prietena mea genială

Prietena mea genială – Elena Ferrante (recenzie)

Prietena mea genială – Elena Ferrante (recenzie). Editura Pandora 2011

Romanul Prietena mea genială, scris de Elena Ferrante face parte dintr-o serie, ”tetralogia napolitană”. Am tot auzit vorbindu-se despre acest roman ca și despre întreaga serie așa că mi-am făcut curaj și mi l-am comandat și eu de pe Libris.ro.

Zic curaj pentru că în ultima perioadă, nu știu cum se face dar am din ce în ce mai puțin timp pentru lectură și nu mai reușesc să citesc ca altă dată, ca ”în vremurile bune” dacă pot zice așa. Însă sunt obișnuită cu oscilațiile de acest gen. În viața meu au fost perioade mai prolifice în ceea ce priveste cititul dar și perioade în care, din diferite motive lectura a rămas pe locul 2. Însă, indiferent de perioadă, cărțile au fost și vor fi cele mai bune prietene.

prietena mea genială

Dar, să revenim la cartea de azi, la Prietena mea genială, primul volum al tetralogiei napolitane după care s-a făcut și film. Din cate am înțeles se poate viziona pe HBO. Nu știu cum e filmul comparativ cu cartea pentru că nu am HBO dar părerile sunt bune și referitoare la film.

Romanul ne vorbește despre prietenia dintre Elena și Lila, acțiunea desfășurându-se în anii dificili care au urmat celui de-al doilea război mondial, locația fiind un cartier sărac din mahalalele orașului Napoli (Italia), acoperind aproape 60 de ani din viața celor 2 personaje.

Lila este impulsivă și întreprinzătoare iar Elena este cumva opusul, este ”povestitoarea” îndrăgostită de romane. Devin prietene de mici, de la 10 ani și practic cresc împreună, trec împreună prin adolescență, devin femei, se căsătoresc, devin mame, soții, în tot acest parcurs ele rămânând prietene.

Pentru a reuși în viață ele fac alegeri diferite. Lila alege căsnicia ca modalitate de a-și depăși condiția și de a scăpa de sărăcie. Elena, în schimb alege calea studiului și speră ca o vor ajuta cărțile și studiul să-și depășească condiția.

Pe tot parcursul cărții ambele au momente de îndoială în ce privește drumul ales. La prima vedere Lila obține mai repede, prin intermediul soțului, statutul dorit. Are un soț cu o bună situație materială care este și generos așa încât îi ajută și familia, are  un copil, bunăstare materială. Cumva, cam tot ce și-a dorit.

Pe de altă parte, Elena își dă seama că visul oricărei femei de a avea o familie și copil nu este pentru ea. Așa că, la nunta Lilei rupe logonda și alege calea studiului, fiind convinsă că asta e calea pe care trebuie să meargă pentru a-și atinge scopul.

Drept e că are multe momente de deznădejde pentru că drumul ales de ea este unul mai anevoios. În plus o vede și pe Elena că are practic tot ce poate visa o femeie pe când ea are doar singurătatea, cărțile citite, studiu și nopține nedormite care rezultă de aici.

Evident că societatea, prietenii, familia, condamnă alegerea Elenei și o privesc cu milă întrebându-se la ce îi folosesc toate astea dacă este singură, fără soț, fără copil. Elena însă își dă seama că exact ceea ce societatea considera că este potrivit pentru ea, de fapt nu i s-ar potrivi. Așa că-și urmează visul, acela de a studia și în final de a scrie și publica o carte, vis care de fapt îl au ambele fete.

Va reuși Elena să scrie cartea mult visată și să aibă și ea o viață plină de satisfacții? Rămâne peste ani căsnicia Lilei ca la început, oferindu-i ceea ce-și dorește și o dată cu trecerea timpului?

Ei bine, rămâne să descoperiți singuri acest lucru citind cartea pe care v-o recomand cu drag. Este cumva o carte despre alegerile pe care le facem în viață, despre autocunoaștere și îndeplinirea viselor.

Deși Elena Ferrante își plasează personajele în acel mediu deprimant al anilor 1950, tonul cărții este unul pozitiv. Stilul autoarei este unul lejer și optimist. Sugerează speranță și te face să crezi că finalul va fi unul fericit.

V0i ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.