii asteptau trenurile nerabdatoare sa-si duca pasagerii la destinatie.

            Daria abia astepta sa-l vada pe Dodo, trenuletul ei preferat. Cand ajunse la linia unde fusesera indrumate, il gasi pe trenuletul portocaliu trist si abatut. Fusese certat de Seful de Gara. Ocupase linia ferata fara aprobare si, din cauza aceasta, celelalte trenulete fusesera obligate sa intre pe alte linii…asa se crease busculada de nedescris si harmalaia de mai devreme!

            Tot drumul fu tacut. Vroia sa o intrebe pe Daria cum fusese la Scoala, ce facuse, unde erau florile. Scoala le mancase ori….? Insa era asa de trist ca produsese toate acele probleme in Gara incat gandurile ii fugeau in toate directiile si nu stia ce sa zica.

            A doua zi, la fel. Nu scoase un sunet. Daria era deja ingrijorata. De obicei, Dodo era curios si, desi o lasa sa vorbeasca (toti stiau ca Daria vorbea mult si nu avea rabdare sa auda pe nimeni, nu avea timp sa asculte ce spuneau ceilalti), ii mai punea intrebari sau pufaia vesel ca raspuns la vorbele fetitei neastamparate. De data aceasta insa….nu scotea un sunet!

            Veni si ziua de sambata cand toti erau acasa. Trecuse prima saptamana de Scoala! Copiii se adunasera veseli in Parc si se jucau fericiti! Daria se urca pe bicicleta ei roz si porni spre paduricea de langa pajiste. Stia unde se ascundea Dodo cand vroia sa fie singur. Trebuia neaparat sa vorbeasca cu el, sa vada de ce era asa tacut.

            Dodo se odihnea pe sine, in spatele unui tufis si asculta pasarelele cantand si le urmarea fara nici un fel zburand vesele. Ii auzea pe copii cum strigau fericiti, dar nu vroia sa se duca la ei. Ii era rusine…..ei aveau atatea de spus si de povestit, dar el…..Avea un secret si nimeni nu trebuia sa-l afle. Ofta cu voce tare:

            – Ce n-as da sa stiu sa citesc! Asa nu mi-ar fi greu sa stiu in ce gara trebuie sa opresc, la ce ora….as putea citi orarul pus de Seful de Gara si nu as mai gresi….nu as mai fi certat!!!

            Daria se opri brusc, se ascunse in tufis. Deci asta era……De asta era asa trist Dodo! Nu vroia sa se dea de gol ca auzise, e drept fara voia ei, dar totusi…

            Dimineata, Daria se duse la gara vesela. AVEA UN PLAN!

            – Dodo, am nevoie de ajutorul tau, spuse fetita.

            – Sigur ca da. Cu placere, raspunse mirat trenuletul.

            – Uite, am aici o plansa pentru Scoala. Stii ce e aceea Scoala? Fara sa astepte un raspuns, fetita continua ca si cum nu ar fi observat mirarea si bucuria de pe fata prietenului ei. Scoala este un loc minunat unde copiii invata sa citeasca, sa socoteasca. Doamna Jeni este invatatoarea mea. Este grozava. Stii ce am invatat zilele acestea? Am invatat sa scriem MAMA!!!

            Fetita isi misca manutele in aer in timp ce vorbea, se ducea la stanga, se ducea la dreapta, se invartea si din cand in cand mai zicea in mijlocul frazei :”Stii, Dodo?”. Era pentru prima data cand Dodo era incantat ca fetita aceea vorbareata nu mai tacea! Asta isi dorise toata saptamana: sa stie ca Scoala nu era un animal care mananca flori!,  florile erau pentru invatatoare; sa stie ce fac copiii acolo de sunt asa fericiti si vorbareti in tren….sa stie tot!!!

       – Dodo, uite! Am facut o plansa cu literele pe care le-am vazut la doamna Jeni pe tabla! Ma ajuti sa le invat? Hai sa invatam impreuna sa ne scriem numele. Vrei?

            Si fara sa mai astepte ca Dodo sa-i raspunda, incepu sa scrie pe cararea asfaltata cu creta:

            – Daca faci o linie si pui un punct iese litera I…..ce cuvinte incep cu I? Stiu: Inima, Iepure…Zii si tu ceva, Dodo! De ce nu scoti un sunet?  Si continua nestingherita….Daca la I mai adaugi o linie iese T…de la Trenulet……asa ca tine, si incepura amandoi sa rada fericiti.

            Din ziua aceea, Daria isi facu timp pentru prietenul ei portocaliu si invatara impreuna ALFABETUL!!!

            In primavara, Dodo era mandru sa stie numele fiecarei gari unde se oprea si ii lasa pe oameni, era mandru ca stia sa citeasca Orarul si nu mai incurca linia ferata unde trebuia sa gareze, era MANDRU CA AVEA O PRIETENA ASA BUNA care il invatase ALFABETUL!!!!  Zilnic, cei doi prieteni citeau impreuna o poveste…chiar inainte de culcare!

            NOAPTE BUNA COPII!”

______________________________________________________________________________

Pentru cei care doresc sa afle mai multe despre „misterul” literelor, va invit sa cititi aici.

Lectura frumoase si spor la ….joaca si invatat!

Despre Antoaneta 2266 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

1 comentariu publicat

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Leapsa printre carti - Drumul vietii

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,882 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: