sunt cu ochii pe tine

Sunt cu ochii pe tine – Teresa Driscoll

Sunt cu ochii pe tine (recenzie) – Theresa Driscoll

Sunt cu ochii pe tine este un alt thriller pe care l-am citit vara asta. Da, am schimbat puțin registrul și am preferat să citesc în această vacantă nu cărți fantasy, young adult așa cum obișnuiam în trecut ci cărți cu mai multă adrenalină.

Și, cum cei de la Herg Benet au publicat lunile trecute câteva cărți din genul thriller pe care mi le-am trecut pe lista, am făcut alegerea despre care o să vă vorbesc azi puțin, adică thrillerul scris de Theresa Driscoll, Sunt cu ochii pe tine și pe care eu mi l-am comandat de la Libris.

sunt cu ochii pe tine

Deși nu este un roman young adult, este totuși un thriller care are legătură cu lumea adolescenților și dezbate câteva probleme care au legătură cu aceasta. E un thriller interesant dar puțin altfel scris, cu un final care te surprinde puțin.

Despre ce este vorba în Sunt cu ochii pe tine

Aparent, citind primul capitol al cărții ai spune că personajul principal este Ella Longfield, o florăreasă care asistă fără să vrea și fără să știe ce se va întâmpla, la o răpire. Ella surprinde, în călătoria ei cu trenul spre Londra, 2 băieți tineri filtrând cu două fete ce par minore.

Fără intenție trage cu urechea la ce își spun și află că cei doi băieți sunt proaspăt ieșiți de la închisoare. Instinctul matern îi spune să le avertizeze pe fete în legătură cu pericolul la care se expun doar că, în momentul în care vrea să treacă la acțiune observă ceva care o va face să se răzgândească.

A doua zi dimineată Ella află de la știri că Anna Ballard, adică exact una dintre cele 2 adolescente din tren a dispărut fără urmă și merge la poliție pentru a spune ce știe. De aici urmează o serie de evenimente care îi dau Ellei viața peste cap și care o fac să se simtă vinovată chiar și după un an de la dispariția fetei, moment în care începe să primească scrisori de amenințare.

Deși cercetările nu au fost intrerupte, Anna nu a fost găsită nici acum, după atâta timp. Părinții ei însă nu renunța la căutări și încearcă să afle totuși ce s-a întâmplat cu ea. Însă lucrurile încep să se complice și adevărul abia acum iese la iveală, micile minciuni nevinovate fiind acum descoperite.

Ne vom trezi într-o încrengătură de fapte care duc din minciună în minciună sau mai bine spus din descoperirea adevărului despre cei din anturajul Annei, un adevăr dureros, uneori. Prietena ei cea mai bună, Sarah nu a spus adevărul atunci când a fost anchetată de poliție în ceea ce privește seara în care a dispărut Anna. Și părinții Annei au ceva de ascuns. Chiar și în familie la Sarah se întâmplă lucruri dubioase care pot influența desfășurarea anchetei.

Aparent se pare că cineva știe de Anna mai mult decât zice și poate tot acel cineva este și cu ochii pe Ella. Răpitorul e mai aproape decât am crede și veți fi suprinși la final să aflați care este adevărul și cine este implicat de fapt în toată tragedia asta.

Părerea mea despre Sunt cu ochii pe tine

Din păcate nu pot spune că Sunt cu ochii pe tine este printre romanele din genul thriller cărora le-am dat notă mare pe Goodreads sau care se numără printre preferatele mele. Dar nici nu este un thriller pe care să-mi pară rău că l-am citit. De asta i-am și dat doar 3 steluțe pe Goodreads.

E interesantă acțiunea și felul în care construiește Teresa Driscoll  întreaga poveste dar eu una nu am rezonat cu stilul ei. Chiar mă gândeam la un moment dat să renunț la a o mai citi dar i-am dat o șansă pentru că știam că dacă au tradus-o și publicat-o la noi cei de la Herg Benet ceva trebuie să aibă deosebit.

Și da, merită citită pentru final, pentru intriga per ansamblu, pentru că te face să meditezi la multe lucruri care au legătură cu viața noastră de zi cu zi, de părinți și/sau adolescenți. Poate pe voi nu o să vă deranjeze așa mult stilul autoarei și modul în care a fost scrisă: un capitol la persoana 1, altul la persoana a 3- a și tot așa. Ca să nu mai zic de multitudinea de personaje. Parcă prea multe pentru o carte cu atât de puține pagini.

Lăsând criticile deoparte, critici care țin mai mult de o părere personală, vă recomand să citiți acest thriller chiar dacă la început o să vi se pară puțin greoi. În final o să vă placă și o să vă suprindă când o să aflați ce s-a întâmplat cu Sarah, unde, de ce și mai ales cine se face vinovat de dispariția ei.

Voi ați citit Sunt cu ochii pe tine? Cum vi s-a părut? V-a plăcut stilul autoarei?

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: