Ca peștele în copac de Lynda Mullaly Hunt
Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
Astăzi vreau să vă povestesc despre o poveste cu tâlc, despre ce înseamnă dislexia, despre faptul că nu e o boală, deci nu poate fi tratată, despre greutățile pe care le întâmpină oamenii care suferă de această disfuncție neurologică.
Am ales cartea pentru că îmi doresc că ambii copii să înțeleagă ce înseamnă, să empatizeze cu cei care au această dificultate de învățare, citire. Mă bucur nespus că cei de la Editura Arthur au creat colecția Smart Blue.
Poate vă amintiți când am povestit despre cărțile pe care le-am cumpărat înainte de începutul școlii. Aceasta este una dintre ele. Voi povesti pe rând despre aceste cărți și sper să ne însoțiți în fiecare călătorie pentru a descoperi împreună ce probleme există și cum să învățăm să reacționăm. Ideea este că în întreaga lume 1 copil din 10 ne naște cu dislexie.
Despre cartea Ca peștele în copac
Rezumat
Ally a ajuns în clasa a VI-a, la a șaptea școală, fără ca cineva să realizeze că are dislexie. Pentru a scăpa de teste și pentru ca nimeni să nu și dea seama că nu se descurcă să citească, Ally provoacă diverse situații care duc la pedepsirea ei și la trimiterea în biroul directoarei. Totul se schimbă când apare un nou profesor. El realizează ce probleme are Ally, dar și faptul că ea este o fetiță extrem de inteligentă capabilă să rezolve cele mai complicate probleme de matematică, cu un talent aparte pentru desen și cu o putere de empatie bine dezvoltată.
Inițial, fetița nu are încredere în ea, crezând vorbele aruncate de ceilalți că este proastă și incapabilă să facă ceva bun. Treptat învață să dea replica, să își recunoască valoarea și să fie alături de copiii marginalizați, jigniți de ceilalți. Și totul pentru că un profesor a reușit să vadă dincolo de etichetă, dincolo de vorbele altora.
Părerea mea
Citind această carte este imposibil să nu realizezi impactul și forța pe care cuvintele o au asupra celorlalți, dar mai ales asupra copiilor. Etichete de genul prost, idiot, ghinionist etc determină pe mulți să le ia ca atare și să ajungă să creadă că acele cuvinte sunt reale. Ca idee…mulți se tem de balena ucigașă, dar nu au idee că balena nu atacă niciodată oamenii aflați în apă. Numele de “ucigaș” este cel care îi sperie pe mulți.
Dincolo de faptul că autoarea a reușit să aducă subtil în discuție problemele cu care se confruntă o persoană care are această disfuncție neurologică (dureri puternice de cap, litere care par că dansează, formarea imaginilor în minte etc.), important este că arată și metode prin care acești oameni/copii pot fi ajutați. Am recunoscut imediat metoda Mariei Montessori și am rămas un pic mirată pentru că, deși știam de importanța acelei metode, nu am realizat până acum că se poate utiliza și la copiii dislexici.
Alt aspect important prezentat în carte se referă la faptul că este important să recunoști când ai probleme (în carte mai apar și alte situații cu care se confruntă copiii) și să ceri/accepți ajutorul. Faptul că oamenii se grăbesc să pună etichete, să arunce cu cuvinte dure nu face decât să provoace suferință.
Dacă suntem capabili să privim dincolo de imagine, dincolo de aparențe, multe lucruri s-ar putea să ne surprindă. Una dintre concluziile trase în urmă lecturării acestei cărți se referă la importanța acordării ajutorului la timpul potrivit. Și iar discutăm despre profesori și…profesori! Unii sunt capabili să privească mai departe de ceea ce văd, alții rămân blocați de aparențe și se grăbesc să eticheteze copiii, oamenii.
Autoarea aduce, subtil, în discuție și faptul că dislexia este ereditară. Nu doar Ally, ci și fratele ei mai mare, Travis, suferă de dislexie, doar că nimeni nu a realizat acest lucru și, din acest motiv, nu a primit ajutorul necesar la momentul potrivit. Ideea este că niciodată nu este prea târziu și că există modalități de a ajuta și un adult dislexic!
Mi-a plăcut enorm faptul că autoarea a introdus o secțiune despre personalități marcante ale omenirii. Adaug și eu câteva personalități alături ce cele menționate în carte (pe internet găsiți explicații și informații despre fiecare în parte):
- Albert Einstein (despre care profesorii susțineau că are mintea înceată),
- Walt Disney (despre care s-a spus că nu are suficient talent creativ),
- Anthony Hopkins, Robin Williams, Sylvester Stallone,
- Jack Nicholson, Dustin Hoffman, Tom Cruise,
- Whoopi Goldberg, Michelangelo, Pablo Picasso,
- Vincent Van Gogh, Leonardo da Vinci, Gustave Flaubert,
- Agatha Christie, Jules Verne, Thomas Edison,
- Michael Faraday, Galileo, Louis Pasteur etc.
Concluzie
E nevoie de viziune ca să aduci argumentele potrivite astfel încât să poți schimba mentalitatea oamenilor. Fiecare om este unic. Să nu uităm acest lucru și să le respectăm individualitatea.
Fișe și linkuri utile legate de carte, dar și de metoda Montessori
Am observat că mulți dintre voi au apreciat de fiecare dată când articolele mele au cuprins și linkuri spre fișe ori site-uri utile, conexe cu subiectul tratat. Astăzi vă invit să accesați următoarele linkuri:
fișe printabile, realizate de Ioana (Machete didactice) – aveți fișe în limba română și în engleză
fișe printabile oferite chiar de autoarea Lynda Mullaly Hunt
fișe printabile realizate de profesori pe baza acestei cărți
colecție de fișe printabile adunată de Pinterest
document despre metoda Montessori și metoda de învățare Montessori
multe materiale și articole prin care Camelia (o mămică pe care o respect și o admir) a învățat-o pe fetița ei să citească, să scrie – pe site-ul ei găsiți enorm de multe fișe printabile realizate chiar de Cami
Recomandare
Eu am cumpărat cartea de AICI. Din ce am văzut, în această perioadă are reducere 23% așa că vă sfătuiesc să vă grăbiți și să o cumpărați.
Vă las în compania unui filmuleț care explică ce înseamnă dislexie.
Eu am lucrat și cu copii autiști, și cu copii cu ADHD,și cu copii cu alte tulburări de comportament… Cu copii dislexici din ce știu nu, dar suspectam la unul dintre băieții de la clasa a IX-a, numai că nu aveai cu cine discuta pentru a se merge mai departe cu investigațiile… Cartea are un subiect extrem de sensibil din ce văd la tine, mi-ar plăcea să o citesc, este o temă mult mai puțin abordată… Felicitări pentru recenzia minunată! <3
Oana, cred ca nu e usor sa descoperi daca un copil este dislexic pentru ca nu toti sunt atenti la semne. Cu atat mai mult daca au ajuns la adolescenta, stiu sa se ascunda bine de teama ca ceilalti vor rade de ei 🙁
O carte utila pentru toti parintii.
Inclusiv pentru copii! 😉
Foarte interesant. Util.
Da, Geo! E o carte care merita citita. Am incercat sa adaug linkuri utile pentru oricine este interesat sa faca ceva in plus decat sa citeasca cartea. 🙂
Eu, personal, nu cred ca as reusi sa identific un copil care are o astfel de problema. In primul rand, cred ca problema cu care se confrunta trebuie identificata la clasele mici.( Nu arunc pisica in curtea invatatorilor, doar ca e foarte greu sa faci scriere, citire cu el de la clasa a 5 in sus). La clasa pun accent pe cele trei tipuri de memorie> vizuala, auditida si kinestezica. Nu cunosc de la inceput cum invata ei mai usor asa ca variez sarcinile de lucru in functie de acest criteriu. In colective avem copii cu CES, avem copii scolarizati la domiciuliu, dar despre copii dislexici nu am auzit. Cred ca ar fi o adevarata provocare.
Chiar daca un asfel de curs ar deveni obligatoriu la titularizare, nu ar rezolva problema. In cazul profesorilor , chestiunea este asa: sunt oameni care iubesc copii si fac totul pentru ei si oameni care nu au ce cauta in sistem, dar ptr ca nu au unde lucra se refugiaza aici.
In cartea aceasta, este o situatie aparte…fetita a mers din scoala in scoala pentru ca tatal e militar. Ea este foarte inteligenta si evita sa se afle ca are probleme pentru ca ea chiar crede ca e proasta asa cum o eticheteaza ceilalti…asa ca provoaca certuri ca sa fie pedepsita si sa scape de orele de literatura
Doar recomandari interesante ai pentru noi! Multumim!
Ma bucur ca le consideri interesante.
Cu placere!
A citit-o si Amira pentru cartilor, organizata la biblioteca. A ramas impresionată.
Da, este o carte aparte.
Un subiect sensibil si foarte real! Imi place foarte mult cum ai abordat si prezentat aceasta carte, plus referirile la personalitati cu probleme asemanatoare si linkurile inserate.
Multumesc, Oli!
Ma bucur ca iti place cum am structurat recenzia. Am vrut cuprinda si un eventual ajutor pentru cei care simt ca vor sa aprofundeze subiectul ori sa lucreze cu copiii.
Felicitări pentru recenzie! O carte cu un subiect foarte interesant!
Intr-adevar, subiectul este foarte interesant. Sper sa ajunga la cat mai multi oameni si sa fie citita.
As vrea, sincer, sa vad astfel de carti in curricula scolara, poate nu ca ceva obligatoriu, ci ca o alternativa la lectura. As vrea sa nu se mai arunce cu etichete (tocilarule, prostule, balena, scandura) – etichete pentru orice, de la minte, al infatisare, haine si obiceiuri, religie, anturaj. Inseamna ca aceasta carte este una super, care povesteste, de fapt, ceea ce ar trebui sa facem noi toti, nu? Deocamdata inca u merge la Emi (dar o am in vizor pentru mai tarziu. Daca tot am cumparat carti pana si pentru clasa a 4-a, inca una nu strica, nu?) :))))
Ale, la noi se studiaza si autori romani, dar sincer…sa zicem cam asa…nu imi dau seama cum aleg ei textele pentru ca multe sunt mai mult decat depasite! Din multe puncte de vedere. Iar altele parca sunt alese pentru gradinita, nu pentru scoala.
Stai linistita, daca ai vedea ce fisier am facut eu cu linkurile de la librariile online de unde sa comand caiete de lucru si manuale….zici ca mai trebuie o biblioteca numai pentru asa ceva 😛
Pare o carte foarte interesata. Multumesc de recomandare.
Pentru putin. Merita citita indiferent de varsta.
Mi-ar fi placut sa fii stiut despre aceasta carte atunci cand suspectam ca fiica mea are dislexie. Este un subiect care la noi in tara este ignorat aproape in totalitate de sistemul de invatamant. Foarte frumoasa recenzia! Felicitari!
Multumesc, Gabi, pentru aprecieri.
Din pacate, la noi in tara multe probleme sunt ignorate ori se grabesc sa puna etichete.
Cred ca e o carte foarte interesanta, am s-o citesc si eu.
Se citeste foarte repede si are multe aspecte care dau de gandit.
Un subiect extrem de interesant. Eu m-am lovit și de alta chestie: refuzul părinților de a accepta problemele copiilor lor.
Sunt multi parinti care isi vad copiii drept perfecti, unici, fara pata, fara vina.
Asa cum este real si comportamentul opus, cel al parintilor agresivi si intimidanti cu proprii copii.
Sunt parinti care efectiv nu au masura echilibrului si e mult de munca cu ei in primul rand.
Interesanta carte si chiar un subiect destul de sensibil. Asa cum zice si Anca, din pacate multi parinti refuza sa accepte faptul ca pot avea copii cu diverse probleme.
Da, Eva. Asa este. Multi parinti nu vad ce trebuie vazuti, iar altii cauta ce nu e. Cunosc o situatie unde mama este aproape obsedata sa vada probleme genetice la toti copiii din familia ei largita. Asa ca mi se pare de-a dreptul “periculos” si acest tip de comportament.
Si eu sunt paranoica, mami ma tot cearta ca prea sunt protectoare cu fetita mea.
Nu e vorba ca esti prea protectoare.
Eu cunosc pe cineva care e asa de obsedata incat la orice gest/reactie a unui copil zice…cred ca e autist! …dupa un timp…parca e adhd etc
La asta ma refeream,
Protectori suntem toti cand e vorba de copii ca na…nu vrem sa pateasca ceva. E firesc.
Aoleu, nici chiar asa !
cartile de genul asta cred ca ar trebui sa intre in lecturile obligatorii ale profesorilor si invatatorilor care sustin examenul de titularizare.
De acord cu tine, Cristina! Ar trebui sa intre alaturi de inima si suflet!
Este bine ca se scriu astfel de carti, deoarece intr-adevar, se pun etichete copiilor din ignoranta. De la dislexie si pana la deficitul de atentie, sunt foarte multi carora li se pun stampile gresite in loc sa li se stimuleze calitatile. Generatii integi au suferit de etichetari false de tot felul, ar cam fi timpul ca lumea sa inteleaga ca nu toata lumea este trasa la indigo si nici nu trebuie neaparat sa fie, doar nu am fost produsi in serie, pe banda.
Exact, Ana! Din acest motiv am ales cartile de acest tip. Vreau ca pustii mei sa le citeasca si sa creasca considerand ca fiecare om este unic.
Scriu pe blog despre aceste carti in speranta ca se mai deschid unele portite catre oameni care nu cunosc aceste lucruri sau nu stiu suficiente lucruri.
Suntem diferiti, dar asemanatori. Important e sa ne respectam asa cum suntem!
Există în legilația română o prevedere legată de copiii dislexici, care pot urma o clasă normală dar într-un regim mai lejer. Însă pentru asta, părinții trebuie să recunoască și accepte acest lucru și să ceară ajutor specializat, în speță, logopedul.
Potrivit legislatiei, pot participa la ore si copii autisti, daca sunt insotiti de shadows, dar mentalitatea multora impiedica accesul la educatie
Și Richard Branson este dislexic și multe capete încoronate. Și nouă ne-a plăcut foarte mult și am făcut cartoline pe marginea textului.
Am pus link spre articolul tau unde se regasesc fisele lucrate de Luca.
Mulțumesc frumos! <3
Am o prietena care are un baietel cu astfel de probleme asa ca articolul tau e mai mult decat util. I-am dat deja link-ul sa se uite. Stiam ca si Jamie Oliver este dislexic. Sper sa nu ma insel. Nu stiam insa ca sunt atat de multe personalitati cu aceasta afectiune.
Nu stiu despre Jamie Oliver. Posibil sa fie dislexic.
Daca articolul meu ajuta macar o persoana, atunci sunt multumita!
Cartile cu subiecte delicate ma sensibilizeaza foarte mult. Citind recenzia ta am inceput sa lacrimez pentru ca la scoala de multe ori copiilor li se pun anumite etichete.
Din pacate, etichetarea se mentine oriunde, nu doar in scoli.
Pe ai mei nu i-a tentat…
Andrei nu a citit-o, doar Daria. Insa am discutat aseara cu ei despre dislexie si am ajuns cu explicatiile pana la ce inseamna autism, sindromul Down, Alzheimer etc. Mai discutasem cu ei si m-am bucurat ca au participat activ cu argumente si propriile explicatii.
Andrei citeste acum Cei doi teribili se intorc, iar apoi va incepe lectura acestei carti.