Twilight New Moon de Stephenie Meyer
Dacă prima carte Twilight mi s-a părut ușurică și cumva banală (cu excepția luptei dintre vampirii Cullen cu James), acest “episod” a fost un pic mai intens. Cumva am sentimentul că seria se referă la evoluția Bellei. Nu cred că numele ei de familie este ales întâmplător. Știți povestea cu rățușca cea urâtă care devine lebădă (swan), nu? Cred că seria este dedicată mai degrabă Bellei care apare încă de la început drept o adolescentă ciudată care se simte diferită de cei din jur. Să nu uităm că, periodic, apar referiri că ea e considerată de mama ei drept un suflet bătrân într-un corp tânăr, că ar avea 35 de ani în sufletul ei etc. Sunt convinsă că până la finalul seriei, Bella “rățușca” va deveni nu lebădă simplă, ci o lebădă mortală. La drept vorbind e cursul firesc al naturii, nu? Cât să se lase călcat un om în picioare de ceilalți? Cât să se abțină să nu jignească? Cât să rămână naiv, inocent, retras, neutru? E imposibil! Stă în firea umană să evoluăm și să devenim…ceva!

Despre carte
Sincer, nu am fost atentă la primul volum, dar la al doilea am realizat rapid că acțiunea este un fel de Romeo și Julieta modern, o poveste adaptată de autoare pentru a face loc personajelor din seria Amurg să evolueze, să se adauge câteva intrigi noi, să înțelegem mai bine la ce personaje se referea Stephenie Meyer în primul volum.
Dacă în primul volum, ne acomodam cu personajele și puterile lor, rămâneau câteva semne de întrebare referitoare la Jacob și clanul său, dar mai ales la relația dintre aceștia și familia de vampiri Cullen. Acest volum adaugă câteva personaje despre care autoarea a menționat în prima parte – familia Volturi. Un fel de familie “regală” de vampiri, capabili să ia decizii de viață și de moarte în ce privește vampirii din întreaga lume. Carlisle îi cunoaște bine pentru că a făcut parte din grupul lor în urmă cu câteva sute de ani.
Sentimentul meu referitor la această saga este că autoarea a avut o schiță clară pentru fiecare volum, a știut exact ce informații să insereze la momentul oportun. De asemenea, se vede că fiecare volum devine mai intens. Cred că la al cincilea volum o să ajung să consider că este o autoare foarte bună. Momentan…după două cărți spun doar că e bunicică, nu e o autoare rea deloc, dimpotrivă intriga și complexitatea crescândă a personajelor denotă o imaginație bogată și o capacitate de concentrare mare pentru a putea jongla cu mai multe personaje o dată. Nu e un fir epic nemaipomenit de intens, e ușor de urmărit și chiar previzibil de cele mai multe ori.
Sarcasmul personajului Bella ar trebui să fie mai puternic pentru că ar putea fi chiar amuzant. Nu simt (încă) profunzimea personajului Edward, dar poate acesta este planul autoarei…să ne ajute să îl descoperim o dată cu Bella. Momentan nu am priceput de ce anume s-a îndrăgostit Bella…pare mai degrabă de frumusețea lui, de aspectul fizic. Legătura cu Jacob mi se pare superficială, mereu se ține după el când se simte singură și nu e Edward lângă ea. Se pune mult accentul pe lipsa de profunzime a personajului Charlie care nu își înțelege fiica și nu știe cum să reacționeze, nu îi e alături în mod concret așa cum ar face orice părinte. Sunt scene când se comportă tipic pentru un tată de adolescentă, dar …sunt doar scene! Poate exagerez aici pentru că știu ce fel de părinți suntem noi, dar e drept că ai noștri încă nu au ajuns adolescenți.
Despre film
Spre deosebire de carte, în film nu sunt menționate anumite scene. Cred că motivația este simplă. Cartea/cărțile au menirea de a ne da câte o bucățică de informații din când în când, menită să mențină atenția. Scenarista a preferat să folosească acele bucățele de informații strict pentru fiecare episod din serie. Acest episod se referă la introducerea informațiilor despre Jacob și vârcolacii Quileutes, respectiv cum și dacă reușesc să își stăpânească puterile, dar și despre familia de vampiri Volturi care are putere așa de mare asupra tuturor familiilor sau nomazilor din rasa lor.
Scenele din film când Bella fuge disperată în încercarea de a-l găsi pe Edward înainte să se arate oamenilor mi se pare frumoase, dar nu așa de intense cum păreau din clipurile online. Eram convinsă că e ceva mai puternic. Nu pot spune că am simțit adrenalina curgând de emoție în așteptarea unui deznodământ. Na…previzibil iar! Actorii par cumva mai…sobri decât înainte, parcă sunt mai aroganți un pic. Poate e doar un sentiment. Eu văd filmele unul după celălalt, nu la distanță de un an precum cei care au așteptat lansările lor oficiale.
Deosebiri și asemănări
Jocul actorilor este într-adevăr intens și audiența nu poate decât să aprecieze intensitatea lor, dar tot cartea este de bază din punctul meu de vedere pentru a explica mai clar de ce sunt anumite reacții ori comentarii. Spre deosebire de film care trebuie să se încadreze într-un anumit cadru de timp, cartea îți permite diverse divagații menite să ajute cititorul să pătrundă mai ușor în mintea personajelor.
Sunt de acord cu cei care susțin că este mai ușor și rapid de urmărit un film decât de citit o carte, dar consider că ambele sunt frumoase (în acest caz) și le recomand împreună.
O dată cu primul volum am aflat câteva lucruri interesante despre Alice care nu avea memoria vieții ei umane, despre Carlisle care a încercat să se sinucidă de multe ori când a devenit vampir, despre faptul că vampirii nu pot avea copii. Și acum descoperim că Bella mai are o putere…Știm deja că Edward nu îi poate citi gândurile așa cum poate face cu orice ființă din jurul lui. Știm că Alice are premoniții și este clarvăzătoare, că nu poate vedea nimic legat de vârcolaci, dar o poate vedea pe Bella. Știm că Jasper reușește să transmită anumite stări emoționale celor din jur, inclusiv asupra Bellei. Știm că vârcolacii, în special cei tineri, sunt extrem de impulsivi și sar la bătaie foarte repede (Sam a lăsat urme pe fața perechii lui într-un acces de furie). Ce aflăm? Jane Volturi are puterea de a tortura, de a produce durere celor din jur…cu excepția Bellei. Pe ea nu reușește să o tortureze. Apare încă un dușman pentru muritoarea de rând care nu pare așa de simplă și banală de la o vreme, nu?
Nu vreau să scriu un rezumat al acestui episod. Nu mi se pare corect, dar vă las un link unde puteți citi tot ce doriți voi cu detalii mai mult decât ar trebui. Click aici pentru rezumat pas cu pas al acestui episod.
Official trailer of The Twilight Saga: New Moon
Vă las în compania trailerului oficial al acestui episod
La final
Nu pot spune că m-a dezamăgit filmul. Dar pot spune că am așteptări mai mari de la următorul episod. Sper să nu mă dezamăgească! Îmi place motivația din spatele alegerii fiecărui titlu ales de autoare pentru cărțile care compun această saga. New Moon are o semnificație aparte. Sper să citiți cartea pentru a vă lămuri 😉
Dacă nu ați citit cărțile, vă spun doar că prețul este fenomenal de mic – în jur de 12 ron. Aici găsiți mai multe prețuri.
Nu ma mai pot da cu parerea despre aceasta a doua parte pentru ca dupa ce am citit si vizionat Twilight n-am mai putut trece mai departe, mi-a ajuns o singura poveste cu vampiri.
Nu iti face griji ca nu esti singura. Daca imi spunea cineva in urma cu 1-2 ani ca voi citi carti despre vampiri ori voi urmari filme despre asa ceva, as fi zis ca e nebun de legat 🙂 ))))
Nu am citit niciuna din carti, tin minte ca am vizionat filmul, insa la un moment dat nu l-am mai urmarit. Dar parca m-ai facut curioasa sa il vad iar, in momentul in care am amintit de final.
Da, finalul a fost cel care i-a facut pe multi sa astepte cu nerabdare urmatorul episod.
Eu am citit doar prima parte din primul volum. Din cate am văzut, sunt si in varianta asta.
Filmele le-am vizionat recent si, de asemenea, acum cativa ani. Totusi, atunci mi-au placut mai mult. Acum nu m-au încântat in adevăratul sens al cuvântului.
Da, pe masura ce trec anii, ne schimbam gusturile si parerile asupra multor lucruri.
Filmul mi-a placut foarte mult, de obicei filmele nu reproduc in totalitate ideile din carte, dar cred ca acesta e si farmecul. Nu am citit cartile, poate intr-o zi.
Nu, de data aceasta au reprodus aproape tot ce era in carti pentru ca se pare ca asa a fost contractul semnat de Stephenie Meyer cu casa de productie.
Cumnata mea este innebunita dupa filmul asta, m-a disperat la vremea lui. Nu am apucat sa il vad niciodata…
Poti sa le vezi pe toate daca ai rabdare si nervi de otel 🙂 ))))
Glumesc! Sunt cateva scene mai dure sa zicem, in rest e o poveste de iubire ca oricare alta.
singura carte cu vampiri pe care am citit-o pana acum este trilogia cartea pierduta a vrajitoarelor de deborah Harkness. Aia da poveste, nu cea din Twilight. Asta e film pentru adolescenti. Zic film ca nu ma citit cartile.
Trilogia aceea nu am citit-o, dar mi-am propus sa o fac mai ales ca incep filmarile la Hollywood si sunt curioasa care vor fi diferentele 😀
Ce recenzie faina! Din pacate nu m-au prins nici cartile, nici filmele..
Multumesc! Nu pot spune ca am devenit fan al acestei saga, dar nu asa rea cum ma temeam 🙂 ))))
Am citit seria, am văzut filmele, si tot nu mă mai satur de ele! Îmi plac foarte mult. Foarte faina recenzia, felicitări Anto!
Multumesc, Geo! Poti lasa link de la articolele tale? M-as bucura sa le poata gasi cei intra la acest post. 🙂
Nu am citit cartea, nu am vazut filmul. M-ai convins sa le incerc.
Daca te-am convins doar din ceea ce ai citit, atunci surpriza e a mea 😉
Glumesc!
Lectura placuta si vizionare interesanta! 🙂