Steaua de la miezul nopții (Tinerele elite #3) – Marie Lu (recenzie)

Steaua de la miezul nopții – Marie Lu (recenzie)

Steaua de la miezul nopții este al treilea volum al seriei ”Tinerele elite” al cărei autor este Marie Lu, cea care a mai scris și Warcross sau Wilcard, ca să dau ca exemplu doar alte 2 cărți din palmaresul ei.

Acest volum final al seriei a fost publicat anul acesta la editura Leda Edge și acum trilogia este completă. Nu știu să mai fie un alt volum netradus dar dacă aveți informații despre asta o să vă rog să lăsați un comentariu mai jos.steaua de la miezul nopții

Recenzia la cel de al doilea volum al seriei intitulat ”Societatea trandafirului” o puteți citi aici iar la primul volum, intitulat chiar ”Tinerele elite”, aici. Asta dacă nu știți deja despre ce este vorba, care este subiectul și care sunt personajele cu care avem de-a face. Dar, dacă ați ajuns să citiți această recenzie bănuiesc că știți deja ce se întâmplă în celelalte volume.

La finalul celui de-al doilea volum Adelina Amouteru, personajul principal al seriei a devenit ceea ce și-a dorit mereu, adică Regină. Este însă ea fericită cu ceea ce a obținut? Sora ei a părăsit-o chiar dupa ce și-a văzut visul cu ochii, supușii ei se tem de ea mai mult decât o respectă iar răul/răutatea din ea pare că devine din ce în ce mai mare, că o devorează, devenind din ce în ce mai întunecată la suflet.

Singurii pe care îi mai are alături sunt încă fidelii ei ”trandafiri”, oamenii care au format a doua grupare de tineri de elită dacă vă mai aduceți aminte din volumul 2. Sora ei, cum spuneam, a părăsit-o și s-a refugiat la cei care au format-o ca Elită dar care mai apoi s-au dezis de ea, grupare condusă de Raffaele.

Lucrurile nu stau deloc bine și previziunile lui Raffaele privind soarta Elitelor pare să se adeverească. Acestea par să fie devorate de chiar propriile lor puteri. În plus, în lume mai apare și un alt pericol de moarte care vine chiar de pe tărâmul de dincolo, tărâmul morții.

Sora Adelinei se îmbolnăvește cam de aceeași boală de care încep cu toții să sufere iar Raffaele își dă seama de asta și de faptul că nu mai are mult de trăit și o anunță pe Adelina despre asta. Cumva vor fi cu toții nevoiți să facă pace și să lucreze împreună pentru a se salva.

Rămâne să descoperiți singuri dacă reușesc să facă asta, ce se va întâmpla cu Enzo, prințul înviat din morți și legat de Adelina prin magie neagră dar și cum va rămâne cu povestea lor de dragoste sau mai bine zis cu triunghiul amoros Adelina – Enzo – Magiano.

În ce privește părerea mea despre acest al treilea volum, sentimetele referitoare la el îmi sunt împărțite între a spune că a fost interesant ca și celelalte dar pe de altă parte mi s-a părut parcă mai apăsătoare atmosfera, mai dark, mai greu de citit din punctul acesta de vedere. De asta am și penalizat volumul cu doar 3 steluțe. Știu că i-am făcut o nedreptate dar cititul e subiectiv, știm cu toții.

Vouă cum vi s-a părut acst ultim volum al seriei? V-a plăcut? Nu vi s-a părut apăsătoare atmosfera?

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. n-am citit nimic de la aceasta autoare, dar sa stii ca m-am uitat lung de cateva ori la cartile ei disponibile pe site-ul editurii Corint. Nu e inca timpul trecut.