scandal a paris

Noutățile anului cu prețuri reduse la Notino

Noutățile anului cu prețuri reduse la Notino

Dragele mele, am o veste bună pentru voi. Chiar dacă vara, calendaristic s-a terminat ne așteaptă o toamnă colorată și plină de reduceri care începe cu ispite mari în ce privește prețul celor mai bune noutăți din anul 2019 pe care le poți găsi pe Notino.

Săptămâna aceasta, adică până pe 8 septembrie puteți să alegeți și să comandați, la un preț cu 20% redus, produsele preferate din cele 4 categorii aflate la reducere pe site: parfumuri, îngrijirea tenului și a corpului, îngrijirea părului sau make-up. Codul promoției este newro20.

Am aruncat o privire peste oferta existentă, curioasă fiind și eu, pe de o parte care ar fi noutățile anului pentru că, sinceră să fiu nu am început să le urmăresc decât de curând când am redescoperit pasiunea mea pentru parfumuri de calitate și am început să-mi fac o listă cu parfumurile dorite.

V-am tot vorbit eu despre ele și o să vă mai vorbesc pentru că îmi doresc să împărtășesc cu voi descoperirile mele și pentru că, aproape în fiecare comandă pe care o fac de la ei de pe site primesc câte o mostră de parfum pe care o testez și care, cel puțin până acum m-a făcut să descopăr o grămadă de parfumuri superbe.

V-am povestit deja despre superbul parfum Mon Paris de la Yves Saint Laurent de la care am primit o mostră acum ceva timp și care mi-a plăcut foarte mult încât să-l trec pe lista parfumurilor preferate și dorite.

Nu am reușit încă să-l iau dar nu din cauza că nu mi l-am dorit mult. Motivul este nehotărârea mea în ceea ce privește parfumurile. Îmi plac mai multe și evident că, din cauza bugetului limitat, nu le pot avea pe toate.

Și culmea, lista aceasta se lungește de la o zi la alta mai ales că an de an creatorii de parfumuri vin cu ceva nou. De exemplu, anul acesta s-a lansat și Yves Saint Laurent Mon Paris Floral pe care încă nu l-am mirosit dar sunt sigură că este și acesta plăcut, în notele de vârf având bergamotă, pară, piersică, zmeură.

scandal a paris

De curând am descoperit un alt parfum care mă ispitește. Este vorba despre apa de toaletă JEAN PAUL GAULTIER Scandal A Paris despre care am auzit lucruri bune și care sunt sigură că mi-ar plăcea dacă e să mă iau după descrierea lui dar și dupa review-urile bune pe care le are.

Jean Paul Gaultier Scandal A Paris face parte din grupa de parfumuri florale și are ca note de bază mierea, note de inimă, iasomia și note de vârf, para. Nu-i așa că e o combinație deosebită de arome? Din review-urile de pe site am aflat că este un parfum de vară cu o persistență excelentă și că este mai reușit decât varianta clasică a acestuia. Nu mai zic de sticluța în care vine ambalat și care este deosebită!

Atât Yves Saint Laurent Mon Paris Floral cât și Jean Paul Gaultier Scandal A Paris sunt acum în ofertă pentru că fac parte din noutățile anului și se pot achiziționa la un preț cu 20% redus folosind-se de codul de reducere newro20.

Sunt curioasă dacă tu ai auzit de aceste parfumuri, de variantele lor nou apărute anul acesta și mai ales dacă te-ar tenta unul dintre ele sau poate ai deja unul și îmi poți spune ceva despre el ca să mă decid și eu.

 

2 comentarii publicate

  1. reducerea asta de 20% eu am ratat-o si recunosc ca imi pare rau pentru ca 20% din pretul unui parfum de 200 de lei, e ceva. As fi facut ceva economie, dar asta e. Mai urmaresc ofertele notino si sper sa prind alta la fel de buna.

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: