certificat energetic șugubăț

Povestea celor 3 purceluși și a unui certificat energetic șugubăț

Povestea celor 3 purceluși și a unui certificat energetic șugubăț

Fiindcă „iarna nu-i ca vara” și o zi de lucru nu-i ca una de weekend, azi m-am gândit să schimb puțin stilul articolelor publicate până acum pe blog și să stam la povești. O să fie un articol amuzant (sper eu), dar să nu vă placă prea mult și să îmi cereți să le scriu pe toate așa că n-o să se întâmple.

Știți doar, „cu o floare nu se face primăvară” sau „câte bordeie, atâtea obiceie” iar obiceiul meu de a fi serioasă nu mi-l schimb prea curând. Pot ieși însă din zona de confort și să accept provocarea de a scrie un articol altfel. În traducere „altfel”= „șugubăț”.

certificat energetic șugubăț

Acu, nu știu cât de șugubăț va ieși pentru că în momentul ăsta habar nu am ce să scriu. Am doar titlul și ceva idei care mi se învârt prin cap mai ceva ca mixerul când bate frișca. Noroc că nu am de gând să măresc prea mult suma de plată la factura de energie și va trebui să apăs pe butonul STOP.

Deci, punct și de la capăt! Astăzi vom vorbi într-un mod mai șugubăț despre necesitatea unui certificat energetic și despre cum îți poți pregăti din timp locuința ca să nu vină gerul peste tine fără să ai facut un audit energetic.

Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini pregătite,
A venit, așa deodată,
Iarna cea mult așteptată.

Și-a adus de dimineață
Frig și ger, de-acuș îngheață
Apa-n cioc, cenușa-n vatră,
Fulgi de nea pe-a mea fereastră. (1)

Clar, nu-i suficient „să ai căldură în iglu, petrol în lampă şi linişte în suflet (2) sau „să nu-ţi faci ferestre mici la casă” și să lași „lumina soarelui să intre din belşug” (3) ca să treci cu bine pentru gerul iernii.

Mai ții minte povestea celor 3 purceluși, nu? ”Who’s afraid of the big, bad wolf, big bad wolf” cântau cei 2 frați poznași din poveste în timp ce al treilea, mai serios și mai prevăzător probabil că o citise pe Edith Sitwell și înțelesese că

“Iarna este timpul pentru confort, pentru mâncare bună și căldură, pentru atingerea mâinii unui prieten și o discuție lângă foc” (4)

și se apucase să-și ridice o casă adevărată care să-i asigure confort termic și siguranță.

Degeaba încerca el să-și convingă frații de justețea alegerii sale, pentru că ei se mulțumeau să facă doar treaba repede și cu bani mai puțini.

Flămânzesc în ger cei care nu vor să muncească în căldură (5) este ceea ce nu înțelegeau frații purcelușului isteț, Ei s-au grăbit să-și termine casele fără să se gândească la un certificat energetic care să-i ajute să obțină date importante privind consumul energetic anual al locuintei. 

Este oare util un astfel de certificat energetic, se întrebau cei 2 purceluși năzdrăvani? Pe lângă faptul că există o lege care îți impune să-l ai dacă vrei să vinzi sau să închiriezi casa, un astfel de act îți „spune” și câtă energie consumi pentru încălzire apă caldă menajeră, iluminat, ventilare și climatizare, le-a explicat fratele cel harnic.

Și dacă mai apelezi și la un audit energetic, vei avea în plus soluțiile tehnice pentru pentru îmbunătățirea performanței energetice adică îți faci casa mai economică și plătești mai puțini la încălzire.  Să nu uităm că iarna-i iarnă, nu-i ca vara

La meteo se-anunţă ger,
Cer în genunchi ceva căldură
De la al meu calorifer,
Dar fieru-i fier şi nu se-ndură. (6)

Cu o casă eficientă energetic, chiar dacă ți se pare că inițial plătești ceva mai mult pentru un auditor energetic care să-ți facă evaluarea și pe soluțiile care ți-au fost propuse, în cele din urmă de fapt vei plăti mai puțin!

E logic, pentru că economia la încălzire și iluminat va fi substanțială! Iar casa va arăta foarte bine nu doar estetic, ci și privită cu o cameră de termoviziune care e folosită pentru determinarea eventualelor deficiențe ale clădirilor. Iar a ta va fi perfectă!

Acum știm cu toții cum s-a terminat în cele din urmă povestea celor 3 purceluși. Că fratele mai harnic și mai chibzuit i-a primit în cele din urmă și pe ceilalți doi în casa lui trainică și călduroasă, care nu a putut fi dărâmată nici de suflul lupului, nici de crivățul iernii și nici de povara facturilor.certificat energetic

El a construit-o bine de la început și sigur a avut un certificat energetic șugubăț care să-l ajute. Și chiar dacă nu ar fi avut o casă bine făcută din start, soluții purcelușul cel isteț tot ar fi avut și acestea se numesc pe scurt reabilitare termică a locuinței. Și exact asta le propusese acum fraților săi să facă.

Să nu ne măgulească patru lucruri: prea marea familiaritate a prinţilor, mângâierile femeilor, râsul vrăjmaşilor noştri şi căldura iernii, căci toate aceste patru lucruri sunt de scurtă durată (7)

e o zicere cu valoare relativă, le spune purcelușul cel harnic fraților săi când au venit la el speriați de ferocitatea lupului cel rău. În case vom avea căldură permanentă indiferent de ce se întâmplă pe afară. Și asta pentru că un certificat energetic șugubăt are grijă de noi 😉

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Pardon, a celor 3 purceluși și a unui certificat energetic șugubăț. 🙂

*** Articol scris pentru proba 13 din cadrul concursului SuperBlog2018 ***

 

bibliografie:

(1) adaptare proprie după ”Balada unui greier mic” de George Topârceanu și proverbele românești ”e ger de îngheaţă şi apa-n cioc” & ”e ger de îngheaţă şi cenuşa în vatră”
(2) proverb eschimos
(3) proverb eschimos
(4) Edith Sitwell – poet și critic britanic (7 September 1887 – 9 December 1964)
(5) proverb american
(6) ”Zădărnicie la bloc” epigramă de Ion Munteanu din Antologia epigramiştilor români (2007)
(7) proverb danez

ilustrații: crocodilu.eu și certificat-energetic24h.eu

text Claudia & Traian (toate drepturile rezervate)

9 comentarii publicate

  1. Deci purcelusul ala mai mic nu s-a gandit doar la materiale rezistente, care sa nu-i permita lupului sa ii darame casa dintr-o suflare, dar avea si certificat energetic, deci cei trei frati au dus-o regeste in casa in iarna aia, n-au consumat mult si n-au facut frigul.

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Proba 13. Câte bordeie, atâtea certificate

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: