Revertis Laura Nureldin

Revertis – Laura Nureldin (recenzie)

Revertis – Laura Nureldin (recenzie)

Revertisultima carte scrisă de Laura Nureldin și apărută la editura Herg Benet, este o poveste cu și despre vampiri. Daca urmărești blogul de ceva timp știi deja că au fost și alte cărți recenzate pe blog și în care personajele principale sunt vampiri.

Să iau ca exemplu doar seria Oanei Arion, Nemuritor despre care Antoaneta a vorbit deja (vezi aici) și ale cărei recenzii au avut un mare succes pe blog. Ca să nu mai vorbim despre recenziile la cărțile seriei Twilights scrisă de Stephanie Meyer – vezi aici. Așa că sunt sigură că și recomandarea de astăzi o să fie pe placul vostru.Revertis Laura Nureldin

 

Povestea din Revertis este scrisă alternând capitolele în care ni se prezintă prezentul cu cele în care ne întoarcem în trecut.

Totul alcătuiește astfel un fel de puzzle care ne ajută, pus cap la cap, să aflăm povestea lui Beatrice de Boinsville, o tânără născută într-o familie burgheză din orașul Callais care este îndrăgostită de un chipeș misterios, pe nume Victor.

Toate bune și frumoase între ei, până când Beatrice află că de fapt Victor este … vampir și s-a hrănit cu cea mai bună prietenă a ei.

Beatrice, înspăimântată de aflarea șocantului adevăr despre iubitul ei, nu acceptă realitatea și încearcă să se sinucidă aruncându-se de pe o stâncă.

Ghinionul, sau poate norocul acesteia este că, la baza stâncii se află, din întâmplare Jerome de Villiers care … o ”salvează” de la moarte pe frumoasa făptură blondă. Salvează este totuși impropriu spus pentru ca Jerome nu este nimic altceva decât … tot un vampiri.

Salvând-o, practic el o va transforma pe Beatrice, împotriva voinței ei într-un vampir. Între cei doi se înfiripă o spumoasă poveste de dragoste poate mai mult născută din legătura profundă care apare între un vampir și ceatorul acestuia.

Asta privit din perspectiva lui Beatrice pentru că Jerome se indrăgostise de ea încă din momentul în care a văzut-o că vrea să se sinucidă, drept pentru care a și salvat-o.

Patru sute de ani mai târziu, îi vom găsi pe amândoi, trăind fericiți împreună în cosmopolitul New York, Beatrice luându-și între timp numele de Lauren B. Callis și devenind un cunoscut organizator de evenimente.

Victor, pe de altă parte rămâne fidel, chiar și peste sute de ani iubirii față de Beatrice și nu contenește să o caute după ce intră în posesia unor informații cum că această ar fi fost văzută vie și nevătămată.

Beatrice însă își petrece toată viața fugind de Victor, nedorind ca acesta să o găsească.

Aceștia însă ajung aproape să se intersecteze într-o seară, fiind cât pe ce să se întânească față în față. Victor are în sfârșit confirmarea că este vie și nu mai rămâne decât să o găsească și să se întâlnească în sfârșit după multe sute de ani.

Dacă cei 2 se vor regăsi, dacă vor rămâne împreună asta veți descoperi singuri citind romanul Revertis al autoarei Laura Nureldin, publicat la editura Herg Benet anul acesta și pe care îl puteți comanda fie direct de pe site-ul editurii fie de la marile librării online (vezi aici).

Părerea mea despre Revertis

Mi-a plăcut cum a scris Laura Nureldin romanul Revertis dar nu pot spune că am fost fascinată de poveste. Știți deja, dacă mă urmăriți de ceva timp că subiectul vampiri nu este unul preferat de mine. Cu toate acestea mi-am dorit să citesc cartea pentru a vedea cum scrie Laura Nureldin.

Dacă însă te numeri printre fanii acestui gen fantasy sunt sigură că îți va plăcea cartea pentru că este scrisă în așa manieră încât să nu te plictiseși și mai ales să devii curios referitor la cum se va termina povestea. În plus vei afla multe amănunte despre lumea vampirilor printre care cel mai interesant mi s-a părut cel referitor la cum au apărut aceștia.

Ca și ”bonus” lumea fantasy creată de Laura Nureldin are parte și de vrăji și vrăjitoare, nu doar de vampiri. Unul dintre personajele cheie secundare din roman fiind Alice, vrăjitoare cea roșcată care practic o va salva de la moarte sigură pe Beatrice, învățând-o în același timp cum să supraviețuiească ca vampir.

Așa-i că v-am făcut curioși? V-ar tententa să citiți și voi romanul Revertis al autoarei Laura Nureldin? Sau poate că l-ați citit deja și îmi veți spune părerea voastră despre el într-un comentariu la acest articol.

2 comentarii publicate

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: