Zilele acestea am asistat la mai multe discuţii în mediul online care m-au pus pe gânduri. Sunt mulţi oameni care încearcă să profite de alţii dându–se ceea ce nu sunt. Sunt şi oameni cu bune intenţii care fac greşeli din varii motive. De la imaturitate şi dorinţa de a ieşi în evidenţă până la lipsa capacităţii de a privi o situaţie per ansamblu. La ce se ajunge? La faptul că ceilalţi nu se simt respectaţi, consideră că a lipsit acea doza de profesionalism şi corectitudine în relaţia cu persoana respectivă. De aici porneşte şi ideea acestui articol. Ce trebuie să faci pentru a le arăta celorlalţi că eşti profesionist, corect şi apt să se bazeze pe tine? Arătându-le că îi respecţi! Cum? Prin fapte, nu doar prin vorbe!
1.Comunicarea este esenţială
Când doreşti să discuţi cu cineva, să îl abordezi pentru a rezolva o anumită situaţie ori pentru a îi propune un parteneriat de orice tip, este important să comunici corect. Din punctul meu de vedere, este esenţial să discutaţi deschis, să puneţi pe tapet orice detaliu important. Omul respectiv este un potenţial partener şi este important să simtă că îi transmiteţi tot ce ştiţi, că îl puneţi în temă şi că îl ajutaţi să ia decizia potrivită pentru el. Parteneriat înseamnă nu doar un contract scris, ci şi unul verbal, o înţelegere de susţinere reciprocă între părţi.
2. Informaţia este cheia
Dacă potenţialul partener consideră că îi ascundeţi informaţii, că nu furnizaţi tot ce este necesar pentru a lua o decizie, aţi pierdut din start acel contract/acea înţelegere verbală. Asiguraţi–vă că puneţi la dispoziţia potenţialului partener/client orice informaţie necesară. Dacă nu posedaţi acea informaţie, este mai bine să spuneţi acest lucru şi să nu faceţi afirmaţii gratuite doar pentru a vă asigura că aţi bifat un client pe lista voastră. Oamenii nu doar posedă intuiţia necesară ca să îşi dea seama când nu li se spune totul, ci sunt atenţi observatori ai detaliilor care fac diferenţa între minciună şi adevăr.
3. Detaliile fac diferenţa
Indiferent că aveţi o afacere pe net ori un magazin fizic, este important să vă gândiţi că detaliile fac diferenţa. De la modul în care furnizaţi informaţiile, inclusiv datele de contact de genul adresă de mail, site web, număr de telefon, până la disponibilitatea de a răspunde la orice întrebări, în orice moment. Este important să fiţi relaxaţi şi să răspundeţi sincer chiar şi când nu cunoaşteţi răspunsul. Mi se pare esenţial să recunoaşteţi când nu cunoaşteţi ceva decât să insistaţi că aveţi dreptate şi să furnizaţi informaţii eronate, chiar şi fără voia voastră. Uneori dorinţa de a rezolva rapid o situaţie duce la greşeli fatale care vă pot sigila soarta ca să mă exprim destul de tranşant.
Spre exemplu, o firmă de transport intern sau internaţional precum Euro Fratello care oferă informaţiile necesare potenţialilor clienţi va face mai multă impresie decât competitorii lor. Ştiţi de ce? Pentru că oferă detalii esenţiale precum ora, ziua, locul de plecare şi datele de contact ale agenţilor lor indiferent că vorbim despre cei din România ori cei din străinătate. Da, detaliile fac diferenţa!
4. Imaginea prezentată contează
De câte ori nu aţi observat o reclamă care v-a atras atenţia atât de mult încât aţi dorit să aflaţi mai multe despre produsul ori serviciu oferit? La fel se întâmplă şi cu imaginea de profesionist pe care ţi-o creezi în mediul de afaceri. Contează mult să fii recunoscut drept un om/ o firmă cu imagine impecabilă. De la imaginea aleasă per se până la imaginea formată prin informaţiile furnizate, prin atitudine, prin abordarea discuţiilor cu potenţialii clienţi/parteneri.
5. Respectul faţă de clienţi
Dacă sunt întrunite toate condiţiile de mai sus, clientul se simte respectat şi te va recomanda mai departe. Astfel se creează o reclamă neplătită, dar meritată prin modul în care aţi tratat fiecare client ori potenţial partener de afaceri. Informaţiile, detaliile, comunicarea, sinceritatea duc la creearea imaginii că vă respectaţi partenerii de discuţii. Iar aceste lucruri fac diferenţa! Nu credeţi?
Intrebare de final
Voi cum procedaţi dacă întâlniţi oameni care vă ascund lucruri, care nu vă răspund la întrebări ori sunt agresivi verbal când îi incomodaţi? Îi mai respectaţi? Mai lucraţi cu ei? Eu NU!
Eu prefer să discut cu persoane sincere chiar şi atunci când nu cunosc răspunsul la întrebările mele. Prefer profesioniştii care îşi asumă afirmaţiile făcute, care tratează cu respect pe fiecare om care îi abordează.
Eu evit acei oameni. Cu firma Fratello din Suceava a mers si mama de cateva ori si a fost foarte multumita. Eu rar merg cu autobuzele altora. Am propriul sofer. 😀
Ai punctat foarte bine. Trebuie sa ai toate raspunsurile si cel cu care vorbesti sa fie convingator si sigur pe el in ceea ce transmite
depinde si de atitudinea angajatilor respectivei firme, Daca vine si isi cer scuze pentru anumite nereguli si dau semne ca le pasa de tine si a fost o greseala, le mai dau o sansa. Altfel nu,
Este foarte importanta seriozitatea si corectitudinea ambalate cu mult respect ca asta lipseste din ce in ce mai mult.
Plec de la premiza ca toti partenerii de afaceri sau oamenii pe care ii intalnesc sunt bineintentionati si adevarati profesionisti, iar daca ma dezamagesc de obicei nu le mai ofer a doua sansa.
Total de acord cu tine, nici eu nu as colabora cu cineva daca nu imi raspunde la intrebari.
Intotdeauna am preferat persoanele profesioniste, care isi trateaza cu respect clientii.
nici mie nu-mi plac persoanele cu care nu pot stabili o relatie din primele clipe. daca tu esti in garda si te comporti agresiv, sa nu te astepti ca eu sa ma comport frumos. in general, asta e defectul meu – spun oamenilor direct daca ma deranjeaza ceva. si de obicei asta duce ba la ruperea relatiilor, ba la intarirea lor. in ceea ce priveste o relatie de afaceri, mai ales, ruperea e inevitabila. dar nu agreez oamenii care nu-mi spun totul la fel de sincer ca mine
Si eu prefer sa evit oamenii care nu sunt sinceri si am tot timpul senzatia ca imi ascund ceva.
este nevoie de respect in tot ce facem , mai ales in lucru cu publicul, asa castigi respectul, prin munca asidua si asa alegem cea mai buna firma pentru noi!
Dupa ce te lovesti o data de neseriozitatea oamenilor, inveti sa te feresti de fiecare data. Exista o piata atat de variata incat poti alege mereu concurenta.
Daca persoana nu e sincera prefer sa plec.
Cel mai bun lucru de facut!
Cateodata nu ai de ales si ma refer aici strict la firmele de transport. Daca esti singura firma din oras care are curse spre o anumita destinatie, esti nevoit sa mergi cu ea. Si are multe lipsuri, de la lipsa de informatii la lipsa totala de respect pentru clienti, dar cand ai nevoie de ei si au practic monopol, te duci! Daca as avea alte variante, atunci nu m-as mai duce cu ei in veci!
Da, ai dreptate. La fel se intampla si cu magazinele din orasele mici. Esti blocat sa accepti ce ai la indemana.
Sunt de acord cu toti „pasii” enumerati aici.. si nici eu nu as colabora cu cineva care ascunde lucruri si nu imi raspunde la intrebari.
Da, e alegerea ta sa te indrepti spre cei care se comporta profesionist si te respecta!